Tigeciclina Noridem 50 mg

Doze

Adulți Doza recomandată este de 100 mg inițial, urmată de doze de 50 mg la fiecare 12 ore, timp de 5 până la 14 zile.

Copii și adolescenți (cu vârsta cuprinsă între 8 și 17 ani) Copii cu vârsta cuprinsă între 8 și < 12 ani: tigeciclină 1,2 mg/kg la fiecare 12 ore, administrată intravenos, până la o doză maximă de 50 mg la fiecare 12 ore, timp de 5 până la 14 zile.

Adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și < 18 ani: tigeciclină 50 mg la fiecare 12 ore, timp de 5 până la 14 zile.

Durata terapiei trebuie să fie stabilită în funcție de severitate, locul infecției și răspunsul clinic al pacientului.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții vârstnici (vezi pct. 5.2).

Insuficiența hepatică La pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la moderată (Child-Pugh gradul A și Child-Pugh gradul B) nu este necesară ajustarea dozelor.

La pacienții (inclusiv copii și adolescenți) cu insuficiență hepatică severă (Child-Pugh gradul C), doza de tigeciclină trebuie redusă cu 50 %. La adulți, doza trebuie redusă la 25 mg la fiecare 12 ore, după administrarea dozei de atac de 100 mg. La pacienții cu insuficiență hepatică severă (Child-Pugh gradul C) conducerea tratamentului se va face cu precauție, cu monitorizarea pacienților în ceea ce privește răspunsul la tratament (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Insuficiența renală Nu este necesară ajustarea dozei la pacienții cu insuficiență renală sau la pacienții hemodializați (vezi pct. 5.2).

Copii și adolescenți Siguranța și eficacitatea Tigeciclină Noridem la copiii cu vârsta sub 8 ani nu a fost stabilită. Nu există date disponibile. Tigeciclină Noridem nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 8 ani din cauza modificării culorii danturii (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Mod de administrare Tigeciclina se administrează numai prin perfuzie intravenoasă cu durata de 30 până la 60 de minute (vezi pct. 4.4 și 6.6).La pacienții copii și adolescenți, tigeciclina trebuie administrată, în mod preferabil, prin perfuzie cu durata de 60 de minute (vezi pct. 4.4).

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea și diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

În studiile clinice privind infecțiile complicate ale pielii și țesuturilor moi (ICPȚM), infecțiile complicate intra-abdominale (ICIA), infecțiile piciorului diabetic, pneumoniile nozocomiale și în studiile privind microorganismele rezistente, a fost observată o rată a mortalității numeric mai mare în rândul pacienților tratați cu tigeciclină față de tratamentul comparator. Cauzele acestor constatări rămân necunoscute, dar eficacitatea și siguranța inferioare față de tratamentul comparator nu pot fi excluse.

Suprainfectare În studiile clinice s-a observat la pacienții cu ICIA, cu plăgi chirurgicale vindecate incomplet asocierea acestora cu suprainfecția. Un pacient care prezintă vindecare incompletă a plăgii trebuie monitorizat pentru detectarea suprainfecției (vezi pct. 4.8).

Rezultatele obținute par a fi mai slabe la pacienții care dezvoltă suprainfecții, în special pneumonie nozocomială. Pacienții trebuie monitorizați îndeaproape pentru dezvoltarea suprainfecțiilor. În cazul în care este identificat un focar de infecție diferit de ICPȚM sau de ICIA după inițierea tratamentului cu tigeciclină, trebuie luată în considerare instituirea unui tratament alternativ antibacterian, a cărui eficacitate a fost dovedită în tratamentul tipului specific de infecție(i) prezentă(e).

Anafilaxie În cazul utilizării tigeciclinei au fost raportate reacții anafilactice/anafilactoide care pot pune viața în pericol (vezi pct. 4.3 și 4.8).

Insuficiență hepatică

Au fost raportate cazuri de afectare hepatică, predominant de tip colestatic, la pacienți tratați cu tigeciclină, inclusiv unele cazuri de insuficiență hepatică cu evoluție letală. Deși, la pacienți tratați cu tigeciclină insuficiența hepatică poate apărea datorită condițiilor subiacente sau medicamentelor administrate concomitent, trebuie luată în considerare o posibilă contribuție a tigeciclinei (vezi pct. 4.8).

Antibiotice din clasa tetraciclinelor Antibioticele din clasa glicilciclinelor sunt similare structural cu cele din clasa tetraciclinelor. Tigeciclina poate produce reacții adverse similare cu cele produse de antibioticele din clasa tetraciclinelor. Aceste reacții pot include fotosensibilizare, pseudotumor cerebri, pancreatită și un efect anti-anabolic care a condus la creșterea azotului ureic din sânge, azotemie, acidoză și hiperfosfatemie (vezi pct. 4.8).

Pancreatită În asociere cu tratamentul cu tigeciclină a apărut (frecvență: mai puțin frecventă) pancreatită acută, care poate fi gravă (vezi pct. 4.8). La pacienții cărora li se administrează tigeciclină și care dezvoltă simptome, semne sau valori anormale ale rezultatelor de laborator care sugerează pancreatita acută, trebuie avut în vedere diagnosticul de pancreatită acută. Majoritatea cazurilor raportate au apărut după minimum o săptămână de tratament. Au fost raportate asemenea cazuri la pacienți care nu erau cunoscuți cu factori de risc pentru pancreatită. De obicei, starea pacienților se îmbunătățește după încetarea administrării tigeciclinei. În cazurile în care se suspectează apariția pancreatitei trebuie să se aibă în vedere încetarea tratamentului cu tigeciclină.

Coagulopatie Tigeciclina poate prelungi atât timpul de protrombină (TP), cât și timpul de tromboplastină parțial activată (aPTT). În plus, a fost raportată hipofibrinogenemie la utilizarea de tigeciclină. Prin urmare, parametrii coagulării sângelui precum TP sau alte teste de coagulare adecvate, inclusiv fibrinogenul sanguin, trebuie monitorizate înainte de începerea tratamentului cu tigeciclină și în mod regulat în decursul tratamentului. Se recomandă atenție specială în cazul pacienților grav bolnavi și în cazul pacienților care utilizează și anticoagulante (vezi pct. 4.5).

Afecțiuni concomitente Experiența privind utilizarea tigeciclinei în tratamentul infecțiilor la pacienții cu afecțiuni concomitente severe este limitată.

În cadrul studiilor clinice privind ICPȚM, cel mai frecvent tip de infecție la pacienții tratați cu tigeciclină a fost celulita (58,6 %), urmat de abcesele majore (24,9 %). Nu s-au înrolat pacienți cu patologie concomitentă severă, cum sunt cei cu imunitate deprimată, pacienții cu infecție a ulcerului de decubit sau pacienții cu infecții care au necesitat tratamente mai lungi de 14 zile (de exemplu, fasciita necrozantă). S-a înrolat un număr limitat de pacienți cu factori de co-morbiditate precum diabetul (25,8 %), boli vasculare periferice (10,4 %), consumatori dependenți de substanțe intravenoase (4,0 %) și pacienți HIV-pozitivi (1,2 %). Experiența privind tratarea pacienților cu bacteriemie concomitentă (3,4 %) este, de asemenea, limitată. De aceea, se recomandă o atitudine terapeutică de precauție în cazul acestor pacienți. Rezultatele obținute în cadrul unui studiu de

dimensiuni mari la pacienți cu infecție a piciorului diabetic a arătat că tigeciclina a fost mai puțin eficace decât comparatorul, ca urmare tigeciclina nu este recomandată pentru utilizare la acești pacienți (vezi pct. 4.1).

În cadrul studiilor clinice privind ICIA, cel mai frecvent tip de infecție la pacienții tratați cu tigeciclină a fost apendicita complicată (50,3 %), urmată de alte tipuri de diagnostic mai puțin frecvente, cum ar fi colecistita complicată (9,6 %), perforația de intestin (9,6 %) abcesele intra-abdominale (8,7 %), ulcerul gastric sau duodenal perforat (8,3 %), peritonita (6,2 %) și diverticulita complicată (6,0 %). Din totalul acestor pacienți, 77,8 % aveau peritonită evidentă la examenul chirurgical. S-au inclus un număr limitat de pacienți cu boli concomitente severe, cum sunt pacienții cu imunitate deprimată, pacienții cu scoruri APACHE II > 15 (3,3 %) sau cei cu abcese intra-abdominale multiple, evidente la examenul chirurgical (11,4 %). Experiența privind tratarea pacienților cu bacteriemie concomitentă (5,6 %) este, de asemenea, limitată. De aceea, se recomandă o atitudine terapeutică de precauție în cazul acestor pacienți.

Trebuie luată în considerare utilizarea unui tratament antibiotic asociat în toate cazurile în care tigeciclina urmează să fie administrată pacienților aflați în stare severă, cu ICIA apărute în urma perforațiilor intestinale evidente clinic sau pacienților cu stare incipientă de sepsis sau șoc septic (vezi pct. 4.8).

Efectul colestazei asupra parametrilor farmacocinetici ai tigeciclinei nu a fost elucidat în mod corespunzător. Aproximativ 50 % din totalul excreției de tigeciclină se face pe cale biliară. De aceea, pacienții care prezintă colestază trebuie monitorizați îndeaproape.

Apariția colitei pseudomembranoase a fost raportată aproape în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, severitatea ei variind de la ușoară până la punerea în pericol a vieții. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienții care prezintă diaree în timpul sau după administrarea oricărui medicament antibacterian (vezi pct. 4.8).

Utilizarea tigeciclinei poate determina dezvoltarea exagerată a organismelor rezistente, inclusiv fungii. Pacienții trebuie monitorizați atent pe durata tratamentului. În cazul apariției suprainfecțiilor vor trebui luate măsuri adecvate (vezi pct. 4.8).

Rezultatele studiilor cu tigeciclină efectuate la șobolani au indicat o decolorare osoasă. Tigeciclina ar putea fi asociată cu decolorarea permanentă a danturii la om, în cazul utilizării în timpul dezvoltării acesteia (vezi pct. 4.8).

Copii și adolescenți Experiența clinică privind utilizarea tigeciclinei pentru tratamentul infecțiilor la pacienții copii și adolescenți cu vârsta de 8 ani și peste este foarte limitată (vezi pct. 4.8 și 5.1). În consecință, utilizarea la copii trebuie să fie limitată la situațiile clinice în care nu este disponibil niciun tratament antibacterian alternativ.

Greața și vărsăturile sunt reacții adverse foarte frecvente la copii și adolescenți (vezi pct. 4.8). Trebuie să se ia în considerare posibilitatea deshidratării. La pacienții copii și adolescenți, tigeciclina trebuie administrată, în mod preferabil, prin perfuzie cu durata de 60 de minute.

Durerea abdominală este raportată frecvent la copii, ca și la adulți. Durerea abdominală poate indica pancreatită. În cazul apariției pancreatitei, tratamentul cu tigeciclină trebuie întrerupt.

Testele funcției hepatice, parametrii de coagulare, parametrii hematologici, amilaza și lipaza trebuie să fie monitorizate înainte de inițierea tratamentului cu tigeciclină și, cu regularitate, pe durata tratamentului.

Tigeciclină Noridem nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 8 ani, din cauza lipsei datelor privind siguranța și eficacitatea la această grupă de vârstă și pentru că tigeciclina poate fi asociată cu modificarea permanentă a culorii danturii (vezi pct. 4.8).

Sodiu Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per flacon, adică practic „nu conține sodiu”.

Rezumatul profilului de siguranță Numărul total al pacienților cu ICPȚM și ICIA tratați cu tigeciclină în cadrul studiilor clinice de fază 3 și 4 a fost de 2393.

În cadrul studiilor clinice, cele mai frecvente reacții adverse datorate tratamentului, în legătură cu medicamentul, au fost greața (21 %) și vărsăturile (13 %) cu caracter reversibil, care au avut, de obicei, o apariție timpurie (în zilele 1-2 de tratament) și, în general, un grad de severitate ușor sau moderat.

Reacțiile adverse raportate în cazul utilizării tigeciclinei, inclusiv în studii clinice și experiența ulterioară punerii pe piață, sunt prezentate mai jos sub formă de tabel.

Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel

Infecții și sepsis/șoc septic, infestări pneumonie, abcese, infecții Tulburări prelungirea timpului trombocitopenie, hipofibrinogene hematologic e și de tromboplastină valoare crescută a mie limfatice parțial activată international (aPTT) și a normalised ratio timpului de (INR) protrombină (TP)

Tulburări ale reacții sistemului anafilactice/an imunitar afilactoide (vezi pct. 4.3 și 4.4) Tulburări hipoglicemie, metabolice și de hipoproteinemie nutriție

Tulburări ale amețeală sistemului nervos

Tulburări flebită tromboflebită vasculare Tulburări gastro-greață, durere abdominală, pancreatită acută intestinale vărsături, dispepsie, (vezi pct. 4.4) diaree anorexie

Tulburări concentrații icter, afectare insuficiență hepatobiliar e plasmatice crescute hepatică, în hepatică (vezi ale aspartat-principal de tip pct. 4.4) aminotransferazei colestatic (AST) și concentrații plasmatice crescute ale alanin-aminotransferazei (ALT), hiperbilirubinemi e

Afecțiuni prurit, erupții reacții adverse cutanate și ale cutanate tranzitorii cutanate grave, țesutului incluzând subcutanat sindrom Stevens- Johnson

Tulburări vindecare inflamație la locul generale și la incompletă a plăgii, de injectare, durere nivelul locului reacție la locul de la locul de injectare, de administrare injectare, cefalee edem la locul de injectare, flebită la locul de injectare

Investigații concentrații diagnostice plasmatice crescute ale amilazei serice, creștere a azotului ureic din sânge

Reacție adversă identificată ulterior punerii pe piață

Descrierea reacțiilor adverse selectate

Efecte de clasă ale antibioticelor Colita pseudomembranoasă, care poate varia ca severitate de la ușoară până la punerea vieții în pericol

(vezi pct. 4.4). Creșterea excesivă a organismelor ne-sensibile, inclusiv fungi (vezi pct. 4.4).

Efecte de clasă ale tetraciclinelor Antibioticele din clasa glicilciclinelor sunt similare structural cu cele din clasa tetraciclinelor. Reacțiile adverse specifice clasei tetraciclinelor pot include fotosensibilizare, pseudotumor cerebri, pancreatită și un efect anti-anabolic care a condus la creșterea azotului ureic din sânge, azotemie, acidoză și hipofosfatemie (vezi pct. 4.4). Tigeciclina ar putea fi asociată cu modificarea permanentă a culorii danturii, în cazul utilizării în timpul dezvoltării acesteia (vezi pct. 4.4).

În cadrul studiilor clinice de fază 3 și 4 referitoare la ICPȚM și ICIA, reacții adverse grave în legătură cu infecția au fost raportate mai frecvent la subiecții tratați cu tigeciclină (7,1 %) decât la comparatori (5,3 %). S-au observat diferențe semnificative în ceea ce privește incidența sepsisului / șocului septic la subiecții tratați cu tigeciclină (2,2 %) decât la comparatori (1,1 %).

Valorile anormale ale AST și ALT la pacienții tratați cu tigeciclină s-au semnalat mai frecvent în perioada post terapie față de pacienții tratați cu comparator, unde acestea au apărut mai frecvent în perioada de terapie.

În toate studiile de fază 3 și 4 (la pacienți cu infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi și infecții complicate intra-abdominale), decesul a intervenit la 2,4 % (54/2216) dintre pacienții tratați cu tigeciclină și la 1,7 % (37/2206) dintre pacienții cărora li s-au administrat comparatori activi.

Copii și adolescenți Există date limitate de siguranță care provin din două studii de farmacocinetică (vezi pct. 5.2). În aceste studii nu au fost observate motive de îngrijorare noi sau neașteptate privind siguranța.

În cadrul unui studiu de farmacocinetică în regim deschis, cu doză unică, crescătoare, siguranța tigeciclinei a fost investigată la 25 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani, cu recuperare recentă în urma unor infecții. Profilul reacțiilor adverse la tigeciclină la acești 25 de subiecți a fost în general concordant cu cel al adulților.

Siguranța tigeciclinei a fost, de asemenea, investigată în cadrul unui studiu de farmacocinetică în regim deschis, cu doze multiple, crescătoare, la 58 de copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 11 ani, cu ICPȚM (n=15), ICIA (n=24) sau pneumonie dobândită în comunitate (n=19). Profilul reacțiilor adverse la tigeciclină la acești 58 de subiecți a fost în general concordant cu cel al adulților, cu excepția senzației de greață (48,3%), vărsăturilor (46,6 %) și concentrațiilor plasmatice crescute de lipază (6,9 %), care au fost observate cu frecvențe mai mari la copii decât la adulți.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro