Dexametazona Rompharm 4 mg/ml

Doze

Notă: Toate dozele sunt exprimate ca mg fosfat de dexametazonă.

Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pe o perioadă de timp cât mai scurtă. Această doză trebuie reevaluată frecvent pentru stabilirea dozei adecvate necesară menținerii sub control a activității bolii.

Dexametazonă fosfat soluţie injectabilă se poate administra intramuscular, ca injecţie intravenoasă sau perfuzie intravenoasă, intraarticular sau sub formă de infiltraţii în ţesuturile moi.

Administrare intravenoasă şi intramusculară: doza administrată i.v. (intravenos) sau i.m. (intramuscular) de dexametazonă este variabilă şi depinde de afecţiune şi de răspunsul pacientului la tratament. Doza uzuală se încadrează, de obicei, între 0,4 şi 24 mg (0,1 până la 6 ml) pe zi. Durata terapiei depinde de răspunsul clinic al pacientului şi imediat ce apare o ameliorare, doza trebuie ajustată la cea mai mică doză posibilă pentru a menţine răspunsul clinic dorit. Întreruperea tratamentului trebuie să se facă treptat.

Şoc: o singură administrare i.v. de 2 – 6 mg/kg corp (0,5 până la 1,5 ml/kg corp), care se poate repeta la 2 până la 6 ore dacă şocul persistă. Terapia cu doze mari se continuă numai până când starea pacientului se stabilizează şi în mod obişnuit nu mai mult de 48 – 72 de ore. Administrarea i.v. poate fi urmată de administrarea în perfuzie i.v. a 3 mg/kg corp (0,75 ml/kg corp) timp de 24 ore. DEXAMETAZONĂ Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă poate fi diluată cu clorură de sodiu 0,9% soluţie perfuzabilă, glucoză 5% soluţie perfuzabilă sau soluţie Ringer (vezi pct. 6.4.).

Edem cerebral asociat cu neoplasm: doza iniţială este 10 mg (2,5 ml) i.v. urmată de 4 mg (1 ml) i.m. la fiecare 6 ore până când simptomele de edem scad (de obicei după 12 până la 24 de ore). După 2 până la 4 zile doza trebuie redusă treptat şi oprită după o perioadă de 5 până la 7 zile. La pacienţii cu neoplasm recurent sau inoperabil, continuarea terapiei poate fi eficientă la doze de 2,0 mg (0,5 ml) i.m. sau i.v. de 2 – 3 ori pe zi.

Edem cerebral, forme severe care pun viaţa în pericol:

Schema de administrare a dozelor mari (toate dozele sunt exprimate ca mg dexametazonă fosfat)

Adulţi Copii > 35 kg Copii < 35 kg

Doza iniţială 50 mg (12,5 ml) i.v. 25 mg (6,25 ml) i.v. 20 mg (5,0 ml) i.v. Prima zi 8 mg (2,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. la fiecare 2 ore la fiecare 2 ore la fiecare 3 ore A 2-a zi 8 mg (2,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. la fiecare 2 ore la fiecare 2 ore la fiecare 3 ore A 3-a zi 8 mg (2,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. la fiecare 2 ore la fiecare 2 ore la fiecare 3 ore A 4-a zi 4 mg (1.0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. la fiecare 2 ore la fiecare 4 ore la fiecare 6 ore Între a 5-a şi a 8-a zi 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 2 mg (0,5 ml) i.v. la fiecare 4 ore la fiecare 6 ore la fiecare 6 ore După a 8-a zi Se micşorează doza cu Se micşorează doza cu Se micşorează doza cu 4 mg pe zi (1,0 ml) 2 mg pe zi (0,5 ml) 1 mg pe zi (0,25 ml)

Notă: calea de administrare intravenoasă sau intramusculară pentru dexametazonă trebuie folosită numai când există situaţii de boli acute sau care pun în pericol viaţa pacientului. Terapia orală trebuie începută cât mai curând posibil.

Administrare intraarticulară şi infiltraţii în ţesuturile moi

Doza variază în funcţie de gradul inflamaţiei, de mărimea şi locaţia zonei afectate. Administrările se pot face o dată la 3 – 5 zile (de exemplu pentru burse) până la o dată la 2 – 3 săptămâni (pentru articulaţii).

Locul administrării Doza

1. Articulaţii mari 2,0 mg până la 4,0 mg (0,5 ml până la 1,0 ml) 2. Articulaţii mici 0,8 mg până la 1,0 mg (0,2 ml până la 0,25 ml) 3. Burse 2,0 mg până la 3,0 mg (0,5 ml până la 0,75 ml) 4. Teaca tendoanelor 0,4 mg până la 1,0 mg (0,1 ml până la 0,25 ml)

Pacienţii şi/sau însoţitorii lor trebuie atenţionaţi de posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse psihiatrice severe care pot apărea la administrarea sistemică a corticosteroizilor (vezi pct. 4.8.). Simptomele tipice apar în decurs de câteva zile sau săptămâni de la începerea tratamentului. Riscurile pot creşte la doze mari administrate sistemic (vezi pct. 4.5), cu toate că mărimea dozei nu poate indica debutul, tipul, severitatea sau durata reacţiei adverse. Majoritatea reacţiilor dispar după reducerea dozelor sau la întreruperea tratamentului. Cu toate acestea, unii pacienţi necesită un tratament specific. Pacienţii sau însoţitorii lor trebuie încurajaţi să ceară sfatul medicului dacă apar simptome psihice îngrijorătoare, în special dacă sunt suspectate stări de depresie sau ideaţie suicidară. Pacienţii sau însoţitorii trebuie, de asemenea, avertizaţi de tulburările psihiatrice care pot apărea fie în timpul sau imediat după scăderea dozelor sau întreruperea administrării sistemice a corticosteroizilor, cu toate că astfel de reacţii au fost rareori raportate. Este necesară o atenţie deosebită atunci când se utilizează corticosteroizi sistemic la pacienţi cu antecedente personale sau familiale (la rudele de gradul 1) de tulburări afective severe. Acestea includ afecţiuni depresive sau maniaco-depresive şi psihoze anterioare la corticosteroizi.

Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace de corticosteroid pentru a controla afecţiunea pe o perioadă minimă de timp. Este necesară reexaminarea frecventă a pacientului pentru stabilirea dozei eficace. Când este posibilă reducerea dozei, aceasta se va face treptat. Întreruperea bruscă a administrării corticoizilor după un tratament prelungit poate cauza insuficienţă corticosuprarenală acută, hipotensiune arterială şi moarte. Pot să apară de asemenea ”simptome de sevraj”, incluzând: febră, mialgie, artralgie, rinită, conjunctivită, noduli cutanaţi dureroşi şi pruriginoşi, pierdere în greutate.

Supresia adrenală: insuficienţa corticosuprarenală se dezvoltă în timpul unui tratament prelungit cu corticosteroizi şi poate persista mai mulţi ani după întreruperea tratamentului. Întreruperea corticosteroizilor după un tratament prelungit trebuie să fie treptată pentru a evita insuficienţa corticosuprarenală acută, fiind scăzute dozele până la oprire pe parcursul mai multor săptămâni sau luni, în funcţie de doza şi durata tratamentului. Orice boală, traumatism sau procedură chirurgicală ce intervine în timpul terapiei de lungă durată necesită creşterea temporară a dozei; dacă corticosteroizii au fost întrerupţi după un tratament de lungă durată, este posibil să fie necesară reinstituirea temporară a tratamentului.

Există date limitate care să susţină utilizarea de lungă durată a corticosteroizilor în şocul septic. Deşi pot fi folositori în prima perioadă a tratamentului, ei nu pot influenţa supravieţuirea.

Reacţii anafilactice severe au apărut după administrarea parenterală a corticosteroizilor, în special la pacienţii cu antecedente de alergii. Trebuie luate măsuri de precauţie adecvate înaintea începerii tratamentului.

Trebuie luată în considerare rata de absorbţie mai lentă după injectarea intramusculară.

Corticosteroizii administraţi intraarticular sunt asociaţi cu un risc crescut de răspuns inflamator datorat inducerii în articulaţie a unei infecţii bacteriene, prin injecţie. Este necesară o atenţie deosebită în cazul injecţiilor intraarticulare cu corticosteroizi; acestea trebuie făcute în condiţii aseptice. Pentru administrarea prin injectări repetate intraarticulare a fost raportată deteriorarea cartilajului articular (similar cu artropatia Charcot).

Înaintea injectării intraarticulare, lichidul din articulaţie trebuie examinat pentru a exclude un proces septic. O accentuare marcată a durerii, însoţită de edem local, urmată de o redoare articulară, febră şi stare generală alterată sunt sugestive pentru artrita septică. Dacă aceste complicaţii apar şi sepsisul se confirmă, trebuie inițiată terapia antimicrobiană corespunzătoare.

Pacienţii trebuie avertizaţi de importanţa neutilizării excesive a articulaţilor unde s-a obţinut un beneficiu simptomatic dar în care persistă procesul inflamator.

Suprimarea răspunsului inflamator şi a funcţiei imune creşte susceptibilitatea la infecţii şi severitatea acestora. Manifestarea clinică a infecţiilor poate fi atipică, astfel încât, boli severe cum ar fi septicemia sau tuberculoza pot evolua fără semne evidente, fiind diagnosticate doar în stadii avansate.

Varicela prezintă un interes deosebit deoarece această afecţiune minoră poate fi fatală la pacienţii imunosupresaţi. Pacienţii (sau părinţii copiilor) fără un trecut definit de varicelă ar trebui sfătuiţi să evite contactul direct cu persoane bolnave de varicelă sau herpes zoster, iar dacă au fost expuşi, ar trebui să fie investigaţi urgent de personal medical adecvat. Este necesară imunizarea pasivă cu Imunoglobulina Varicela Zoster (VZIG), a pacienţilor expuşi non-imuni ce primesc dexametazonă pe cale sistemică sau care au primit anterior dexametazonă timp de 3 luni; aceasta poate fi administrată în decurs de 10 zile din momentul expunerii la varicelă. Dacă diagnosticul de varicelă se confirmă, boala necesită supraveghere de specialitate şi tratament de urgenţă. Tratamentul cu dexametazonă nu trebuie oprit şi s-ar putea să fie necesar ca doza să fie crescută.

Vaccinurile vii atenuate nu trebuie administrate la persoane cu răspuns imun diminuat. Răspunsul anticorpilor la alte vaccinuri poate fi diminuat.

Corticosteroizii pot afecta testul cu nitro-blue tetrazoliu pentru depistarea infecţiilor bacteriene şi pot determina rezultate fals negative.

Măsuri de precauţie speciale trebuie luate în cazul tratamentului pacienţilor cu următoarele afecţiuni, fiind necesară monitorizare atentă a acestora:

• insuficienţă hepatică, insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă congestivă, hipertensiune arterială, epilepsie, migrenă;
• osteoporoză, deoarece corticosteroizii cresc excreţia de calciu. Femeile în perioada post-menopauză prezintă un risc aparte;
• tuberculoză latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare a bolii;
• hipotiroidism sau ciroză, deoarece aceşti pacienţi pot dezvolta un răspuns exagerat la corticosteroizi;
• amoebiază latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare. Înaintea tratamentului, amoebiaza ar trebui exclusă la orice pacient cu diaree inexplicabilă sau care a petrecut recent o perioadă de timp la tropice;
• herpes simplex ocular, deoarece corticosteroizii pot determina perforaţii corneene.

Corticosteroizii se administrează, de asemenea, cu precauţie la pacienţii cu diabet zaharat (sau cu antecedente heredo-colaterale de diabet zaharat), tulburări afective (în special la cei cu antecedente de psihoză indusă de corticosteroizi), glaucom (sau cu antecedente heredo-colaterale de glaucom), ulcer peptic sau pacienţi cu istoric de miopatie indusă de corticosteroizi.

Sindromul lizei tumorale În experiența de după punerea pe piață, a fost raportat sindromul lizei tumorale (SLT) la pacienții cu neoplazii hematologice după utilizarea dexametazonei în monoterapie sau în asociere cu alte substanțe chemoterapeutice. Pacienții cu risc crescut de apariție a SLT, cum sunt pacienții cu o rată proliferativă crescută, încărcare tumorală ridicată și hipersensibilitate la substanțe citotoxice, trebuie monitorizați cu atenție și trebuie luate măsurile adecvate de precauție.

Pentru tratamentul infecției cu coronavirus 2019 Corticosteroizii sistemici nu trebuie opriți la pacienții care sunt deja tratați din alte motive cu corticosteroizi sistemici (administrare orală) (de exemplu, pacienți cu boală pulmonară obstructivă cronică), dar care nu necesită oxigen suplimentar.

Copii și adolescenți Dexametazona a fost utilizată în afara indicaţiilor autorizate pentru a trata şi preveni bolile cronice de plămâni la nou-născuţii prematuri. Studiile clinice au arătat că există beneficii pe termen scurt prin reducerea utilizării de dispozitive pentru respiraţie artificială, dar nu există beneficii pe termen lung pentru reducerea incidenţei bolilor cronice de plămâni sau a mortalităţii. Dovezile disponibile sugerează evenimente adverse asupra dezvoltării neurologice, de lungă durată, în cazul administrării precoce a tratamentului (< 96 ore) la nou născuții prematuri cu boală pulmonară cronică, la o doză inițială de 0,25 mg/kg de două ori pe zi. Studii recente au sugerat că există o legătură între administrarea dexametazonei la nou-născuţii prematuri şi apariţia paraliziei cerebrale. Având în vedere această îngrijorare privind siguranţa, trebuie efectuată o evaluare a raportului risc/beneficiu pentru fiecare pacient în parte.

Pentru o doză maximă unică de medicament (420 mg fosfat de dexametazonă pentru o persoană de 70 kg) conținutul de sodiu este de până la 14,5 mmol (334 mg). Trebuie avut în vedere acest lucru în tratarea pacienţilor cu dietă hiposodată.

Incidenţa reacţiilor adverse previzibile, incluzând supresia hipotalamo-pituitaro-adrenală, este corelată cu potenţa relativă a medicamentului, dozajul, sincronizarea administrării şi durata tratamentului.

Doze crescute de dexametazonă sunt destinate pentru terapia pe termen scurt şi de aceea reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente. Cu toate acestea, pot apărea ulcerul peptic şi bronhospasmul.

O gamă largă de reacţii adverse psihiatrice incluzând tulburări afective (precum iritabilitate, euforie, depresie, stări emoţionale şi ideaţie suicidară). Au fost raportate reacţii psihotice (incluzând mania, delir, halucinaţii şi agravarea schizofreniei), tulburări de comportament, iritabilitate, anxietate, tulburări de somn şi tulburări cognitive incluzând confuzia şi amnezia. Reacţiile care pot apărea sunt comune pentru adulţi şi copii. La adulţi, frecvenţa reacţiilor adverse severe a fost estimată la 5 – 6 %. Efecte psihologice au fost raportate la întreruperea tratamentului cu corticosteroizi; frecvenţa este necunoscută.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:

Cu excepţia hipersensibilităţii, următoarele reacţii adverse au fost asociate cu tratamentul pe termen lung cu corticosteroizi administraţi sistemic:

Tulburări ale sistemului imunitar: Frecvente: predispoziţie crescută şi agravarea infecţiilor cu suprimarea simptomelor şi semnelor clinice, infecţii oportuniste, reactivarea tuberculozei latente.

Tulburări endocrine: Frecvente: Supresia axei hipotalamo-pituitare-adrenale; sindrom Cushing, hirsutism şi creşterea în greutate; stoparea creşterii la nou-născuţi, copii şi adolescenţi; insuficienţă corticosuprarenală secundară în special în timpul unui stres, precum intervenţie chirurgicală sau traumă; ciclu menstrual neregulat şi amenoree; toleranţă scăzută la glucoză cu creşterea dozelor pentru terapia antidiabetică; hiperglicemie; balanţă negativă proteină/azot şi calciu; creşterea apetitului alimentar.

Tulburări metabolice şi de nutriţie: Frecvente: dezechiliru hidroelectrolitic (retenţie de sodiu şi apă cu edem şi hipertensiune); depleţie de azot; alcaloză hipokaliemică; excreţie crescută de calciu şi potasiu; hiperglicemie.

Tulburări psihice: Frecvente: manifestări psihotice, dependenţă psihică, euforie, depresie, insomnie, agravarea epilepsiei şi schizofreniei.

Tulburări ale sistemului nervos: Rare: dureri de cap, convulsii, vertij; la copii, creşterea presiunii intracraniene cu edem papilar de obicei după încetarea tratamentului.

Tulburări oculare: Mai puţin frecvente: cataractă subcapsulară posterioară, presiune intraoculară crescută, glaucom sau ocazional distrugerea nervului optic; exoftalmie, edem papilar, subţierea scleroticii şi a corneei, agravarea infecţiilor oftalmice virale şi fungice. Rare: incidenţe rare de orbire asociate cu terapia intralezională în jurul feţei şi capului, dezvoltare anormală a retinei la nou-născuţii prematuri. Cu frecvenţă necunoscută: corioretinopatie

Tulburări cardiace: Frecvente: insuficienţă cardiacă congestivă, palpitaţii, bradicardie, tahicardie.

Tulburări vasculare: Rare: hipertensiune, tromboembolism.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale: Frecvente: dispnee, disfonie, embolism pulmonar, tuse.

Tulburări gastro-intestinale: Mai puţin frecvente: dispepsie, ulcer peptic cu perforaţie şi hemoragie, ulceraţii esofagiene, pancreatită acută şi candidoze.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: Rare: încetinirea vindecării rănilor, subţierea pielii, telangiectazii şi vergeturi, peteşii şi echimoze, eritem, hipersudoraţie, posibila supresie a testelor pentru piele, senzaţie de arsuri sau furnicături, dermatite alergice, candidoze, acnee, piele uscată, cruste, prurit, urticarie, vezicule, hiperpigmentare, hipopigmentare a pielii.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv: Mai puţin frecvente: atrofie musculară, miopatie proximală, osteoporoză, slăbiciune musculară. Rare: închiderea prematură a epifizelor osoase, osteonecroză aseptică, ruptură de tendon, compresie vertebrală şi fracturi ale oaselor lungi.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: Frecvente: senzaţia de slăbiciune, oboseală, febră.

Alte reacţii adverse: hipersensibilitatea incluzând anafilaxie a fost raportată; atrofie cutanată şi subcutanată; abces steril; tumefacţie articulară (după injectare intraarticulară); artropatia Charcot; leucocitoză.

Întreruperea tratamentului La pacienţii care au primit sistemic doze mai mari decât doza fiziologică (aproximativ 1 mg dexametazonă) pentru o perioadă mai mare de 3 săptămâni, întreruperea tratamentului nu trebuie să se facă brusc. Modul în care trebuie efectuată reducerea dozei depinde de gravitatea bolii şi de riscul de recidivă la reducerea dozelor. Evaluarea clinică a bolii poate fi necesară pe perioada scăderii dozelor. Dacă afecţiunea este puţin probabil să recidiveze după întreruperea tratamentului sistemic cu corticosteroizi dar există incertitudinea privind supresia axei hipotalamo-hipofizar-corticosuprarenală, doza de corticosteroid sistemic poate fi scăzută rapid la doza fiziologică. Din momentul în care doza zilnică a ajuns la 1 mg de dexametazonă, micşorarea dozei trebuie să se facă mai lent pentru a permite funcției axei hipotalamo-hipofizar-corticosuprarenală să se restabilească.

Întreruperea bruscă a tratamentului sistemic cu corticosteroizi care a durat mai puţin de 3 săptămâni este posibilă, dacă se consideră că afecţiunea este puţin probabil să recidiveze. Întreruperea bruscă a dozelor de până la 6 mg de dexametazonă timp de 3 săptămâni este puţin probabil să conducă la supresia axei hipotalamo-pituitaro-adrenală, relevantă clinic. La următoarele grupe de pacienţi, întreruperea administrării sistemice de dexametazonă trebuie să se facă treptat, chiar dacă durata tratamentului a fost de 3 săptămâni sau mai puţin:  pacienţii la care tratamentul sistemic cu corticosteroizi a fost repetat, în special dacă acesta a durat mai mult de 3 săptămâni;  când a fost prescris un tratament pe termen scurt în decurs de un an de la încetarea unei terapii pe termen lung (luni, ani);  pacienţii care pot avea motive de insuficienţă adrenocorticală, altele decât terapia exogenă cu corticosteroizi;  pacienţii care primesc doze sistemice mai mari de 6 mg dexametazonă zilnic;  pacienţii care iau în mod repetat dozele seara.

Simptomele şi semnele întreruperii tratamentului: scăderea prea rapidă a dozelor de corticosteroizi după un tratament de lungă durată poate cauza insuficienţă adrenocorticală acută, hipotensiune arterială, moarte (a se vedea pct. 4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). Sindromul de abstinenţă poate include: febră, mialgie, artralgii, rinite, conjunctivite, noduli cutanaţi dureroşi şi pruriginoşi şi pierdere în greutate.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.