Cenomar 5 mg/ml

CENOMAR se administrează în perfuzie intravenoasă lentă, o dată sau de două ori pe zi. Doza depinde de tipul şi severitatea infecţiei şi de sensibilitatea microorganismului patogen suspectat. În general, este posibil să se treacă, după câteva zile, de la terapia intravenoasă iniţială la terapia orală (comprimate de levofloxacină de 250 sau 500 mg), în funcţie de starea pacientului. Datorită bioechivalenţei dintre formele orală şi parenterală, se pot utiliza aceleaşi doze.

Durata tratamentului Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. Similar oricărei alte terapii antibiotice, în general, administrarea levofloxacinei (soluţie perfuzabilă sau comprimate) trebuie continuată cel puţin 48-72 ore după ce pacientul a devenit afebril sau după ce eradicarea microorganismului bacterian a fost obţinută.

Mod de administrare CENOMAR se va administra numai în perfuzie intravenoasă lentă; se va administra o dată sau de două ori pe zi. Durata perfuziei trebuie să fie de minimum 30 minute pentru 250 mg sau 60 minute pentru 500 mg CENOMAR (vezi pct. 4.4).

Pentru instrucţiuni pas cu pas vezi pct. 6.6.

Pentru incompatibilităţi, vezi pct. 6.2. Pentru compatibilitatea cu alte soluţii perfuzabile, vezi pct. 6.6.

Doze la pacienţii cu funcţie renală normală (clearance-ul creatininei > 50 ml/min)

Se va lua în considerare creşterea dozei în cazul infecţiilor severe.

Dozaj la grupe speciale de pacienţi

Doze la pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei ≤ 50 ml/min)

Schemă terapeutică 250 mg/24 ore 500 mg/24 ore 500 mg/12 ore Clearance-ul prima doză: 250 mg prima doză: 500 mg prima doză: 500 mg creatininei 50 – 20 ml/min apoi: 125 mg/24 ore apoi: 250 mg/24 ore apoi: 250 mg/12 ore 19-10 ml/min apoi: 125 mg/48 ore apoi: 125 mg/24 ore apoi: 125 mg/12 ore < 10 ml/min apoi: 125 mg/48 ore apoi: 125 mg/24 ore apoi: 125 mg/24 ore (incluzând hemodializa şi DPAC) 1 Nu sunt necesare doze suplimentare după hemodializă sau dializă peritoneală ambulatorie continua (DPAC).

Dozaj la pacienţi cu insuficienţă hepatică Nu este necesară ajustarea dozei, deoarece levofloxacina nu este metabolizată hepatic într-o măsură semnificativă şi este excretată, în principal, pe cale renală.

Pacienţi vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici, cu excepţia celor impuse de starea funcţiei renale (vezi pct. 4.4 – Tulburări cardiace”).

Copii şi adolescenţi CENOMAR este contraindicat la copii şi adolescenţi în perioada de creştere (vezi pct. 4.3).

Trebuie evitată utilizarea levofloxacinei la pacienţii care au avut în trecut reactii adverse grave la administrarea de produse care conţin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul

acestor pacienţi cu levofloxacină trebuie iniţiat numai în absenţa opţiunilor alternative de tratament şi după o evaluare atentă a raportului risc / beneficiu (vezi pct. 4.3).

În cele mai severe cazuri de pneumonie pneumococică, este posibil ca CENOMAR să nu fie terapia optimă.

Infecţiile nozocomiale cu P. aeruginosa pot necesita asocieri terapeutice.

Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA)

Este foarte probabil ca bacteriile S. aureus rezistente la meticilină să aibă rezistentă încrucişată la fluorochinolone, inclusiv la levofloxacină. Ca urmare, levofloxacina nu este recomandată în tratamentul infecţiilor determinate de S. aureus rezistenţi la meticilină cunoscute sau suspectate, cu excepţia cazurilor când sensibilitatea organismului la levofloxacină a fost confirmată de rezultatele de laborator (vezi pct. 5.1).

Durata perfuziei Trebuie respectată durata recomandată a perfuziei cu CENOMAR de cel puţin 30 minute pentru 250 mg sau 60 minute pentru 500 mg. Se cunoaşte din cazul ofloxacinei că, în timpul perfuziei, pot apărea tahicardia şi o scădere temporară a tensiunii arteriale. În cazuri rare, ca o consecinţă a scăderii profunde a tensiunii arteriale, se poate instala colapsul circulator. Dacă se produce o scădere semnificativă a tensiunii arteriale în timpul perfuziei cu levofloxacină, (izomerul l-al ofloxacinei) perfuzia trebuie întreruptă imediat.

Tendinite şi rupturi ale tendoanelor Tendinita poate apărea rar. Tendonul lui Achile este cel mai frecvent implicat şi se poate ajunge la ruptura lui. La pacienţii căroara li se administrează doze zilnice de 1000 mg llevofloxacină, tendinita şi ruptur[ de tendon (în special Tendonul lui Achile, dar fără a se limita la acesta), uneori bilaterale, pot apărea chiar mai devreme de 48 de ore de la începerea tratamentului cu chinolone şi fluorochinolone şi au fost raportate ca apărând chiar la câteva luni după întreruperea tratamentului. Riscul de tendinită şi ruptură a tendonului este crescut la vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă relană, la pacienţii cu transplant de organe parenchimatoase şi la cei trataţi concomitant cu corticosteroizi. De aceea, administrarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată. Prin urmare, este necesară monitorizarea atentă a acestor pacienţi, dacă li se prescrie CENOMAR. Toţi pacienţii trebuie să fie consultaţi de medicul lor dacă prezintă simptome de tendinită. La primul semn de tendinită (de exemplu, umflături dureroase, inflamaţii), tratamentul cu levofloxacină trebuie întrerupt şi trebuie luat în considerare un tratament alternative. Membrul sau membrele afectate trebuie tratate corespunzător (de exemplu prin imobilizare). Dacă apar semen de tendinopatie nu trebuie utilizaţi corticosteroizi. Infecţii asociate cu Clostridium difficile Diareea apărută în cursul sau după tratamentul cu CENOMAR, în special dacă este severă, persistentă şi/sau sanguinolentă, poate prezenta simptomele infecţiei asociate cu Clostridium difficile care, în forma sa cea mai severă este reprezentată de colita pseudomembranoasă. Dacă se suspectează colita pseudomembranoasă, tratamentul cu CENOMAR trebuie întrerupt imediat şi pacienţii trebuie trataţi fără întârziere prin măsuri de susţinere a funcţiilor vitale însoţite sau nu

de terapie specifică (de exemplu, vancomicină pe cale orală). Medicamentele care inhibă peristaltismul intestinal sunt contraindicate în această situaţie clinică.

Pacienţi cu predispoziţie la convulsii Levofloxacina este contraindicată la pacienţii cu antecedente de epilepsie şi, similar altor chinolone, trebuie administrată cu mare precauţie la pacienţii predispuşi la convulsii, cum sunt pacienţii cu leziuni preexistente ale sistemului nervos central, cei cărora li se administrează tratament concomitent cu fenbufen şi medicamente antiinflamatoare nesteroidiene similare sau cu medicamente care scad pragul convulsivant, cum este teofilina (vezi pct. 4.5). În caz de crize convulsive, tratamentul cu levofloxacină trebuie întrerupt.

Pacienţi cu deficit de G-6-fosfat dehidrogenază Pacienţii cu deficit latent sau manifest de glucozo-6-fosfat dehidrogenază pot fi predispuşi la reacţii hemolitice în cazul tratamentului cu medicamente antibacteriene chinolonice şi, ca urmare, levofloxacina trebuie utilizată cu precauţie.

Pacienţi cu insuficienţă renală Deoarece levofloxacina este excretată, în principal, pe cale renală, doza de CENOMAR trebuie ajustată la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).

Reacţii de hipersensibiltate Levofloxacina poate produce reacţii de hipersensibiltate grave, potenţial letale (de exemplu, angioedem până la şoc anafilactic), ocazional chiar după administrarea primei doze (vezi pct. 4.8). Dacă acestea apar, pacienţii trebuie să întrerupă tratamentul imediat şi să se adreseze medicului curant sau medicului din departamentul de urgenţă, care va iniţia măsurile de urgenţă adecvate.

Hipoglicemie Similar tuturor chinolonelor, a fost raportată hipoglicemie, de obicei la pacienţii cu diabet zaharat cărora li se administrează concomitent un antidiabetic oral (de exemplu, glibenclamidă) sau insulină. La aceşti pacienţi cu diabet zaharat, se recomandă monitorizarea atentă a glicemiei (vezi pct. 4.8).

Prevenirea fotosensibilizării Deşi fotosensibilizarea este foarte rară în cazul levofloxacinei, se recomandă ca pacienţii să nu se expună inutil la lumină solară puternică sau raze UV artificiale (de exemplu, lampă cu ultraviolete, solar), pentru a preveni fotosensibilizarea.

Patienţii trataţi cu antagonişti ai vitaminei K Datorită unor posibile creşteri ale valorilor testelor de coagulare (timp de protrombină/INR) şi/sau apariţiei hemoragiei la pacienţii trataţi cu levofloxacină în asociere cu un antagonist al vitaminei K (de exemplu, warfarina), testele de coagulare trebuie monitorizate când aceste medicamente sunt administrate concomitent (vezi pct. 4.5).

Reacţii psihotice

Reacţii psihotice au fost raportate la pacienţii cărora li se administrează chinolone, inclusiv levofloxacină. În cazuri foarte rare, acestea au progresat până la idei suicidare şi comportament de auto-vătămare, uneori numai după o doză unică de levofloxacină (vezi pct. 4.8). În cazul în care pacientul prezintă astfel de reacţii, administrarea levofloxacinei trebuie întreruptă şi instituite măsuri adecvate. Se recomandă precauţie în cazul în care levofloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau cu antecedente de afecţiuni psihice.

Tulburări cardiace Administrarea fluorochinolonelor, inclusiv levofloxacinei, trebuie făcută cu atenţie, la pacienţii cu factori de risc cunoscuţi pentru prelungirea intervalului QT, de exemplu:

• sindrom de interval QT prelungit congenital;
• utilizarea concomitentă de medicamente despre care se ştie că prelungesc intervalul QT (de exemplu, antiaritmice clasa IA şi III, antidepresive triciclice, macrolide);
• dezechilibre electrolitice necorectate (de exemplu, hipokaliemie, hipomagneziemie);
• vârstnici;
• afecţiuni cardiace (de exemplu, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic,antipsihotice).

(Vezi pct. 4.2 Vârstnici, pct. 4.5, pct. 4.8, pct. 4.9).

Neuropatie periferică La pacienţii trataţi cu fluorochinolone, inclusiv levofloxacină, a fost raportată cazuri de polineuropatie senzorială sau motorie care au ca rezultat parestezii, hiperestezia, disestezia sau slabiciune.. Administrarea de levofloxacină trebuie întreruptă, dacă pacientul prezintă simptome de neuropatie, pentru a preveni dezvoltarea unei afecţiuni ireversibile. Pacienţii trataţi cu levofloxacin trebuie să fie sfătuiţi să informeze medicul înainte de a continua tratamentul, dacă observă apariţia simptomelor de neuropatie, cum ar fi durere, arsură, furnicătură, amorţeală sau slăbiciune, pentru a împiedica dezvoltarea unei stări potential ireversibile (vezi pct. 4.8).

Opiacee La pacienţii trataţi cu levofloxacină, determinarea opiaceelor în urină poate da rezultate fals-pozitive. Poate fi necesar să se confirme rezultatul pozitiv pentru opiacee prin metode mai specifice.

Tulburări hepatobiliare În cazul levofloxacinei, au fost raportate cazuri de necroză hepatică mergând până la insuficienţă hepatică care poate pune viaţa în pericol, în special la pacienţii cu afecţiuni preexistente severe, de exemplu, sepsis (vezi pct. 4.8). Patienţii trebuie sfătuiţi să întrerupă tratamentul şi să se adreseze medicului dacă apar semne şi simptome de afectare hepatică, cum sunt anorexia, icterul, urina hipercromă, pruritul sau sensibilitatea abdominală.

Risc crescut de anevrism aortic și disecție Studiile epidemiologice raportează o creștere a riscului de anevrism și disecție de aortă după administrarea de fluorochinolone, în special la populația în vârstă. Prin urmare, fluorochinolonele trebuie utilizate doar după o evaluare atentă a raportului beneficiu-risc și după luarea în considerare a altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale cunoscute de boală anevrismală sau la pacienții diagnosticați cu anevrism aortic

și/sau disecție de aortă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni predispozante la anevrism sau disecție de aortă(de exemplu, sindrom Marfan, sindrom Ehlers-Danlos – forma vasculară, arterită Takayasu, arterită cu celule gigante, boala Behcet, hipertensiune arterială, ateroscleroză cunoscută). În caz de dureri abdominale, toracice sau dorsalgii apărute brusc, pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze imediat unui medic dintr-un serviciu de urgență.

Reacţii adverse grave la medicament, prelungite, invalidante şi potential ireversibile În cazul pacienţilor care au primit chinolone şi fluoroquinolone au fost raportate cazuri rare de reacţii adverse grave )cu durata de luni sau ani), reacţii adverse grave şi potential ireversibile, care au afectat diferite şi uneori mai multe sisteme ale corpului (musculo-scheletic, nervos, psihiatric şi simţurile), indiferent de vârsta pacienţilor şi de factorii de risc preexistenţi. Levofloxacina trebuie întreruptă imediat la primele semen sau simptome ale oricăror reacţii adverse grave, iar pacienţii trebuie sfătuiţi să ia legatura imediat cu medicul curant, pentru recomandări.

Precauţii privind excipienţii Acest medicament conţine sodiu 7,7 mmol (177,1 mg) la 50 ml soluţie şi 15,4 mmol (354,2 mg) la 100 ml soluţie. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu sau în cazurile în care se impune restricţie la lichide.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Infecţii şi infestări Mai puţin frecvente: infecţii fungice (şi proliferarea altor microorganisme rezistente).

Tulburări hematologice şi limfatice Mai puţin frecvente: leucopenie, eozinofilie. Rare: trombocitopenie, neutropenie. Foate rare: agranulocitoză. Cu frecvenţă necunoscută: pancitopenie, anemie hemolitică.

Tulburări ale sistemului imunitar Foarte rare: şoc anafilactic (vezi pct. 4.4). Reacţiile anafilactice şi anafilactoide pot apărea, uneori, chiar după prima doză. Cu frecvenţă necunoscută: hipersensibilitate (vezi pct. 4.4).

Tulburări metabolice şi de nutriţie Mai puţin frecvente: anorexie. Foarte rare: hipoglicemie, în special la pacienţi cu diabet zaharat (vezi pct. 4.4).

Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin frecvente: ameţeli, cefalee, somnolenţă. Rare: convulsii, tremor, parestezii.

Foarte rare: neuropatie periferică senzitivă sau senzitivo-motorie, disgeuzie, inclusiv ageuzie, parosmie, inclusiv anosmie.

Tulburări oculare Foarte rare: tulburări de vedere.

Tulburări acustice şi vestibulare Mai puţin frecvente: vertij. Foarte rare: tulburări de auz. Cu frecvenţă necunoscută: tinitus.

Tulburări cardiace Rare: tahicardie. Cu frecvenţă necunoscută: Aritmie ventriculară si torsada vârfurilor (raportată predominant la pacienţii cu factori de risc pentru prelungirea QT, QT prelungit pe electrocardiogramă (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.9).

Tulburări vasculare Frecvente: flebită. Rare: hipotensiune arterială.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Rare: bronhospasm, dispnee. Foarte rare: pneumonită alergică.

Tulburări hepatobiliare Frecvente: creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice (ALT/AST, fosfatază alcalină, GGT). Mai puţin frecvente: creştere a bilirubinemiei. Foarte rare: hepatită. Cu frecvenţă necunoscută: au fost raportate icter şi leziuni hepatice severe, inclusiv cazuri de insuficienţă hepatică acută, la pacienţii cărora li se administrează levofloxacină, în special la pacienţii cu afecţiuni preexistente severe (vezi pct. 4.4).

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Rare: afecţiuni ale tendoanelor (vezi pct. 4.4), inclusiv tendinită (de exemplu, la nivelul tendonului lui Achile), artralgie, mialgie. Foarte rare: ruptura tendonului (vezi pct. 4.4). Această reacţie adversă poate apărea în interval de 48 de ore de la începerea tratamentului şi poate fi bilaterală, slăbiciune musculară, care poate avea o importanţă specială la pacienţii cu miastenia gravis (vezi pct. 4.4). Cu frecvenţă necunoscută: rabdomioliză.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Mai puţin frecvente: creatininemie crescută. Foarte rare: insuficienţă renală acută (de exemplu, datorată nefritei interstiţiale).

Foarte rare cazuri de reacţii adverse grave prelungite (până la luni sau ani), invalidante şi potential ireversibile, care afectează diferite, uneori mai multe clase de sisteme şi organe şi simţuri (inclusive reacţii cum sunt tendinită, ruptură de tendon, artralgie, dureri la nivelul extremităţilor, tulburări de mers, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, tulburări de memorie, tulburări de somn şi afectarea auzului, văzului, gustului şi mirosului) au fost raportate în asociere cu utilizarea chinolonelor şi fluorochinolonelor, în unele cazuri independent de factorii de risc preexistenţi (vezi pct. 4.4).

Alte reacţii adverse care au fost asociate cu administrarea de fluorochinolone includ:  simptome extrapiramidale şi alte tulburări de coordonare musculară  vasculite de hipersensibilitate  crize de porfirie la pacienţi cu porfirie.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.