Carbepsil 200 mg

Ori de câte ori este posibil, înainte de a decide începerea tratamentului, pacienţii de origine Thai şi chineză Han trebuie testaţi în vederea depistării HLA-B 1502, deoarece prezenţa acestei alele este un indicator de risc crescut de apariţie a sindromului Stevens-Johnson (SSJ) sever asociat utilizării carbamazepinei.

Tratamentul cu acest antiepileptic este individualizat.

Administrarea carbamazepinei se începe gradat, cu o doză iniţială mică, în priză unică, în funcţie de tipul şi severitatea tabloului clinic. Ulterior, doza este crescută lent până la doza optimă.

Doza terapeutică trebuie ajustată, în special în tratamentul asociat, prin determinarea concentraţiilor plasmatice ale carbamazepinei şi în funcţie de eficacitate clinică. Concentraţia plasmatică eficace a carbamazepinei este cuprinsă între 4 şi 12 micrograme/ml. Din cauza fenomenului de autoinducţie enzimatică, este necesară ajustarea periodică a dozelor.

Comprimatele se administrează oral în timpul meselor, cu o cantitate suficientă de lichid.

Dacă medicul nu prescrie altfel, se recomandă următoarea schemă de administrare:

Epilepsie Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani Se recomandă iniţierea tratamentului cu 200 mg carbamazepină de 2 ori pe zi. Ulterior, doza se creşte gradat, la intervale de o săptămână, cu până la 200 mg carbamazepină pe zi, până la obţinerea răspunsului optim, care în general se observă la doza de 400 mg carbamazepină, de 2-3 ori pe zi (800- 1200 mg).

La unii pacienţi, doza eficace poate ajunge la 1600 mg sau chiar 2000 mg carbamazepină pe zi.

Doza de întreţinere eficace este 800 – 1200 mg carbamazepină pe zi.

Pacienţii vârstnici Datorită posibilei interacţiuni cu alte medicamente, dozele de carbamazepină trebuie stabilite cu mare atenţie la această grupă de vârstă.

Copii cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani Se recomandă iniţierea tratamentului cu 200 mg carbamazepină de 2 ori pe zi; doza se creşte gradat, la intervale de o săptămână, cu până la 200 mg carbamazepină pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.

Doza zilnică maximă poate ajunge la 1000 mg carbamazepină.

Doza de întreţinere eficace este 400-1000 mg carbamazepină pe zi.

Copii cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani Doza iniţială este de 100 mg carbamazepină de 2 ori pe zi; doza se creşte gradat, la intervale de o săptămână, cu până la 100 mg pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.

Doza zilnică maximă poate ajunge la 600 mg carbamazepină pe zi.

Doza de întreţinere este de 400-600 mg carbamazepină pe zi.

Copii cu vârsta sub 6 ani Administrarea Carbepsil, comprimate nu este recomandată la copii cu vârsta sub 6 ani, deoarece comprimatele nu sunt formulări adecvate pentru această grupă de vârstă.

În tratamentul epilepsiei, carbamazepina se poate folosi în monoterapie sau asociată cu alte antiepileptice. Când carbamazepina este adăugată unui tratament antiepileptic existent, acest lucru trebuie realizat treptat, menţinând sau, dacă este necesar, ajustând doza celorlalte antiepileptice (vezi pct. 4.5).

Nevralgia de trigemen, nevralgia de glosofaringian Doza iniţială este de 200-400 mg carbamazepină pe zi (la pacienţii vârstnici 100 mg carbamazepină de 2 ori pe zi), administrată în 2 prize. Doza zilnică se creşte gradat până la remisiunea durerii, care, de regulă, se produce la 200 mg carbamazepină de 3-4 ori pe zi. În unele cazuri, pot fi necesare 1600 mg carbamazepină pe zi. După remisiunea durerii, doza trebuie redusă treptat până la doza de întreţinere minimă eficace.

Tratamentul crizelor maniacale şi profilaxia tulburărilor bipolare în cazul pacienţilor care nu răspund la tratamentul cu litiu Doza iniţială este de 200 – 400 mg carbamazepină pe zi, divizată în mai multe prize; doza se creşte treptat până la controlul adecvat al simptomatologiei sau până la atingerea unei doze totale de 1600 mg pe zi, administrată în 1-2 prize. Doza de întreţinere este de 400-600 mg carbamazepină pe zi, administrată în 2-3 prize. Se recomandă precauţie în cazul asocierii carbamazepinei cu litiu în tulburările bipolare, deoarece această asociere determină neurotoxicitate.

Prevenirea convulsiilor la pacienţii cu sindrom de sevraj alcoolic Doza medie este de 200 mg carbamazepină de 3 ori pe zi. În cazurile severe doza poate fi crescută în primele zile (de exemplu, până la 400 mg de 3 ori pe zi). Asocierea medicamentului Carbepsil cu sedative sau hipnotice nu este recomandată. Totuşi, în funcţie de situaţia clinică, carbamazepina poate fi asociată cu alte medicamente în tratamentul sindromului de sevraj alcoolic. Concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie să fie verificate periodic.

Neuropatia diabetică dureroasă Doza iniţială este de 200 – 400 mg carbamazepină pe zi, administrată în 2 prize. Ulterior, dozele se cresc gradat, până la supresia durerii, de regulă, până la 200 mg carbamazepină de 4 ori pe zi. După obţinerea efectului optim, dozele se reduc gradat, până la doza minimă eficace terapeutic.

S-a demonstrat că în cazul administrării de carbamazepină la persoanele de origine Thai şi chineză Han, există o legătură strânsă între prezenţa HLA-B 1502 la aceste populaţii şi riscul dezvoltării de reacţii cutanate severe, cunoscute sub numele de sindrom Steven-Johnson (SSJ). Ori de câte ori este

posibil, înainte de începerea tratamentului cu carbamazepină, aceste persoane trebuie testate în vederea depistării acestor alele. În cazul unui test pozitiv, tratamentul cu carbamazepina nu trebuie început decât dacă nu există altă alternativă terapeutică. Pacienţii la care testul pentru HLA-B 1502 este negativ prezintă risc mic de apariţie a SSJ, deşi, foarte rar, reacţiile pot totuşi surveni. Din cauza absenţei datelor, nu se cunoaşte cu claritate dacă toate persoanele de origine sud-est asiatică prezintă acest risc. S-a demonstrat, la populaţia caucaziană, faptul că prezenţa alelelor HLA-B 1502 nu se asociază cu apariţia SSJ.

La pacienţii trataţi cu medicamente antiepileptice pentru diverse indicaţii s-au raportat ideaţie suicidară şi comportament suicidar. În urma unei meta-analize a studiilor clinice randomizate controlate cu placebo în care s-au utilizat medicamente antiepileptice, s-a evidenţiat un risc uşor crescut de apariţie a ideaţiei suicidare şi a comportamentului suicidar. Mecanismul care a determinat apariţia acestui risc nu este cunoscut iar datele disponibile nu permit excluderea posibilităţii ca carbamazepina să prezinte un risc crescut de apariţie a ideaţiei suicidare şi a comportamentului suicidar.

Din acest motiv, pacienţii trebuie monitorizaţi în scopul identificării semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar şi trebuie avută în vedere iniţierea unui tratament adecvat. Pacienţilor (şi îngrijitorilor acestora) trebuie să li se recomande să ceară sfatul medicului în cazul apariţiei semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar.

Iniţierea tratamentului cu carbamazepină necesită anamneză atentă şi evaluarea clinică a pacientului.

Administrarea carbamazepinei a fost asociată cu agranulocitoză şi anemie aplastică. Se poate produce scăderea temporară sau persistentă a numărului plachetelor sanguine sau a leucocitelor. De aceea, înainte de începerea tratamentului, trebuie efectuată hemoleucograma (inclusiv numărătoarea plachetelor sanguine şi, dacă este posibil, reticulocitele şi sideremia); determinările se vor repeta periodic după aceea, în prima lună de tratament săptămânal, ulterior, lunar. După primele 6 luni de tratament, se recomandă 2-4 determinări pe an.

Pacienţii vor fi avertizaţi în legătură cu semnele şi simptomele iniţiale ale potenţialelor tulburări hematologice, precum şi cu simptomele reacţiilor dermatologice sau hepatice. Dacă apar reacţii adverse precum febră, dureri faringiene, erupţii cutanate, ulceraţii ale mucoasei bucale, apariţia cu uşurinţă a echimozelor, hemoragie peteşială sau purpură hemoragică, pacientul trebuie sfătuit să se adreseze imediat medicului curant.

Tratamentul trebuie întrerupt dacă pacientul prezintă leucopenie severă, progresivă şi însoţită de manifestări clinice ca febră şi dureri faringiene, precum şi în cazul apariţiei oricărui semn semnificativ al deprimării medulare.

Trebuie efectuate o evaluare iniţială şi evaluări periodice ale funcţiei hepatice, în special la pacienţii cu antecedente de afectare hepatică şi la pacienţii vârstnici. Administrarea medicamentului trebuie întreruptă imediat în cazul agravării disfuncţiei hepatice sau în cazul unei boli hepatice active.

Pacienţii trataţi cu carbamazepină pot prezenta valori anormale ale parametrilor funcţiei hepatice, în special, gama-glutamil transferaza (GGT). Acest lucru se datorează efectului autoinductor enzimatic hepatic. Autoinducţia enzimatică poate, de asemenea, determina creşteri uşoare ale valorilor fosfatazei alcaline. Aceste creşteri ale metabolizării hepatice nu reprezintă o indicaţie pentru întreruperea tratamentului cu carbamazepină.

Foarte rar, în timpul administrării carbamazepinei apar reacţii adverse hepatice severe. Apariţia semnelor şi simptomelor disfuncţiei hepatice sau a unei boli hepatice active trebuie evaluată urgent, iar tratamentul cu carbamazepină trebuie întrerupt până la obţinerea rezultatelor evaluării.

Reacţii cutanate uşoare, de exemplu, exantem macular sau maculopapular izolat, în general, sunt tranzitorii, nu prezintă risc şi dispar în câteva zile sau săptămâni, fie în condiţiile continuării

tratamentului cu aceleaşi doze, fie după scăderea dozei; cu toate acestea, pacientul trebuie menţinut sub supraveghere atentă şi o înrăutăţire a erupţiei cutanate sau apariţia simptomelor de însoţire impun întreruperea imediată a tratamentului.

Dacă semnele şi simptomele sugerează o reacţie cutanată severă, de exemplu, sindrom Stevens- Johnson, sindrom Lyell (necroliza epidermică toxică), tratamentul trebuie întrerupt imediat şi trebuie luat în considerare tratamentul cu alte antiepileptice.

Pacienţii cu reacţii cutanate severe pot necesita spitalizare, deoarece aceste reacţii pot avea potenţial letal. Majoritatea cazurilor de sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică apar în primele luni ale tratamentului cu carbamazepină. Datorită dificultăţii de a diferenţia semnele precoce ale reacţiilor cutanate grave de cele uşoare şi tranzitorii, pacientul trebuie supravegheat atent, având în vedere întreruperea imediată a tratamentului în cazul agravării reacţiilor în timpul administrării îndelungate.

Carbamazepina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu convulsii mixte, care includ absenţe tipice sau atipice. În toate aceste situaţii, carbamazepina poate agrava convulsiile. În cazul agravării convulsiilor, administrarea carbamazepinei trebuie întreruptă.

Dacă tratamentul cu carbamazepină trebuie întrerupt brusc, trecerea la un alt antiepileptic trebuie făcută sub protecţia unui medicament adecvat (de exemplu: diazepam i.v., rectal sau fenitoină i.v.).

Carbamazepina poate declanşa reacţii de hipersensibilitate, incluzând reacţii de hipersensibilitate multisistemică, care pot afecta: pielea, ficatul (incluzând canalele biliare intrahepatice), organele hematopoietice şi sistemul limfatic sau alte organe (vezi pct 4.8).

Pot apare reacţii de hipersensibilitate încrucişată între carbamazepină şi oxcarbazepină la aproximativ 25 – 30 % din pacienţi.

Prezenţa alelelor HLA-B 1502 nu reprezintă un factor de risc pentru apariţia reacţiilor cutanate mai puţin severe asociate carbamazepinei, cum sunt sindromul de hipersensibilitate la anticonvulsivante sau erupţii cutanate uşoare (erupţie maculopapulară).

De asemenea, pot să apară reacţii de hipersensibilitate încrucişată între carbamazepină şi fenitoină.

Există raportări izolate legate de afectarea fertilităţii la bărbaţi şi/sau spermatogeneză anormală. O relaţie cauzală legată de tratamentul cu carbamazepină nu a fost stabilită. Datorită efectului inductor enzimatic, carbamazepina poate determina eşecul tratamentului cu medicamente conţinând estrogen şi/sau progesteron. Acest lucru determină eşecul contracepţiei, recidiva simptomelor, sângerări de întrerupere sau sângerări în perioada intermenstruală.

Pacientelor care utilizează carbamazepină şi necesită tratament contraceptiv oral trebuie să li se administreze un medicament care conţine minimum 50 µg estrogen sau să se utilizeze suplimentar contraceptive nehormonale.

Deşi corelaţia între doză şi concentraţia plasmatică a carbamazepinei şi între concentraţia plasmatică şi eficacitatea clinică sau tolerabilitate este destul de slabă, monitorizarea concentraţiilor plasmatice poate fi totuşi utilă în următoarele cazuri:

• creşterea bruscă şi semnificativă a frecvenţei crizelor sau verificarea complianţei pacientului;
• în timpul sarcinii;
• la copii sau adolescenţi;
• când sunt suspectate tulburări de absorbţie;
• când este suspectată toxicitatea în cazul asocierilor medicamentoase (vezi pct. 4.5).

Carbamazepina se va administra numai după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu şi sub strictă monitorizare în cazul pacienţilor cu antecedente de boli cardiace, hepatice sau renale, reacţii adverse hematologice la alte medicamente sau cazuri de întrerupere a tratamentului cu carbamazepină.

Se recomandă să fie efectuate iniţial şi ulterior periodic examenul complet de urină şi determinări ale ureei.

Carbamazepina a demonstrat o uşoară activitate anticolinergică; de aceea, pacienţii cu tensiune intraoculară crescută trebuie să fie avertizaţi şi sfătuiţi în legătură cu posibilele complicaţii. La pacienţii cu glaucom trebuie controlată periodic tensiunea intraoculară.

Trebuie avută în vedere posibilitatea activării unei psihoze latente, iar în cazul pacienţilor vârstnici, a confuziei sau agitaţiei.

În cazul utilizării carbamazepinei pentru prevenirea convulsiilor din sindromul de sevraj alcoolic, tratamentul este recomandat numai pacienţilor spitalizaţi.

Trebuie cunoscut faptul că reacţiile adverse ale carbamazepinei care apar în cazul tratamentului simptomelor sindromului de sevraj alcoolic pot fi similare cu simptomele sevrajului sau pot fi confundate cu ele.

În cazul în care carbamazepina trebuie administrată în asociere cu litiu, pentru profilaxia tulburărilor bipolare, în condiţiile eficacităţii reduse a litiului în monoterapie, trebuie avut în vedere, pentru a evita interacţiunile nedorite, că nu trebuie depăşită o anumită concentraţie plasmatică a carbamazepinei (8 micrograme/ml), astfel încât litemia să fie menţinută într-un interval terapeutic mic (0,3-0,8 mval/l).

De regulă, nu se recomandă întreruperea bruscă a tratamentului cu carbamazepină, ci progresiv, concomitent cu înlocuirea cu un alt antiepileptic.

Anumite tipuri de reacţii adverse apar foarte frecvent sau frecvent, mai ales la începutul tratamentului cu carbamazepină sau dacă se administrează doze iniţiale prea mari, precum şi la vârstnici, de exemplu, reacţii adverse la nivelul sistemului nervos central (ameţeli, cefalee, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate, diplopie); tulburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături), cât şi reacţii cutanate alergice. Reacţiile adverse legate de doza administrată se ameliorează, de obicei, în câteva zile, fie în mod spontan, fie după reducerea tranzitorie a dozei. Reacţiile adverse la nivelul sistemului nervos central (SNC) pot indica un supradozaj sau o fluctuaţie semnificativă a concentraţiilor plasmatice. În aceste cazuri se recomandă supravegherea concentraţiilor plasmatice.

Tulburări ale sistemului imunitar Rare: tulburări de hipersensibilitate multisistemică însoţite de febră, erupţie cutanată, vasculite, limfoadenopatie, tulburări asemănătoare limfomului, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepato-splenomegalie şi modificări ale testelor funcţiei hepatice. Aceste manifestări apar în diferite asocieri. De asemenea, pot fi afectate şi alte organe (de exemplu: plămâni, rinichi, pancreas, miocard, colon). Foarte rare: meningită aseptică, cu mioclonie şi eozinofilie periferică; reacţii anafilactice, edem angioneurotic. Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar astfel de reacţii de hipersensibilitate.

Tulburări psihice Rare: halucinaţii (vizuale sau acustice), depresie, pierderea apetitului alimentar, agitaţie, comportament agresiv, confuzie. Foarte rare: tulburări ale gustului, activarea psihozelor.

Tulburări oculare Foarte rare: cataractă, conjunctivită, glaucom.

Tulburări acustice şi vestibulare Foarte rare: tulburări de auz, cum sunt: tinitus, hiperacuzie, hipoacuzie, modificări în percepţia poziţiei.

Tulburări cardiace Rare: tulburări ale conducerii. Foarte rare: bradicardie, aritmie, bloc AV cu sincopă, insuficienţă cardiacă congestivă.

Tulburări vasculare Rare: hiper-sau hipotensiune arterială. Foarte rare: colaps, agravarea agravarea bolii coronariene ischemice, tromboflebită, tromboembolism.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Foarte rare: hipersensibiltate pulmonară caracterizată prin febră, dispnee, pneumonită sau pneumonie.

Foarte rare: glosite, stomatite, pancreatite.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Foarte rare: artralgii, dureri musculare sau crampe.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Foarte rare: nefrită interstiţială, insuficienţă renală, disfuncţie renală (de exemplu albuminurie, hematurie, oligurie şi creşterea uremiei şi azotemiei), micţiuni frecvente, retenţie urinară.

Tulburări ale aparatul genital şi sânului Foarte rare: tulburări sexuale/impotenţă, spermatogeneză anormală (cu scăderea numărului şi/sau motilităţii spermatozoizilor).

Investigaţii diagnostice Foarte rare: hipogammaglobulinemie.