Viacorlix

Doze

Un comprimat filmat de Viacorlix pe zi, administrat în doză unică, de preferat dimineaţa, înainte de masă. Combinaţia în doză fixă nu este indicată ca tratament de iniţiere. Dacă este necesară o schimbare a dozei, trebuie avută în vedere stabilirea treptată individuală a dozei fiecărei componente.

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţă renală (vezi pct. 4.3 şi 4.4): Viacorlix este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min). Urmărirea medicală de rutină va include monitorizarea valorilor creatininei şi potasiului.

Insuficienţă hepatică (vezi pct 4.3 și 4.4): Viacorlix este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.

Vârstnici (vezi pct. 4.4 și 5.2): Pacienţii vârstnici pot fi trataţi cu Viacorlix dacă funcția renală este normală sau doar ușor alterată. Urmărirea medicală de rutină va include monitorizarea valorilor creatininei şi potasiului.

Copii şi adolescenţi: Siguranţa şi eficacitatea Viacorlix la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare

Administrare orală.

Atenţionări speciale

Fotosensibilitate: Au fost raportate cazuri de apariţie a reacţiilor de fotosensibilitate legate de tratamentul cu diuretice tiazidice sau cu diuretice înrudite cu tiazidele (vezi pct. 4.8). Dacă apar reacţii de fotosensibilitate în timpul tratamentului cu Viacorlix, acesta trebuie oprit. Dacă este absolut necesară reluarea tratamentului cu diuretic, se recomandă protejarea zonelor expuse la soare sau la radiaţiile UVA artificiale.

Hipersensibilitate/Angioedem: Angioedem la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, membranelor mucoase, limbii, glotei şi/sau laringelui a fost raportat rar la pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct. 4.8). Acesta poate să apară în orice moment în timpul tratamentului. În astfel de cazuri trebuie întreruptă imediat administrarea Viacorlix şi trebuie instituită monitorizarea adecvată pentru a se asigura dispariţia completă a simptomelor. În cazurile în care edemul a fost localizat doar la nivelul feţei şi buzelor, afecţiunea s-a remis, în general, fără tratament, cu toate că antihistaminicele au fost utile pentru ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edem laringian poate fi letal. Când există afectarea limbii, glotei sau laringelui, care poate determina obstrucţia căilor aeriene, trebuie administrat imediat tratamentul de

urgență. Acesta poate include administrarea de soluţie de adrenalină şi/sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii. Pacientul trebuie monitorizat atent până la dispariția susținută și completă a simptomelor. Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inhibitor al ECA, pot prezenta un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu Viacorlix (vezi pct. 4.3).

Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri nu a existat anterior angioedem facial, iar concentraţiile plasmatice ale esterazei C1 erau în limita valorilor normale. Angioedemul a fost diagnosticat prin proceduri care au inclus tomografie abdominală, ecografie sau intervenţie chirurgicală, iar simptomele au dispărut după întreruperea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, care prezintă dureri abdominale (vezi pct. 4.8).

Asocierea perindoprilului cu combinația sacubitril/valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de apariție a angioedemului (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu combinația sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 ore după administrarea ultimei doze de Viacorlix. Dacă tratamentul cu sacubitril/valsartan este întrerupt, terapia cu Viacorlix nu trebuie inițiată mai devreme de 36 ore după administrarea ultimei doze a combinației sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5). Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitorii NEP (de exemplu, racecadotril), cu inhibitorii mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și cu gliptine (de exemplu, linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină) poate duce la un risc crescut de apariție a angioedemului (de exemplu, edemul căilor respiratorii sau al limbii, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5). Inițierea racecadotril, a inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și a gliptinelor (de exemplu, linagliptină, saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină) trebuie să se efectueze cu precauție la un pacient aflat deja în tratament cu inhibitori ECA.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării: Pacienţii care primesc tratament cu inhibitori ai ECA în timpul tratamentului de desensibilizare (de exemplu, cu venin de himenoptere) au prezentat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, aceste reacţii au fost evitate când tratamentul cu inhibitori ai ECA a fost temporar întrerupt, dar au reapărut la reluarea inadecvată a tratamentului.

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie: La pacienţii cărora li se administrează inhibitori ai ECA a fost raportată apariţia neutropeniei/agranulocitozei, trombocitopeniei şi anemiei. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori favorizanţi, neutropenia apare rar. Viacorlix trebuie administrat cu precauţie deosebită la pacienţii cu boli vasculare de colagen, la cei care urmează tratament imunosupresiv, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau la cei care au o asociere a acestor factori favorizanţi, în special în cazul unei insuficienţe renale pre-existente. Unii dintre aceşti pacienţi au prezentat infecţii grave care, în câteva cazuri, nu au răspuns la tratamentul antibiotic intensiv. Dacă Viacorlix este administrat la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică a numărului leucocitelor, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (cum sunt dureri în gât, febră).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA): Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului crește riscul de apariție a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei și de diminuare a funcției renale (inclusiv insuficiență renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanților receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 și 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist și cu monitorizarea atentă și frecventă a funcției renale, valorilor electroliților și tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA și blocanții receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizați concomitent la pacienții cu nefropatie diabetică.

Aldosteronism primar: În general, pacienții cu aldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea acestui medicament nu este recomandată.

Sarcină: Tratamentul cu Viacorlix nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu Viacorlix nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ, cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu Viacorlix trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Insuficienţă renală: Tratamentul cu Viacorlix este contraindicat la pacienții cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min) (vezi pct. 4.3). Urmărirea medicală de rutină va include monitorizarea frecventă a kaliemiei şi creatininemiei (vezi pct. 4.2). La anumiți pacienți cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic, tratați cu inhibitori ai ECA, s-au observat creșteri ale valorilor serice ale ureei și creatininei, de obicei reversibile după întreruperea tratamentului. Această situație este mai posibil să apară la pacienții cu insuficiență renală. Dacă hipertensiunea renovasculară este, de asemenea, prezentă, există un risc crescut de hipotensiune arterială severă și insuficiență renală. La anumiţi pacienţi hipertensivi fără afecțiuni vasculare renale pre-existente diagnosticate s-au observat creșteri ale uremiei și creatininemiei, de obicei minore și tranzitorii, mai ales atunci când perindoprilul a fost administrat concomitent cu un diuretic. Această situație este mai posibil să apară la pacienți cu insuficiență renală pre-existentă.

Amlodipina poate fi utilizată în doze normale la pacienţii cu insuficienţă renală. Modificările concentraţiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale. Amlodipina nu este dializabilă.

Diureticele tiazidice şi cele înrudite cu tiazidele sunt pe deplin eficace numai atunci când funcţia renală este normală sau doar uşor alterată (creatininemia sub valoarea de 25 mg/ml, adică 220 μmol/l la adult). La vârstnici, valoarea creatininemiei trebuie ajustată în funcţie de vârstă, greutate şi sex.

Hipovolemia, determinată de pierderea de apă şi sodiu de la începutul tratamentului cu diuretice, determină o scădere a filtrării glomerulare. Poate apărea o creştere a concentraţiilor plasmatice ale ureei şi creatininei. Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are consecinţe la persoanele cu funcţie renală normală, dar poate agrava o disfuncţie renală pre-existentă.

Transplant renal: Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea Viacorlix la pacienţii cu transplant renal recent. Prin urmare, tratamentul cu Viacorlix nu este recomandat.

Hipertensiune renovasculară: Există un risc crescut de hipotensiune arterială și insuficiență renală atunci când pacienții cu stenoză de arteră renală bilaterală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcțional sunt tratați cu inhibitori ai ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate reprezenta un factor contributor. Pierderea funcției renale poate apărea și doar cu modificări minime ale creatininei serice, chiar și la pacienții cu stenoză de arteră renală unilaterală.

Insuficiență hepatică: Atunci când funcţia hepatică este afectată, diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele pot determina encefalopatie hepatică care poate evolua spre comă hepatică, în special în caz de dezechilibru electrolitic. Dacă aceasta apare, administrarea Viacorlix trebuie întreruptă imediat.

Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu este înţeles pe deplin. La pacienţii cu funcţia hepatică alterată, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amlodipinei este prelungit iar valorile ASC sunt mai mari.

Pacienţii trataţi cu Viacorlix, care dezvoltă icter, creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice sau encefalopatie hepatică, trebuie să întrerupă administrarea Viacorlix şi să fie supravegheaţi medical în mod corespunzător (vezi pct. 4.8).

Vârstnici: Funcţia renală şi kaliemia trebuie evaluate înaintea începerii tratamentului. Urmărirea medicală trebuie să includă monitorizarea kaliemiei și creatininemiei (vezi pct. 4.2 şi 5.2).

Precauții pentru utilizare

Criza hipertensivă: Siguranţa şi eficacitatea amlodipinei în criza hipertensivă nu au fost stabilite.

Insuficienţă cardiacă: Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu precauţie. Viacorlix trebuie utilizat cu precauție la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă, deoarece amlodipina poate creşte riscul de evenimente cardiovasculare ulterioare şi de mortalitate.

Hipotensiune arterială şi depleţie hidro-electrolitică: Inhibitorii ECA pot determina scăderea bruscă a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică este rară la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată şi apare mai ales la pacienţii cu depleţie volemică, de exemplu în urma tratamentului diuretic, dietei hiposodate, dializei, diareei sau vărsăturilor sau la pacienţii cu hipertensiune arterială severă renin – dependentă (vezi pct. 4.5 şi 4.8). La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, tensiunea arterială, funcția renală și kaliemia trebuie monitorizate atent în timpul tratamentului cu Viacorlix. Aceste recomandări sunt valabile şi pentru pacienţii cu boală cardiacă ischemică sau cu boală cerebrovasculară, la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul trebuie aşezat în clinostatism şi, dacă este necesar, va primi perfuzie intravenoasă cu soluţie salină 9 mg/ml (0,9%). Un răspuns hipotensiv tranzitor nu reprezintă o contraindicaţie pentru dozele următoare, care pot fi administrate fără dificultate de îndată ce valorile tensionale au crescut după expansiunea volemică.

Concentrația plasmatică a sodiului trebuie monitorizată la începutul tratamentului și, ulterior, la intervale regulate. Scăderea bruscă a natriemiei poate fi inițial asimptomatică și, prin urmare, determinarea periodică este esențială iar la pacienții vârstnici și la pacienții cu ciroză testarea trebuie efectuată chiar și mai frecvent (vezi pct. 4.8 și 4.9). Orice tratament diuretic poate produce hiponatriemie, uneori cu consecințe foarte grave. Hiponatriemia însoțită de hipovolemie poate fi responsabilă de deshidratare și hipotensiune arterială ortostatică. Pierderea concomitentă a ionilor de clor poate conduce la alcaloză metabolică compensatorie secundară: incidența și gradul acestui efect sunt ușoare.

Stenoză valvulară aortică sau mitrală/cardiomiopatie hipertrofică: Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu precauţie la pacienţii cu stenoză mitrală și obstrucţie a tractului de ejecţie al ventriculului stâng, cum sunt stenoza aortică sau cardiomiopatia hipertrofică.

Rasă: Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mai mare a angioedemului la pacienţii din rasa neagră decât la cei din celelalte rase.

Inhibitorii ECA pot fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la populaţia din rasa neagră decât la populaţia din celelalte rase, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a hiporeninemiei la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Tuse: Tusea a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. Caracteristic, tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de terapia cu inhibitori ai ECA trebuie considerată ca parte a diagnosticului diferenţial al tusei.

Chirurgie/Anestezie: La pacienţii cărora urmează să li se efectueze intervenţii chirurgicale importante sau în cursul anesteziei cu medicamente ce pot produce hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea angiotensinei II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul cu Viacorlix trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este din cauza acestui mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Pacienţi cu diabet zaharat: La pacienţii cu diabet zaharat tratați cu antidiabetice orale sau insulină, controlul glicemiei trebuie monitorizat strict în prima lună de tratament cu Viacorlix, mai ales dacă este prezentă hipokaliemia (vezi pct. 4.5).

Medicamente care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu: În general, nu se recomandă asocierea Viacorlix cu medicamente care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu (vezi pct. 4.5).

Hiperkaliemie: La unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril, s-au observat creşteri ale kaliemiei, inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ insuficienţa renală, alterarea funcţiei renale, vârsta (>70 ani), diabetul zaharat, evenimente intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, eplerenonă, triamteren sau amilorid, utilizate în monoterapie sau în asociere), a suplimentelor de potasiu sau a înlocuitorilor de sare ce conţin potasiu; sau pacienţi care utilizează alte medicamente asociate cu creşterea kaliemiei (de exemplu, heparina, co-trimoxazol cunoscut și sub denumirea trimetoprim/sulfametoxazol, alți inhibitori ai ECA, antagoniști ai receptorilor de angiotensină II, acid acetilsalicilic ≥ 3 g/zi, inhibitori de COX-2 și AINS neselective, medicamente imunosupresoare cum sunt ciclosporina sau tacrolimus, trimetoprim) și în special antagoniști ai aldosteronului sau blocanți ai receptorilor de angiotensină. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiu sau a înlocuitorilor de sare ce conţin potasiu, în special la pacienţii cu funcție renală alterată, poate duce la o creştere semnificativă a potasiului seric. Hiperkaliemia poate produce aritmii grave, uneori letale. Diureticele care economisesc potasiu și blocanții receptorilor de angiotensină trebuie utilizate cu prudență la pacienți la care se administrează inhibitori ECA și este necesară monitorizarea potasemiei și a funcției renale. Dacă utilizarea concomitentă a Viacorlix cu oricare dintre medicamentele de mai sus este considerată justificată, aceasta trebuie făcută cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pct. 4.5).

Hipokaliemie: Depleţia de potasiu cu hipokaliemie reprezintă un risc major al utilizării diureticelor tiazidice şi al celor înrudite cu tiazidele. Hipokaliemia poate provoca tulburări musculare. Au fost raportate cazuri de rabdomioliză, în special în contextul hipokaliemiei severe. Riscul apariţiei hipokaliemiei (< 3,4 mmol/l) trebuie prevenit la anumiţi pacienţi cu risc crescut, cum sunt pacienții vârstnici cu malnutriţie și / sau tratamente medicamentoase multiple, pacienţii cu ciroză cu edeme şi ascită, pacienţii cu boală coronariană şi insuficienţă cardiacă. În aceste cazuri, hipokaliemia creşte toxicitatea cardiacă a medicamentelor digitalice şi riscul aritmiilor.

De asemenea, pacienţii cu sindrom QT lung sunt la risc, indiferent dacă etiologia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, dar şi bradicardia, acţionează ca un factor favorizant pentru apariţia aritmiilor severe, în special torsada vârfurilor cu potențial letal.

În toate situațiile indicate mai sus este necesară monitorizarea mai frecventă a kaliemiei. Prima determinare a kaliemiei trebuie realizată în cursul primei săptămâni după începerea tratamentului.

Detectarea hipokaliemiei necesită corectarea acesteia. Hipokaliemia identificată în asociere cu hipomagneziemie poate fi refractară la tratament, cu excepția cazului în care concentrația plasmatică de magneziu este corectată.

Hipercalcemie: Diureticele tiazidice şi cele înrudite cu tiazidele pot reduce excreţia urinară a calciului şi pot determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Hipercalcemia brutală poate fi legată de existenţa unui hiperparatiroidism nediagnosticat.

În aceste cazuri, tratamentul trebuie întrerupt înaintea investigării funcţiei glandelor paratiroide.

Magneziemie: S-a demonstrat că tiazidele și diureticele înrudite cu acestea, inclusiv indapamida, cresc excreția urinară de magneziu, ceea ce poate duce la hipomagneziemie (vezi pct. 4.5 și 4.8).

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom cu unghi închis secundar: Sulfonamidele sau derivații de sulfonamidă sunt medicamente ce pot provoca o reacție idiosincratică, manifestată prin efuziune coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ debutul acut al scăderii acuității vizuale sau durere oculară și apar de obicei în decurs de câteva ore până la câteva săptămâni de la inițierea medicamentului. Netratat, glaucomul acut cu unghi închis poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul primar este întreruperea administrării medicamentului cât mai rapid posibil. Tratamente medicale sau chirurgicale prompte pot fi luate în considerare în cazul în care presiunea intraoculară rămâne necontrolată. Factorii de risc pentru dezvoltarea glaucomului acut cu unghi închis pot include un istoric de alergie la sulfonamide sau peniciline.

Acid uric: Pacienţii cu hiperuricemie prezintă o tendinţă crescută de apariţie a atacurilor de gută.

Sportivi: Sportivii trebuie atenţionaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Natriemie: Viacorlix conține mai puțin de 1 mmol sodiu (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conţine sodiu”.

Rezumatul profilului de siguranță

Reacţiile adverse raportate cel mai frecvent după administrarea separată a perindoprilului, amlodipinei și indapamidei sunt: hipokaliemie, edeme, ameţeli, cefalee, parestezii, somnolenţă, disgeuzie, afectare a vederii, diplopie, tinitus, vertij, palpitaţii, eritem facial tranzitoriu, hipotensiune arterială (şi efecte datorate hipotensiunii arteriale), tuse, dispnee, tulburări gastro-intestinale (dureri abdominale, constipaţie, diaree, greață, dispepsie, vărsături), modificări ale tranzitului intestinal, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, erupţii cutanate maculopapulare, spasme musculare, edem al articulațiilor (edem al gleznelor), astenie, fatigabilitate.

Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel:

crescut (vezi pct. 4.4) Torsada vârfurilor (potenţial Cu frecvenţă

• Frecvenţa calculată din studiile clinice pentru evenimentele adverse detectate în urma raportărilor spontane

Descrierea reacțiilor adverse selectate: În timpul studiilor de fază II și III care au comparat indapamida 1,5 mg și 2,5 mg, analiza concentrației plasmatice a potasiului a arătat un efect dependent de doză al indapamidei:

• Indapamidă 1,5 mg: Concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienți și o concentraţie plasmatică a potasiului <3,2 mmol/l a fost observată la 4% dintre pacienți, după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,23 mmol/l.
• Indapamidă 2,5 mg: Concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l a fost observată la 25% dintre pacienți și o concentraţie plasmatică a potasiului <3,2 mmol/l a fost observată la 10% dintre pacienți, după 4 până la 6 săptămâni de tratament. După 12 săptămâni de tratament, scăderea medie a concentraţiei plasmatice a potasiului a fost de 0,41 mmol/l.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată direct la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro.