Elena Oceanu
Sunt absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București și mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența mea include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
-

Cum recunoști o înțepătură de viespe și ce măsuri să iei imediat
Înțepătura de viespe, la fel ca și cea de albină poate provoca reacții toxice, a căror severitate depinde de numărul de înțepături, de cantitatea de venin și de…
Elena Oceanu · 9 min -

Dr. Rareș Nechifor, radiolog intervenționist: „Am două sute de poze cu copii care s-au născut după embolizare“
Dr. Rareș Nechifor, medic primar de radiologie intervențională, s-a specializat în Franța, dar a refuzat să rămână să practice acolo radiologia intervențională. A preferat să se întoarcă în…
Elena Oceanu · 39 min -

Avem nevoie de taurină în condiții de stres și de boală. Ce este și de unde provine, de fapt, acest aminoacid
Taurina este cunoscută mai ales ca ingredient al băuturilor energizante. Însă, de fapt, este un tip de aminoacid care se găsește, în mod natural, în carne, pește, produse…
Elena Oceanu · 11 min -

Cum știi că ai o inflamație în corp și ce măsuri poți lua. Principalele semne de inflamație acută și cronică
Cu toții avem procese de inflamație în corp, însă de cele mai multe ori, nu avem semne sau simptome ori nu le recunoaștem.
Elena Oceanu · 9 min -

Cum știi că ai trombocite scăzute și care sunt consecințele
Prea multă aspirină, consumul unor cantități mari de alcool, splina mărită, dar și alte afecțiuni pot fi de vină pentru scăderea numărului de trombocite.
Elena Oceanu · 9 min -

Amorțeli, slăbiciune, dureri de mâini și de picioare: semne de neuropatie periferică
Una dintre cele mai frecvente cauze de neuropatie periferică este diabetul (neuropatia diabetică). Dar nervii periferici mai pot suferi din cauza unor leziuni traumatice, infecții, probleme metabolice, cauze…
Elena Oceanu · 8 min -

Tot ce trebuie să știi ca să-ți dezvolți masa musculară
În lipsa mișcării, mușchii „se topesc“ rapid și se redobândesc cu efort, mai ales dacă apelezi la măsurile greșite de creștere a masei musculare. Iată care sunt metodele…
Elena Oceanu · 17 min -

Lipsa somnului odihnitor duce la depresie. Care este legătura
Lipsa somnului poate avea efecte negative severe, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Când nu te odihnești suficient, ești mai predispus la accidente rutiere și…
Elena Oceanu · 8 min -

Îndulcitori naturali și artificiali: ce alegi în loc de zahăr?
Eticheta „fără zahăr” sau „dietetic” se regăsește pe produse cu îndulcitori naturali sau artificiali. „Zero calorii“ echivalează, de regulă, cu adaosul de îndulcitori artificiali. Chiar dacă „îndulcitori naturali“…
Elena Oceanu · 15 min -

„În familiile în care există unul sau mai mulți membri cu alergie, ar trebui ca toți să fie testați“
Există mai multe tipuri de teste alergologice, cutanate, de provocare sau din sânge, în funcție de tipul de alergie suspectată.
Elena Oceanu · 9 min -

Care este umiditatea optimă în casă și ce probleme creează aerul prea uscat
Un aer uscat în cameră, în special în spațiile cu aer condiționat, poate afecta sănătatea în mai multe moduri.
Elena Oceanu · 8 min
