Cytotect Cp Biotest 100 U/ml

Doze Doza unică este de 1 ml per kg greutate corporală.

Administrarea trebuie începută în ziua transplantului. În caz de transplant de măduvă osoasă se va avea de asemenea în vedere o începere a profilaxiei cu cel mult 10 zile înainte de transplant, în special la pacienții seropozitivi pentru CMV. Trebuie administrat un număr total de cel puțin 6 doze unice la intervale de 2 – 3 săptămâni.

Copii și adolescenți Doza la copii și adolescenți (0 – 18 ani) nu este diferită de cea de la adulți, având în vedere faptul că doza pentru fiecare indicație este stabilită în funcție de greutatea corporală și ajustată pe baza rezultatului clinic al bolilor menționate mai sus.

Insuficiență hepatică Nu sunt disponibile dovezi cu privire la necesitatea ajustării dozei.

Insuficiență renală Nicio ajustare a dozei, cu excepția cazului în care aceasta este justificată clinic, vezi pct. 4.4.

Vârstnici Nicio ajustare a dozei, cu excepția cazului în care aceasta este justificată clinic, vezi pct. 4.4.

Mod de administrare Administrare intravenoasă Cytotect CP Biotest trebuie administrat prin perfuzie intravenoasă cu o viteză inițială de 0,08 ml/kg greutate corporală și oră timp de 10 minute. Vezi pct. 4.4. În caz de reacție adversă, trebuie redusă frecvența administrării sau perfuzia trebuie oprită. Dacă este bine tolerată, frecvența administrării poate fi crescută în mod gradual până la cel mult 0,8 ml/kg greutate corporală și oră pentru restul perfuziei.

Trasabilitate Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

Precauții privind utilizarea Complicațiile posibile pot fi deseori evitate dacă există siguranța că pacienții:

• nu sunt sensibili la imunoglobulină umană prin injectarea inițială lentă a medicamentului (0,08 ml/kg/corp greutate corporală/oră),

• sunt monitorizați cu atenție în vederea apariției oricăror simptome pe perioada perfuziei. În mod special, pacienții cărora nu li s-a administrat niciodată imunoglobulină umană, pacienții care au trecut de la un medicament pe bază de imunoglobulină umană cu administrare intravenoasă (i.v.) sau atunci când a existat un interval de timp prelungit de la perfuzia precedentă trebuie monitorizați în spital în

timpul primei perfuzii și în prima oră după prima perfuzie, în scopul identificării reacțiilor adverse potențiale. Toți ceilalți pacienți trebuie observați timp de cel puțin 20 minute după administrare.

La toți pacienții, administrarea de Ig i.v. necesită:

• hidratare adecvată înainte de începerea perfuziei cu Ig i.v.,
• monitorizarea debitului urinar,
• monitorizarea concentrațiilor serice de creatinină,
• evitarea administrării concomitente a diureticelor de ansă (vezi pct. 4.5)

În caz de reacție adversă, trebuie redusă frecvența administrării sau perfuzia trebuie oprită. Tratamentul necesar depinde de natura și severitatea reacției adverse.

Reacție legată de perfuzie Anumite reacții adverse (de exemplu cefalee, hiperemie facială, frisoane, mialgie, wheezing, tahicardie, durere lombară joasă, greață și hipotensiune arterială) pot fi legate de viteza perfuziei. Trebuie respectată cu strictețe viteza recomandată a perfuziei, specificată la pct. 4.2. Pacienții trebuie monitorizați strict și observați cu atenție pentru orice simptome apărute în timpul administrării perfuziei.

Reacțiile adverse pot apărea mai frecvent

• la pacienții cărora li se administrează imunoglobulină umană pentru prima dată sau, în cazuri rare, când se schimbă medicamentul pe bază de imunoglobulină umană sau când a existat un interval de timp lung de la perfuzia precedentă
• la pacienții cu infecție netratată sau cu inflamație cronică subiacentă

Hipersensibilitate Reacțiile de hipersensibilitate sunt rare.

Anafilaxia se poate dezvolta la pacienți

• cu IgA nedetectabile, care prezintă anticorpi anti-IgA
• care au tolerat tratamente precedente cu imunoglobulină umană

În caz de șoc, trebuie aplicat tratamentul medical standard pentru șoc.

Tromboembolism Există dovezi clinice ale unei asocieri între administrarea Ig i.v. și evenimente tromboembolice cum sunt infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral (inclusiv accident vascular cerebral), embolia pulmonară și trombozele venoase profunde, care se presupune că sunt corelate cu o creștere relativă a vâscozității sângelui prin afluxul crescut de imunoglobuline la pacienții cu risc. Se recomandă prudență când se prescriu și se administrează perfuzii cu Ig i.v. la pacienții obezi și la pacienții cu factori de risc preexistenți pentru evenimente trombotice (cum sunt vârsta înaintată, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat și antecedente de boli vasculare sau episoade trombotice, pacienți cu tulburări trombofilice dobândite sau moștenite, pacienții cu perioade prelungite de imobilizare, pacienți cu hipovolemie severă, pacienți cu boli care cresc vâscozitatea sângelui).

La pacienții cu risc de reacții adverse tromboembolice, medicamentele pe bază de Ig i.v. trebuie administrate la viteza minimă de perfuzie și în cea mai mică doză posibilă.

Insuficiență renală acută

Au fost raportate cazuri de insuficiență renală acută la pacienții cărora li se administrează tratament cu Ig i.v. În majoritatea cazurilor au fost identificați factori de risc cum sunt insuficiență renală preexistentă, diabet zaharat, hipovolemie, greutate corporală excesivă, administrarea concomitentă de medicamente nefrotoxice sau vârsta peste 65 de ani.

Parametrii renali trebuie evaluați înainte de efectuarea perfuziei cu Ig i.v., în special la pacienții despre care se consideră că prezintă un risc potențial crescut de dezvoltare a insuficienței renale acute și din nou la intervale adecvate. La pacienții cu risc de insuficiență renală acută, produsele care conțin Ig i.v. trebuie administrate la viteza minimă de perfuzie și în cea mai mică doză posibilă.

În caz de insuficiență renală trebuie avută în vederea întreruperea administrării Ig i.v.

În timp ce raportările de disfuncție renală și insuficiență renală acută au fost asociate cu administrarea unor numeroase medicamente autorizate pe bază de Ig i.v. conținând diverși excipienți cum sunt zahăr, glucoză și maltoză, cele care conțineau zahăr ca stabilizator au reprezentat o cotă disproporționată din numărul total. La pacienții cu risc, trebuie luată în considerare administrarea medicamentelor pe bază de Ig i.v. care nu conțin zahăr. Cytotect CP Biotest nu conține zahăr, glucoză și maltoză.

Sindromul de meningită aseptică (SMA) A fost raportată apariția sindromului de meningită aseptică în asociere cu tratamentul cu Ig i.v. Sindromul se manifestă de obicei în interval de câteva ore până la 2 zile după tratamentul cu Ig i.v. Analizele de laborator privind lichidul cefalorahidian sunt frecvent pozitive cu pleocitoză până la câteva mii de celule per mm3, predominant din seriile granulocitare, și niveluri crescute de proteine până la câteva sute mg/dl. SMA poate apărea mai frecvent în asociere cu tratamentul cu Ig i.v. în doze crescute (2 g/kg).

Pacienților care prezintă astfel de semne și simptome trebuie să li se efectueze un examen neurologic complet, inclusiv analize de laborator ale LCR, pentru excluderea altor cauze de meningită.

Întreruperea tratamentului cu Ig i.v. a determinat remisia SMA în decurs de câteva zile, fără sechele.

Anemie hemolitică Medicamentele pe bază de Ig i.v. pot conține anticorpi de grup sanguin care pot acționa ca hemolizine și induce acoperirea in vivo a eritrocitelor cu imunoglobuline, ceea ce determină o reacție antiglobulinică directă pozitivă (testul Coombs) și, rareori, hemoliză. În urma tratamentului cu Ig i.v. se poate dezvolta anemie hemolitică ca urmare a sechestrării crescute de hematii (H). Persoanele cărora li se administrează Ig i.v. trebuie monitorizate în vederea semnelor și simptomelor de hemoliză. (Vezi pct 4.8.)

Neutropenie/Leucopenie După tratamentul cu Ig i.v. a fost raportată o scădere tranzitorie a numărului de neutrofile și/sau episoade de neutropenie, uneori severe. Acest lucru se întâmplă de obicei în decurs de ore sau zile după administrarea de Ig i.v. și se rezolvă spontan în decurs de 7-14 zile.

Leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT) La pacienții cărora li se administrează Ig i.v., au existat raportări cu privire la edemul pulmonar acut necardiogen [Leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT)]. LPALT se caracterizează prin hipoxie severă, dispnee, tahipnee, cianoză, febră și hipotensiune arterială. Simptomele de LPALT se dezvoltă de obicei în timpul transfuziei sau în interval de 6 ore de la transfuzie, cel mai frecvent în decurs de 1-2 ore. Prin urmare, persoanele cărora li se administrează Ig i.v. trebuie monitorizate iar perfuzia cu Ig iv. trebuie oprită imediat în caz de reacții adverse pulmonare. LPALT este o boală cu risc letal potențial care necesită tratament imediat în unitatea de terapie intensivă.

Interferența cu testarea serologică După administrarea imunoglobulinelor, creșterea tranzitorie a concentrațiilor diferiților anticorpi transferați în mod pasiv în sângele pacientului poate determina rezultate fals pozitive la testarea serologică. Transmiterea pasivă a anticorpilor la antigenele eritrocitare, de exemplu A, B, D, poate interfera cu unele teste serologice pentru anticorpii eritrocitari, de exemplu cu testul antiglobulinic direct (DAT, testul Coombs direct).

Agenți transmisibili

Măsurile standard de prevenire a infecțiilor rezultate din utilizarea medicamentelor preparate din sânge sau plasmă umană includ selecția donatorilor, screening-ul donărilor individuale și al rezervelor de plasmă, în vederea identificării markerilor specifici de infecție și includerii etapelor eficace de producere pentru inactivarea/eliminarea virusurilor. Cu toate acestea, când se administrează medicamente din sânge sau plasmă umană, nu se poate exclude complet posibilitatea transmiterii agenților infecțioși. Acest aspect este de asemenea valabil în cazul virusurilor sau al altor agenți patogeni necunoscuți sau nou-apăruți.

Măsurile luate sunt considerate eficace pentru virusuri încapsulate, cum sunt virusul imunodeficienței umane (HIV), virusul hepatitei B (VHB) și virusul hepatitei C (VHC) și pentru virusul neîncapsulat al hepatitei A (VHA). Măsurile întreprinse pot avea valoare limitată împotriva virusurilor neîncapsulate, cum este parvovirusul B19.

Există o experiență clinică convingătoare privind absența transmiterii virusului hepatitei A sau parvovirusului B19 în cazul administrării imunoglobulinelor; de asemenea, conținutul în anticorpi se consideră a avea o contribuție importantă la siguranța virală.

Copii și adolescenți Atenționările și precauțiile speciale pentru utilizare menționate pentru adulți trebuie avute de asemenea în vedere pentru copii și adolescenți.

Rezumatul profilului de siguranță Reacțiile adverse provocate de imunoglobulinele normale umane (în ordinea descrescătoare a frecvenței) cuprind (vezi și pct. 4.4):

• frisoane, cefalee, amețeli, febră, vărsături, reacții alergice, greață, artralgie, hipotensiune arterială și durere lombară joasă moderată
• reacții hemolitice reversibile; în special la acei pacienți cu grupele sanguine A, B și AB și (rareori) anemie hemolitică care necesită transfuzie
• (rareori) o scădere bruscă a tensiunii arteriale și, în cazuri izolate, șoc anafilactic, chiar și atunci când pacientul nu a prezentat hipersensibilitate la administrarea precedentă
• (rareori) reacții cutanate tranzitorii (inclusiv lupus eritematos cutanat – cu frecvență necunoscută)
• (foarte rar) reacții tromboembolice cum sunt infarct miocardic, accident vascular cerebral, embolie pulmonară, tromboze venoase profunde
• cazuri de meningită aseptică reversibilă
• cazuri de hipercreatininemie și/sau dezvoltare a insuficienței renale acute
• cazuri de leziune pulmonară acută legată de perfuzie (LPALP) Pentru informații privind siguranța agenților infecțioși transmisibili, vezi pct. 4.4.

Reacțiile adverse din studiile clinice: În cadrul programului de studii clinice (3 studii clinice, doză unică) efectuate cu medicamente pe bază de Ig anti-CMV Biotest, care au inclus un număr total de 33 pacienți, nu au fost identificate reacții adverse la medicament corelate cu medicamentele pe bază de Ig anti-CMV Biotest.

Reacțiile adverse din experiența după punerea medicamentului pe piață (cu frecvență necunoscută – care nu poate fi estimată din datele disponibile):

Tulburări ale sistemului imunitar Șoc anafilactic, reacție anafilactică, reacție anafilactoidă, hipersensibilitate

Tulburări ale sistemului nervos Cefalee, amețeli

Tulburări gastro-intestinale Vărsături

Afecțiuni cutanate și ale țesutului Erupții cutanate tranzitorii, erupții provocate de subcutanat medicament, prurit Tulburări musculo-scheletice și ale Artralgie țesutului conjunctiv Tulburări renale și ale căilor urinare Insuficiență renală acută

Tulburări generale și la nivelul Frisoane, pirexie, fatigabilitate locului de administrare

Investigații diagnostice Hipercreatininemie

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro