Adronik 70 mg

Doza recomandată este de un comprimat de 70 mg, o dată pe săptămână. Pentru a obţine o absorbţie adecvată a acidului alendronic Acidul alendronic comprimate trebuie să fie administrat cu cel puţin 30 de minute înainte de prima masă a zilei, înainte de a bea lichide sau de a lua alte medicamente, numai cu apă simplă. Alte băuturi (incluzând apa minerală), alimente şi unele medicamente probabil reduc absorbţia acidului alendronic (vezi pct. 4.5).

Pentru a facilita ajungerea medicamentului înstomac şi, în acest fel, reducerea riscului de iritaţii/reacţii adverse locale şi la nivelul esofagului (vezi pct. 4.4).  Acidul alendronic comprimate trebuie administrat numai prin înghiţire, dimineaţa, cu un pahar plin cu apă (nu mai puţin de 200 ml).  Pacientele nu trebuie să mestece comprimatele sau să le lase să se dizolve în cavitatea bucală, datorită riscului potenţial de ulceraţii orofaringiene.  Pacientele nu vor sta în poziţie culcat până vor lua prima masă a zilei, care va trebui să fie la cel puţin 30 de minute de la administrarea comprimatului.  Pacientele nu vor sta în poziţie culcat cel puţin 30 de minute după administrarea acidului alendronic.  Acidul alendronic comprimate nu trebuie administrat înainte de culcare sau înainte de a se ridica din pat dimineaţa.

Pacientelor trebuie să li se administreze suplimente de calciu şi vitamina D, dacă dieta este inadecvată (vezi pct. 4.4).

Utilizare la vârstnici: în studiile clinice nu au fost observate diferenţe legate de vârstă, cu privire la profilurile de eficacitate şi de siguranţă ale acidului alendronic. Ca urmare, nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.

Utilizare în insuficienţa renală Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu rata de filtrare glomerulară (RFG) mai mare de 35 ml/min. Acidul alendronic comprimate nu este recomandat la pacienţii cu insuficienţă renală, dacă RFG este sub 35 ml/min, deoarece nu există experienţă în acest sens.

Utilizare la copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani) Acidul alendronic a fost studiat la un număr mic de pacienţi cu vârsta sub 18 ani, cu osteogeneză imperfectă. Rezultatele sunt insuficiente pentru a recomanda utilizarea la copii şi adolescenţi. Acidul alendronic 70 mg, comprimate filmate, cu administrare o dată pe săptămână, nu a fost investigat în tratamentul osteoporozei indusă de glucocorticoizi.

La pacienţii cunoscuţi cu esofag Barrett, medical trebuie să se cuantifice beneficiile şi potenţialele riscuri ale alendronatului în funcţie de fiecare pacient.

Acidul alendronic poate determina iritaţia locală a mucoasei porţiunii superioare a tubului digestiv. Deoarece există un potenţial de agravare a bolii prexistente, trebuie luate măsuri de precauţie în cazul în care se administrează acid alendronic la pacienţii cu tulburări active gastro-intestinale superioare, cum sunt disfagia, afecţiunile esofagiene, gastrita, duodenita sau ulcerele (vezi pct. 4.3).

La pacienţii trataţi cu acid alendronic acid au fost raportate reacţii esofagiene (uneori severe şi necesitând spitalizare), cum sunt esofagita, ulcerele esofagiene şi eroziunile esofagiene, rareori urmate de strictură sau perforaţie esofagiană. Ca urmare, medicii trebuie să fie atenţi la orice semn sau simptom care semnalează o posibilă reacţie esofagiană, iar pacienţii trebuie instruiţi să oprească tratamentul cu acid alendronic şi să solicite consult medical dacă apar simptome de iritaţie esofagiană cum sunt disfagia, durerea la deglutiţie sau durerea retrosternală, pirozis nou apărut sau agravarea pirozisului preexistent. Riscul de reacţii adverse esofagiene severe pare să fie mai mare la pacienţii care nu utilizează corect comprimatul care conţine acid alendronic şi/sau care continuă tratamentul cu acid alendronic, comprimate, după apariţia simptomelor sugestive de iritaţie esofagiană. Este foarte important să se ofere toate recomandările cu privire la modul de administrare, iar acestea să fie înţelese de către pacient (vezi pct. 4.2). Pacienţii trebuie informaţi că nerespectarea recomandărilor poate să determine creşterea riscului de tulburări esofagiene.

Deşi în studiile clinice nu au fost observate riscuri crescute, după punerea pe piaţă, au existat raportări rare de ulcere gastrice şi duodenale, unele severe şi cu complicaţii. Cu toate acestea, nu a putut fi stabilită o relaţie cauzală.

Osteonecroza maxilarului, în general asociată cu extracţia dentară şi/sau infecţia locală (incluzând osteomielita), a fost raportată la pacienţii cu neoplasm, la care se administrează scheme terapeutice care au inclus, în principal, administrarea intravenoasă de bifosfonaţi. Mulţi dintre aceşti pacienţi utilizau, de asemenea, chimioterapice şi corticosteroizi. Osteonecroza de maxilar a fost raportată, de

asemenea, la pacienţii cu osteoporoză la care se administrează oral bifosfonaţi.

La pacienţii cu factori de risc concomitenţi (de exemplu neoplasm, chimioterapie, radioterapie, tratament cu corticosteroizi, igienă orală precară, boală periodontală), anterior iniţierii tratamentului cu bifosfonaţi, trebuie să se ia în considerare o examinare stomatologică, cu acordarea de măsuri preventive adecvate. În timpul tratamentului, aceşti pacienţi trebuie să evite, pe cât posibil, procedurile stomatologice invazive. Pentru pacienţii care dezvoltă osteonecroză de maxilar în timpul terapiei cu bifosfonaţi, chirurgia dentară poate exacerba această afecţiune. Pentru pacienţii care necesită proceduri dentare, nu sunt disponibile date care să sugereze dacă oprirea tratamentului cu bifosfonaţi reduce riscul de osteonecroză de maxilar.

Raţionamentul clinic al medicului curant trebuie să ghideze schema terapeutică, pentru fiecare pacient în parte, pe baza evaluării raportului risc/beneficiu.

La pacienţii care utilizează bifosfonaţi au fost raportate dureri osoase, articulare şi/sau musculare. În experienţa de după punerea pe piaţă, aceste simptome au fost rareori severe şi/sau invalidante (vezi pct. 4.8). Timpul până la debutul simptomelor a variat de la o zi, la mai multe luni de la iniţierea tratamentului. La majoritatea pacienţilor, simptomele s-au ameliorat după oprirea tratamentului. O parte dintre pacienţi a prezentat reapariţia simptomelor la reluarea terapiei, cu acelaşi medicament sau cu alt bifosfonat.

Pacienţii trebuie să fie instruiţi ca în cazul în care au omis o doză de Adronik cu administrare o dată pe săptămână, să utilizeze un comprimat în dimineaţa imediat următoare, după ce şi-au amintit. Nu trebuie să utilizeze două comprimate în aceeaşi zi şi trebuie să revină la administrarea o dată pe săptămână, conform schemei terapeutice iniţiale, în ziua stabilită.

Acidul alendronic nu este recomandat la pacienţii cu insuficienţă renală a căror RFG este sub 35 ml/min (vezi pct. 4.2). Trebuie luate în considerare etiologia osteoporozei, alta decât deficitul de estrogeni, îmbătrânirea şi utilizarea glucocorticoizilor.

Hipocalcemia trebuie corectată înainte de iniţierea terapiei cu acid alendronic (vezi pct. 4.3). De asemenea, alte afecţiuni care influenţează metabolismul mineral (cum sunt deficitul de vitamina D şi hipoparatiroidismul) trebuie tratate corespunzător. La pacienţii cu aceste tipuri de afecţiuni, în timpul terapiei cu acid alendronic, trebuie monitorizate calcemia şi simptomele de hipocalcemie.

Datorită efectelor pozitive ale acidului alendronic în creşterea mineralizării osoase, poate să apară scăderea calcemiei şi a fosfatemiei. Aceste scăderi sunt, de obicei, mici şi asimptomatice. Cu toate acestea, au existat rare raportări de hipocalcemie simptomatică, care poate fi ocazional severă şi care a apărut cel mai frecvent la pacienţi cu afecţiuni predispozante (de exemplu hipoparatiroidism, deficit de vitamina D şi malabsorbţie de calciu). Asigurarea unui aport adecvat de calciu şi vitamina D este important, în mod deosebit,la pacienţii la care se administrează glucocorticoizi.

Într-un studiu cu durata de un an, efectuat la femeile cu osteoporoză, aflate în perioada de post-menopauză, profilurile generale de siguranţă pentru acid alendronic comprimate 70 mg (n=519) şi acid alendronic 10 mg pe zi (n=370) au fost similare.

În două studii clinice, cu durata de trei ani, cu protocol practic identic, efectuate la femeile aflate în perioada de post-menopauză (acid alendronic comprimate 10 mg: n=196, placebo: n=397), profilurile generale de siguranţă pentru acid alendronic comprimate 10 mg pe zi şi placebo au fost similare. Reacţiile adverse raportate de către investigatori ca fiind posibil, probabil sau clar legate de administrarea medicamentului sunt prezentate mai jos, dacă au apărut la > 1%, fie în grupul de tratament din cadrul studiului cu durata de un an, fie la >1% dintre pacienţii trataţi cu acid alendronic 10 mg pe zi şi cu o incidenţă mai mare comparativ cu pacienţii la care s-a administrat placebo, în cadrul studiilor cu durata de trei ani.

Studiu cu durata de un an Studii cu durata de trei ani Acid alendronic Acid Acid alendronic Placebo O dată pe alendronic 10 10 mg pe zi săptămână mg pe zi 70 mg (n = 519) % (n = 370) % (n = 196) % (n = 397)%

Tulburări gastro-intestinale Durere abdominală 3,7 3,0 6,6 4,8 Dispepsie 2,7 2,2 3,6 3,5 Regurgitaţie acidă 1,9 2,4 2,0 4,3 Greaţă 1,9 2,4 3,6 4,0 Distensie abdominală 1,0 1,4 1,0 0,8 Constipaţie 0,8 1,6 3,1 1,8 Diaree 0,6 0,5 3,1 1,8 Disfagie 0,4 0,5 1,0 0,0 Flatulenţă 0,4 1,6 2,6 0,5 Gastrită 0,2 1,1 1,3 Ulcer gastric 0,0 1,1 0,0 0,0 Ulcer esofagian 0,0 0,0 1,5 0,0 Tulburări musculo-

scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Dureri musculo-scheletice 2,9 3,2 4,1 2,5 (osoase, musculare sau articulare) Crampe musculare 0,2 1,1 0,0 1,0

Tulburări ale sistemului nervos Cefalee 0,4 0,3 2,6 1,5

Tulburări ale sistemului imunitar Rare: reacţii de hipersensibilitate, incluzând urticaria şi edemul angioneurotic

Tulburări metabolice şi de nutriţie Rare: hipocalcemie simptomatică, adesea în asociere cu afecţiuni predispozante.(vezi pct. 4.4)

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: cefalee

Tulburări oculare Rare: uveită, sclerită, episclerită

Tulburări gastro-intestinale Frecvente: dureri abdominale, dispepsie, constipaţie, diaree, flatulenţă, ulcer esofagian, disfagie, distensie abdominală, regurgitaţie acidă Mai puţin frecvente: greaţă, vărsături, gastrită, esofagită,eroziuni esofagiene, melenă Rare: stricturi esofagiene, ulceraţii oro-faringiene, tulburări ale tractului gastro-intestinal superior (perforaţii, ulcere, hemoragii) (vezi pct. 4.4)Vezi pct. 4.2 şi 4.4

Tulburări musculo-scheletice, ale ţesutului conjunctiv şi osoase Frecvente: dureri musculo-scheletice (osoase, musculare sau articulare) Rare: osteonecroza de maxilar a fost raportată la pacienţii trataţi cu bifosfonaţi. Majoritatea raportărilor se referă la pacienţi cu neoplasm, dar asemenea cazuri au fost raportate, de asemenea, la pacienţi trataţi pentru osteoporoză. Osteonecroza de maxilar este asociată, în general, cu extracţia dentară şi/sau cu infecţia locală (incluzând osteomielita). Diagnosticul de neoplasm, chimioterapia, radioterapia, administrarea de corticosteroizi şi igiena orală precară reprezintă, de asemenea, factori de risc; dureri severe musculo-scheletice (osoase, musculare ori articulare) (vezi pct.4.4 „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare)

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Rare: simptome tranzitorii ca în faza de răspuns acut (mialgie, stare generală de rău şi rar, febră), tipic în asociere cu iniţierea tratamentului.

În timpul experienţei după punerea pe piaţă s-au raportat următoarele reacţii adverse (cu frecvenţa necunoscută):

Tulburări ale sistemului nervos: ameţeli

Tulburări acustice şi vestibulare: vertij

Tulburări musculo-scheletice, ale ţesutului conjunctiv şi osoase: tumefiere articulară

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: astenie, edeme periferice

Descoperiri în cadrul investigaţiilor diagnostice În studiile clinice, au fost observate scăderi ale calcemiei şi fosfatemiei asimptomatice, uşoare şi tranzitorii, la aproximativ 18 %, respectiv 10% dintre pacienţii trataţi cu acid alendronic comprimate 10 mg pe zi, comparativ cu aproximativ 12%,respectiv 3% dintre cei la care s-a administrat placebo. Cu toate acestea, incidenţa scăderii calcemiei < 8,0 mg/dl (2,0 mmol/l) şi a fosfatemiei < 2,0 mg/dl (0,65 mmol/l) a fost similară în ambele grupuri de tratament.