Reuxen 200 mg

Calea de administrare Pentru administrare orală. Se va administra preferabil în timpul mesei sau după masă. Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea celor mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4.)

Adulţi:

Artrite reumatoide, osteoartrite şi spondilite anchilozante 400 mg până la 1 g administrat în două doze la intervale de 12 ore, sau alternativ, într-o singură administrare. În următoarele cazuri este recomandată, o doză mai mare 750 mg sau 1 g pe zi în faza acută:

• la pacienţii care acuză dureri severe pe perioada nopţii sau rigiditate matinală;
• la pacienţii trecuţi pe tratamentul cu Reuxen de la o doză mare din alt compus antireumatic;
• în osteoartrite unde simptomul predominant este durerea.

Gută acută 800 mg o dată, apoi câte 200 mg la fiecare 8 ore până la remisiunea atacului de gută.

Afecţiuni musculo-scheletice acute, dismenoree şi dureri dentare 400 mg iniţial urmat de 200 mg la intervale de 6 – 8 ore în funcţie de necesitate, cu o doză maximă zilnică după prima zi de 1250 mg.

Vârstnici Studiile indică faptul că în cazul vârstnicilor, chiar dacă concentraţia plasmatică totală a naproxenului este neschimbată, fracţia de naproxen nelegată plasmatic este crescută. Implicaţia acestor constatări pentru dozarea produsului Reuxen nu este cunoscută. La fel ca şi în cazul altor medicamente utilizate la vârstnici este prudent să se utilizeze cea mai mică doză eficientă şi pentru cea mai scurtă perioadă de timp, având în vedere că pacienţii vârstnici sunt mai predispuşi la reacţii adverse. Pacienţii trebuie să fie monitorizaţi regulat în ceea ce priveşte sângerările gastrointestinale în timpul terapiei cu AINS-uri. În ce priveşte efectul de reducere a eliminării la pacienţii vârstnici vezi pct. 4.4.

Insuficienţă renală/hepatică În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică sau renală se va utiliza o doză mai mică. Reuxenul este contraindicat pacienţilor care prezintă un clearance al creatininei mai mic de 30 ml/minut datorită faptului că a fost observată acumularea de metaboliţi ai naproxenului în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală, respectiv în cazul celor supuşi dializei (vezi pct. 4.3.).

Tratamentul trebuie revizuit la intervale regulate de timp şi trebuie întrerupt dacă nu se observă beneficii ale acestuia sau se constată o intoleranţă la tratament.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2. şi riscurile gastrointestinale şi cardiovasculare prezentate mai jos). Pacienţii trataţi cu AINS-uri pe perioade îndelungate trebuie supravegheaţi regulat în vederea monitorizării reacţiilor adverse.

Pacienţii vârstnici şi/sau cu dizabilităţi sunt în mod particular susceptibili la reacţii adverse la AINS-uri, în special sângerări gastrointestinale şi perforaţii care pot fi fatale. Utilizarea de AINS-uri pe perioade îndelungate în cazul acestor pacienţi nu este recomandată. Acolo unde terapia îndelungată este imperios necesară pacienţii vor fi evaluaţi regulat.

Acţiunea antipiretică şi antiinflamatoare a Reuxenului poate să reducă febra şi inflamaţia, diminuând astfel utilitatea acestora ca semne diagnostice.

Bronhospasmul poate de asemenea să fie precipitat în cazul pacienţilor care suferă sau au suferit de astm bronşic sau afecţiuni alergice.

La fel ca în cazul altor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, poate să apară creştere unuia sau mai multor teste funcţionale hepatice. Disfuncţiile hepatice pot fi mai degrabă datorate hipersensibilităţii decât toxicităţii directe a naproxenului. Reacţii hepatice severe, inclusiv icterul şi hepatitele (unele cazuri de hepatite au fost fatale) au fost raportate la acest medicament cât şi la alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene. A fost de asemenea raportată reactivitate încrucişată.

Naproxenul reduce agregarea plachetară şi prelungeşte timpul de sângerare. Acest efect trebuie să fie luat în considerare atunci când se determină timpii de sângerare.

Cu toate că nu a fost raportată retenţie de sodiu în cadrul studiilor metabolice, este posibil ca pacienţii cu funcţia cardiacă afectată sau compromisă să fie expuşi unui risc mai mare atunci când utilizează Reuxen.

Sângerări gastro-intestinale, ulceraţii şi perforaţii

Sângerări gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii, care pot fi fatale, au fost raportate cu toate AINS-urile, în orice moment în timpul tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.

Riscul de sângerări gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este mai mare odată cu creşterea dozelor de AINS-uri, la pacienţii cu antecedente de ulcer, mai ales dacă acesta a fost complicat cu hemoragie sau perforaţii (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă. Terapia asociată cu medicamente protectoare (de exemplu misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni) ar trebui să fie luată în considerare pentru aceşti pacienţi, şi de asemenea, pentru pacienţii care necesită o doză mică de aspirină, sau alte medicamente ce pot creşte riscul de sângerare gastro-intestinală. (vezi pct. 4.5.). Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în mod particular vârstnicii, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare gastro-intestinală) mai ales în etapele iniţiale ale tratamentului.

Se recomandă prudenţă la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care ar putea creşte riscul de ulceraţie sau sângerare, cum sunt corticosteroizii administraţi pe cale orală, anticoagulantele de tipul warfarină, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau antiagreganţii plachetari de tipul aspirinei (vezi pct. 4.5.)

Atunci când apar hemoragii gastro-intestinale sau ulceraţii la pacienţii trataţi cu Reuxen, tratamentul trebuie întrerupt.

Antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colită ulceroasă, boala Crohn), deoarece aceste afecţiuni pot fi exacerbate (vezi pct. 4.8).

Efecte renale

Au fost raportate cazuri de afectare a funcţiei renale, insuficienţă renală, nefrită acută interstiţială, hematurie, proteinurie, necroză renală papilară şi, ocazional, sindrom nefrotic asociat tratamentului cu naproxen. Insuficienţa renală corelată cu producerea redusă de prostaglandine

Administrarea de AINS-uri poate determina o reducere dependentă de doză a formării de prostaglandine şi poate precipita insuficienţa renală. Pacienţii cu cel mai mare risc la această reacţie sunt cei cu funcţia renală afectată, cu tulburări cardiace sau cu disfuncţii hepatice, cei care utilizează diuretice şi persoanele în vârstă. Funcţia renală trebuie monitorizată în cazul acestor pacienţi (a se vedea punctul 4.3)

Utilizarea la pacienţii cu funcţia renală afectată

Deoarece naproxenul este eliminat într-o mare măsură (95%) pe cale urinară prin filtrare glomerulară, naproxenul ar trebui să fie utilizat cu mare precauţie la pacienţii cu funcţia renală afectată şi de asemenea este recomandată monitorizarea creatininei serice şi/sau a clearance-ului creatininei în cazul acestor pacienţi. Reuxenul este contraindicat la pacienţii cu un clearance al creatininei mai mic de 30 ml/minut.

Hemodializa nu reduce concentraţia plasmatică a naproxenului din cauza gradului mare de legare de proteinele plasmatice.

Anumiţi pacienţi, în special cei ai căror flux sangvin renal este compromis, cum ar fi cei cu depleţie volemică extracelulară, ciroză hepatică, restricţie de sodiu, insuficienţă cardiacă congestivă şi boală renală preexistentă ar trebui să fie evaluaţi în ce priveşte funcţia renală atât înainte cât şi în timpul tratamentului cu Reuxen. Unii pacienţi vârstnici la care afectarea renală este probabilă, precum şi la pacienţii care utilizează diuretice pot intra de asemenea în această categorie. La aceşti pacienţi ar trebui luată în considerare o reducere a dozei zilnice pentru a evita posibila acumulare excesivă a metaboliţilor naproxenului.

Utilizarea la pacienţii cu funcţia hepatică afectată

Afecţiunile cronice hepatice de natură alcoolică şi probabil alte asemenea forme de ciroză reduc concentraţia plasmatică totală de naproxen, dar concentraţia plasmatică de naproxen liber este crescută. Implicaţia acestei constatări pentru dozarea Reuxenului este necunoscută, dar este prudent să se utilizeze cea mai mică doză eficace.

Efecte hematologice

Pacienţii care prezintă tulburări de coagulare sau care se află sub tratament cu medicamente care interferează cu hemostaza trebuie atent monitorizaţi în cazul în care se administrează medicamente care conţin naproxen.

Pacienţii cu risc crescut de sângerare sau cei aflaţi sub terapie completă cu anticoagulante (de exemplu derivaţii de dicumarol) pot prezenta un risc crescut de sângerare în cazul în care li se administrează concomitent produse care conţin naproxen.

Reacţii anafilactice (anafilactoide)

Reacţiile de hipersensibilitate pot să apară la persoanele susceptibile. Reacţiile anafilactice (anafilactoide) pot să apară atât la pacienţii cu antecedente cât şi la cei fără antecedente de hipersensibilitate ca urmare a expunerii la aspirină, alte medicamente antiiflamatoare nesteroidiene sau produse care conţin naproxen. Aceste reacţii pot de asemenea să apară la persoanele cu antecedente de angioedem, reactivitate bronhospastică (de exemplu astm) rinite şi polipi nazali.

Reacţiile anafilactoide, cum ar fi anafilaxia, pot avea o evoluţie letală.

Steroizi

Dacă doza de steroid este redusă sau eliminată în timpul tratamentului cu naproxen, dozajul steroizilor trebuie să fie redus treptat, iar pacienţii trebuie să fie monitorizaţi cu atenţie pentru orice semne de efecte adverse, inclusiv insuficienţă suprarenală şi respectiv pentru eventuala exacerbare a simptomelor de artrită.

Reacţii oculare

Studiile nu au arătat schimbări la nivel ocular atribuite administrării de naproxen. În cazuri rare au fost raportate reacţii adverse oculare, inclusiv papilită optică, nevrită retrobulbară şi edem papilar, la utilizatorii de AINS-uri, inclusiv naproxen, deşi nu a putut fi stabilită o relaţie cauză-efect; în consecinţă pacienţii care dezvoltă tulburări de vedere în timpul tratamentului cu medicamente conţinând naproxen ar trebui să beneficieze de un examen oftalmologic.

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS-uri se asociază cu retenţie lichidiană şi edem.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea de coxibi şi unele AINS-uri (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Deşi datele existente sugerează că utilizarea naproxenului (1000 mg zilnic) poate fi asociată cu un risc mai mic, acesta nu poate fi exclus. Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică, arteriopatie periferică şi / sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu naproxen numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia evenimentelor cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Lupus eritematos sistemic şi boala mixtă de ţesut conjunctiv

La pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) şi boală mixtă de ţesut conjunctiv poate exista un risc crescut de meningita aseptică (vezi pct. 4.8).

Reacţii dermatologice

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, inclusiv dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate foarte rar în asociere cu utilizarea de AINS-uri (vezi pct. 4.8). Pacienţii par să prezinte cel mai mare risc pentru aceste reacţii la începutul tratamentului, debutul reacţiilor apărând în majoritatea cazurilor în prima lună de tratament. Tratamentul cu Reuxen trebuie întrerupt la prima apariţie a erupţiei cutanate, leziunilor pe mucoase, sau orice alt semn de hipersensibilitate.

Precauţii legate de fertilitate

Utilizarea naproxenului ca şi a altor medicamente cunoscute pentru efectul de inhibare a sintezei de ciclooxigenaza / prostaglandine poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână însărcinate. La femeile care au dificultăţi în conceperea unui copil sau sunt în curs de investigare pentru infertilitate trebuie luată în considerare întreruperea administrării de naproxen.

Asocierea cu alte AINS-uri

Combinarea medicamentelor care conţin naproxen cu alte AINS-uri, inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei 2 nu este recomandată, din cauza riscurilor cumulative de inducere a reacţiilor adverse grave corelate cu administrarea de AINS-uri.

Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate în tratamentul cu AINS-uri şi cu naproxen.

Tulburări gastro-intestinale: Cele mai frecvente reacţii adverse observate sunt de natură gastro-intestinală. Pirozis, greaţă, vărsături, constipaţie, diaree, flatulenţă, dispepsie, disconfort abdominal şi durere epigastrică. Reacţiile mai grave care pot să apară sunt sângerările gastro-intestinale, care sunt uneori fatale, în special la pacienţii vârstnici (vezi pct.4.4.), ulcerul peptic, perforaţie gastro-intestinală, ulceraţii gastro-intestinale non-peptice, melenă, hematemeză, stomatită, stomatită ulceroasă, exacerbarea colitei ulceroase şi a bolii Crohn (vezi pct. 4.4), esofagită, gastrită şi pancreatită.

Tulburări hematologice şi limfatice: neutropenie, trombocitopenie, granulocitopenie inclusiv agranulocitoză, eozinofilie, leucopenie, anemie aplastică şi anemie hemolitică.

Tulburări ale sistemului imunitar: reacţii de hipersensibilitate au fost raportate în urma tratamentului cu AINS-uri la pacienţii cu sau fără antecedente de reacţii de hipersensibilitate anterioare la AINS-uri. Acestea au constat în:(a) reacţii alergice nespecifice şi anafilaxie (b) reactivitate la nivelul aparatului respirator constând în astm, agravarea astmului, bronhospasm sau dispnee, sau (c) diferite tulburări cutanate, incluzând rash de diferite tipuri, prurit, urticarie, purpură, edem angioneurotic, şi mai rar dermatoze exfoliative şi buloase (inclusiv necroliză epidermică toxică şi eritem multiform).

Tulburări metabolice şi de nutriţie: hiperkaliemie

Tulburări psihice: insomnie, vise anormale, depresie, confuzie şi halucinaţii.

Tulburări ale sistemului nervos: au fost raportate convulsii, ameţeli, dureri de cap, stări lipotimice, tulburări vizuale, somnolenţă, parestezii, nevrită optică retrobulbară, incapacitate de concentrare şi disfuncţii cognitive. Meningita aseptică (în special la pacienţii cu afecţiuni auto-imune existente, cum ar fi lupusul eritematos sistemic, boală mixtă de ţesut conjunctiv), cu simptome de tipul gât înţepenit, dureri de cap, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare (vezi pct. 4.4.).

Tulburări oculare: tulburări vizuale, opacitate corneană, papilită şi papiloedem.

Tulburări acustice şi vestibulare: tinitus, tulburări auditive inclusiv reducerea auzului şi vertij.

Tulburări cardiace: au fost raportate edem, palpitaţii, insuficienţă cardiacă şi insuficienţă cardiacă congestivă.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea de coxibi şi unele AINS-uri (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) poate fi asociată cu un risc uşor crescut de evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4.).

Tulburări vasculare: hipertensiune arterială, vasculită.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale: dispnee, astm, pneumonie eozinofilică şi edem pulmonar.

Tulburări hepatobiliare: icter, hepatită fatală şi valori anormale ale testelor funcţiei hepatice.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: erupţii cutanate inclusiv erupţie medicamentoasă fixă, mâncărime (prurit), urticarie, echimoze, purpură, transpiraţie. Alopecie, eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson, eritem nodos, lichen plan, erupţie pustuloasă, LES, necroliză epidermică, foarte rar necroliză epidermică toxică, reacţii de fotosensibilitate, (inclusiv cazuri în care pielea are aspect similar cu porfiria cutanată tardivă ”pseudoporfirie”) sau reacţii asemănătoare epidermolizei buloase care pot să apară foarte rar. În cazul în care apar semne de fragilitate a pielii, băşici sau alte simptome sugestive pentru pseudoporfirie, tratamentul trebuie întrerupt, iar pacientul trebuie monitorizat.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv: mialgii şi slăbiciune musculară.

Tulburări renale şi ale căilor urinare: includ, dar nu se limitează la nefrită glomerulară, nefrită interstiţială, sindrom nefrotic, hematurie, creşterea nivelelor creatininei serice, necroză papilară renală şi insuficienţă renală.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului: infertilitate feminină.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: sete, febră, oboseală şi stare generală de rău. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V.