O italiancă de aproape 93 de ani, care deține recordul mondial la sprint în categoria sa de vârstă, are o capacitate de a folosi oxigenul comparabilă cu a unei femei active de 30 de ani și fibre musculare care, privite la microscop, par să aparțină cuiva de 20 de ani.
Emma Mazzenga are 1,55 metri, cântărește 58 de kilograme și se antrenează în general de trei ori pe săptămână. Deține recordurile mondiale la categoria 90-94 de ani la proba de 200 de metri în aer liber și la 60, 200 și 400 de metri în sală. În 2024 și-a doborât propriul record la 200 de metri în aer liber cu peste o secundă, o marjă uriașă pentru o probă atât de scurtă.
Citește șiCe are special un „supervârstnic“ și ce poți face ca să devii și tu unul. Cum să îmbătrânești trăind tânărAntrenamentul fizic poate influența procesul de îmbătrânire
Performanțele sale au făcut subiectul a două cercetări universitare, una coordonată de fiziologul Simone Porcelli, de la Universitatea din Pavia, Italia, cealaltă de Christopher Sundberg, de la Universitatea Marquette din Milwaukee, SUA. Cercetătorii o studiază pe Mazzenga în cadrul unui proiect mai amplu numit Trajector-AGE, care urmărește peste 100 de adulți de vârstă mijlocie și înaintată din Italia. Cei mai mulți dintre ceilalți participanți au în jur de 80 de ani, așadar Emma este un caz aparte.
Scopul cercetării a fost să separe acele aspecte ale îmbătrânirii care apar inevitabil de cele care pot fi influențate, mai ales prin antrenament. Cele două analize, apărute la câteva săptămâni distanță în Journal of Applied Physiology, descriu o îmbătrânire obișnuită și ieșită din comun, în același timp. Unele funcții se mențin aproape de nivelul unui adult tânăr, în timp ce altele arată clar trecerea anilor.
„Ceea ce învățăm este că, în mod clar, antrenamentul fizic este principalul lucru pe care ar trebui să-l avem în vedere dacă vrem să schimbăm procesul de îmbătrânire”, a declarat Porcelli, unul dintre autorii principali.
A făcut sport cea mai mare parte a vieții adulte
Emma Mazzenga a descoperit sprintul când avea 19-20 de ani, pe vremea când studia biologie la Universitatea din Padova. I-a plăcut suficient de mult cât să continue antrenamentele și competițiile câțiva ani după absolvire, până când munca și familia i-au schimbat ritmul vieții. A urmat o pauză de aproximativ 15 ani, în care nu a mai alergat și nu a mai făcut sport organizat.
S-a întors pe pistă la maturitate, după ce copiii crescuseră. Între timp, a devenit profesoară de științe la liceu, iar după pensionare, a rămas abonată la reviste științifice, motiv pentru care a acceptat fără ezitare invitația cercetătorilor.
„În cea mai mare parte a vieții adulte, s-a concentrat pe probele de sprint. Este un caz neobișnuit. Tocmai acest lucru o face atât de interesantă pentru noi, inclusiv felul în care îi îmbătrânește corpul”, a precizat Christopher Sundberg, pentru The Washington Post.
Sesiuni de antrenament pe intervale de intensitate
În prezent, antrenamentele ei sunt scurte și intense. Se încălzește cu câteva minute de jogging ușor, apoi face sprinturi de lungimi diferite. Câteodată aleargă repede 60 de metri, se odihnește aproximativ trei minute și reia circuitul, până obosește. Alteori prelungește intervalele la 400 de metri, cu șase sau șapte minute de pauză între ele.
Sunt sesiuni de antrenament pe intervale de mare intensitate: efort mare, dar durată mică. Rareori depășesc o oră. Aproape niciodată nu face alergări lungi sau alt efort aerob prelungit. În rest, merge pe jos aproape zilnic și execută ocazional exerciții ușoare cu greutăți. Mănâncă puțin, mai ales pește, ouă și legume, dar își permite o friptură din când în când.
Citește șiLa 80 de ani, creierul lor produce mai mulți neuroni decât la 30. Secretul „supervârstnicilor”, descifrat de cercetători și cum poți să devii și tu unulLa 93 de ani, ca la 30
În 2024, la o lună după ce stabilise recordul mondial la 200 de metri în sală și cu două săptămâni înainte să doboare recordul în aer liber, Mazzenga, în vârstă de 91 de ani pe atunci, a petrecut o zi întreagă în laboratorul de la Pavia. A pedalat pe bicicletă până la epuizare, a făcut exerciții de extensie a genunchiului care i-au măsurat forța, puterea și oboseala musculară, iar medicii i-au prelevat, cu un ac, o bucățică de mușchi din coapsă. Proba a fost trimisă peste noapte în laboratorul lui Sundberg, din Statele Unite. Concluziile detaliate au apărut în Journal of Applied Physiology.
Potrivit rezultatelor, capacitatea ei aerobă, adică abilitatea inimii și a plămânilor de a livra oxigen mușchilor în timpul efortului, era similară cu cea a unor femei active mult mai tinere. Iar capacitatea de a prelua oxigenul și de a-l trimite mai departe spre mușchi se apropia de ce se observă la persoane active de 30 de ani.
La fel de neașteptată a fost starea mitocondriilor, structuri minuscule din interiorul celulelor, un fel de centrale generatoare de energie. De obicei, își pierd din randament odată cu vârsta. La Mazzenga însă funcționau aproape ca la un tânăr de 20 de ani. Și legăturile dintre mușchi și celulele nervoase din măduva spinării erau în mare parte intacte. Aceste conexiuni se pierd treptat pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar mușchii primesc tot mai greu comenzile venite de la creier. La ea, puține dintre ele dispăruseră.
Fibre musculare tinere și îmbătrânite
Al doilea studiu, dedicat profilului neuromuscular și publicat tot în Journal of Applied Physiology, a scos la iveală o diferență neașteptată între fibrele musculare ale nonagenarei. Cele rapide erau atrofiate, așa cum se întâmplă frecvent la vârste înaintate. Cele lente, în schimb, se păstrau puternice și neobișnuit de bine dezvoltate.
Rezultatul este greu de explicat tocmai pentru că Mazzenga s-a antrenat mai ales pentru sprint, un tip de efort care solicită în primul rând fibrele rapide. Cercetătorii s-ar fi așteptat ca aceste fibre să fie mai bine protejate. În realitate, ele s-au atrofiat odată cu vârsta, în timp ce fibrele lente par să fi compensat o parte din pierdere și să fi devenit mai puternice.
„Dacă le-ai analiza separat, nu ți-ai da seama că aparțin unei femei de 92 de ani. Îmbătrânește. Dar poate face lucruri pe care, la peste 90 de ani, oamenii nu le pot face”, a spus Marta Colosio, cercetătoare la Marquette University și prima autoare a studiilor de caz.
Antrenament, gene sau o combinație norocoasă?
Cercetătorii nu pot spune încă în ce măsură rezistența și longevitatea italiencei se datorează antrenamentului și în ce măsură genelor, alimentației sau vieții sociale. Mazzenga povestește, de altfel, că totul s-a schimbat când a doborât recordul mondial la 200 de metri în sală, cu un timp de 54,47 secunde: „S-a dezlănțuit haosul. Am ajuns în ziare, lucru care nu mi se mai întâmplase niciodată”, a spus nonagenara.
Cazul Emmei Mazzenga i-a determinat pe cercetători să compare două forme foarte diferite de mișcare. Ea s-a antrenat aproape exclusiv prin sprinturi scurte, cu efort intens și pauze între repetări. În paralel, echipa studiază alergători de curse lungi seniori, care petrec multe ore pe săptămână practicând efort aerob prelungit și fac foarte puține sprinturi.
Comparația ar putea arăta ce tip de antrenament păstrează mai bine funcția fizică la vârste înaintate. Sprintul solicită exploziv mușchii, sistemul nervos și capacitatea de reacție. Alergarea pe distanțe lungi antrenează mai ales rezistența, inima și metabolismul aerob. Ambele forme de efort pot susține îmbătrânirea sănătoasă, dar nu este clar încă în ce proporție ar trebui combinate.
„Testăm diferite tipuri de intervenții prin exerciții fizice. Nu știu dacă vom avea vreodată răspunsul complet, dar cred că ne vom apropia de adevăr. Asta e ținta”, a explicat Sundberg. Cercetătorii caută combinația de mișcare care ar putea ajuta cel mai mult la menținerea sănătății odată cu vârsta.
Mazzenga a fost chemată recent înapoi în laborator, unde cercetătorii i-au repetat testele efectuate în 2024. Vor să vadă cum s-au schimbat forța, mușchii, capacitatea cardiovasculară și metabolismul ei între 91 și aproape 93 de ani. Rezultatele urmează să fie publicate.
Niciodată nu e prea târziu să începi să faci mișcare
Hirofumi Tanaka, directorul Laboratorului de cercetare a îmbătrânirii cardiovasculare de la Universitatea din Texas, SUA, care studiază sportivi vârstnici, dar nu a fost implicat în aceste cercetări, atrage atenția că Mazzenga, la fel ca mulți alți atleți pe care i-a urmărit, nu s-a apucat din nou de mișcare regulată decât relativ târziu în viață.
„Unul dintre cele mai bune lucruri pe care astfel de studii le arată publicului larg este că nu e prea târziu să începi să faci mișcare. Atleții seniori sunt dovada vie că pasiunea, perseverența și disciplina nu cunosc limite de vârstă și ne arată ce este posibil în procesul de îmbătrânire”, a subliniat Tanaka.
