Oxigen Medicinal Messer

Oxigen medicinal Messer trebuie administrat numai de către personal calificat. Când inhalați gazul trebuie să urmați întotdeauna instrucțiunile personalului medical.

Doze Oxigenul pentru uz medical cu concentrație mică (24%-28%) este administrat la pacienții cu PaO2 scăzută și PaCO2 crescută în cazuri cum sunt boli pulmonare obstructive cronice în timpul exacerbărilor infecțioase. Oxigenul pentru uz medical cu concentrație mare este administrat în situații cu PaO2 scăzută și PaCO2 normală sau crescută. Astfel de cazuri sunt: embolie pulmonară, infarct acut de miocard, pneumonie, tineri cu status astmaticus. Oxigenul pentru uz medical în concentrații de până la 60% este administrat pentru perioade scurte de timp deoarece poate crește riscul de apariție a hipoventilației și hipercapniei. Presiunea oxigenului inhalat poate fi crescută prin administrarea oxigenului prin mască, canulă nazală, cateter traheal sau cort pentru administrare de oxigen sau prin creșterea presiunii atmosferice. Cantitatea de oxigen inhalat, concentrația sa (21-80%) la administrarea prin mască depinde de spațiul mort al măștii și de viteza de administrare a oxigenului. Măștile cu spațiu mort mare pot să determine inhalarea repetată de dioxid de carbon care, împreună cu scăderea sensibilității centrului respirator datorită nivelului crescut de oxigen, poate determina o hipercapnie la pacienți cu răspuns ventilator inadecvat la stimuli chimici. Pacienții cu hipoxemie și hipercapnie trebuie să primească concentrații scăzute de oxigen (24-35%), prin măști concepute special (de exemplu Ventimask) sau prin canulă nazală, cu monitorizarea presiunii parțiale a gazului în sângele arterial. În rest, toți ceilalți pacienți cu hipoxemie acută de orice cauză trebuie să primească concentrații mari de oxigen (50-70%). Canulele nazale furnizează concentrații de oxigen de 24-35% la flux mic (1-4 L/min) și de aceea reprezintă o metodă ieftină de administrare a oxigenului la concentrații joase. De asemenea, sunt bine tolerate de către pacienți și constituie metoda de ales pentru administrarea oxigenului în cazul îngrijirii la domiciliu. Cantitatea de oxigen necesară și în consecință prețul pot să scadă prin utilizarea canulelor nazale sau a altor sisteme care furnizează oxigen doar în timpul inspirației. Utilizarea camerelor hiperbarice pentru a crește nivelul oxigenului dizolvat în plasmă are o valoare limitată, dar poate fi util ca primă treaptă a tratamentului intoxicației cu monoxid de carbon la fel ca și la alte câteva categorii de pacienți cu tulburări regionale ale circulației sangvine.

Mod de administrare 1. Prin aparatele pentru anestezie 2. Mască de oxigen 3. Sondă nazală și 4. Sondă în T la pacienți intubați cu respirație spontană

Dozare: 1.Hipoxemie acută Oxigenul este utilizat în tratamentul de rutină al hipoxemiei arteriale de orice etiologie: pneumonie, astm acut sever, exacerbare acută a bronșitei cronice și emfizemului, emboliilor pulmonare, sindromului de detresă respiratorie la copii și nou-născuți, slăbiciune la nivelul musculaturii cutiei toracice și a altor grupe musculare scheletice. În toate stările menționate mai sus, oxigenul în concentrațiile înalte trebuie administrat până când hipercapnia este suspicionată sau documentată. În hipoxemia care apare ca o consecință a bronșitelor cronice și a emfizemului pulmonar, de obicei, inițial, sunt administrate concentrații mici de O2.

2.Hipoxemie cronică Terapia de lungă durată cu oxigen poate crește supraviețuirea pacienților hipoxici cu bronșită cronică și emfizem pulmonar. Pacienții cu PO2 arterial 45mmHg când sunt în condiții clinic stabile, trebuie supuși unei terapii de lungă durată cu oxigen. La domiciliu, oxigenul trebuie administrat în timpul zilei, pe o perioadă cât mai lungă în orice caz, peste 12 ore și toți pacienții trebuie să primească oxigen noaptea așa încât să scadă hipoxemia nocturnă. Scopul constă în creșterea PO2 arterial peste 60 mmHg fără să crească concentrația ionilor de hidrogen în sângele arterial, respectiv fără să scadă pH-ul.

3. Șoc Șocul este în general asociat cu scăderea aportului de oxigen la țesuturi. Terapia cu oxigen în concentrații înalte de obicei ajută în unele cazuri când nu există tulburări pulmonare.

4.Scăderea capacității de transport a hemoglobinei În intoxicațiile cu monoxid de carbon trebuie administrat cât mai curând posibil oxigen în concentrații crescute. Dacă, camera hiperbarică este imediat disponibilă, poate fi utilizat imediat oxigen la presiunea de 2-2,5 atmosfere.

5.Hipoperfuzie locală Oxigenul poate fi util în stadiul acut al tratamentului ischemiei locale (de exemplu ischemie/infarct miocardic, tulburări cerebrovasculare sau ocluzie vasculară periferică).

6.Sindromul de apnee în somn Oxigenul este de asemenea utilizat în cazurile de sindrom de apnee în somn. Deși oxigenul poate în unele cazuri prelungi apneea, poate să scadă numărul total al episoadelor și durata lor, să îmbunătățească calitatea somnului și să crească nivelul oxigenării în timpul somnului.

7.Cefaleea Horton Terapia cu oxigen în timpul cefaleei Horton poate să scadă intensitatea sa.

8. Creșterea radiosensibilității tumorilor Există date despre faptul că oxigenul hiperbar poate crește efectul radioterapiei asupra unor tumori. Oxigenul la presiunea de 3 atmosfere crește supraviețuirea și ameliorează local evoluția la pacienți cu tumori ale extremității cefalice, ale gâtului și utero-cervicale, dar nu la pacienți cu tumori pulmonare sau a vezicii urinare.

9.Infarct miocardic acut Concentrațiile plasmatice mari de oxigen pot să scadă sau să anihileze durerea în infarctul acut de miocard.

Dacă utilizați mai mult Oxigen medicinal Messer decât trebuie În caz de supradozaj trebuie diminuată concentrația oxigenului inhalat și administrat tratament simptomatic.

Ca pentru orice produs medicamentos există indicații clare pentru tratamentul cu oxigen și metodele adecvate ale utilizării sale. Dozajul inadecvat și absența monitorizării în timpul tratamentului pot avea grave consecințe. Cea mai importantă este monitorizarea administrării corecte a oxigenului pentru a detecta și corecta rapid reacțiile adverse. În instituțiile care nu dispun de sistem central de aprovizionare cu oxigen, evenimentele hipoxice sunt de asemenea posibile datorită lipsei oxigenului în cilindrii aparatelor pentru anestezie și absenței altor cilindri disponibili. De aceea se recomandă ca anestezia, chiar cea de scurtă durată (deoarece nu se știe niciodată care va fi durata acesteia), să nu înceapă cu mai puțin de 300 l oxigen disponibil.

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacții adverse cu risc vital Hipercapnia: la pacienții cu funcție respiratorie scăzută, terapia cu oxigen poate determina hipercapnie, determinând acidoză, care poate pune viața pacientului în pericol. Toxicitatea pulmonară a oxigenului Inhalarea de oxigen în concentrație mare (80 -100%) la presiune atmosferică mai mult de 12 ore poate determina leziuni progresive ale plămânilor. Stratul de celule alveolare și celulele endoteliului capilar devin permeabile, creând un bogat edem lichidian cu proteine care pot forma ”membrane hialine”. Frecvent apar traheobronșite de însoțire. Aceste modificări pot fi reversibile dacă concentrația de oxigen este scăzută în stadiul inițial, altfel ele pot să progreseze și să determine moartea imediat sau tardiv, datorită fibrozei pulmonare. Toxicitatea pulmonară a oxigenului poate fi rezultatul producției de radicali liberi sub influența oxigenului. Reacții adverse grave sau ireversibile

Concentrațiile crescute de oxigen pot să ducă la scăderea fluxului sangvin la nivelul retinei, putând cauza retinopatie la nou-născuți prematuri. Presiunea înaltă a oxigenului oprește proliferarea vaselor de sânge ale retinei. Când pacientul primește din nou aer apare o proliferare intensă a vaselor de sânge la locul respectiv. Pot exista multe alte cauze de retinopatie a prematurului incluzând hipoxemia. Monitorizarea atentă a terapiei cu oxigen la nou-născuți este obligatorie. Reacții adverse simptomatice Inhalarea oxigenului pur sub presiune înaltă peste 2 atmosfere poate duce la modificări ale dispoziției, greață, amețeli, convulsii. De obicei se produce restabilirea completă, dar convulsiile de acest fel pot duce la deces în cazul scafandrilor. Toxicitate În condițiile utilizării conform recomandărilor, în concentrații terapeutice, oxigenul nu are efect toxic la om. Totuși inhalarea timp îndelungat a peste 75% din cantitate poate determina greață, senzația de amețeală, tuse cu dispnee și convulsii. Pacientul respectiv trebuie să fie cât mai repede expus la aer proaspăt. Concentrația maximă de oxigen admisă în mediile de lucru: trebuie evitată concentrația >23%. Modul de afectare a mediului înconjurător: Oxigenul nu determină nici o deteriorare a mediului înconjurător. Grad de inflamabilitate: nu este inflamabil, ajută combustia. Procedură de stingere: dacă este posibil, se oprește scurgerea de gaz. Recipientul trebuie îndepărtat sau răcit cu apă de la o distanță sigură. Apa nu trebuie pulverizată la locul de scurgere a gazului. Spațiul înconjurător afectat trebuie pulverizat cu apă de la o distanță sigură, pentru a limita expansiunea focului. Trebuie utilizate toate mijloacele pentru a stinge focul.

Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.