Prenessaneo 10 mg

Doze Doza trebuie individualizată în funcţie de profilul pacientului (vezi pct. 4.4) şi de răspunsul la tratament al tensiunii arteriale.

Hipertensiune arterială Perindopril poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu alte clase terapeutice de medicamente antihipertensive (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi 5.1). Doza iniţială recomandată este de 5 mg, administrată o dată pe zi, dimineaţa.

Pacienţii cu sistem renină-angiotensină-aldosteron puternic activat (în special cei cu hipertensiune renovasculară, depleţie de sare şi/sau apă, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta o scădere excesivă a tensiunii arteriale după administrarea primei doze. La aceşti pacienţi doza iniţială recomandată este de 2,5 mg, iar iniţierea tratamentului se face sub supraveghere medicală. Doza zilnică poate fi crescută la 10 mg, o dată pe zi după o lună de tratament.

După iniţierea tratamentului cu perindopril poate apare hipotensiune arterială simptomatică, în special la pacienţii care sunt trataţi concomitent cu diuretice. De aceea se recomandă precauţie, deoarece aceşti pacienţi pot avea depleţie hidrică şi/sau de sare. Dacă este posibil, tratamentul cu diuretice trebuie întrerupt cu 2-3 zile înainte de începerea tratamentului cu perindopril (vezi pct. 4.4).

La pacienţii hipertensivi la care administrarea diureticului nu poate fi întreruptă, tratamentul cu perindopril trebuie iniţiat cu o doză de 2 mg. Trebuie monitorizate funcţia renală şi concentraţiile potasiului seric. Următoarea doză de perindopril trebuie ajustată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale. Dacă este necesar, terapia cu diuretic poate fi reluată.

La pacienţii vârstnici tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 2,5 mg, care poate fi crescută progresiv la 5 mg după o lună de tratament, apoi, dacă este necesar, la 10 mg, depinzând de funcţia renală (vezi tabelul de mai jos).

Insuficiență cardiacă simptomatică Se recomandă ca perindoprilul, în general asociat cu un diuretic care nu economisește potasiu și / sau digoxină și / sau un beta-blocant, să fie introdus sub supraveghere medicală atentă, cu o doză inițială recomandată de 2,5 mg administrată dimineața. Această doză poate fi crescută după 2 săptămâni până la 5 mg o dată pe zi, dacă este tolerată. Ajustarea dozei trebuie să se bazeze pe răspunsul clinic al fiecărui pacient. În cazul insuficienței cardiace severe și la alți pacienți considerați a fi cu risc crescut (pacienți cu insuficiență a funcției renale și tendința de tulburări electrolitice, pacienții care primesc tratament simultan cu diuretice și / sau tratament cu agenți vasodilatatori), tratamentul trebuie inițiat sub supraveghere atentă (vezi pct. 4.4). Înainte de terapia cu perindopril, la pacienții cu risc crescut de hipotensiune simptomatică, de exemplu pacienții cu depleție de sare cu sau fără hiponatremie, pacienții cu hipovolemie sau pacienții cărora li s-a administrat o terapie diuretică viguroasă, trebuie corectate aceste condiții clinice, dacă este posibil. Tensiunea arterială, funcția renală și potasiul seric trebuie monitorizate îndeaproape, atât înainte, cât și în timpul tratamentului cu perindopril (vezi pct. 4.4).

Boală coronariană stabilă Tratamentul cu perindopril trebuie iniţiat cu o doză de 5 mg o dată pe zi, timp de două săptămâni, apoi doza este crescută la 10 mg o dată pe zi, depinzând de funcţia renală şi de tolerabilitatea bună la doza de 4 mg. Pacienţii vârstnici trebuie trataţi cu 2,5 mg o dată pe zi, timp de o săptămână, apoi se creşte la 5 mg o dată pe zi în următoarea săptămână, înainte de a creşte doza până la 10 mg, o dată pe zi, depinzând de funcţia renală (vezi Tabelul 1 “Ajustarea dozei în insuficienţa renală”). Doza poate fi crescută numai dacă doza anterioară (mai scăzută) a fost bine tolerată de către pacient.

Grupe speciale de populație:

Pacienți cu insuficienţă renală Dozajul la pacienţii cu insuficienţă renală trebuie făcut în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi Tabelul 1).

Tabelul 1. Ajustarea dozei în insuficienţa renală. Clearance-ul creatininei (ml/minut) Doza recomandată Clcr>60 5 mg/zi 30 < Clcr < 60 2,5 mg/zi 15<Clcr<30 2,5 mg/zi la două zile Pacienţi hemodializaţi, Clcr < 15 2,5 mg în ziua de dializăClearance-ul prin dializă al perindoprilatului este de 70 ml/min. Pentru pacienţii hemodializaţi, doza de perindopril trebuie administrată după dializă.

Pacienți cu insuficienţă hepatică La pacienţii cu insuficienţă hepatică nu este necesară ajustarea dozelor (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Copii şi adolescenţi (cu vârsta sub 18 ani) Siguranța și eficacitatea perindoprilului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu a fost stabilită. Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 5.1, dar nu se pot face recomandări în privința dozelor. Prin urmare, nu se recomandă administrarea perindoprilului la copii şi adolescenţi.

Mod de administrare

Administrare orală. Se recomandă ca perindoprilul să fie administrat o dată pe zi, dimineaţa, înainte de masă.

Boală coronariană stabilă Dacă în timpul primei luni de tratament cu perindopril apare un episod de angină pectorală instabilă (major sau nu), înainte de continuarea tratamentului trebuie evaluat atent raportul risc/beneficiu.

Hipotensiune arterială Inhibitorii ECA pot determina o scădere a tensiunii arteriale. Hipotensiunea arterială simptomatică apare rar la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată şi este mult mai probabil să apară la pacienţii cu depleţie hidrică, de exemplu determinată de terapia diuretică, regim hiposodat, dializă, diaree sau vărsături sau la cei cu hipertensiune severă dependentă de renină (vezi pct.4.5 şi 4.8). La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, cu sau fară insuficienţă renală asociată, a fost observată hipotensiunea arterială simptomatică. Cel mai probabil aceasta apare la pacienţii cu grade mai severe de insuficienţă cardiacă, care se reflectă prin administrarea unor doze crescute de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficienţă renală.

La pacienţii cu risc crescut de hipotensiune arterială simptomatică, iniţierea terapiei şi ajustarea dozelor trebuie atent monitorizate (vezi pct. 4.2 şi 4.8). Aceleaşi consideraţii trebuie avute în vedere la pacienţii cu ischemie miocardică sau boală cerebrovasculară, la care scăderea excesivă a tensiunii arteriale poate precipita un infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar, trebuie administrată o perfuzie cu soluţie salină izotonă 9 mg/ml (0,9%). Apariţia unui episod tranzitor de hipotensiune arterială nu contraindică continuarea tratamentului, care poate fi administrat în mod obişnuit fără probleme, odată ce tensiunea arterială a crescut după corectarea volemiei.

La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă, care au tensiune arterială normală sau scăzută, poate apare o scădere suplimentară a tensiunii arteriale la administrarea perindoprilului. Acest efect este anticipat şi, de obicei, nu constituie motiv pentru întreruperea tratamentului. Dacă apare hipotensiune arterială simptomatică, poate fi necesară reducerea dozei sau întreruperea tratamentului cu perindopril.

Stenoză aortică sau mitrală, cardiomiopatie hipertrofică Similar altor inhibitori ai ECA, perindoprilul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu stenoză mitrală și obstrucţia căii de ejecţie a ventriculului stâng (determinată de stenoză aortică sau cardiomiopatie hipertrofică).

Insuficienţă renală În cazul insuficienţei renale (clearance-ul creatininei < 60 ml/minut), doza iniţială de perindopril trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul creatininei (vezi pct.4.2) şi apoi de răspunsul pacientului la tratament. La aceşti pacienţi este necesară monitorizarea de rutină a valorilor potasiului seric şi a creatininei (vezi pct. 4.8).

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă simptomatică, hipotensiunea arterială apărută după iniţierea terapiei cu inhibitori ai ECA poate determina agravarea insuficienţei renale. În acest caz, a fost raportată apariţia insuficienţei renale acute, de obicei reversibilă.

La unii pacienţi cu stenoză bilaterală de arteră renală sau cu stenoză de arteră renală pe rinichi unic, care au fost trataţi cu inhibitori ai ECA, s-a observat o creştere a ureei şi creatininei plasmatice, de obicei reversibile după întreruperea tratamentului. Acest efect apare în special la pacienţii cu insuficienţă renală. În cazul coexistenţei hipertensiunii renovasculare, există un risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale severe şi a insuficienţei renale. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu doze scăzute şi atent ajustate, sub supraveghere medicală atentă. In primele săptămâni de tratament cu perindopril, deoarece tratamentul diuretic reprezintă un factor favorizant, acesta trebuie întrerupt şi funcţia renală trebuie monitorizată.

La unii pacienţi hipertensivi, aparent fără afecţiuni renale vasculare preexistente, s-a observat o creştere de obicei uşoară şi tranzitorie a ureei şi creatininei plasmatice, în special când perindoprilul se administrează concomitent cu un diuretic. Acest lucru este mai probabil să apară la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă. Poate fi necesară reducerea dozei şi/sau întreruperea tratamentului diuretic şi/sau a tratamentului cu perindopril.

Pacienţi hemodializaţi La pacienţii dializaţi prin membrane cu flux mare şi trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA, s-au raportat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare utilizarea unui alt tip de membrană de dializă sau administrarea unei alte clase de medicamente antihipertensive.

Transplant renal Nu există experienţă privind administrarea de perindopril la pacienţii cu transplant renal recent.

Hipertensiune renovasculară Există un risc crescut de hipotensiune arterială și insuficiență renală atunci când pacienții cu stenoză bilaterală a arterei renale sau stenoză a arterei la un singur rinichi care funcționează sunt tratați cu inhibitori ai ECA (vezi pct. 4.3). Tratamentul cu diuretice poate fi un factor contributiv. Pierderea funcției renale poate apărea numai cu modificări minore ale creatininei serice, chiar și la pacienții cu stenoză unilaterală a arterei renale.

Hipersensibilitate/angioedem Rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril (vezi pct. 4.8), a fost raportată apariţia angioedemului la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui. Acesta poate apare oricând în timpul tratamentului. În aceste cazuri tratamentul cu perindopril trebuie întrerupt imediat şi pacientul trebuie monitorizat atent până la dispariţia completă a simptomelor. În cazurile în care edemul este limitat la nivelul feţei şi buzelor, în general nu sunt necesare măsuri terapeutice, deşi antihistaminele s-au dovedit utile în ameliorarea simptomelor.

Angioedemul asociat cu edem laringeal poate fi letal. Când sunt implicate limba, glota sau laringele, care pot induce obstrucţia căilor aeriene, trebuie instituit imediat tratamentul de urgenţă. Acesta poate include administrarea de adrenalină şi/sau menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii. Pacientul trebuie ţinut sub supraveghere medicală atentă până la remiterea completă şi susţinută a simptomelor.

La pacienţii cu antecedente de angioedem fără legătură cu tratamentul cu inhibitor al ECA, poate creşte riscul de apariţie al edemului angioneurotic în cazul terapiei cu inhibitor al ECA (vezi pct.4.3).

La pacienţii trataţi cu inhibitori ECA, angioedemul intestinal a fost rar raportat. Aceşti pacienţi au prezentat dureri abdominale (cu sau fără greaţă sau vărsături); în unele cazuri, acesta nu a fost precedat de angioedem facial, iar nivelul esterazei C-1 a fost normal. Angioedemul a fost diagnosticat prin tomografie computerizată sau ecografie, sau prin intervenţie chirurgicală, iar simptomatologia s-a remis prin întreruperea administrării inhibitorilor ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA şi care prezintă dureri abdominale.

Combinația de perindopril cu sacubitril / valsartan este contraindicată din cauza riscului crescut de angioedem (vezi pct. 4.3). Sacubitril / valsartan nu trebuie inițiat decât la 36 de ore după administrarea ultimei doze de tratament cu perindopril. Dacă tratamentul cu sacubitril / valsartan este oprit, terapia cu perindopril nu trebuie inițiată până la 36 de ore după ultima doză de sacubitril / valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5). Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori NEP (de exemplu racecadotril), inhibitori mTOR (de exemplu sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptine (de exemplu linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) poate duce la un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii) limbă, cu sau fără insuficiență respiratorie) (vezi pct. 4.5). Se recomandă precauție la inițierea racecadotrilului, inhibitorilor mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și gliptinelor (de exemplu, linagliptin, saxagliptin, sitagliptin, vildagliptin) la un pacient dejaîn tratament cu un inhibitor ECA.

Reacţii anafilactoide în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) Pacienţii în tratament cu inhibitori ai ECA în cursul aferezei lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) cu dextran sulfat au manifestat rareori reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii au fost evitate prin suspendarea temporară a terapiei cu inhibitor al ECA înaintea fiecărei afereze.

Reacţii anafilactoide în cursul desensibilizării Pacienţii în tratament cu inhibitori ai ECA în cursul terapiei de desensibilizare (de exemplu la venin de Hymenoptere) au manifestat reacţii anafilactoide. La aceşti pacienţi, reacţiile au fost evitate prin întreruperea temporară a inhibitorilor ECA, dar acestea au reapărut la reluarea neadecvată a tratamentului.

Disfuncție hepatică Rar, tratamentul cu un inhibitor al ECA a fost asociat cu apariţia unui sindrom care debutează cu icter colestatic şi evoluează spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul acestui sindrom nu este cunoscut. La pacienţii aflaţi în tratament cu inhibitori ai ECA şi la care apare icter sau creştere marcată a valorilor serice ale enzimelor hepatice, trebuie întreruptă administrarea inhibitorului ECA şi trebuie iniţiat tratament medical adecvat (vezi pct.4.8).

Neutropenie/agranulocitoză/trombocitopenie/anemie La pacienţii în tratament cu inhibitori ai ECA au fost raportate neutropenie, agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie. La pacienţii cu funcţie renală normală sau în lipsa factorilor favorizanţi, neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie administrat cu extremă precauţie la pacienţii cu boli de colagen, cei aflaţi în tratament imunodepresiv, în tratament cu alopurinol sau procainamidă sau în cazul asocierii acestor factori, în special dacă există o afectare preexistentă a funcţiei renale. Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave, care în câteva cazuri nu au răspuns la tratament antibiotic intensiv. Dacă perindopril este administrat la aceşti pacienţi, este necesară monitorizarea periodică a numărului de leucocite şi pacienţii trebuie atenţionaţi să raporteze orice simptom de infecţie (de exemplu, dureri faringiene, febră).

Rasă Inhibitorii ECA determină o frecvenţă mare de apariţie a edemului angioneurotic la pacienţii de culoare, comparativ cu pacienţii de altă rasă. Similar altor inhibitori ai ECA, la pacienţii de culoare faţă de cei de altă rasă, perindoprilul poate fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale, posibil datorită unei prevalenţe crescute a valorilor mici de renină la populaţia hipertensivă de culoare.

Tuse Tusea a fost raportată în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA. În mod caracteristic tusea nu este productivă, este persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. Tusea indusă de inhibitori ai ECA trebuie luată în considerare în diagnosticul diferenţial al tusei.

Intervenţie chirurgicală/anestezie generală La pacienţii care necesită intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu medicamente care determină hipotensiune arterială, perindoprilul poate bloca formarea de angiotensină II, secundar eliberării compensatorii de renină. Tratamentul trebuie întrerupt cu o zi înaintea intervenţiei chirurgicale. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că se datorează acestui mecanism, poate fi corectată prin expansiune volemică.

Hiperkaliemie La unii pacienţi aflaţi în tratament cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril, au fost observate creșteri ale potasiului plasmatic; inhibitorii ECA pot determina hiperkaliemie, deoarece inhibă eliberarea de aldosteron. Efectul nu este, de obicei, semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru hiperkaliemie includ: insuficiența renală, agravarea funcției renale, vârsta (> 70 de ani), diabetul zaharat, afecțiunile intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică și utilizarea concomitentă de diuretice care economisesc potasiul ( de exemplu, spironolactona, eplerenona, triamterenul sau amiloridul), suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu; sau acei pacienți care iau alte medicamente asociate cu creșteri ale potasiului plasmatic (de exemplu, heparină, co-trimoxazol cunoscut și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol) și în special antagoniști de aldosteron sau blocante ale receptorilor de angiotensină. Utilizarea suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiul sau a substituenților de sare care conțin potasiu, în special la pacienții cu insuficiență renală, poate duce la o creștere semnificativă a potasiului plasmatic. Hiperkaliemia poate determina aritmii grave, uneori letale. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor de angiotensină trebuie utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ai ECA, iar potasiul plasmatic și funcția renală trebuie monitorizate. Dacă utilizarea concomitentă a medicamentelor menționate mai sus este considerată necesară, acestea trebuie utilizate cu precauție și cu monitorizarea frecventă a potasiului plasmatic (vezi pct. 4.5).

Pacienţi cu diabet zaharat La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, valoarea glicemiei trebuie atent monitorizată în timpul primei luni de tratament cu un inhibitor al ECA (vezi pct 4.5).

Litiu În general, nu este recomandată asocierea litiului cu perindopril (vezi pct. 4.5).

Medicamente care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu În general, asocierea perindoprilului cu medicamente care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu nu este recomandată (vezi pct.4.5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Hiperaldosteronism primar În general, pacienții cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la tratamentul cu medicamente antihipertensive care acționează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea acestui medicament nu este recomandată.

Sarcina Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

a. Rezumatul profilului de siguranţă

Profilul de siguranţă al perindoprilului este comparabil cu profilul de siguranţă al IECA. Cele mai frecvente evenimente adverse observate pentru perindopril şi raportate în studiile clinice sunt: ameţeli, cefalee, parestezii, vertij, tulburări de vedere, tinitus, hipotensiune arterială, tuse, dispnee, dureri abdominale, constipaţie, diaree, disgeuzie, dispepsie, greaţă, vărsături, prurit, erupţie cutanată tranzitorie, crampe musculare şi astenie.

b. Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel

În studiile clinice cu perindopril și/sau în perioada după punerea pe piață, au fost observate următoarele reacţii adverse, clasificate în funcţie de frecvenţa de apariţie astfel:

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a severităţii.

Studii clinice În timpul perioadei de randomizare a studiului EUROPA au fost înregistrate numai evenimentele adverse grave. Evenimente adverse grave au apărut la numai câţiva pacienţi, la 16 (0,3%) din 6122 de pacienţi trataţi cu perindopril şi 12 (0,2%) dintre pacienţii cărora li s-a administrat placebo. La pacienţii din grupul cu perindopril, hipotensiunea arterială a fost observată la 6 pacienţi, angioedemul la 3 pacienţi şi stopul cardiac la un pacient. Mai mulţi pacienţi au întrerupt tratamentul datorită tusei, hipotensiunii arteriale sau intoleranţei la perindopril, comparativ cu placebo (6,0% comparativ cu 2,1%, respectiv n=366 comparativ cu n=129).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.