Co-Amlessaneo 10 mg/2,5 mg/10 mg

Doze

Un comprimat filmat de Co-Amlessaneo pe zi, administrat în doză unică, de preferat dimineața, înainte de masă.

Combinaţia în doză fixă nu este indicată ca tratament de inițiere. Dacă este necesară o schimbare a dozei, trebuie avută în vedere stabilirea treptată individuală a dozei fiecărei componente.

Grupe speciale de pacienți

Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.3 şi 4.4.) Tratamentul este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min). Co-Amlessaneo în dozele 10 mg/2,5 mg/5 mg și 10 mg/2,5 mg/10 mg este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min). Se recomandă începerea tratamentului cu doze adecvate ale combinației libere. Urmărirea medicală de rutină va include monitorizarea valorilor creatininei și potasiului. Asocierea perindoprilului cu aliskiren este contraindicată la pacienții cu insuficiență renală (RFG < 60 ml/min/1,73 m2) (vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2) Co-Amlessaneo este contraindicat la pacienții cu insuficiență hepatică severă. Co-Amlessaneo trebuie administrat cu precauţie la pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată, deoarece dozele recomandate de amlodipină la acești pacienți nu au fost stabilite.

Vârstnici (vezi pct. 4.4) Eliminarea perindoprilatului este scăzută la vârstnici (vezi pct. 5.2). Pacienții vârstnici pot fi tratați cu Co-Amlessaneo corespunzător funcției renale (vezi pct. 4.3).

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Co-Amlessaneo nu au fost încă stabilite la copii şi adolescenţi. Nu există date clinice disponibile.

Mod de administrare Administrare orală.

Toate atenţionările legate de fiecare componentă în parte, prezentate mai jos, trebuie luate în considerare, de asemenea, la combinaţia în doză fixă de Co-Amlessaneo.

Litiu Asocierea între litiu şi combinaţia perindopril/indapamidă nu este, de obicei, recomandată (vezi pct. 4.5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Medicamente care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu Asocierea de perindopril şi medicamente care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu nu este, în general, recomandată (vezi pct. 4.5).

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie Neutropenia/agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţi aflaţi sub tratament cu inhibitori ai ECA. La pacienţii cu funcţia renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie utilizat cu atenţie sporită la pacienţii cu boală vasculară de colagen, sub tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol sau procainamidă, sau la care există o combinaţie a acestor factori de risc, în special dacă există în prealabil o funcţie renală afectată. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave care, în câteva cazuri, nu au răspuns la tratamentul antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este utilizat la aceşti pacienţi, este recomandată monitorizarea

periodică a numărului de leucocite şi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu, durere în gât, febră) (vezi pct. 4.8).

Hipertensiune renovasculară Există un risc crescut de hipotensiune arterială și insuficiență renală atunci când la pacienții cu stenoză arterială renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional se administrează inhibitori ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor contributiv. Insuficiența renală poate apărea la cele mai mici modificări ale creatininei serice, în special la pacienții cu stenoză unilaterală a arterei renale.

Hipersensibilitate/angioedem Angioedemul la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril. Acesta poate să apară în orice moment pe parcursul tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu perindopril trebuie imediat întrerupt şi monitorizarea corespunzătoare trebuie iniţiată şi continuată până la remiterea completă a simptomelor înainte de a externa pacientul. În situaţiile în care edemul a fost limitat la faţă şi buze, afecţiunea a fost rezolvată, în general, fără tratament, cu toate că medicamentele antihistaminice au fost utile în ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edemul laringian poate fi letal. Când există edem la nivelul limbii, glotei sau laringelui, de natură să determine obstrucţia căilor aeriene, trebuie administrată imediat terapia adecvată ce poate include administrarea subcutanată a unei soluții de adrenalină 1:1 000 (0,3 ml până la 0,5 ml) şi/sau măsuri care să asigure menţinerea liberă a căilor aeriene.

Pacienţii de rasă neagră care primesc tratament cu inhibitori ECA au prezentat o incidenţă crescută a angioedemului, în comparaţie cu pacienţii aparţinând altor rase.

Pacienţii cu antecedente de angioedem care nu a fost determinat de administrarea unui inhibitor al ECA pot avea un risc crescut de apariţie a angioedemului în timpul administrării de inhibitor al ECA (vezi pct. 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (însoţite sau nu de greaţă sau vărsături); în unele cazuri, nu a existat un edem facial anterior şi valorile esterazei C-1 au fost normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri care au inclus CT abdominală sau ecografia abdominală sau abordarea chirurgicală şi simptomele au dispărut o dată cu întreruperea inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA cu durere abdominală.

Utilizarea concomitentă a perindoprilului cu sacubitril/valsartan este contraindicată datorită riscului crescut de angioedem (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de perindopril. Dacă tratamentul cu sacubitril/valsartan este întrerupt, terapia cu perindopril nu trebuie inițiată mai devreme de 36 de ore după administrarea ultimei doze de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5). Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitorii NEP (de exemplu, racecadotril), inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine ( de exemplu, linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea racecadotrilului, inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin la un pacient la care deja se administrează un inhibitor ECA.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării Au fost rapoarte cazuri izolate de pacienţi care au primit tratament cu inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare la venin de himenoptere (albine, viespi) şi au prezentat reacţii anafilactoide severe, cu potenţial letal. Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu precauţie la pacienţii alergici care urmează tratament de desensibilizare şi trebuie evitată utilizarea acestora la pacienții la care se administrează imunoterapia cu venin. Cu toate acestea, la pacienţii care necesită atât tratament cu inhibitor al ECA cât şi tratament de desensibilizare, aceste reacţii pot fi evitate prin întreruperea temporară a administrării inhibitorului ECA cu cel puţin 24 ore înainte de tratamentul de desensibilizare.

Reacţii anafilactoide în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) Rar, pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ai ECA în timpul aferezei cu dextran sulfat a lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) au prezentat reacţii anafilactoide care le-au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA înaintea fiecărei afereze.

Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă cu flux înalt cu membrane înalt permeabile (de ex. AN 69®) şi trataţi concomitent cu un inhibitor ECA au apărut reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unor alte tipuri de membrane de dializă sau a unui medicament antihipertensiv din altă clasă terapeutică.

Hiperaldosteronism primar În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la medicamentele antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea acestui medicament nu este recomandată.

Sarcina Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie inițiat în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute pe un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Encefalopatie hepatică Atunci când funcția hepatică este afectată, utilizarea diureticelor tiazidice şi a derivaţilor tiazidici poate determina apariţia encefalopatiei hepatice, ce poate evolua spre comă hepatică, în special în caz de dezechilibru electrolitic. În cazul apariţiei acesteia, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat.

Fotosensibilitate La utilizarea diureticelor tiazidice şi a derivaţilor tiazidici au fost raportate cazuri de reacții de fotosensibilitate (vezi pct. 4.8). Dacă în timpul tratamentului apare reacţie de fotosensibilitate, se recomandă întreruperea tratamentului. Dacă este neapărat necesară readministrarea diureticului, se recomandă protejarea suprafeţelor expuse razelor solare sau radiaţiilor UVA artificiale.

Precauții pentru utilizare

Insuficienţă renală

• În caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min), tratamentul este contraindicat.
• La pacienții cu insuficiență renală moderată (clearance-ul creatininei < 60 ml/min), tratamentul este contraindicat la dozele de Co-Amlessaneo care conțin combinația perindopril/indapamidă 10 mg/2,5 mg (adică Co-Amlessaneo 10 mg/2,5 mg/5 mg și Co-Amlessaneo 10 mg/2,5 mg/10 mg).
• La unii pacienţi hipertensivi fără leziuni renale preexistente aparente şi la care testele funcției renale în sânge arată apariţia insuficienţei renale funcţionale, tratamentul trebuie întrerupt şi, posibil, reluat cu o doză mai mică sau numai cu monoterapie.

La aceşti pacienţi evaluarea medicală obișnuită va include monitorizarea frecventă a concentraţiei plasmatice de potasiu şi creatinină după două săptămâni de tratament şi, apoi, la intervale de două luni în perioada de tratament de întreţinere. Insuficienţa renală a fost raportată mai frecvent la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau boală renală concomitentă, inclusiv stenoză a arterei renale. Medicamentul nu este, de obicei, recomandat în cazul stenozei bilaterale a arterei renale sau în cazul rinichiului unic funcţional.

• Risc de hipotensiune arterială și/sau insuficiență renală (de exemplu, în cazuri de insuficiență cardiacă și depleție hidroelectrolitică): la pacienții a căror tensiune arterială a fost scăzută inițial scăzută, în cazuri de stenoze ale arterei renale, insuficienţă cardiacă congestivă sau ciroză hepatică cu edeme şi ascită, a fost observată stimularea marcată a sistemului renină-angiotensină-aldosteron în urma tratamentului cu perindopril, în special în timpul depleției hidroelectrolitice marcate (dietă hiposodată strictă sau tratament diuretic prelungit). Blocarea sistemului renină-angiotensină-aldosteron cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei poate, astfel, determina, mai ales la prima administrare a medicamentului şi în timpul primelor două săptămâni de tratament, o scădere bruscă a tensiunii artreriale şi/sau o creştere a nivelului creatininei plasmatice, ceea ce arată prezenţa unei insuficienţe renale funcţionale. Ocazional, aceasta poate avea un debut acut, deși în cazuri rare şi o perioadă variabilă până la debut. În astfel de cazuri, tratamentul trebuie inițiat cu doze mici, crescute progresiv. La pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau cu afecţiune cerebrovasculară, scăderea excesivă a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Diureticelor tiazidice şi cele înrudite cu tiazidele au eficacitate maximă la funcţie renală normală sau uşor scăzută (creatinină serică sub aproximativ 25 mg/l, adică 220 µmol/l în cazul unui adult). La pacienţii vârstnici, valorile creatininei serice trebuie ajustate în funcţie de vârstă, greutate corporală şi sexul pacientului.

Hipovolemia, rezultată din pierderea apei şi sodiului cauzată de diuretic la începutul tratamentului determină o scădere a filtrării glomerulare. Aceasta poate determina o creştere a concentrațiilor ureei în sânge și creatininei plasmatice. Această insuficienţă renală funcțională tranzitorie nu are efecte adverse la pacienţii cu funcţie renală normală, dar totuși poate agrava insuficienţa renală preexistentă.

• Amlodipina poate fi utilizată în doze normale la pacienţii cu insuficienţă renală. Modificările concentraţiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale.
• Efectul combinaţiei în doză fixă Co-Amlessaneo nu a fost studiat în caz de disfuncţie renală. În insuficienţa renală, dozele de Co-Amlessaneo trebuie să fie similare cu cele ale componentelor individuale administrate separat.

Hipotensiune arterială şi depleţie de apă și sodiu În prezenţa unei depleţii preexistente de sodiu (în particular, la persoane cu stenoze ale arterei renale) există riscul unei hipotensiuni arteriale instalată brusc. Prin urmare, trebuie efectuate teste sistematice pentru evaluarea semnelor clinice ale depleţiei hidro-electrolitice, care poate apărea şi în cazul unui episod intercurent de diaree sau vărsături. La aceşti pacienţi se recomandă monitorizarea regulată a electroliților plasmatici.

Hipotensiunea arterială marcată poate necesita administrarea unei perfuzii intravenoase cu soluţie izotonică salină.

Hipotensiunea arterială tranzitorie nu reprezintă o contraindicaţie la continuarea tratamentului. După restabilirea adecvată a volumului circulant şi a tensiunii arteriale, tratamentul poate fi reluat cu o doză scăzută sau în monoterapie.

• Scăderea concentraţiilor plasmatice ale sodiului poate fi iniţial asimptomatică și, prin urmare, este esențială testarea regulată. Testele trebuie efectuate mai frecvent la vârstnici şi pacienţii cirotici (vezi pct. 4.8 şi 4.9). Orice tratament diuretic poate determina hiponatremie, care poate avea, uneori, consecinţe foarte grave. Hiponatremia cu hipovolemie poate fi responsabilă de deshidratare și hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea concomitentă a ionilor de clor poate duce la alcaloză metabolică secundară compensatorie: incidența și gradul acestui efect sunt ușoare.

Kaliemie

• Combinaţia în doză fixă indapamidă cu perindopril şi amlodipină nu previne apariţia hipokaliemiei, în special la pacienţii cu diabet zaharat sau la cei cu insuficienţă renală. Similar oricăror medicamente antihipertensive care conţin un diuretic, trebuie efectuată monitorizarea periodică a potasiului seric.
• La unii pacienţi, cărora li se administrează inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril, a fost observată creşterea potasiului seric; inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este, de obicei, semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ: insuficienţa renală, degradarea funcţiei renale, vârsta (>70 ani), diabetul zaharat, afecțiunile intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), pacienți care iau suplimente alimentare cu potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu, precum şi acei pacienţi cărora li se administrează alte medicamente asociate cu creşteri ale kaliemiei (de exemplu, heparină, co-trimoxazol, cunoscut și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol) și, în special, antagoniști ai aldosteronului sau blocantelor receptorilor de angiotensină. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiul sau a înlocuitorilor de sare care conţin potasiu, în special de către pacienţii cu insuficienţă renală, poate determina o creştere semnificativă a kaliemiei. Hiperkaliemia poate determina aritmii grave, uneori fatale. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor pentru angiotensină trebuie utilizate cu prudență la pacienții la care se administrează inhibitori ECA și este necesară monitorizarea potasemiei și a funcției renale. Dacă este necesară administrarea concomitentă a medicamentelor menţionate mai sus, administrarea trebuie efectuată cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a potasiului seric (vezi pct. 4.5).
• Depleţia de potasiu cu hipokaliemie reprezintă un risc major al utilizării diureticelor tiazidice şi a celor înrudite cu tiazidele. Hipokaliemia poate provoca tulburări musculare. Au fost raportate cazuri de rabdomioliză, în special în contextul hipokaliemiei severe. Riscul apariţiei valorilor scăzute ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului (< 3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumiţi pacienţi cu risc crescut, cum sunt vârstnicii şi/sau pacienţii malnutriţi, indiferent dacă utilizează sau nu medicaţie multiplă, pacienţii cu ciroză cu edeme şi ascită, pacienţii cu afecţiuni coronariene şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă. În aceste cazuri, hipokaliemia creşte toxicitatea cardiacă a glicozidelor cardiace şi riscul tulburărilor de ritm cardiac. Pacienţii cu interval QT prelungit reprezintă un grup cu risc, indiferent dacă etiologia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, dar şi bradicardia, acţionează ca un factor favorizant pentru apariţia tulburărilor de ritm severe, în special torsada vârfurilor, care poate fi fatală. În toate cazurile, este necesară determinarea mai frecventă a kaliemiei. Prima determinare a kaliemiei trebuie realizată în decursul primei săptămâni după începerea tratamentului. Dacă se observă valori mici ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului, este necesară corectarea acestora prin instituirea terapiei adecvate. Hipokaliemia identificată în asociere cu hipomagneziemie poate fi refractară la tratament, cu excepția cazului în care concentrația plasmatică de magneziu este corectată.

Magneziul seric S-a demonstrat că tiazidele și diureticele înrudite cu acestea, inclusiv indapamida, cresc excreția urinară de magneziu, ceea ce poate duce la hipomagneziemie (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Calcemie Diureticele tiazidice și cele înrudite cu tiazidele pot scădea excreţia urinară a calciului şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a concentraţiilor plasmatice ale calciului. Apariţia unei creşteri marcate

a calcemiei poate fi determinată de hiperparatiroidismul nediagnosticat anterior. În aceste cazuri, tratamentul trebuie întrerupt înainte de investigarea funcţiei paratiroidiene (vezi pct.4.8).

Hipertensiune renovasculară Tratamentul pentru hipertensiunea renovasculară este revascularizarea. Cu toate acestea, tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei poate fi util la pacienţii cu hipertensiune renovasculară care aşteaptă intervenţia chirurgicală corectivă sau atunci când intervenţia chirurgicală nu este posibilă. Dacă Co-Amlessaneo este prescris pacienţilor cu stenoză a arterei renale cunoscută sau suspectată, tratamentul trebuie iniţiat în spital, cu o doză mică, iar funcţia renală şi kaliemia trebuie monitorizate, deoarece unii pacienţi au dezvoltat insuficienţă renală funcțională, reversibilă la întreruperea tratamentului.

Tuse Tusea seacă a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. Caracteristic, tusea este persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. În cazul apariţiei acestui simptom, trebuie luată în considerare etiologia iatrogenă. Dacă, cu toate acestea, este preferată administrarea de inhibitori ECA, poate fi luată în considerare continuarea tratamentului.

Ateroscleroză Riscul de hipotensiune arterială există la toţi pacienţii, dar este necesară o precauţie deosebită la pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau insuficienţă circulatorie cerebrală, iar tratamentul trebuie iniţiat cu doze mici.

Criza hipertensivă Siguranţa şi eficacitatea amlodipinei în criza hipertensivă nu au fost stabilite.

Insuficienţă cardiacă/insuficiență cardiacă severă Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu precauţie. În cadrul unui studiu de lungă durată controlat placebo la pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă (clasa III și IV clasificarea NYHA), amlodipina a fost asociată cu creşterea cazurilor de edem pulmonar comparativ cu grupul tratat cu placebo. Blocantele canalelor de calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, din cauza riscului unor viitoare evenimente cardiovasculare şi al mortalităţii cardiovasculare. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (clasa IV), tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală, cu o doză iniţială mică. Tratamentul cu beta-blocante la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă coronariană nu trebuie întrerupt: la beta-blocant trebuie asociat un ihibitor ECA.

Stenoză aortică şi mitrală/cardiomiopatie hipertrofică Inhibitorii ECA trebuie administraţi cu precauţie la pacienţii cu obstrucţie la nivelul tractului de ejecţie a ventriculului stâng.

Pacienţi cu diabet zaharat La pacienţii cu diabet zaharat insulinodependent (cu tendinţă spontană de creştere a potasemiei), tratamentul trebuie iniţiat sub monitorizare medicală, cu o doză iniţială scăzută. Controlul glicemic trebuie monitorizat cu atenţie în cursul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA la pacienţii diabetici trataţi anterior cu antidiabetice orale sau insulină.

Monitorizarea glicemiei este importantă la pacienţii cu diabet zaharat, mai ales atunci când potasemia este mică.

Diferențe etnice

Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la cei din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă ce aparţine rasei negre.

Intervenție chirurgicală/Anestezie În timpul anesteziei, mai ales dacă anestezicul administrat este un medicament care poate produce hipotensiune arterială, utilizarea inhibitorilor ECA poate determina apariţia hipotensiunii arteriale. Prin urmare se recomandă ca tratamentul cu inhibitori ECA cu acţiune prelungită, cum este perindoprilul, să fie întrerupt cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală, dacă este posibil.

Insuficienţă hepatică Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere a acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ai ECA şi care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale valorilor enzimelor hepatice trebuie să întrerupă inhibitorii ECA şi să fie supuşi unei monitorizări corespunzătoare (vezi pct. 4.8).

Timpul de înjumătăţire plasmatică a amlodipinei este mai mare şi valorile ASC sunt crescute la pacienţii cu disfuncţie hepatică; dozele nu au fost stabilite. Prin urmare, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat cu cele mai mici doze, iar tratamentul de inițiere şi creşterea dozelor trebuie efectuate cu precauţie. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate fi necesară creşterea lentă a dozelor şi monitorizarea atentă.

Efectul combinaţiei în doză fixă Co-Amlessaneo nu a fost studiat în caz de disfuncţie hepatică. Luând în considerare efectele fiecărei componente individuale ale acestei combinaţii, Co-Amlessaneo este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă şi se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară şi moderată.

Uricemie La pacienţii cu uricemie crescută poate creşte tendinţa de apariție a episoadelor de gută.

Vârstnici Înainte de iniţierea tratamentului, trebuie testate funcţia renală şi nivelele potasemiei. Doza iniţială este ajustată în funcţie de valorile tensiunii arteriale, în special în cazul depleţiei hidroelectrolitice, pentru evitarea debutului brusc al hipotensiunii arteriale. La vârstnici, creşterea dozei de amlodipină trebuie efectuată cu precauţie (vezi pct. 4.2 și 5.2).

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar acut cu unghi închis Sulfonamidele sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică care duce la efuziune coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele, care includ debutul acut al scăderii acuității vizuale sau durere oculară, pot apărea de obicei în decurs de câteva ore până la câteva săptămâni de la inițierea medicamentului. Glaucomul acut cu unghi închis în absența tratamentului poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul primar constă în întreruperea cât mai rapidă a administrării medicamentului. Dacă tensiunea intraoculară rămâne necontrolată terapeutic, pot fi luate prompt în considerare tratamente medicale sau chirurgicale. Factorii de risc pentru apariția glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente alergice la sulfonamide sau penicilină.

Sportivi Sportivii trebuie atenționați că acest medicament conţine o substanţă activă (indapamidă) care poate determina rezultate fals pozitive la testele antidoping.

Sodiu

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic “nu conține sodiu”.

Rezumatul profilului de siguranță Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent după administrarea separată a perindoprilului, indapamidei şi amlodipinei sunt: ameţeală, cefalee, parestezii, somnolenţă, disgeuzie, tulburări de vedere, diplopie, tinitus, vertij, palpitaţii, eritem facial tranzitoriu, hipotensiune arterială (şi efecte datorate hipotensiunii arteriale), tuse, dispnee, tulburări gastro-intestinale (durere abdominală, constipaţie, diaree, dispepsie, greață, vărsături, modificări ale tranzitului intestinal), hipokaliemie, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, erupţie maculopapulară, crampe musculare, umflare a gleznelor, astenie, edem, fatigabilitate.

Mai puțin Durere lombară – – frecvente Posibilă agravare a lupusului eritematos Cu frecvență

Prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.4 Cu frecvență

• – și 4.5) necunoscută Cu frecvență Creșterea glicemiei – Foarte rare necunoscută Cu frecvență Creșterea uricemiei – – necunoscută Leziuni, intoxicaţii şi complicaţii Mai puțin Cădere – – legate de frecvente procedurile utilizateFrecvența calculată din studiile clinice pentru reacțiile adverse detectate în urma raportărilor spontane

Descrierea reacțiilor adverse selectate: În timpul studiilor de fază II și III care au comparat indapamida 1,5 mg și 2,5 mg, analiza concentrației plasmatice a potasiului a arătat un efect dependent de doză al indapamidei:

• Indapamidă 1,5 mg: Concentraţia plasmatică a potasiului <3,2 mmol/l a fost observată la 4% dintre pacienți după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,23 mmol/l.
• Indapamidă 2,5 mg: Concentraţia plasmatică a potasiului <3,2 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienți după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,41 mmol/l.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice posibilă reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro