Panzyga 100 mg/ml

Tratamentul cu Ig i.v. trebuie iniţiat şi monitorizat sub supravegherea unui medic cu experienţă în tratamentul tulburărilor sistemului imun.

Doze Doza şi schema terapeutică se stabilesc în funcţie de indicaţie.

Poate fi necesară ajustarea dozei pentru fiecare pacient în parte, în funcţie de răspunsul clinic. Doza bazată pe greutatea corporală poate necesita ajustare la pacienţii subponderali şi supraponderali. La pacienții supraponderali, doza trebuie să fie bazată pe greutatea corporală fiziologică standard.

Următoarele scheme terapeutice sunt prezentate în scop orientativ.

Tratament de substituţie în sindroamele de imunodeficienţă primară Schema terapeutică trebuie să asigure obţinerea unei concentraţii plasmatice minime de IgG (măsurată înainte de administrarea următoarei perfuzii) de cel puţin 6 g/l sau încadrată în intervalul de referinţă al valorilor normale pentru vârsta populaţională. Pentru echilibrare (concentraţiile de IgG la starea de echilibru) sunt necesare 3 – 6 luni de la începerea tratamentului. Doza iniţială recomandată este de 0,4 – 0,8 g/kg corp administrată o dată, urmată de administrarea unor doze de cel puţin 0,2 g/kg corp, la interval de 3- 4 săptămâni.

Doza necesară pentru a atinge concentraţia plasmatică minimă de 6 g/l este de aproximativ 0,2 – 0,8 g/kg corp şi lună. După ce s-a atins starea de echilibru, intervalul dintre administrări variază între 3 şi 4 săptămâni.

Concentraţiile plasmatice minime de IgG trebuie măsurate şi evaluate având în vedere frecvenţa infecţiei. Pentru a reduce frecvenţa infecţiilor bacteriene, poate fi necesar să se mărească doza şi să se încerce atingerea unor concentraţii plasmatice minime mai mari.

Concentraţiile plasmatice minime de IgG trebuie măsurate şi evaluate având în vedere frecvenţa infecţiei. Doza trebuie ajustată conform necesităţilor, pentru a se obţine protecţia optimă împotriva infecţiilor: poate fi necesară o creştere a dozei la pacienţii cu infecţie persistentă; poate fi luată în considerare o reducere a dozei odată ce infecţia pacientului se remite complet.

Imunomodularea în:

Trombocitopenie imună primară) Sunt două scheme alternative de tratament:

Sindrom Guillain Barré 0,4 g/kg şi zi, timp de 5 zile (cu posibilitatea repetării dozei în caz de recidivă).

Poliradiculoneuropatie demielinizantă inflamatorie cronică (PDIC) Doză iniţială: 2 g/kg corp, în prize divizate, pe parcursul a 2 – 5 zile consecutive. Doză de întreţinere: 1 g/kg corp pe parcursul a 1 – 2 zile consecutive, la interval de 3 săptămâni. Efectul tratamentului trebuie evaluat după fiecare ciclu; dacă nu se observă niciun efect al tratamentului după 6 luni, tratamentul trebuie oprit. Dacă tratamentul este eficace, tratamentul de lungă durată este la latitudinea medicului, pe baza răspunsului pacientului şi a răspunsului la tratamentul de întreţinere. Poate fi necesară ajustarea dozelor şi intervalelor de administrare în funcţie de evoluţia individuală a bolii.

Neuropatie motorie multifocală (NMM) Doză iniţială: 2 g/kg corp în prize divizate pe parcursul a 2 – 5 zile consecutive. Doze de întreţinere: 1 g/kg corp la interval de 2 -4 săptămâni sau 2 g/kg corp la interval de 4 – 8 săptămâni. Efectul tratamentului trebuie evaluat la fiecare ciclu; dacă nu se observă niciun efect al tratamentului după 6 luni, tratamentul trebuie oprit. Dacă tratamentul este eficace, tratamentul de lungă durată este la latitudinea medicului, pe baza răspunsului pacientului şi a răspunsului la tratamentul de întreţinere. Poate fi necesară ajustarea dozelor

şi intervalelor de administrare în funcţie de evoluţia individuală a bolii.

Copii şi adolescenţi Dozele recomandate pentru copii şi adolescenţi (cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani) nu diferă faţă de cele recomandate la adulţi, deoarece dozele pentru fiecare indicaţie sunt exprimate în funcţie de greutatea corporală şi trebuie ajustate în funcţie de evoluţia clinică a afecţiunilor menţionate mai sus.

Insuficienţă hepatică Nu sunt disponibile dovezi care să impună o ajustare a dozei.

Insuficienţă renală Nicio ajustare a dozei, cu excepţia cazului în care aceasta este justificată din punct de vedere clinic, vezi pct. 4.4.

Vârstnici Nicio ajustare a dozei, cu excepţia cazului în care aceasta este justificată din punct de vedere clinic, vezi pct. 4.4.

Imunoglobulina umană normală trebuie administrată în perfuzie intravenoasă, cu o viteză iniţială de 0,6 ml/kg corp şi oră, timp de 30 minute. Vezi pct. 4.4. În cazul apariţiei unei reacţii adverse, trebuie redusă viteza de administrare sau trebuie oprită perfuzia. Dacă este bine tolerată, viteza de administrare poate fi crescută treptat, până la maximum 4,8 ml/kg corp şi oră.

În cazul pacienţilor cu SIP care au tolerat o viteză de perfuzare de 4,8 ml/kg şi oră, viteza de perfuzie poate fi crescută treptat până la maxim 8,4 ml/kg şi oră.

Pentru administrarea perfuzabilă a eventualului rest de medicament rămas în tubulatura de perfuzie la finalul perfuziei, tubulatura poate fi spălată cu ser fiziologic 0,9% sau cu soluție de glucoză 5%.

Trasabilitate Pentru a avea sub control trasabilitatea medicamentelor biologice, numele și numărul lotului medicamentului administrat trebuie înregistrate cu atenție.

Precauţii de utilizare Complicaţiile posibile pot fi adesea prevenite dacă se asigură că pacienţii:

• nu prezintă sensibilitate la imunoglobulina umană normală, perfuzând la început medicamentul foarte lent (0,6 – 1,2 ml/kg şi oră),
• sunt atent monitorizaţi, observând orice simptom care apare în timpul perfuziei. În mod special, pacienţii care nu au mai fost trataţi cu imunoglobulină umană normală, pacienţii cărora li s-a schimbat medicamentul care conţine Ig i.v. sau atunci când a trecut un interval de timp lung de la ultima administrare, trebuie monitorizaţi în timpul perfuzării iniţiale şi în prima oră după administrarea primei perfuzii, într-un mediu clinic controlat, pentru a decela posibilele reacţii adverse și pentru a se asigura că tratamentul de urgență poate fi administrat imediat în cazul în care apar probleme. Toţi ceilalţi pacienţi trebuie monitorizaţi timp de cel puţin 20 minute după administrare.

La toţi pacienţii, administrarea Ig i.v. necesită:

• hidratare adecvată înainte de iniţierea perfuziei cu Ig i.v.
• monitorizarea diurezei
• monitorizarea concentraţiilor plasmatice de creatinină
• evitarea utilizării concomitente a diureticelor de ansă (vezi pct. 4.5).

În cazul apariţiei unei reacţii adverse, trebuie redusă viteza de perfuzare sau trebuie oprită perfuzia. Tratamentul necesar depinde de tipul şi de gravitatea reacţiei adverse.

Reacţie legată de perfuzie Anumite reacţii adverse (de exemplu, cefalee, hiperemie facială, frisoane, mialgie, wheezing, tahicardie, lombalgie, greaţă şi hipotensiune arterială) pot fi asociate cu viteza de perfuzare. Viteza de perfuzare recomandată la pct. 4.2 trebuie respectată cu stricteţe. Pacienţii trebuie monitorizaţi atent, iar în timpul administrării perfuziei trebuie observate toate simptomele.

Reacţiile adverse pot apărea mai frecvent:

• la pacienţii cărora li se administrează pentru prima dată imunoglobulină umană normală sau, în cazuri rare, atunci când medicamentul care conţine imunoglobulină umană normală este schimbat cu altul sau atunci când a trecut un interval de timp lung de la ultima perfuzie.
• la pacienţii cu infecţie netratată sau inflamaţie cronică preexistentă.

Hipersensibilitate Reacţiile de hipersensibilitate sunt rare.

Anafilaxia poate apărea în cazul pacienţilor

• cu concentrații IgA nedetectabile sau care prezintă anticorpi anti-IgA
• care au tolerat un tratament anterior cu imunoglobulină umană normală.

În caz de şoc, trebuie instituit tratamentul medical standard pentru şoc.

Tromboembolism Există dovezi clinice privind asocierea dintre administrarea de Ig i.v. şi evenimentele tromboembolice cum sunt infarct miocardic, accident vascular cerebral (inclusiv apoplexie), embolie pulmonară şi tromboză venoasă profundă, asociere care se presupune a fi legată de o creştere relativă a vâscozităţii sângelui prin afluxul mare de imunoglobuline, la pacienţii cu risc. Prescrierea şi administrarea de Ig i.v. trebuie efectuate cu prudenţă la pacienţii obezi şi la pacienţii cu factori de risc preexistenţi pentru apariţia unor evenimente tromboembolice (cum sunt vârsta înaintată, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat şi antecedentele de afecţiuni vasculare sau episoade trombotice, pacienţii cu tulburări trombofilice dobândite sau ereditare, cei cu perioade prelungite de imobilizare, pacienţii cu hipovolemie severă, pacienţii cu afecţiuni care cresc vâscozitatea sanguină).

La pacienţii cu risc de reacţii adverse tromboembolice, medicamentele care conţin Ig i.v. trebuie perfuzate cu viteza şi doza minimă eficace.

Insuficienţă renală acută S-au raportat cazuri de insuficienţă renală acută la pacienţii cărora li s-a administrat tratament cu Ig i.v. În majoritatea cazurilor, au fost identificaţi factori de risc cum sunt: insuficienţă renală preexistentă, diabet zaharat, hipovolemie, obezitate, administrare concomitentă a unor medicamente nefrotoxice sau vârsta peste 65 ani.

Parametrii renali trebuie evaluaţi înainte de perfuzia cu Ig i.v., în special la pacienţii consideraţi a prezenta un risc potenţial crescut de dezvoltare a insuficienţei renale acute, şi ulterior la intervale periodice. La pacienţii cu risc de insuficienţă renală acută, medicamentele care conţin Ig i.v. trebuie perfuzate cu viteza şi doza minimă eficace. În caz de insuficienţă renală, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu Ig i.v.

În timp ce raportările de disfuncţie renală sau de insuficienţă renală acută s-au asociat cu administrarea mai multor medicamente autorizate care conţin Ig i.v., având în compoziţie diferiţi excipienţi, cum sunt zahăr, glucoză şi maltoză, cele care conţin zahăr ca stabilizator s-au asociat cu o proporţie anormal de mare din numărul total. La pacienţii cu risc poate fi luată în considerare administrarea medicamentelor care conţin Ig i.v. şi nu au în compoziţie aceşti excipienţi. Panzyga nu conţine zahăr, maltoză sau glucoză.

Sindrom de meningită aseptică (SMA) S-a raportat apariţia sindromului de meningită aseptică în asociere cu tratamentul cu Ig i.v. Sindromul debutează, de obicei, în decurs de câteva ore până la 2 zile după tratamentul cu Ig i.v. Analizele lichidului cefalorahidian (LCR) sunt frecvent pozitive, cu pleiocitoză până la câteva mii de celule per mm3, predominant din seria granulocitară, şi valori ale proteinelor până la câteva sute de mg/dl.

SMA poate apărea mai frecvent în asociere cu tratamentul cu doze mari de Ig i.v. (2 g/kg).

La pacienţii care prezintă astfel de semne şi simptome trebuie să se efectueze un consult neurologic amănunţit, inclusiv analize ale LCR, pentru a se exclude alte cauze ale meningitei.

Întreruperea tratamentului cu Ig i.v. a determinat remisia SMA în decurs de câteva zile, fără sechele.

Anemie hemolitică Medicamentele pe bază de Ig i.v. pot conţine anticorpi de grupă sanguină, care pot acţiona ca hemolizine şi pot induce aglutinarea in vivo a hematiilor (celule roşii sanguine, CRS) cu imunoglobulină, generând o reacţie antiglobulină directă pozitivă (testul Coombs) şi, rar, hemoliză. Anemia hemolitică poate apărea ulterior tratamentului cu Ig i.v, din cauza sechestrării crescute a CRS. Pacienţii cărora li se administrează tratament cu Ig i.v. trebuie monitorizaţi în vederea detectării semnelor şi simptomelor clinice de hemoliză (vezi pct. 4.8).

Neutropenie/Leucopenie După tratamentul cu Ig i.v., au fost raportate o scădere tranzitorie a numărului de neutrofile şi/sau episoade de neutropenie, uneori severe. Acest efect se produce, de obicei, în interval de ore sau zile după administrarea Ig i.v. şi se remite spontan în interval de 7 – 14 zile.

Leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT) La pacienţii cărora li s-a administrat Ig i.v., au fost raportate câteva cazuri de edem pulmonar necardiogen acut [leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT)]. LPALT este caracterizată de hipoxie severă, dispnee, tahipnee, cianoză, febră şi hipotensiune arterială. Simptomele de LPALT apar, de obicei, în timpul sau în interval de 6 ore de la transfuzie, deseori în interval de 1 – 2 ore. Prin urmare, persoanele cărora li se administrează Ig i.v. trebuie monitorizate în scopul depistării şi perfuzia trebuie oprită imediat în caz de reacţii adverse pulmonare. LPALT este o afecţiune care poate pune viața în pericol, care necesită tratament imediat la o unitate de terapie intensivă.

Interferenţă cu testele serologice După administrarea de imunoglobulină, creşterea tranzitorie în sângele pacienţilor a titrurilor diverşilor anticorpi transferaţi pasiv poate duce la obţinerea unor rezultate fals pozitive la testele serologice.

Transmiterea pasivă a anticorpilor faţă de antigenele eritrocitare, de exemplu, A, B, D, poate interfera cu unele teste serologice pentru detectarea anticorpilor eritrocitari, de exemplu cu testul antiglobulinic direct (DAT, testul Coombs direct).

Microorganisme transmisibile Măsurile standard de prevenire a infecţiilor ca urmare a utilizării medicamentelor preparate din sânge sau plasmă umană includ selectarea donatorilor, testarea fiecărei probe donate şi a rezervei de plasmă, pentru a evidenţia markerii specifici ai infecţiei şi introducerea în procesul de fabricaţie a unor etape eficiente pentru inactivarea/eliminarea virusurilor. În pofida acestor măsuri, atunci când se administrează medicamente preparate din sânge uman sau plasmă nu se poate exclude în totalitate posibilitatea transmiterii unor infecţii. Acest aspect se aplică, de asemenea, în cazul virusurilor necunoscute sau nou apărute şi al altor tipuri de microorganisme patogene.

Măsurile adoptate sunt considerate eficiente în cazul virusurilor încapsulate cum sunt virusul imunodeficienţei umane (HIV), virusul hepatitei B (VHB) şi virusul hepatitei C (VHC) şi pentru virusuri neîncapsulate cum sunt virusul hepatitei A (VHA) şi parvovirusul B19.

Experienţa clinică nu a evidenţiat transmiterea hepatitei A sau a parvovirusului B19 prin administrarea de imunoglobuline şi se presupune, de asemenea, că o contribuţie importantă la siguranţa antivirală o are conţinutul de anticorpi.

Conținut de sodiu Acest medicament conţine sodiu 69 mg per flacon de 100 ml, echivalent cu 3,45% din doza maximă zilnică recomandată de OMS de 2 g sodiu pentru un adult.

Copii şi adolescenţi Atenţionările şi precauţiile prezentate sunt valabile atât la adulţi cât şi la copii şi adolescenţi.

Rezumatul profilului de siguranţă Reacţiile adverse cauzate de imunoglobulinele umane normale (în ordine descrescătoare a frecvenţei) includ (vezi şi pct. 4.4):

• frisoane, cefalee, ameţeli, febră, vărsături, reacţii alergice, greaţă, artralgie, hipotensiune arterială şi lombalgii moderate.
• reacţii hemolitice reversibile; în special la pacienţii cu grup sanguin A, B şi AB şi (rareori) anemie hemolitică care necesită transfuzie.
• (rareori) o scădere bruscă a tensiunii arteriale şi, în cazuri izolate, şoc anafilactic, chiar dacă pacientul nu a prezentat hipersensibilitate la administrările anterioare.
• (rareori) reacţii cutanate tranzitorii (inclusiv lupus eritematos cutanat – cu frecvență necunoscută).
• (foarte rar) reacţii tromboembolice cum sunt infarct miocardic, accident vascular cerebral, embolie pulmonară, tromboze venoase profunde.
• cazuri de meningită aseptică reversibilă.
• cazuri de creşteri ale creatininemiei şi/sau apariţia insuficienţei renale acute.
• cazuri de leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Descrierea reacţiilor adverse selectate Pentru descrierea reacţiilor adverse selectate, cum sunt reacţiile de hipersensibilitate, tromboembolie, insuficienţă renală acută, sindrom de meningită aseptică şi anemie hemolitică, vezi pct. 4.4.

Copii şi adolescenţi Frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse la copii şi adolescenţi sunt identice cu cele observate la adulţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro