Captopril Terapia 50 mg

Doza trebuie individualizată în funcţie de profilul pacientului (vezi 4.4) şi de răspunsul tensiunii arteriale. Doza maximă zilnică recomandată este de 150 mg.

Captopril Terapia poate fi luat înainte, în timpul şi după mese.

Hipertensiune arterială: Doza iniţială recomandată este de 25-50 mg pe zi, în două prize. Doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, la 100-150 mg/zi în două doze divizate pentru a atinge tensiunea arterială dorită. Captopril poate fi utilizat singur sau cu alte medicamente antihipertensive, mai ales cu diuretice tiazidice (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1). Un regim de administrare de o dată pe zi, poate fi adecvat atunci când sunt adăugate medicamente antihipertensive concomitente, cum ar fi diureticele tiazidice.

La pacienţii cu un sistem renină-angiotensină-aldosteron puternic activ (hipovolemie, hipertensiune renovasculară, decompensare cardiacă) este preferabil să se înceapă cu o singură doză de 6,25 mg sau 12,5 mg. Începerea acestui tratament trebuie să aibă loc, de preferinţă sub supraveghere medicală atentă. Aceste doze vor fi apoi administrate de două ori pe zi. Doza poate fi crescută treptat la 50 mg pe zi, în una sau două doze şi, dacă este necesar la 100 mg pe zi, în una sau două doze.

Insuficienţa cardiacă: Tratamentul cu captopril în insuficienţa cardiacă trebuie iniţiat sub strictă supraveghere medicală. Doza iniţială uzuală este de 6,25 mg – 12,5 de 2 ori sau de 3 ori pe zi. Titrarea la doza de întreţinere (75 – 150 mg pe zi), trebuie efectuată pe baza răspunsului pacientului, starea clinică şi tolerabilitate, până la un maxim de 150 mg pe zi în doze divizate. Doza trebuie crescută treptat, la intervale de cel puţin 2 săptămâni pentru a evalua răspunsul pacienţilor.

Infarct miocardic:

• Tratament pe termen scurt: tratamentul cu captopril trebuie să înceapă în spital cât mai repede posibil după apariţia semnelor şi/sau simptomelor la pacienţii stabili hemodinamic. Trebuie administrată o doză test de 6,25 mg, o doză de 12,5 mg administrată la 2 ore după aceea şi o doză de 25 mg după 12 ore. Din ziua următoare, captoprilul se administrează în doză de 100 mg/zi, în două administrări zilnice, timp de 4 săptămâni, dacă se justifică prin absenţa reacţiilor adverse hemodinamice. La sfârşitul celor 4 săptămâni de tratament, starea pacientului trebuie reevaluată înainte de a se lua o decizie cu privire la tratamentul pentru etapa de post-infarct miocardic.

• Tratamentul cronic: dacă tratamentul cu captopril nu a început în primele 24 de ore de fază acută a infarctului miocardic, se recomandă ca tratamentul să fie iniţiat între a 3-a şi a 16-a zi post-infarct dacă au fost îndeplinite condiţiile de tratament necesare (stare hemodinamică stabilă şi managementul ischemiei reziduale). Tratamentul trebuie început în spital, sub strictă supraveghere (în special a tensiunii arteriale), până când se ajunge la doza de 75mg. Doza iniţială trebuie să fie redusă (vezi pct. 4.4), mai ales în cazul în care pacientul prezintă tensiune arterială normală sau scăzută la iniţierea tratamentului. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 6,25 mg, urmată de 12,5 de 3 ori pe zi, timp de 2 zile şi apoi 25 mg de 3 ori pe zi, dacă se justifică prin absenţa reacţiilor adverse hemodinamice. Doza recomandată pentru o cardioprotecţie eficace în timpul tratamentului pe termen lung, este de la 75 la 150 mg pe zi, în două sau trei doze. În caz de hipotensiune arterială simptomatică, ca şi în insuficienţă cardiacă, doza de diuretice şi/sau de alte vasodilatatoare concomitente pot fi reduse, în scopul de a atinge doza de echilibru de captopril. Dacă este necesar, doza de captopril trebuie ajustată în conformitate cu reacţiile clinice ale pacientului. Captopril poate fi utilizat în combinaţie cu alte tratamente pentru infarct miocardic, cum sunt agenţi trombolitici, beta-blocante şi acid acetilsalicilic.

Nefropatia diabetică din diabetul de tip I: La pacienţii cu nefropatie diabetică din diabet zaharat tip I, doza zilnică recomandată de captopril este de 75- 100 mg în doze divizate. Dacă se doreşte o scădere suplimentară a tensiunii arteriale, pot fi adăugate medicamente antihipertensive suplimentare.

Insuficienţă renală Deoarece captoprilul este eliminat în principal prin rinichi, doza trebuie redusă sau intervalul de doze trebuie crescut la pacienţii cu insuficienţă renală. Atunci când este necesar tratament concomitent cu diuretice, este de preferat un diuretic de ansă (de exemplu furosemid), mai degrabă decât un diuretic tiazidic la pacienţii cu insuficienţă renală severă.

La pacienţii cu insuficienţă renală, pot fi recomandate următoarele doze zilnice pentru a evita acumularea de captopril.

Pacienţi vârstnici: Similar altor medicamente antihipertensive, la initierea tratamentului trebuie luată în considerare o doză iniţială mai mică (6,25 mg de 2 ori pe zi) la pacienţii vârstnici, care ar putea avea funcţia renală redusă şi alte disfuncţii de organe.

Doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale şi menţinută cât mai mică posibil pentru a obţine un control adecvat.

Copii şi adolescenţi: Eficacitatea şi siguranţa captoprilului nu au fost pe deplin stabilite. Utilizarea captoprilului la copii şi adolescenţi trebuie iniţiată sub strictă supraveghere medicală. Doza iniţială de captopril este de aproximativ 0,3 mg/kg greutatea corpului. Pentru pacienţii care necesită măsuri speciale de precauţie (copii cu insuficienţă renală, prematuri, nou-născuţi şi sugari, deoarece funcţia renală nu este la fel cu cea de la copii mai mari şi adulţi), doza iniţială trebuie să fie doar 0,15 mg captopril/kg greutate. În general, captopril este administrat la copii de 3 ori pe zi, dar doza şi intervalul de doze trebuie adaptate individual în funcţie de răspunsul pacientului.

Hipotensiune arterială Hipotensiunea arterială a fost rar întâlnită la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată. Este mai probabil ca hipotensiunea arterială simptomatică să apară la pacienţii hipertensivi dacă aceştia prezintă depleţie de sodiu sau hipovolemie, de exemplu, prin tratament diuretic susţinut, regim hiposodat, diaree, vărsături sau hemodializă. Hipovolemia şi/sau depleţia sodică trebuie corectate înainte de administrarea unui inhibitor al ECA şi trebuie luată în considerare o doză iniţială mai mică.

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă au un risc mai mare de hipotensiune arterială şi este recomandată o doză iniţială mai mică la iniţierea tratamentului cu un inhibitor al ECA. Riscul de hipotensiune arterială este mai mare la începutul tratamentului; acest efect se stabilizează într-o săptămână sau două și, în general, revine la nivelurile de pre-tratament, fără o scădere a eficacității terapeutice, în decurs de două luni.

Este necesară precauţie de câte ori este crescută doza de captopril sau de diuretice la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

Ca şi în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacientii cu boli cardiovasculare sau cerebrovasculare ischemice poate creşte riscul de infarct miocardic sau de accident vascular cerebral. Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul trebuie aşezat în poziţie de clinostatism. Poate fi necesară creşterea volumului cu soluţie salină normală intravenoasă.

Sugarii, în special nou-născuții, pot fi mai susceptibili la efectele adverse hemodinamice ale captoprilului. S-au raportat scăderi excesive, prelungite și imprevizibile ale tensiunii arteriale și complicații asociate, inclusiv oligurie și convulsii.

Hipertensiune arterială renovasculară Există un risc crescut de hipotensiune arterială şi de insuficienţă renală consecutivă la pacienţii cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză a arterei renale pe rinichi unic funcţional care sunt trataţi cu inhibitori ECA. Pierderea funcţiei renale poate să apară numai cu modificări uşoare ale creatininei serice. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat sub strictă supraveghere medicală, cu doze mici, cu creşterea atentă a dozelor şi monitorizarea funcţiei renale.

Insuficienţă renală În caz de insuficienţă renală (clearance-ul creatininei ≤ 40 ml/min), doza iniţială de captopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct. 4.2), şi apoi în funcţie de răspunsul pacientului la tratament. Monitorizarea de rutină a potasiului şi a creatininei face parte din practica medicală normală pentru aceşti pacienți.

Angioedem Angioedemul extremităţilor, feţei, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei sau laringelui poate apărea la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv cu captopril. Acest lucru se poate întâmpla ȋn orice moment al tratamentului. Cu toate acestea, în cazuri rare, angioedemul sever poate apărea după tratamentul pe termen lung cu un inhibitor ECA. În astfel de cazuri, captoprilul trebuie întrerupt imediat şi trebuie instituită o monitorizare adecvată pentru a asigura rezoluţia completă a simptomelor, ȋnainte de externarea pacientului. În acele cazuri în care edemul s-a localizat la faţă şi la buze starea generală s-a ameliorat fără tratament, deşi antihistaminicele au fost utile în ameliorarea simptomelor. Angioedemul care implică limba, glota sau laringele poate fi fatal. În cazul în care există o afectare a limbii, a glotei sau a laringelui, susceptibile de a provoca obstrucţia căilor respiratorii trebuie administrat prompt un tratament adecvat care poate include soluţie subcutanată de epinefrină 1:1000 (0,3 ml până la 0,5 ml) şi/sau măsuri pentru asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii. Pacientul trebuie spitalizat şi ţinut sub observaţie timp de cel puţin 12 până la 24 de ore şi nu trebuie externat până la obţinerea dispariţiei complete a simptomelor.

Pacienţii de rasă neagră trataţi cu inhibitori ECA au o incidenţă mai mare de angioedem, comparativ cu pacienţii de alte rase.

Pacienţii cu antecedente de angioedem fără legătură cu tratamentul cu inhibitori ai ECA pot avea un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu un inhibitor ECA (vezi pct. 4.3).

Angioedemul intestinal a fost, de asemenea, rareori raportat la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături), în unele cazuri nu a existat nici angioedem facial înainte şi nivelul esterazei C-1 au fost normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri, inclusiv scanare abdominală CT, sau cu ultrasunete sau la interventii chirurgicale, iar simptomele s-au remis după întreruperea tratamentului cu inhibitori ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA care prezintă dureri abdominale (vezi pct. 4.8).

Tuse Tusea a fost raportată în timpul utilizării inhibitorilor ECA. În mod caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi se remite după întreruperea tratamentului.

Insuficienţă hepatică Rareori, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează până la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) la deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. Pacienţii trataţi cu inhibitori ECA, care prezintă icter sau creşteri semnificative ale enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă tratamentul cu inhibitorul ECA şi să fie supravegheaţi adecvat din punct de vedere medical.

Hiperkaliemie Au fost observate creşteri ale kaliemiei la unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv captopril. Pacienţii cu risc de apariţie a hiperkaliemiei sunt cei cu insuficienţă renală, diabet zaharat, sau a celor care folosesc concomitent diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu, sau acei pacienţi care utilizează alte medicamente asociate cu creşterea concentraţiilor plasmatice ale potasiului (de exemplu heparină). Dacă utilizarea concomitentă a substanţelor menţionate mai sus este considerată adecvată, se recomandă monitorizarea periodică a concentraţiei plasmatice de potasiu.

Litiu Nu este recomandată asocierea litiului cu captopril datorită potenţialei toxicităţi a litiului (vezi pct. 4.5).

Stenoză aortică şi de valvă mitrală/cardiomiopatie hipertrofică obstructivă Inhibitorii ECA trebuie administraţi cu precauţie la pacienţii cu obstrucţie valvulară ventriculară stângă şi obstrucţia tractului de ejecţie şi evitată în cazurile de şoc cardiogen şi obstrucţie hemodinamică semnificativă.

Neutropenie/agranulocitoză Neutropenia/agranulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv cu captopril. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc, administrarea inhibitorilor ECA determină, rar, neutropenie. Captoprilul trebuie utilizat cu maximă prudenţă la pacienţii cu afectare vasculară în cadrul bolilor de colagen, la cei cărora li se administrează tratament imunosupresiv, tratament cu alopurinol sau procainamidă, sau o combinaţie a acestor factori de risc, mai ales dacă este prezentă şi o disfuncţie renală. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave, care în câteva situaţii nu au răspuns la tratamentul intensiv cu antibiotice.

Dacă captoprilul este utilizat la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică a numărului de leucocite şi numărătoarea diferenţială înainte de tratament, la fiecare 2 săptămâni în primele 3 luni de tratament cu captopril, şi, ulterior, periodic. În timpul tratamentului toţi pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu, durere în gât, febră) atunci când este efectuată monitorizarea numărului de leucocite. Captopril şi alte medicamente concomitente (vezi pct. 4.5) trebuie întrerupte dacă se constată sau se presupune neutropenie (neutrofile sub 1000/mm³). La majoritatea pacienţilor numărul de neutrofile revine rapid la normal după întreruperea captoprilului.

Proteinurie Proteinuria poate să apară în special la pacienţii cu insuficienţă renală existentă sau la doze relativ mari de inhibitori ai ECA.

Au fost observate proteine totale urinare mai mari de 1 g pe zi la aproximativ 0,7% din pacienţii trataţi cu captopril. Majoritatea pacienţilor au prezentat dovezi de boli renale anterioare sau au primit doze relativ mari de captopril (mai mari de 150 mg/zi), sau ambele. Sindromul nefrotic a apărut la aproximativ o cincime dintre pacienţii proteinurici. În cele mai multe cazuri, proteinuria s-a diminuat sau a dispărut în termen de şase luni fie că tratamentul cu captopril a fost continuat sau nu. Parametrii funcţiei renale, cum ar fi ureea şi creatinina, rareori au fost modificaţi la pacienţii cu proteinurie.

Pacienţii cu boală renală preexistentă trebuie să aibă estimări urinare de proteine (dip-stick pentru prima urină de dimineaţă) înainte de tratament şi apoi periodic.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării Reacţii anafilactice susţinute care pun viaţa în pericol au fost raportate rareori la pacienţii care au suferit un tratament de desensibilizare cu venin de himenoptere în timp ce au primit un alt inhibitor ECA. La aceiaşi pacienţi, aceste reacţii au fost evitate atunci când inhibitorul ECA a fost întrerupt temporar, dar au reapărut la readministrarea accidentală. Prin urmare, este necesară prudenţă la pacienţii trataţi cu inhibitori ECA care necesită astfel de proceduri de desensibilizare.

Reacţii anafilactoide în timpul dializei cu membrane cu flux crescut/aferezei lipoproteinelor Au fost raportate reacţii anafilactice la pacienţii hemodializaţi cu membrane cu flux crescut sau în curs de afereză a lipoproteinelor cu densitate mică cu absorbţie pe sulfat de dextran. La aceşti pacienţi, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de dializă, membrană sau o altă clasă de medicamente.

Intervenţii chirurgicale/anestezie Poate apărea hipotensiune arterială la pacienţii supuşi unei intervenţii chirurgicale majore sau în timpul tratamentului cu medicamente anestezice care sunt cunoscute pentru scăderea tensiunii arteriale. Dacă apare hipotensiunea arterială, aceasta poate fi corectată prin creşterea volumului.

Pacienţii cu diabet zaharat Nivelurile glicemiei trebuie monitorizate cu atenţie la pacienţii diabetici trataţi anterior cu medicamente antidiabetice orale sau insulină, şi anume în timpul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA.

Funcția renală la pacienții cu insuficiență cardiacă Unii pacienți pot prezenta creșteri stabile de uree și creatinină > 20% peste valorile normale sau inițiale după tratamentul pe termen lung cu captopril. Câțiva pacienți, în general cei cu afecțiuni renale severe preexistente, au necesitat întreruperea tratamentului datorită creșterii progresive a creatininei.

Riscul de hipokaliemie Combinaţia unui inhibitor al ECA cu un diuretic tiazidic nu exclude apariţia hipokaliemiei. Trebuie efectuată o monitorizare regulată a potasemiei.

Diferenţe etnice Similar altor inhibitori ai ECA, captoprilul este aparent mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la pacienţii de rasă neagră decât la cei din celelalte rase, probabil corelată cu o prevalenţă mai mare a statusului hiporeninemic la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Sarcina Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu inhibitori ECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct.4.3 şi 4.6).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, a valorilor electroliţilor şi a tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Reacţiile adverse raportate pentru captopril şi/sau cu tratamentul cu inhibitori ECA includ: Tulburări hematologice şi limfatice Foarte rare: neutropenie/agranulocitoză (vezi pct.4.4), pancitopenie în particular la pacienţii cu disfuncţie renală (vezi pct. 4.4), anemie (inclusiv aplastică şi hemolitică), trombocitopenie, limfadenopatie, eozinofilie, boli autoimune.

Tulburări metabolice şi de nutriţie Mai puţin frecvente: scăderea apetitului. Foarte rare: hiperkaliemie, hiponatremie, hipoglicemie (vezi pct. 4.4).

Tulburări psihice Frecvente: tulburări de somn. Foarte rare: confuzie, depresie.

Tulburări oculare Foarte rare: vedere înceţoşată.

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente: tahicardie, aritmie, angină pectorală, palpitaţii. Foarte rare: stop cardiac, şoc cardiogenic.

Tulburări vasculare Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială (vezi pct. 4.4), sindrom Raynaud, eritem facial, paloare, hipotensiune arterială ortostatică.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Frecvente: tuse uscată, iritativă (neproductivă) (vezi pct.4.4), dispnee. Foarte rare: bronhospasm, rinită, alveolită alergică/pneumonie eozinofilică.

Tulburări hepatobiliare Foarte rare: afectarea funcţiei hepatice şi colestază (inclusiv icter), hepatită inclusiv cu necroză, creșterea bilirubinei sanguine, creșterea transaminazelor, fosfatază alcalină sangvină crescută.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Frecvente: prurit cu sau fără erupţii cutanate tranzitorii, erupţii cutanate tranzitorii şi alopecie Mai puţin frecvente: edem angioneurotic (vezi pct.4.4) Foarte rare: urticarie, sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf, fotosensibilitate, eritrodermie, reacţii pemfigoide şi dermatită exfoliativă.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Foarte rare: mialgii, artralgii.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Rare: afectare a funcţiei renale inclusiv insuficienţă renală, poliurie, oligurie, creşterea frecvenţei urinare. Foarte rare: sindrom nefrotic.

Investigaţii diagnostice Foarte rare: proteinurie, eozinofilie, hiperkaliemie, hiponatremie, creşterea uremiei, creşterea creatininemiei, creşteri ale bilirubinei serice, scăderea hemoglobinei, a hematocritului, a leucocitelor a trombocitelor, titru ANA pozitiv, creşterea VSH.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.