Zatinex 30 mg

Doze Tulburarea depresivă majoră Doza iniţială şi doza de întreţinere recomandată este 60 mg o dată pe zi, cu sau fără alimente. În studiile clinice au fost evaluate, din punctul de vedere al siguranţei, doze mai mari de 60 mg o dată pe zi, până la doza maximă de 120 mg pe zi. Cu toate acestea, nu există dovezi clinice care să sugereze că pacienţii care nu răspund la doza iniţială recomandată ar putea să beneficieze de creşteri ale dozei. Răspunsul terapeutic se constată de obicei după 2-4 săptămâni de tratament.

După consolidarea răspunsului antidepresiv, se recomandă continuarea tratamentului timp de câteva luni, pentru a se evita recăderile. La pacienţii care au răspuns la tratamentul cu duloxetină şi care au un istoric de episoade depresive majore repetate, poate fi luat în considerare un tratament de lungă durată, cu doze de 60 până la 120 mg pe zi.

Tulburarea de anxietate generalizată Doza de iniţiere recomandată la majoritatea pacienţilor cu tulburare de anxietate generalizată este de 30 mg, administrată o dată pe zi cu sau fără alimente. La pacienţii cu un răspuns insuficient, doza trebuie crescută la 60 mg, aceasta fiind doza uzuală de menţinere la majoritatea pacienţilor.

La pacienţii la care tulburarea de anxietate coexistă cu o tulburare depresivă majoră, doza iniţială şi de întreţinere este de 60 mg o dată pe zi (vezi de asemenea recomandările de administrare a dozelor de mai sus).

În studii clinice, doze de până la 120 mg pe zi au demonstrat eficacitate şi au fost evaluate din punct de vedere al siguranţei. În cazul pacienţilor cu răspuns insuficient la 60 mg, poate fi luată în considerare o creştere a dozei până la 90 mg sau 120 mg. Creşterea dozei trebuie făcută în funcţie de răspunsul clinic şi tolerabilitate.

După consolidarea răspunsului, se recomandă continuarea tratamentului timp de câteva luni pentru a se evita recăderile.

Durerea din neuropatia diabetică periferică Doza iniţială şi doza de întreţinere recomandată este 60 mg o dată pe zi, cu sau fără alimente. În studiile clinice au fost evaluate, din punctul de vedere al siguranţei, doze mai mari de 60 mg o dată pe zi, până la doza maximă de 120 mg pe zi, administrată divizat în prize egale. Concentraţia plasmatică a duloxetinei prezintă variabilitate inter-individuală mare (vezi pct. 5.2). În consecinţă, unii pacienţi care răspund insuficient la doza de 60 mg pot beneficia de o doză mai mare.

Răspunsul la tratament trebuie evaluat după 2 luni. În cazul pacienţilor cu un răspuns la tratamentul iniţial inadecvat, este puţin probabil să apară un răspuns suplimentar după acest interval de timp.

Beneficiul terapeutic trebuie reevaluat regulat (cel puţin la interval de trei luni) (vezi pct. 5.1).

Întreruperea tratamentului Se va evita întreruperea bruscă a tratamentului. La întreruperea tratamentului cu Zatinex doza trebuie redusă treptat, pe o perioadă de cel puţin una până la două săptămâni, pentru a reduce riscul apariţiei reacţiilor de întrerupere (vezi pct 4.4. şi 4.8). Dacă apar simptome intolerabile ca urmare a scăderii dozei sau după întreruperea tratamentului, se va lua în considerare revenirea la doza prescrisă anterior. Ulterior, medicul poate continua să descrească doza, dar într-un ritm gradat.

Grupe speciale de pacienţi Vârstnici Nu se recomandă nicio ajustare a schemei de tratament la pacienţii vârstnici numai pe baza criteriului de vârstă. Totuşi, este necesară prudenţă atunci când se tratează vârstnici, în special în cazul dozei de 120 mg duloxetină pe zi administrată pentru tulburarea depresivă majoră sau pentru tulburarea de anxietate generalizată, pentru care datele sunt limitate (vezi pct. 4.4 şi 5.2).

Insuficienţă hepatică Zatinex nu trebuie utilizat la pacienţii cu afecţiuni hepatice care determină insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3 şi 5.2).

Insuficienţă renală

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (clearance al creatininei 30 până la 80 ml/min). Zatinex nu trebuie utilizat la pacienţi cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 30 ml/min; vezi pct. 4.3).

Copii şi adolescenţi Duloxetina nu trebuie utilizată pentru tratamentul depresiei majore la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani din cauza problemelor de siguranţă şi eficacitate (vezi pct. 4.4, 4.8, 5.1).

Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea duloxetinei pentru tratamentul de tulburare de anxietate generalizată la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 7-17 ani. Datele disponibile sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 şi 5.2.

Siguranţa şi eficacitatea duloxetinei pentru tratamentul durerii din neuropatia diabetică periferică nu au fost studiate. Nu sunt disponibile date.

Mod de administrare Pentru administrare orală.

Manie şi crize convulsive Zatinex trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de manie sau diagnostic de tulburare bipolară şi/sau crize convulsive.

Midriază În asociere cu duloxetina, s-a raportat midriază; în consecinţă, este necesară prudenţă la prescrierea Zatinex la pacienţii cu presiune intraoculară crescută sau la cei cu risc de glaucom acut cu unghi închis.

Tensiune arterială şi frecvenţă cardiacă La unii pacienţi, duloxetina a fost asociată cu creşterea tensiunii arteriale şi hipertensiune arterială semnificativă clinic. Aceasta poate fi determinată de efectul noradrenergic al duloxetinei. Au fost raportate cazuri de puseu hipertensiv la duloxetină, în special la pacienţii cu hipertensiune arterială pre-existentă. Ca urmare, la pacienţii cu hipertensiune arterială şi/sau alte afecţiuni cardiace cunoscute, se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale, în special în prima lună de tratament. Duloxetina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii ale căror afecţiuni pot fi agravate de creşterea frecvenţei cardiace sau de creşterea tensiunii arteriale. De asemenea, este necesară prudenţă atunci când duloxetina este utilizată împreună cu medicamente ce îi pot influenţa metabolismul (vezi pct. 4.5). În cazul pacienţilor ce prezintă o creştere susţinută a tensiunii arteriale în timpul tratamentului cu duloxetină trebuie avută în vedere fie o scădere a dozei, fie întreruperea treptată a tratamentului (vezi pct. 4.8). La pacienții cu hipertensiune arterială necontrolată nu trebuie inițiat tratamentul cu duloxetină.

Insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală severă care efectuează hemodializă (clearance al creatininei < 30 ml/min) apar concentraţii plasmatice crescute ale duloxetinei. Pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3. Pentru informaţii în legătură cu pacienţii cu insuficiență renală uşoară sau moderată, vezi pct. 4.2.

Sindrom serotoninergic Similar altor medicamente serotoninergice, sindromul serotoninergic, o afecţiune care poate pune viaţa în pericol, poate apărea în cursul tratamentului cu duloxetină, în special în cazul utilizării concomitente cu alte medicamente serotoninergice (inclusiv ISRS, INRS antidepresive triciclice sau triptani), cu medicamente care afectează metabolizarea serotoninei, cum sunt IMAO, sau cu antipsihotice sau alţi antagonişti ai dopaminei, care pot influenţa sistemele de neurotransmisie serotoninergică (vezi pct. 4.3 şi 4.5).

Simptomele sindromului serotoninergic pot include modificări ale stării mintale (de exemplu, agitaţie, halucinaţii, comă), instabilitate vegetativă (de exemplu, tahicardie, tensiune arterială oscilantă, hipertermie), tulburări neuromusculare (de exemplu hiperreflexie, lipsă de coordonare) şi/sau simptome gastro-intestinale (de exemplu greaţă, vărsături, diaree).

Dacă tratamentul concomitent cu duloxetină şi alte medicamente serotoninergice care pot afecta sistemele de neurotransmisie serotoninergică şi/sau dopaminergică este justificat din punct de vedere clinic, se recomandă urmărirea atentă a pacientului, în special în timpul iniţierii tratamentului şi creşterii dozei.

Sunătoare În cursul utilizării concomitente a Zatinex cu preparate vegetale care conţin sunătoare (Hypericum perforatum), reacţiile adverse pot fi mai frecvente.

Suicid Tulburare depresivă majoră şi tulburare de anxietate generalizată Depresia se asociază cu risc crescut de idei suicidare, acte de autoagresiune şi suicid (evenimente asociate suicidului). Acest risc persistă până la instalarea remisiunii semnificative. Dat fiind că ameliorarea poate să nu aibă loc în primele săptămâni sau mai mult de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape până la apariţia acestei ameliorări. Experienţa clinică generală arată că riscul de suicid poate să crească în stadiile iniţiale ale recuperării.

Alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie Zatinex pot fi de asemenea asociate cu un risc crescut al evenimentelor asociate suicidului. Suplimentar, aceste afecţiuni pot coexista cu tulburarea depresivă majoră. Atunci când sunt trataţi pacienţi cu alte afecţiuni psihice trebuie avute în vedere aceleaşi precauţii ca în cazul pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.

Se ştie că pacienţii cu un istoric de evenimente asociate suicidului sau cei care prezintă un grad semnificativ de ideaţie suicidară înainte de începerea tratamentului prezintă un risc mai mare de ideaţie sau comportament suicidar şi, ca urmare, trebuie monitorizaţi îndeaproape pe parcursul tratamentului. O meta-analiză a datelor din studii clinice controlate placebo cu medicamente antidepresive utilizate în afecţiuni psihice a arătat un risc crescut de comportament suicidar în cazul pacienţilor sub 25 ani trataţi cu antidepresive faţă de placebo.

În cursul tratamentului cu duloxetină sau curând după întreruperea tratamentului, s-au raportat cazuri de ideaţie suicidară şi comportament suicidar (vezi pct. 4.8).

Tratamentul medicamentos trebuie însoţit de supravegherea îndeaproape a pacienţilor, mai ales a celor cu risc ridicat, în special în fazele iniţiale ale tratamentului şi după modificarea dozei. Pacienţii (şi persoanele care îi îngrijesc) trebuie atenţionaţi în legătură cu necesitatea de a urmări orice modificare a stării clinice, ideaţia/comportamentul suicidar şi orice modificări neobişnuite ale comportamentului şi să solicite imediat ajutor medical dacă sunt prezente astfel de simptome.

Durere din neuropatia diabetică periferică În cursul tratamentului cu duloxetină sau curând după întreruperea tratamentului, s-au semnalat cazuri izolate de ideaţie şi comportament suicidar. Cu privire la factorii de risc suicidar în depresie, vezi mai sus. Medicii trebuie să încurajeze pacienţii să raporteze în orice moment orice gânduri sau sentimente supărătoare.

Hemoragii S-au raportat tulburări hemoragice, cum sunt echimoze, purpură şi hemoragie gastro-intestinală în timpul tratamentului cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) şi cu inhibitori ai recaptării serotoninei/noradrenalinei (IRSN), inclusiv duloxetină. Se recomandă prudenţă la pacienţii care iau anticoagulante şi/sau medicamente cunoscute pentru faptul că afectează funcţia trombocitelor (de exemplu AINS sau acid acetilsalicilic (AAS)) şi la pacienţii cu tendinţe hemoragipare cunoscute.

Hiponatremie La administrarea de duloxetină, a fost raportată hiponatremie, incluzând cazuri în care concentraţia de sodiu seric a scăzut sub 110 mmol/l. Hiponatremia poate fi determinată de sindromul de secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic (SIHAD). Majoritatea cazurilor de hiponatremie au fost raportate la vârstnici, în special când au fost asociate antecedente recente sau afecţiuni care au predispus la dezechilibru volemic. Este necesară prudenţă la pacienţii cu risc crescut de hiponatremie, cum sunt pacienţii vârstnici, pacienții cu ciroză, cei deshidrataţi sau la pacienţii trataţi cu diuretice.

Întreruperea tratamentului Atunci când tratamentul este întrerupt, simptomele de întrerupere sunt frecvente, în special dacă întreruperea este bruscă (vezi pct. 4.8). În studiile clinice, evenimentele adverse constatate la întreruperea bruscă a tratamentului au apărut la aproximativ 45% dintre pacienţii trataţi cu duloxetină şi la 23% dintre cei care au luat placebo. Riscul apariţiei simptomelor de întrerupere constatat cu ISRS şi IRSN depinde de câţiva factori, incluzând durata tratamentului, doza administrată şi viteza de reducere a dozei. Reacţiile cel mai frecvent raportate sunt enumerate la pct. 4.8. În general, aceste simptome sunt uşoare până la moderate; totuşi, la unii pacienţi acestea pot fi de intensitate severă. Simptomele apar de obicei în primele câteva zile de la întreruperea tratamentului, dar s-au raportat foarte rar astfel de simptome şi la pacienţi care au omis accidental o doză. În general, aceste simptome sunt auto-limitate şi se remit de obicei în curs de 2 săptămâni, chiar dacă la unele persoane pot fi prelungite (2-3 luni sau mai mult). În consecinţă, se recomandă ca doza de duloxetină să fie redusă treptat în cazul întreruperii definitive a tratamentului, într-o perioadă de cel puţin 2 săptămâni, în conformitate cu necesităţile pacientului (vezi pct. 4.2).

Vârstnici Datele asupra utilizării dozei de duloxetină 120 mg la pacienţii vârstnici cu tulburări depresive majore sau tulburare de anxietate generalizată sunt limitate. În consecinţă, este necesară prudenţă atunci când se tratează pacienţi vârstnici cu doze maxime (vezi pct. 4.2 şi 5.2).

Acatizie/nelinişte psihomotorie Utilizarea duloxetinei s-a asociat cu apariţia acatiziei, caracterizată printr-o stare de nelinişte percepută subiectiv ca neplăcută sau care produce suferinţă şi prin nevoia de mişcare însoţită adesea de incapacitatea de a sta liniştit aşezat sau în picioare. Această manifestare este cel mai probabil să apară în primele câteva săptămâni de tratament. La pacienţii care dezvoltă aceste simptome, creşterea dozei poate dăuna.

Medicamente care conţin duloxetină Duloxetina este utilizată sub diferite denumiri comerciale pentru câteva indicaţii (tratamentul durerii din neuropatia diabetică, tulburare depresivă majoră, tulburare de anxietate generalizată şi incontinenţă urinară de efort). Utilizarea concomitentă a mai multor astfel de medicamente trebuie evitată.

Hepatită/creştere a concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice În timpul tratamentului cu duloxetină s-au raportat cazuri de afectare hepatică, incluzând creşterea severă a concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice (> 10 ori limita superioară a valorilor normale), hepatită şi icter (vezi pct. 4.8). Cele mai multe cazuri au apărut în primele luni de tratament. Leziunile hepatice au fost predominant hepatocelulare. Duloxetina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii trataţi cu alte medicamente care determină afectare hepatică.

Zahăr Capsulele gastrorezistente Zatinex conţin zahăr. Pacienţii cu probleme ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau deficit de sucrază-izomaltază nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Copii şi adolescenţi Utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani Zatinex nu trebuie utilizat în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. La copiii şi adolescenţii trataţi cu antidepresive, în comparaţie cu cei la care s-a administrat placebo, în studiile clinice, s-au observat mai frecvent comportamente suicidare (tentative de suicid şi gânduri suicidare) şi ostilitate (predominant agresivitate, comportament opoziţional şi mânie). Dacă, pe baza necesităţii clinice, se ia totuşi decizia de a iniţia tratamentul, pacientul trebuie monitorizat atent pentru a se observa apariţia simptomelor suicidare (vezi pct. 5.1). Adiţional, lipsesc datele de siguranţă pe termen lung la copii şi adolescenţi cu privire la creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală (vezi pct. 4.8).

a. Sumarul profilului de siguranţă Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate la pacienţii trataţi cu duloxetină au fost greaţă, cefalee, xerostomie, somnolenţă şi ameţeală. Totuşi, majoritatea reacţiilor adverse frecvente au fost uşoare până la moderate, au apărut de obicei precoce în cursul tratamentului şi cele mai multe au tins să se remită chiar dacă tratamentul a continuat.

b. Tabel cu sumarul reacţiilor adverse Tabelul 1 redă reacţiile adverse observate, atât cele provenite din rapoarte spontane, cât şi cele din cursul studiilor clinice placebo-controlate (însumând 9454 pacienţi în total, dintre care 5703 trataţi cu duloxetină şi 3751 cu administrare de placebo) efectuate pentru indicațiile de depresie, tulburare de anxietate generalizată şi neuropatie diabetică periferică algică.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Scădere a Hiperglicemie Deshidratare apetitului (raportată în Hiponatremie alimentar special la pacienţii SIADH6 diabetici) Tulburări psihice Insomnie Ideaţie suicidară5,7 Comportament Agitaţie Tulburare a suicidar5,7 Scădere a somnului Bruxism Manie libidoului Dezorientare Halucinaţii Anxietate Apatie Agresivitate şi Tulburări ale furie4 orgasmului Vise neobişnuite Tulburări ale sistemului nervos Cefalee Ameţeli Mioclonii Sindrom Somnolenţă Letargie Acatizie7 serotoninergic6 Tremor Nervozitate Convulsii1 Parestezii Tulburări ale Nelinişte atenţiei Disgeuzie psihomotorie6 Diskinezie Simptome Sindromul extrapiramidale picioarelor neliniştite Somn neodihnitor Tulburări oculare Vedere neclară Midriază Afectare Glaucom a vederii Tulburări acustice şi vestibulare Tinitus1 Vertij Otalgie Tulburări cardiace Palpitaţii Tahicardie Aritmie supraventriculară, în special fibrilaţie atrială Tulburări vasculare Creştere a Sincopă2 Puseu tensiunii Hipertensiune hipertensiv3,6 arteriale3 arterială3,7 Congestie facială Hipotensiune arterială ortostatică2 Extremităţi reci Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Căscat Constricţie faringiană Epistaxis Tulburări gastro-intestinale Greaţă Constipaţie Hemoragie Stomatită Xerostomie Diaree gastrointestinală7 Hematochezie Durere Gastroenterită Halenă abdominală Eructaţii Vărsături Gastrită Dispepsie Disfagie Flatulenţă Tulburări hepatobiliare Hepatită3 Creştere Insuficienţă a concentraţiei hepatică6 plasmatice a Icter6 enzimelor hepatice (ALAT, ASAT, fosfataza alcalină) Afecțiuni hepatice acute Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Hipersudoraţie Transpiraţii Sindrom Erupţii cutanate nocturne Stevens tranzitorii Urticarie Johnson6 Dermatită de Angioedem6 contact Transpiraţii reci Reacţii de fotosensibilitate Tendinţă crescută la echimoze Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Dureri musculo- Tensiune Trismus scheletice musculară Spasme Fasciculaţii musculare musculare Tulburări renale şi ale căilor urinare Disurie Retenţie urinară Miros anormal Polakiurie Dificultate la al urinii urinare Nicturie Poliurie Reducere a fluxului urinar Tulburări ale aparatului genital şi sânului Disfuncţie Hemoragii în sfera Simptome erectilă ginecologică specifice Tulburare de Tulburări menopauzei ejaculare menstruale Galactoree Ejaculare Disfuncţie sexuală Hiperprolactine întârziată Durere la nivelul mie testiculelor Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Căderi8 Durere toracică7 Fatigabilitate Indispoziţie Senzaţie de rece Sete Frison Stare generală de rău Senzaţie de cald Tulburări de mers Investigaţii diagnostice Scădere în Creştere în Creştere a greutate greutate colesterolemie Creştere a concentraţiei plasmatice a creatinin-fosfokinazei Creştere a concentraţiei plasmatice a potasiului Cazuri de convulsii şi cazuri de tinitus au fost de asemenea raportate şi după întreruperea tratamentului. Cazurile de hipotensiune arterială ortostatică şi sincopă au fost raportate în special la iniţierea tratamentului. Vezi pct. 4.4. Cazurile de agresivitate şi furie au fost raportate în special la începutul tratamentului sau după întreruperea sa. Cazurile de ideaţie suicidară şi comportament suicidar au fost raportate în cursul tratamentului cu duloxetină sau curând după întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.4). Frecvenţa estimată a reacţiilor adverse raportate în urmărirea după punerea pe piaţă; nu au fost observate în studiile clinice placebo controlate. Fără diferenţă semnificativă statistic faţă de placebo. Căderile au fost mai frecvente la vârstnici (≥ 65 de ani)

c. Descrierea reacţiilor adverse selectate Întreruperea tratamentului cu duloxetină (în special dacă este bruscă) duce frecvent la simptome de întrerupere. Reacţiile cel mai frecvent raportate sunt: ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii sau senzaţii asemănătoare şocurilor electrice, în special la nivelul capului), tulburări ale somnului (inclusiv insomnie şi vise intense), oboseală, somnolenţă, agitaţie sau anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, cefalee, mialgie, iritabilitate, diaree, hiperhidroză şi vertij.

În general, în cazul ISRS şi IRSN, aceste evenimente sunt uşoare până la moderate şi auto-limitate, dar la unii pacienţii pot fi severe şi/sau prelungite. În consecinţă se recomandă ca, atunci când tratamentul cu duloxetină nu mai este necesar, să se treacă la întreruperea treptată, prin descreşterea graduală a dozelor (vezi pct. 4.2 şi 4.4).

În faza iniţială de 12 săptămâni a trei studii clinice cu duloxetină la pacienţi cu neuropatie diabetică dureroasă, la grupul tratat cu duloxetină s-au observat creşteri mici, dar semnificative statistic, ale glicemiei în condiţii de repaus alimentar. Valoarea HbA1c a fost stabilă, atât la pacienţii trataţi cu duloxetină cât şi la cei la care s-a administrat placebo. În faza de prelungire a acestor studii, care a durat până la 52 săptămâni, a existat o creştere a valorii HbA1c, atât în grupul de tratament cu duloxetină, cât şi în cel cu asistenţă de rutină, dar creşterea medie a fost cu 0,3% mai mare în grupul tratat cu duloxetină. A existat, de asemenea, o mică creştere a glicemiei în condiţii de repaus alimentar şi a colesterolului total la pacienţii trataţi cu duloxetină, în timp ce la grupul cu asistenţă de rutină analizele de laborator respective au evidenţiat o uşoară reducere a valorilor.

Intervalul QT corectat pentru frecvenţa cardiacă la pacienţii trataţi cu duloxetină nu a diferit de cel constatat la pacienţii la care s-a administrat placebo. Nu s-au observat diferenţe semnificative clinic ale măsurătorilor QT, PR, QRS sau QTcB între pacienţii trataţi cu duloxetină şi cei la care s-a administrat placebo.

d. Copii şi adolescenţi Un total de 509 pacienţi copii cu vârsta cuprinsă între 7-17 ani, cu tulburare depresivă majoră şi 241 copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 17 ani cu tulburare anxioasă generalizată au fost trataţi cu duloxetină în cadrul studiilor clinice. În general, profilul reacţiilor adverse al duloxetinei la copii şi adolescenţi a fost similar cu cel observat la adulţi.

Un total de 467 copii şi adolescenţi iniţial randomizaţi la terapia cu duloxetină în studiile clinice, a prezentat o scădere medie în greutate de 0,1 kg în 10 săptămâni, comparativ cu o scădere în greutate de 0,9 kg la 353 pacienţi la care s-a administrat placebo. Ulterior, pe o perioadă de prelungire de patru până la şase luni, aceşti pacienţi în medie au tins spre recuperare la percentila de greutatea iniţială, pe baza datelor referitoare la populaţia de vârstă şi de sex potrivite.

În studiile cu durata de până la 9 luni, cu administrare de duloxetină la copii şi adolescenţi, a fost observată o scădere globală medie de 1% în percentila înălţimii (scădere de 2% la copii (7-11 ani) şi creştere de 0,3% la adolescenţi (12-17 ani)), (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro