Cefaclor Terapia 500 mg

Doze

Adulţi şi vârstnici Doza uzuală este de 250 mg cefaclor la intervale de 8 ore. Pentru infecţii severe sau infecţii determinate de organisme mai puţin sensibile doza poate fi dublată.

Doze de 4 g/zi cefaclor au fost administrate fără efecte adverse la subiecţi sănătoşi pe o perioadă de 28 zile, dar doza zilnică totală nu trebuie să depăşească această cantitate.

Grupe speciale de pacienţi

Copii cu vârsta peste 6 ani Doza uzuală recomandată pentru copii este de 20 mg cefaclor/kg şi zi, fracţionat la intervale de 8 ore. Pentru bronșită și pneumonie, doza este de 20 mg/kg/zi în doze divizate administrate de 3 ori pe zi. Pentru otita medie și faringite, doza zilnică totală poate fi divizată și administrată la fiecare 12 ore.

Pentru infecţii severe, otită medie, sinuzită şi infecţii determinate de organisme mai puţin sensibile se recomandă o doză de 40 mg cefaclor/kg pe zi, până la 1 g cefaclor pe zi.

Pentru doze mai mici de 500 mg se vor folosi forme farmaceutice adecvate.

Durata tratamentului În caz de infecţii cu streptococ β-hemolitic durata tratamentului este de cel puţin 10 zile.

Copii cu vârsta sub 6 ani Nu s-a stabilit siguranţa şi eficacitatea pentru copii cu vârsta aflată sub 1 lună, iar datorită formei farmaceutice, Cefaclor Terapia 500 mg capsule este contraindicat la copii cu vârsta sub 6 ani.

Pacienţi cu insuficienţă renală Cefaclor poate fi administrat în prezența afectării funcției renale. În aceste condiții doza este de obicei neschimbată (vezi pct 4.4).

Pacienţi hemodializaţi Hemodializa scade timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a cefaclor cu 25-30%. La pacienţii hemodializaţi, se recomandă administrarea unei doze de încărcare de 250 mg – 1g cefaclor, înaintea şedinţei de dializă şi se recomandă o doză terapeutică de 250-500 mg la fiecare 6-8 ore menţinută între două şedinţe de dializă.

Mod de administrare Cefaclor Terapia se administrează pe cale orală.

Înaintea iniţierii tratamentului cu cefaclor, trebuie efectuată anamneză completă privind reacţiile anterioare de hipersensibilitate la cefaclor, cefalosporine, peniciline sau alte medicamente.

Cefaclor trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de sensibilitatea la peniciline datorită faptului că a fost în mod clar documentată hipersensibilitatea ȋncrucişată, inclusiv anafilaxia printre antibioticele beta-lactamice.

Dacă apare o reacţie alergică, administrarea medicamentului trebuie întreruptă şi se va institui un tratament adecvat în funcţie de starea clinică a pacientului.

Colita pseudomembranoasă a fost raportată la aproape toate antibioticele cu spectru larg, inclusiv macrolide, peniciline semisintetice şi cefalosporine. Este important, prin urmare, să se ia în considerare acest diagnostic la pacienții care prezintă diaree în asociere cu utilizarea de antibiotice. O astfel de colită poate varia ca severitate de la forme usoare până la forme care pun viaţa ȋn pericol. Cazurile usoare, de obicei, răspund la întreruperea medicamentului. Ȋn cazurile moderate până la severe, trebuie luate măsuri corespunzătoare.

Pacienţi cu insuficienţă renală Cefaclor trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă. La pacienţii anurici timpul de înjumătăţire a cefaclor este de 2,3-2,8 ore (în comparaţie cu 0,6-0,9 ore la subiecţi sănătoşi). Ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă nu este uzual necesară. Experienţa clinică cu cefaclor în aceste condiţii este limitată, de aceea se recomandă supraveghere clinică şi paraclinică atentă.

Antibioticele cu spectru larg trebuie prescrise cu prudență la persoanele cu antecedente de boli gastro-intestinale, în special cu colită.

Tratamentul de lungă durată cu cefaclor poate duce la creşterea microorganismelor rezistente. Dacă în timpul tratamentului apar suprainfecţii, trebuie luate măsuri speciale.

În timpul tratamentului cu cefalosporine poate să apară pozitivarea testului Coombs direct. În studiile hematologice sau în procedurile de potrivire ȋn transfuzie, atunci când sunt efectuate teste anti-globuline sau în testele Coombs a nou-născuților ai căror mame au primit antibiotice cefalosporine înainte de naștere trebui recunoscut faptul că un test Coombs pozitiv poate fi datorat medicamentului.

În timpul tratamentului cu cefaclor poate să apară o reacţie fals pozitivă la testul determinării glucozuriei atunci când se utilizează soluţia Benedict, Fehling sau sulfat de cupru.

Excipienţi Cefaclor Terapia 500 mg conţine: -roşu coşenilă (E 124) și carmoisină (E 122) care pot provoca reacţii alergice. -parahidroxibenzoatul de metil și parahidroxibenzoatul de propil pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate) şi, în mod excepţional, bronhospasm.

<1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări hematologice şi limfatice Eozinofilie, teste Coombs pozitive și, rareori, trombocitopenie. Limfocitoză tranzitorie, leucopenie și, rareori, anemie hemolitică, anemie aplastică, agranulocitoză și neutropenie reversibilă. Vezi pct. 4.5.

Tulburări ale sistemului imunitar S-au observat reacții alergice, cum sunt erupțiile morbiliforme, prurit și urticarie. Aceste reacții dispar, de obicei, după întreruperea tratamentului. În timpul administrării cefaclorului au fost raportate manifestări asemănătoare bolii serului (eritem polimorf minor, erupţii cutanate tranzitorii sau alte manifestări cutanate însoţite de artrită/artralgie, cu sau fără febră). În cazuri rare, pot să apară limfadenopatie şi proteinurie, fără complexe imune circulante şi fără date despre sechele.

Ocazional, pot să apară simptome singulare dar nu ca reacţii asemănătoare cu cele din boala serului. Reacţii asemănătoare cu cele din boala serului sunt aparent rezultatul hipersensibilităţii şi apar de obicei în timpul sau după a doua cură (sau următoarele) de tratament cu cefaclor. Astfel de reacții au fost raportate mai frecvent la copii decât la adulți. Semnele şi simptomele apar de obicei la câteva zile de la începerea tratamentului şi apoi dispar la câteva zile de la întreruperea tratamentului. Antihistaminicele şi corticosteroizii par a accelera dispariţia acestui sindrom. Nu au fost raportate sechele grave.

Există cazuri rare de eritem multiform major (sindrom Stevens-Johnson), necroliză epidermică toxică și anafilaxie. Anafilaxia poate fi mai frecventă la pacienții cu antecedente de alergie la penicilină. Evenimentele anafilactice se pot prezenta ca simptome solitare, inclusiv angioedem, astenie, edem (inclusiv faţă şi membre), dispnee, parestezii, sincopă sau vasodilatație.

Rareori, simptomele de hipersensibilitate pot persista timp de mai multe luni.

Tulburări ale sistemul nervos Hiperactivitate reversibilă, agitație, nervozitate, insomnie, confuzie, hipertonie, amețeli, halucinații și somnolență au fost raportate rar.

Tulburări gastrointestinale Cea mai frecventă reacţie adversă a fost diareea. Este rareori suficient de severă pentru a justifica întreruperea tratamentului. Colita, inclusiv cazuri rare de colită pseudomembranoasă a fost raportată. Greață și vărsături.

Tulburări hepatobiliare Hepatită tranzitorie şi icter colestatic au fost raportate rar, creșteri ușoare ale AST, ALT sau ale fosfatazei alcaline.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Nefrită interstițială reversibilă a apărut rar, de asemenea, creșteri ușoare ale ureei sanguine sau a creatininei serice sau sumar de urină anormal.

Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului Prurit genital, vaginită, moniliază vaginală.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.