Captopril Lph 50 mg

Doze

Dozele trebuiesc individualizate (vezi pct. 4.4) în funcție de particularitățile pacientului și de tensiunea arterială. Doza maximă zilnică recomandată este de 150 mg. Acest medicament se poate administra înainte, în timpul sau după mese.

Hipertensiunea arterială Doza recomandată iniţial este de 25-50 mg captopril pe zi, administrată în două prize. Dozajul poate fi ajustat în funcţie de răspunsul terapeutic, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la atingerea dozei zilnice de 100 – 150 mg captopril, administrată în 2 prize. Captopril poate fi utilizat ca monoterapie sau în asociere cu alți agenți antihipertensivi, în special diuretice tiazidice (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1). Cînd se asociază cu acestea, este recomandat a se administra captopril o dată pe zi. La pacienţii cu un sistem renină-angiotensină-aldosteron puternic activat (hipovolemie, hipertensiune arterială renovasculară, decompensare cardiacă) se recomandă începerea tratamentului cu o singură doză de 6,25 mg sau 12,5 mg captopril pe zi, sub supraveghere medicală. Ulterior dozele se vor administra de două ori pe zi. Doza poate fi crescută treptat la 50 mg zilnic, în 1-2 doze, iar dacă este necesar, până la 100 mg zilnic, în 1-2 doze.

Insuficienţa cardiacă Tratamentul va fi iniţiat sub strictă supraveghere medicală. Doza iniţială recomandată este de 6,25 – 12,5 mg captopril administrată de 2-3 ori pe zi. Ulterior, în funcție de răspunsul pacientului, starea clinică și tolerabilitate, dozele pot fi crescute progresiv la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la atingerea dozei eficace care se situează între 75 şi 150 mg captopril pe zi repartizată în mai multe prize.

Infarct miocardic Tratamentul de scurtă durată: tratamentul cu captopril trebuie iniţiat în spital cât mai curând posibil după apariţia semnelor şi/sau simptomelor la pacienţii stabili hemodinamic. Se administrează o doză test de 6,25 mg captopril, după 2 ore se administrează o doză de 12,5 mg captopril, iar după alte 12 ore, o doză de 25 mg captopril. Începând din ziua următoare, captoprilul se va administra în doză de 100 mg pe zi, divizat în 2 prize, timp de 4 săptămâni, în absenţa reacţiilor adverse hemodinamice. La sfârşitul celor 4 săptămâni de tratament, statusul pacientului trebuie evaluat înainte de a lua decizia privind tratamentul post-infarct miocardic.

Tratament cronic: în cazul în care tratamentul nu a început în primele 24 ore, poate fi iniţiat între a 3a și a16a zi de la producerea infarctului miocardic acut, dacă sunt îndeplinite condițiile de tratament (stabilitate hemodinamică și controlul ischemiei reziduale). Tratamentul se inițiază în spital, sub supraveghere strictă (mai ales a TA) până la atingerea dozei de 75 mg. Doza inițială trebuie să fie mică (vezi pct.4.4), mai ales în caz de tensiune arterială normală sau mică la începutul tratamentului. Doza inițială este de 6,25 mg urmată de 12,5 mg de trei ori pe zi timp de 2 zile, și apoi 25 mg de 3 ori pe zi în absența reacțiilor adverse hemodinamice. Doza recomandată pentru o cardioprotecţie eficientă în tratamentul de lungă durată este de 75-150 mg captopril pe zi, administrată în 2 sau 3 prize. În cazul apariţiei hipotensiunii simptomatice, eventual determinată de insuficienţa cardiacă, dozajul diureticelor şi/sau al altor vasodilatatoare asociate poate fi redus pentru a permite atingerea dozei de echilibru a captoprilului. Dacă este necesar, doza de captopril va fi ajustată în funcţie de tolerabilitatea clinică a pacientului. Captopril se poate asocia cu alte medicamente pentru tratamentul infarctului miocardic, cum sunt agenți trombolitici, beta-blocante sau acid acetilsalicilic.

Nefropatia diabetică (tip I) Doza zilnică recomandată este de 75 – 100 mg captopril, administrată în mai multe prize. Dacă este necesară o scădere suplimentară a tensiunii arteriale, se pot asocia și alte medicamente antihipertensive ( vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 și 5.1).

Insuficienţa renală Deoarece captoprilul se elimină în special prin rinichi, doza trebuie redusă sau intervalul dintre doze trebuie crescut. Dacă este necesară asocierea cu diuretice, se preferă diureticele de ansă (de ex. furosemid) celor tiazidice, la pacienții cu insuficiență renală severă.

La pacienți cu afectare renală, pentru a evita acumularea captoprilului se recomandă următoarele doze zilnice:

Vârstnici Doza inițială trebuie să fie mică (6,25 mg de două ori pe zi) la pacienții vârstnici cu afectare renală sau alte disfuncții de organ. Doza se adaptează în funcţie de valorile tensiunii arteriale, utilizând doza eficace cea mai mică posibil.

Copii şi adolescenţi Eficacitatea şi siguranţa utilizării la copii şi adolescenţi nu au fost pe deplin stabilite. Utilizarea captoprilului la copii şi adolescenţi trebuie inițiată sub strictă supraveghere medicală. Doza inițială este de 0,3 mg/kg corp. La pacienții care necesită prudență mai mare (copii cu afectare renală, prematuri, nou-născuți și sugari) doza inițială este de 0,15 mg captopril/kg corp. De obicei, la copii captoprilul se administrează de 3 ori pe zi, dar doza și intervalul dintre doze se ajustează individual în funcție de răspunsul clinic.

Hipotensiune La pacienții cu hipertensiune arterială necomplicată s-a observat rar hipotensiune arterială. Hipotensiunea arterială simptomatică este mai probabil să apară la pacienții hipertensivi cu hipovolemie și / sau hiponatremie în urma terapiei diuretice intensive, restricție de sare din dietă, diaree, vărsături sau hemodializă. Hipovolemia și / sau hiponatremia trebuiesc corectate înainte de administrarea unui inhibitor al ECA și trebuie luată în considerare o doză inițială mai mică.

Pacienții cu insuficiență cardiacă au un risc mai mare de hipotensiune arterială și se recomandă o doză inițială mai mică, atunci când se începe tratamentul cu un inhibitor ECA. Amplitudinea scăderii este cea mai mare la începutul tratamentului; acest efect se stabilizează în decurs de o săptămână sau două și, în general, revine la nivelurile anterioare tratamentului, fără o scădere a eficacității terapeutice, în decurs de două luni. Este necesară prudență atunci când doza de captopril sau diuretic este crescută la pacienții cu insuficiență cardiacă.

Ca în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienții cu boli cardiovasculare sau cerebrovasculare ischemice poate crește riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. În cazul în care se dezvoltă hipotensiune arterială, pacientul trebuie plasat în poziția culcat pe spate. Poate fi necesară refacerea volumului cu soluție salină obișnuită administrată intravenos.

Hipertensiune arterială renovasculară Există un risc crescut de hipotensiune arterială și insuficiență renală la pacienții cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau stenoză a arterei renale pe rinichi unic funcțional atunci când sunt tratați cu inhibitori ai ECA. Pierderea funcției renale poate să apară doar cu modificări ușoare ale creatininei serice. La acești pacienți, tratamentul trebuie inițiat sub strictă supraveghere medicală cu doze mici, titrare atentă și monitorizarea funcției renale.

Insuficiență renală În caz de insuficiență renală (clearance-ul creatininei ≤40 ml / min), doza inițială de captopril trebuie să fie ajustată în funcție de clearance-ul creatininei pacientului (vezi pct 4.2), iar apoi în funcție de răspunsul pacientului la tratament. Monitorizarea de rutină a potasiului și creatininei fac parte din practica medicală obișnuită pentru acești pacienți.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Edem angioneurotic Angioedem al extremităților, feței, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei sau laringelui poate să apară la pacienții tratați cu inhibitori ai ECA, inclusiv captopril. Aceasta se poate întâmpla în orice moment al tratamentului. Cu toate acestea, în cazuri rare, poate să apară angioedem sever după tratamentul pe termen lung cu un inhibitor ECA. În astfel de cazuri, captoprilul trebuie întrerupt imediat și trebuie instituită o monitorizare adecvată pentru a asigura dispariția completă a simptomelor înainte de externarea pacientului. În cazul în care edemul s-a localizat la nivelul feței și buzelor, manifestările au dispărut fără tratament, deși antihistaminicele au fost utile în ameliorarea simptomelor. Angioedemul ce implică limba, glota sau laringele poate fi fatal. În cazul în care există o implicare a limbii, glotei sau laringelui, susceptibile de a provoca obstrucția căilor respiratorii, un tratament adecvat, care poate include soluție de adrenalină subcutanată 1: 1000 (0,3 ml la 0,5 ml) și / sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii, trebuie implementate cu promptitudine. Pacientul trebuie spitalizat și urmărit timp de cel puțin 12 până la 24 ore și nu trebuie să fie externat decât după dispariția completă a simptomelor.

Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare de producere a edemului angioneurotic la pacienţii de rasă neagră decât la pacienţii din celelalte rase.

Pacienții cu antecedente de angioedem fără legătură cu tratamentul cu inhibitor al ECA pot prezenta un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu un inhibitor al ECA (vezi pct 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienții tratați cu inhibitori ai ECA. Acești pacienți au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greață sau vărsături); în unele cazuri, nu a existat angioedem facial anterior și nivelurile esterazei C-1 erau normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri, inclusiv scanare CT abdominal, sau cu ultrasunete sau la interventii chirurgicale, iar simptomele au dispărut după întreruperea tratamentului cu inhibitori ACE. Angioedemul intestinal trebuie să fie inclus în diagnosticul diferențial al pacienților tratați cu inhibitori ai ECA și care prezintă dureri abdominale (vezi pct 4.8).

Tuse Inhibitorii ECA pot determina tuse. În mod caracteristic tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului.

Insuficienţă hepatică Rar, administrarea de inhibitori ai ECA a fost asociată cu un sindrom care a debutat prin icter colestatic sau hepatită şi a evoluat până la necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. La pacienţii cărora li se administrează captopril şi la care apare icter sau la care valorile serice ale enzimelor hepatice cresc marcat, tratamentul cu captopril trebuie întrerupt şi se va institui supraveghere medicală adecvată.

Hiperkaliemie Creşterea kaliemiei a fost raportată la unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, incluzând captopril. Pacienţii cu risc de a dezvolta hiperkaliemie sunt cei cu insuficienţă renală, diabet zaharat sau cei trataţi concomitent cu diuretice care economisesc potasiu, suplimente care conţin potasiu sau înlocuitori de sare pe bază de potasiu; ori pacienţi trataţi cu alte medicamente asociate cu creşterea kaliemiei (de exemplu: heparină, cotrimoxazol, cunoscut și ca trimetoprim/sulfametoxazol). Dacă tratamentul concomitent cu medicamentele menţionate anterior este absolut necesar, se recomandă monitorizarea regulată a kaliemiei.

Hipersensibilitate/angioedem Utilizarea concomitentă a inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus): Pacienții trataţi concomitent cu inhibitori ai mTOR (mammalian target of rapamycin (factorul țintă al rapamicinei la mamifere)) (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) pot prezenta un risc crescut de angioedem (de exemplu, edem al căilor respiratorii sau al limbii, cu sau fără afectare respiratorie) (vezi pct. 4.5).

Asociere cu litiu Nu se recomandă asocierea captoprilului cu săruri de litiu deoarece toxicitatea litiului poate fi potențată (vezi pct. 4.5).

Stenoză aortică sau mitrală/cardiomiopatie hipertrofică obstructivă Inhibitorii ECA trebuiesc utilizaţi cu precauţie la pacienţii cu obstrucţie ventriculară sau stenoză a valvei mitrale şi obstrucţie a ejecţiei din ventriculul stâng şi trebuiesc evitaţi în caz de şoc cardiogen sau în caz de obstrucţie semnificativă hemodinamic la nivelul cordului.

Neutropenie/Agranulocitoză La pacienţi trataţi cu inhibitori ECA, inclusiv captopril, au fost raportate neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie. Neutropenia este rară la pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alte complicaţii. Captoprilul trebuie administrat cu deosebită precauţie la pacienţii cu boli vasculare de colagen, la pacienţii trataţi cu imunosupresoare, alopurinol sau procainamidă sau la pacienţii care prezintă o combinaţie a acestor factori de risc, mai ales în cazul unei insuficienţe renale pre-existente. Unii din aceşti pacienţi au prezentat infecţii grave, care, în câteva cazuri, nu au răspuns la terapia intensivă cu antibiotice.

În cazul în care captopril este utilizat la acești pacienți, se recomandă ca numărul de leucocite și hemograma să fie efectuate înainte de tratament, apoi la fiecare 2 săptămâni în primele 3 luni de tratament cu captopril, și, ulterior, periodic. În timpul tratamentului toți pacienții trebuie instruiți să raporteze orice semn de infecție (de exemplu dureri în gât, febră) și, dacă acestea apar, trebuie efectuată formula leucocitară. Captoprilul și alte medicamente administrate concomitent (vezi pct 4.5) ar trebui să fie întrerupte dacă se constată sau se presupune neutropenie (neutrofile sub 1000 / mm³).

La majoritatea pacienților numărul de neutrofile revine rapid la normal după întreruperea tratamentului cu captopril.

Proteinurie Proteinuria poate să apară în special la pacienții cu insuficiență renală existentă sau la doze relativ mari de inhibitori ai ECA.

O valoare mai mare de 1 g pe zi a proteinelor totale urinare a fost observată la aproximativ 0,7% dintre pacienții cărora li s-a administrat captopril. Majoritatea pacienților au prezentat anterior dovezi de boală renală sau au primit doze relativ mari de captopril (mai mari de 150 mg / zi), sau ambele. Sindromul nefrotic a apărut la aproximativ o cincime dintre pacienți proteinurici. In cele mai multe cazuri, proteinuria s-a diminuat sau a dispărut în șase luni, indiferent dacă s-a întrerupt tratamentul cu captopril sau nu. Parametrii funcției renale, cum ar fi BUN și creatinina, au fost rareori modificați la pacienții cu proteinurie.

Pacienții cu insuficiență renală în antecedente ar trebui testați pentru prezența proteinelor în urină (dip-stick pentru prima urină de dimineață), înainte de tratament, și, ulterior, periodic.

Reacții anafilactice în timpul desensibilizării Pacienţii cărora li s-au administrat inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu, cu venin de himenoptere) au prezentat rar reacţii anafilactoide cu potenţial letal. La aceşti pacienţi aceste reacţii au putut fi evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA, dar au reapărut la readministrarea accidentală a acestor medicamente. De aceea, este necesară prudență la pacienții tratați cu inhibitori ai ECA care au suferit astfel de proceduri de desensibilizare.

Reacţii anafilactoide în timpul dializei cu flux mare/aferezei lipoproteice cu densitate mică (LDL) Reacții anafilactice au fost raportate la pacienții hemodializați cu membrane de dializă de mare flux, sau cu afereză lipoproteică cu densitate mică prin absorbție pe sulfat de dextran. La acești pacienți, trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de dializă, de membrană sau utilizarea unei clase diferite de medicamente.

Intervenţii chirurgicale/anestezie Hipotensiune arterială poate să apară la pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente care determină hipotensiune arterială. Dacă apare hipotensiunea arterială, se recomandă corectarea acesteia prin expansiune volemică.

Pacienţi cu diabet zaharat În cazul pacienţilor cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau cu insulină, trebuie monitorizată strict glicemia în timpul primei luni de tratament cu inhibitor al ECA.

Funcția renală la pacienții cu insuficiență cardiacă Aproximativ 20% dintre pacienți dezvoltă creșteri stabile ale BUN și creatininei serice > 20% peste valorile normale sau inițiale după tratamentul pe termen lung cu captopril. Mai puțin de 5% dintre pacienți, în general cei cu afecțiuni renale severe preexistente, au necesitat întreruperea tratamentului datorită creșterii progresive a creatininei.

Risc de hipokaliemie Combinația dintre un inhibitor al ECA cu un diuretic tiazidic nu exclude apariția hipokaliemiei. Trebuie efectuată o monitorizare regulată a potasemiei.

Lactoză

Deoarece conţine lactoză monohidrat, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Diferențe etnice Ca și alți inhibitori ai enzimei de conversie, captopril este aparent mai puțin eficace în scăderea tensiunii arteriale la persoanele de culoare, comparativ cu cei din alte rase, probabil datorită prevalenței mai mari a valorilor scăzute ale reninei în rândul populației hipertensive de rasă neagră.

Sarcina Tratamentul cu captopril nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu captopril trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Tulburări hematologice şi limfatice Foarte rare: neutropenie/agranulocitoză (vezi pct. 4.4), pancitopenie în special la pacienţii cu disfuncţii renale(vezi pct. 4.4), anemie (incluzând anemia aplastică şi anemia hemolitică), trombocitopenie, limfadenopatie, eozinofilie, afecţiuni autoimune şi/sau rezultate pozitive la testul pentru depistarea anticorpilor antinucleari (ANA).

Tulburări metabolice şi de nutriţie Rare: anorexie; Foarte rare: hipoglicemie, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4).

Tulburări psihice Frecvente: tulburări ale somnului; Foarte rare: confuzie mentală, depresie.

Tulburări oculare Foarte rare: vedere înceţoşată.

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente: tahicardie sau tahiaritmie, angină pectorală, palpitaţii Foarte rare: stop cardiac, şoc cardiogen.

Tulburări vasculare Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială (vezi pct. 4.4), sindrom Raynaud, eritem tranzitor al feţei şi gâtului, paloare.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Frecvente: tuse uscată, iritativă (vezi pct.4.4), dispnee; Foarte rare: bronhospasm, rinită, alveolită alergică/pneumonie eozonofilică.

Tulburări hepatobiliare Foarte rare: afectarea funcţiei hepatice şi colestază (incluzând icter), hepatite inclusiv necroza hepatică, creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor şi bilirubinei.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Frecvente: prurit cu/fără erupţii cutanate tranzitorii, erupţii cutanate tranzitorii, alopecie; Mai puţin frecvente: edem angioneurotic (vezi pct. 4.4); Foarte rare: urticarie, sindrom Stevens Johnson, eritem polimorf, fotosensibilizare, reacţii de tip pemfigoid, eritrodermie, dermatită exfoliativă.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Foarte rare: mialgie, artralgie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Rare: tulburări renale, incluzând insuficienţă renală, poliurie, oligurie, polakiurie. Foarte rare: sindrom nefrotic.

Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului Foarte rare: impotenţă, ginecomastie

Investigații Foarte rare: proteinurie, eozinofilie, creșterea kaliemiei, scăderea natremiei, creșterea valorilor BUN, a creatininei serice și a bilirubinei, valori reduse ale hemoglobinei, hematocritului, leucocitelor, trombocitelor, titru ANA pozitiv, creșterea VSH.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro