Co-Amlessa 8 mg/5 mg/2,5 mg

Doze

Combinaţia în doză fixă nu este indicată ca tratament iniţial. Dacă este necesară o schimbare a dozei, trebuie avută în vedere stabilirea treptată individuală a dozei fiecărei componente a combinaţiei medicamentoase.

Doza maximă recomandată de Co-Amlessa este de 8 mg/10 mg/2,5 mg pe zi.

Pacienţi cu insuficienţă renală şi vârstnici (vezi pct. 4.4 şi 5.2) Eliminarea perindoprilatului este redusă la vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă renală. Prin urmare, evaluarea clinică ulterioară va include monitorizarea frecventă a concentraţiilor plasmatice ale creatininei şi potasiului. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei (Clcr) sub 30 ml/min), tratamentul cu Co-Amlessa este contraindicat.

Co-Amlessa 8 mg/5 mg/2,5 mg Co-Amlessa 8 mg/10 mg/2,5 mg Concentraţiile de 8 mg/5 mg/2,5 mg şi 8 mg/10 mg/2,5 mg sunt contraindicate în insuficienţa renală severă şi moderată (clearance al creatininei sub 60 ml/min).

Co-Amlessa poate fi administrat la pacienţii cu Clcr ≥ 60 ml/min. La aceşti pacienţi se recomandă ajustarea individuală a dozei fiecărui component al combinaţiei. Modificările concentraţiei plasmatice a amlodipinei nu se corelează cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4 şi 5.2) Tratamentul este contraindicat la pacienții cu insuficienţă hepatică severă. Nu s-a stabilit încă o schemă terapeutică pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată. Prin urmare, Co-Amlessa trebuie administrat cu precauţie.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea Co-Amlessa nu au fost încă stabilite la copii şi adolescenţi. Nu există date clinice.

Mod de administrare

Administrare orală. Un comprimat pe zi, administrat în doză unică, de preferat dimineaţa şi înainte de masă.

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie Neutropenia/agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţi aflaţi sub tratament cu inhibitori ai ECA. La pacienţii cu funcţia renală normală şi fără alţi factori de risc, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie utilizat cu atenţie sporită la pacienţii cu boală vasculară de colagen, sub tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau la care există o combinaţie a acestor factori de risc, în special dacă există în prealabil o funcţie renală afectată. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave, care în câteva cazuri nu au răspuns la tratamentul antibiotic intensiv. Dacă perindoprilul este utilizat la aceşti pacienţi, este recomandată monitorizarea periodică a numărului de leucocite şi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu, dureri în gât, febră) (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Hipersensibilitate/Angioedem Angioedemul la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat, rar, la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct. 4.8). Acesta poate să apară în orice moment pe parcursul tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu perindopril trebuie imediat întrerupt şi monitorizarea corespunzătoare trebuie iniţiată şi continuată până la remiterea completă a simptomelor. În situaţiile în care edemul a fost limitat la faţă şi buze, afecţiunea a fost rezolvată în general fără tratament, cu toate că medicamentele antihistaminice au fost utile în ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edemul laringeal poate fi letal. Când există edem la nivelul limbii, glotei sau laringelui, de natură să determine obstrucţia căilor aeriene, trebuie administrată imediat terapia de urgenţă, care poate include soluție subcutanată de epinefrină 1:1000 (0,3 ml până la 0,5 ml) şi/sau măsuri pentru asigurarea permeabilității căilor respiratorii. Pacienţii de rasă neagră în tratament cu inhibitori ECA au prezentat o incidenţă crescută a angioedemului, în comparaţie cu pacienţii aparţinând altor rase. Pacienţii cu antecedente de angioedem care nu a fost determinat de administrarea unui inhibitor al ECA, pot avea un risc crescut de apariţie a angioedemului în timpul administrării de inhibitor al ECA (vezi pct. 4.3). Angioedemul intestinal a fost raportat, rar, la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (însoţite sau nu de greaţă sau vărsături); în unele cazuri, nu a existat un edem facial anterior şi valorile esterazei C-1 au fost normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri care au inclus TC abdominală sau ecografia abdominală sau abordarea chirurgicală şi simptomele au dispărut odată cu întreruperea inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA cu dureri abdominale. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată datorită riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de ramipril/hidroclorotiazidă. Tratamentul cu ramipril/hidroclorotiazidă nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5). Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai NEP (de exemplu, racecadotril), inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine (de exemplu, linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină) poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea racecadotrilului, inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptinelor (de exemplu, linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină) la un pacient la care deja se administrează un inhibitor ECA.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării Au fost rapoarte cazuri izolate de pacienţi care au urmat tratament cu inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare la venin de himenoptere (albine, viespi) şi au prezentat reacţii anafilactoide severe, cu potenţial letal. Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu precauţie la pacienţii hipersensibili, în timpul tratamentului de desensibilizare şi la cei în timpul imunoterapiei cu venin. Cu toate acestea, aceste reacţii pot fi evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitor ECA, cu cel puţin 24 ore înainte de desensibilizare.

Reacţii anafilactoide în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) Rar, pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ai ECA în timpul aferezei cu dextran sulfat a lipoproteinelor cu densitate mica (LDL), au prezentat reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA înaintea fiecărei afereze.

Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă La pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă cu membrane de flux înalt (de ex. AN 69®) şi trataţi concomitent cu inhibitor ECA au apărut reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unor alte membrane de dializă sau a unui medicament antihipertensiv din altă clasă terapeutică.

Hiperaldosteronism primar În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la medicamentele antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea acestui medicament nu este recomandată.

Medicamente care economisesc potasiul, suplimente cu potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu Asocierea de perindopril şi medicamente care economisesc potasiul, suplimente cu potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu nu este, în general, recomandată (vezi pct. 4.5).

Encefalopatie hepatică Indapamidă: în caz de disfuncţie hepatică, utilizarea diureticelor tiazidice şi a derivaţilor tiazidici pot determina, în special în cazul dezechilibrului electrolitic, apariţia encefalopatiei hepatice, care poate evolua spre comă hepatică. În cazul apariţiei acesteia, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat.

Fotosensibilitate La utilizarea diureticelor tiazidice şi a derivaţilor tiazidici au fost raportate cazuri de fotosensibilitate (vezi pct. 4.8). Dacă în timpul tratamentului apare reacţie de fotosensibilitate, se recomandă întreruperea tratamentului. Dacă este neapărat necesară readministrarea diureticului, se recomandă protejarea suprafeţelor expuse razelor solare sau radiaţiei UV.

Sarcina şi alăptarea Tratamentul cu inhibitori ECA nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Insuficienţă renală În caz de insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min), tratamentul este contraindicat.

Co-Amlessa 8 mg/5 mg/2,5 mg Co-Amlessa 8 mg/10 mg/2,5 mg Concentrațiile de 8 mg/5 mg/2,5 mg şi 8 mg/10 mg/2,5 mg sunt contraindicate în insuficienţă renală severă şi moderată (clearance al creatininei sub 60 ml/min).

La unii pacienţi hipertensivi fără leziuni renale preexistente aparente şi la care testele renale arată apariţia insuficienţei renale funcţionale, tratamentul trebuie întrerupt şi, posibil, reluat, cu o doză mai mică sau numai cu monoterapie. La aceşti pacienţi monitorizarea medicală uzuală va include monitorizarea frecventă a concentraţiei plasmatice de potasiu şi creatinină, după două săptămâni de tratament şi apoi la intervale de două luni în perioada de tratament de întreţinere. Insuficienţa renală a fost raportată mai frecvent la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau boală renală concomitentă, inclusiv stenoza arterei renale. Medicamentul nu este, de obicei, recomandat în cazul stenozei bilaterale a arterei renale sau în cazul unui rinichi unic funcţional. Tiazidele şi diureticele tiazidice au eficacitate maximă la funcţie renală normală sau uşor scăzută (creatininemie sub aproximativ 25 mg/l, adică 220 µmol/l în cazul unui adult). La pacienţii vârstnici, valorile creatininemiei trebuie ajustate în funcţie de vârstă, greutate corporală şi sexul pacientului, conform formulei Cockroft: clcr = (140 – vârstă) x greutate corporală / 0,814 x valoarea creatininemiei cu: vârsta exprimată în ani greutatea corporală exprimată în kg creatininemia exprimată în micromol/l Această formulă este valabilă pentru pacientul vârstnic bărbat; pentru sexul feminin, rezultatul se înmulţeşte cu 0,85. Hipovolemia, rezultată din pierderea apei şi sodiului cauzată de diuretic la începutul tratamentului, determină reducerea filtrării glomerulare. Aceasta poate determina creşterea uremiei şi creatininemiei. Această insuficienţă renală tranzitorie nu determină reacţii adverse la pacienţii cu funcţie renală normală, însă poate agrava o insuficienţă renală preexistentă.

La aceşti pacienţi evaluarea uzuală include frecvent monitorizarea concentraţiei plasmatice de potasiu şi creatinină după două săptămâni de tratament şi apoi la intervale de două luni în perioada de tratament de întreţinere.

Hipotensiune arterială şi depleţie hidro-electrolitică În prezenţa unei depleţii preexistente de sodiu (în particular la persoane cu valori iniţial scăzute ale tensiunii arteriale, în cazuri de stenoze ale arterei renale, insuficienţă cardiacă congestivă sau ciroză hepatică cu edeme şi ascită) există riscul unei hipotensiuni arteriale instalată brusc. Blocajul sistemului renină-angiotensină-aldosteron poate astfel determina, mai ales la prima administrare a medicamentului şi în timpul primelor două săptămâni de tratament, o scădere bruscă a tensiunii artreriale şi/sau o creştere a nivelului creatininemiei, ceea ce arată prezenţa unei insuficienţe renale funcţionale. Ocazional, aceasta poate avea un debut acut şi o perioadă variabilă până la debut. Prin urmare, trebuie efectuate teste sistematice pentru evaluarea depleţiei hidro-electrolitice, care poate apărea şi în cazul unui episod intercurent de diaree sau vărsături. La aceşti pacienţi se recomandă monitorizarea regulată a electrolitemiei. Hipotensiunea arterială marcată poate necesita administrarea unei perfuzii i.v. cu soluţie izotonică salină. Hipotensiunea arterială tranzitorie nu reprezintă o contraindicaţie la continuarea tratamentului. După restabilirea volumului circulant şi a tensiunii arteriale, tratamentul poate fi reluat cu o doză scăzută sau monoterapie.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Hipertensiune arterială renovasculară Tratamentul de elecţie pentru hipertensiunea arterială renovasculară este revascularizarea. Cu toate aceastea, şi inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot fi utili la pacienţii cu hipertensiune arterială renovasculară în aşteptarea intervenţiei chirurgicale sau atunci când intervenţia chirurgicală nu este posibilă. Există un risc crescut de hipotensiune arterială și insuficiență renală atunci când la pacienții cu stenoză arterială renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe un rinichi unic funcțional se administrează inhibitori ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor care contributiv. Insuficiența renală poate apărea doar cu modificări minore ale creatininemiei, chiar și la pacienții cu stenoză unilaterală a arterei renale. Dacă Co-Amlessa este prescris la pacienţii cu stenoză de arteră renală suspectată sau diagnosticată, tratamentul trebuie iniţiat în spital cu doze scăzute, iar funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizată, deoarece unii pacienţi au dezvoltat o insuficienţă renală funcţională, care s-a remis la întreruperea tratamentului.

Co-Amlessa 8 mg/5 mg/2,5 mg Co-Amlessa 8 mg/10 mg/2,5 mg Tratamentul cu concentraţiile de 8 mg/5 mg/2,5 mg şi 8 mg/10 mg/2,5 mg nu este adecvat la pacienţii cu stenoză cunoscută sau suspectată de arteră renală, deoarece tratamentul trebuie iniţiat în spital, cu doze mai mici decât 8 mg/5 mg/2,5 mg şi 8 mg/10 mg/2,5 mg.

Pacienţi cu ateroscleroză cunoscută

Riscul de hipotensiune arterială există la toţi pacienţii, dar este necesară o precauţie deosebită la pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau insuficienţă circulatorie cerebrală, iar tratamentul trebuie iniţiat cu doze mici.

Insuficienţă cardiacă Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu precauţie. Tratamentul cu beta-blocante la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă coronariană nu trebuie întrerupt: la beta-blocant trebuie asociat un ihibitor ECA. În cadrul unui studiu controlat placebo de lungă durată la pacienţi cu insuficienţă cardiacă severă clasa III-IV NYHA, amlodipina a fost asociată cu creşterea cazurilor de edem pulmonar comparativ cu grupul tratat cu placebo (vezi pct. 5.1). Blocantele canalelor de calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, din cauza riscului unor viitoare evenimente cardiovasculare şi mortalităţii cardiovasculare.

Stenoză aortică şi mitrală/cardiomiopatie hipertrofică Inhibitorii ECA trebuie administraţi cu precauţie la pacienţii cu obstrucţie la nivelul tractului de ejecţie al ventriculului stâng.

Pacienţi cu diabet zaharat La pacienţii cu diabet zaharat insulinodependent (cu tendinţă spontană de creştere a potasemiei), tratamentul trebuie iniţiat sub monitorizare medicală, cu o doză iniţială scăzută. Controlul glicemic trebuie monitorizat cu atenţie în cursul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA la pacienţii diabetici trataţi anterior cu antidiabetice orale sau insulină (vezi pct. 4.5).

Tuse Tusea a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. Caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. În cazul apariţiei acestui simptom, trebuie luată în considerare etiologia iatrogenă. Dacă se insistă la utilizarea inhibitorilor ECA, tratamentul poate continua.

Intervenție chirurgicală/Anestezie În timpul anesteziei cu medicamente care pot produce hipotensiune arterială, utilizarea inhibitorilor ECA poate determina apariţia hipotensiunii arteriale. Prin urmare se recomandă ca tratamentul cu inhibitori ECA cu acţiune prelungită, cum este perindoprilul, să fie întrerupt cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală, dacă este posibil.

Insuficienţă hepatică Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii care urmează tratament cu inhibitori ai ECA şi care dezvoltă icter sau creşteri marcate ale valorilor enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă inhibitorii ECA şi să fie supuşi unei monitorizări corespunzătoare (vezi pct. 4.8). În cazul disfuncţiei hepatice, tiazidele şi diureticele tiazidice pot determina encefalopatie hepatică. În acest caz, administrarea diureticului trebuie întreruptă imediat. Timpul de înjumătăţire plasmatică a amlodipinei este mai mare şi valorile ASC sunt crescute la pacienţii cu disfuncţie hepatică; dozele nu au fost stabilite. Prin urmare, tratamentul cu amlodipină trebuie iniţiat cu doze mici, iar tratamentul iniţial şi creşterea dozelor trebuie efectuate cu precauţie. La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă poate fi necesară creşterea uşoară a dozelor şi monitorizare atentă.

Echilibrul hidroelectrolitic

Natremia Natremia trebuie testată înainte de iniţierea tratamentului, apoi la intervale regulate. Orice tratament cu diuretice poate determina hiponatremie, care poate avea consecinţe foarte grave. Scăderea concentraţiilor plasmatice ale sodiului poate fi iniţial asimptomatică, prin urmare este necesară testarea

regulată. Testarea acesteia trebuie să fie mai frecventă la vârstnici şi pacienţii cirotici (vezi pct. 4.8 şi 4.9). Hiponatremia cu hipovolemie poate fi responsabilă de deshidratare și hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea concomitentă a ionilor de clor poate duce la alcaloză metabolică secundară compensatorie: incidența și gradul acestui efect sunt ușoare.

Hiperkaliemie Au fost observate creșteri ale potasiului seric la unii pacienți tratați cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril. Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru dezvoltarea hiperkaliemiei includ insuficiența renală, agravarea funcției renale, vârsta (> 70 de ani), diabetul zaharat, hipoaldosteronismul, evenimente intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică și utilizarea concomitentă de diuretice economizoare de potasiu (de exemplu, spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid), suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conțin potasiu; sau pacienții care iau alte medicamente asociate cu creșterea potasiului seric (de exemplu, heparină, trimetoprim sau co-trimoxazol, cunoscut și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol și în special antagoniști ai aldosteronului sau blocanți ai receptorilor de angiotensină, acid acetilsalicilic ≥ 3 g/zi, inhibitori COX- 2 și AINS neselective, agenți imunosupresori precum ciclosporină sau tacrolimus). Administrarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor economisitoare de potasiu sau a înlocuitorilor de sare care conțin potasiu, în special la pacienții cu insuficiență renală, poate duce la o creștere semnificativă a potasiului seric. Hiperkaliemia poate provoca aritmii grave, uneori fatale. Dacă utilizarea concomitentă a agenților menționați mai sus este considerată adecvată, aceștia trebuie utilizați cu precauție și cu monitorizarea frecventă a potasiului seric. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor pentru angiotensină ar trebui utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ECA, iar potasiul seric și funcția renală trebuie monitorizate (vezi pct. 4.5).

Hipokaliemie Depleţia de potasiu cu hipokaliemie este riscul major al utilizării tiazidelor şi diureticelor tiazidice. Hipokaliemia poate provoca tulburări musculare. Au fost raportate cazuri de rabdomioliză, în principal în contextul hipokaliemiei severe. Riscul de apariţie a hipopotasemiei (< 3,4 mmol/l) trebuie prevenit în unele grupe de pacienţi cu risc crescut, cum sunt pacienţii vârstnici şi/sau malnutriţi, în situaţia în care iau sau nu iau medicamente multiple, pacienţii cirotici cu edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă. În aceste cazuri, hipokaliemia creşte toxicitatea glicozidelor cardiace şi riscul tulburărilor de ritm. Persoanele cu prelungirea intervalului QT prezintă de asemenea risc, indiferent dacă originea acestuia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, similar bradicardiei, acţionează ca un factor favorizant al debutului unor aritmii severe, în particular torsada vârfurilor, cu potenţial letal. În toate cazurile este necesară testarea frecventă a nivelelor potasemiei. Prima determinare a concentraţiei plasmatice a potasiului trebuie efectuată în prima săptămână după începerea tratamentului. Dacă apar nivele scăzute ale potasemiei, este necesară ajustarea dozelor. Hipokaliemia identificată în asociere cu hipomagneziemie poate fi refractară la tratament, cu excepția cazului în care concentrația plasmatică de magneziu este corectată.

Magnezemie S-a demonstrat că tiazidele și diureticele înrudite cu acestea, inclusiv indapamida, cresc excreția urinară de magneziu, ceea ce poate duce la hipomagneziemie (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Calcemie Diureticele tiazide şi tiazidice pot scădea excreţia urinară a calciului şi determină o creştere uşoară şi tranzitorie a concentraţiilor plasmatice ale calciului. Apariţia unei creşteri marcate a calcemiei poate fi determinată de un hiperparatiroidism nediagnosticat anterior. În aceste cazuri, înainte de investigarea funcţiei paratiroidiene, tratamentul trebuie întrerupt.

Uricemie

La pacienţii cu uricemie crescută poate creşte tendinţa episoadelor de gută.

Litiu De obicei, nu se recomandă utilizarea concomitentă a litiului (vezi pct. 4.5).

Sportivi Sportivii trebuie să ştie ca acest medicament conţine o substanţă activă (indapamidă) care poate determina rezultate fals pozitive la testele antidoping.

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar acut cu unghi închis Sulfonamidele sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică ce duce la efuziune coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ scădere a vederii sau durere oculară și pot apărea în decurs de câteva ore până la câteva săptămâni. Glaucomul acut cu unghi închis netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul primar constă în întreruperea cât mai rapidă a administrării medicamentului. Dacă presiunea intraoculară rămâne necontrolată, pot fi luate prompt în considerare tratamente medicale sau chirurgicale. Factorii de risc pentru apariția glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente alergice la sulfonamidă sau penicilină.

Diferențe etnice Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la cei din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă ce aparţine rasei negre.

Vârstnici Înainte de iniţierea tratamentului, trebuie testate funcţia renală şi nivelele potasemiei. Doza iniţială este ajustată în funcţie de valorile tensiunii arteriale, în special în cazul depleţiei hidroelectrolitice, pentru evitarea debutului brusc al unei hipotensiuni arteriale, iar creşterea dozei trebuie efectuată cu precauţie (vezi pct. 5.2).

Copii şi adolescenţi Eficacitatea şi tolerabilitatea Co-Amlessa la copii şi adolescenţi nu au fost încă determinate.

Sodiu Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică poate fi considerat “fără sodiu”.

a. Rezumatul profilului de siguranță

Administrarea perindoprilului inhibă sistemul renină-angiotensină-aldosteron şi tinde să reducă pierderile de potasiu cauzate de indapamidă.

2% dintre pacienţii în tratament cu 2 mg perindopril /0,625 mg indapamidă prezintă hipokaliemie (< 3,4 mmol/l). 4% dintre pacienţii în tratament cu 4 mg perindopril /1,25 mg indapamidă prezintă hipokaliemie (< 3,4 mmol/l). 6% dintre pacienţii în tratament cu 8 mg perindopril /2,5 mg indapamidă prezintă hipokaliemie (< 3,4 mmol/l).

Cele mai frecvent raportate reacții adverse observate sunt:

• la perindopril: amețeli, cefalee, parestezii, disgeuzie, tulburări vizuale, vertij, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, dureri abdominale, constipație, dispepsie, diaree, greață, vărsături, prurit, erupții cutanate tranzitorii, spasme musculare și astenie.
• la indapamidă: hipokaliemie, reacții de hipersensibilitate, în principal dermatologice, la subiecții cu predispoziție la reacții alergice și astmatice și erupții maculopapulare.
• la amlodipină: somnolenţă, ameţeli, cefalee, palpitaţii, eritem facial tranzitoriu, durere abdominală, greaţă, edeme ale gleznei, edeme şi fatigabilitate.

b. Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel

Următoarele efecte nedorite au fost observate în cadrul studiilor clinice și/sau utilizării după punerea pe piață, și clasificate utilizând următoarea convenție:

MedDRA Frecvență Aparate, Reacţii adverse sisteme şi Perindopril Indapamidă Amlodipină organe Infecţii şi Mai puțin Rinită Foarte rare – infestări frecvente Mai puțin Eozinofilie – – frecvente Agranulocitoză (vezi pct. 4.4) Foarte rare Foarte rare – Anemie aplastică – Foarte rare – Pancitopenie Foarte rare – – Leucopenie Foarte rare Foarte rare Foarte rare Tulburări Neutropenie (vezi pct. 4.4) Foarte rare – – hematologice şi Anemie hemolitică Foarte rare Foarte rare – limfatice Trombocitopenie (vezi pct. 4.4) Foarte rare Foarte rare Foarte rare Anemia (vezi pct. 4.4) a fost raportată la utilizarea inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei în anumite situații Foarte rare Foarte rare – (pacienți cu transplant renal, pacienți care au urmat proceduri de hemodializă) Tulburări ale Hipersensibilitate (reacții, mai ales sistemului – Frecvente Foarte rare dermatologice, la persoane cu imunitar

Mai puțin Xerostomie Frecvente Frecvente frecvente Pancreatită Foarte rare Foarte rare Foarte rare Gastrită – – Foarte rare Anorexie Frecvente Frecvente – Hiperplazie gingivală – – Foarte rare Cu frecvență Hepatită (vezi pct. 4.4) Foarte rare Foarte rare Tulburări necunoscută hepatobiliare Disfuncție hepatică – Foarte rare – Icter – – Foarte rare Edem Quincke – – Foarte rare Mai puțin Angioedem (vezi pct. 4.4) Foarte rare Foarte rare frecvente Mai puțin Prurit Frecvente – frecvente Mai puțin Erupție cutanată tranzitorie Frecvente – frecvente Erupție cutanată tranzitorie maculo-

• – frecvență urinară crescută frecvente Anurie/Oligurie Rare

• – pct. 4.4 și 4.5) necunoscută

Creștere a greutății corporale, Mai puțin

• – scădere a greutății corporale frecvente Leziuni, intoxicaţii şi complicaţii Mai puțin Cădere – – legate de frecvente procedurile utilizateFrecvența calculată din studiile clinice pentru reacțiile adverse detectate din raport spontanmai ales în caz de colestază Descrierea reacțiilor adverse selectate În timpul studiilor de fază II și III care au comparat indapamida 1,5 mg și 2,5 mg, analiza concentrației plasmatice a potasiului a arătat un efect dependent de doză al indapamidei:
• Indapamidă 1,5 mg: Concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienți și o concentraţie plasmatică a potasiului <3,2 mmol/l a fost observată la 4% dintre pacienți, după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,23 mmol/l.
• Indapamidă 2,5 mg: Concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l a fost observată la 25% dintre pacienți și o concentraţie plasmatică a potasiului <3,2 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienți, după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,41 mmol/l. Amlodipină: au fost raportate cazuri excepționale de sindrom extrapiramidal.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro