Haloperidol Richter 5 mg/ml

Doze

Adulți Se recomandă o doză inițială redusă ce trebuie ajustată în funcție de răspunsul pacientului. Doza minimă eficientă a pacienților trebuie menținută întotdeauna (vezi pct. 5.2).

Recomandările privind doza de Haloperidol soluție injectabilă sunt prezentate în Tabelul 1.

Tabelul 1: Recomandări privind doza de Haloperidol pentru adulți cu vârsta de 18 ani și peste

Controlul rapid al agitației psihomotorii acute severe asociată cu tulburările psihotice sau cu episoadele maniacale din tulburarea bipolară I, atunci când terapia orală nu este adecvată  5 mg intramuscular.  Se poate repeta la fiecare oră, până când se obține un control suficient al simptomelor.  La majoritatea pacienților sunt suficiente doze de până la 15 mg/zi. Doza maximă este de 20 mg/zi.  Continuarea utilizării haloperidol trebuie evaluată la începutul tratamentului (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu Haloperidol soluție injectabilă trebuie întrerupt imediat ce este posibil din punct de vedere clinic și, dacă este necesar tratament suplimentar, tratamentul cu haloperidol oral trebuie iniţiat la o rată de conversie a dozei de 1:1, urmată de ajustarea dozei în funcție de răspunsul clinic. Tratamentul episoadelor acute de delir, în cazurile în care tratamentele non-farmacologice au eșuat  1-10 mg intramuscular.  Tratamentul trebuie inițiat la cea mai mică doză posibilă, iar doza trebuie ajustată treptat, la intervale de 24 ore dacă agitația continuă, până la maximum 10 mg/zi. Tratamentul mișcărilor choreice ușoare până la moderate manifestate în boala Huntington, atunci când alte medicamente sunt ineficiente sau nu sunt tolerate, iar terapia orală nu este adecvată  2-5 mg intramuscular.  Se poate repeta la la fiecare oră până când simptomele sunt controlate suficient, sau până la maximum 10 mg/zi. Profilaxie individuală sau combinată la pacienții cu risc moderat până la înalt de grețuri și vărsături postoperatorii, atunci când alte medicamente sunt ineficiente sau nu sunt tolerate  1-2 mg intramuscular, la inducere sau cu 30 de minute înainte de finalizarea anesteziei. Tratamentul combinat al grețurilor și vărsăturilor postoperatorii, atunci când alte medicamente sunt ineficiente sau nu sunt tolerate  1-2 mg intramuscular.

Întreruperea tratamentului

Este recomandată întreruperea treptată a haloperidolului (vezi pct. 4.4).

Categorii speciale de pacienți

Vârstnici

Doza inițială recomandată de haloperidol la pacienții vârstnici este de jumătate din doza minimă pentru adulți.

Se pot administra doze suplimentare și se pot ajusta în funcție de răspunsul pacientului. La pacienții vârstnici se recomandă o creștere atentă și treptată a dozei.

Doza maximă este de 5 mg/zi.

Dozele care depășesc 5 mg/zi trebuie luate în considerare numai la pacienții care au tolerat doze mai mari și după o reevaluare a profilului beneficiu-risc al fiecărui pacient.

Insuficiența renală

Influența insuficienței renale asupra farmacocineticii haloperidolului nu a fost evaluată. Nu se recomandă ajustarea dozei, dar se recomandă prudență în tratamentul pacienților cu insuficiență renală. Cu toate acestea, pacienții cu insuficiență renală severă pot necesita o doză inițială redusă, iar dozele următoare vor fi administrate și ajustate în funcție de răspunsul pacientului (vezi pct. 5.2).

Insuficiența hepatică

Influența insuficienței hepatice asupra farmacocineticii haloperidolului nu a fost evaluată. Deoarece haloperidolul este metabolizat extensiv la nivel hepatic, se recomandă înjumătățirea dozei inițiale. Se pot administra doze suplimentare, care sunt ajustate în funcție de răspunsul pacientului (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Copii şi adolescenţi Nu au fost stabilite siguranța și eficacitatea Haloperidol soluție injectabilă la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. Nu există date disponibile.

Mod de administrare Se recomandă administrarea Haloperidol soluţie injectabilă doar i.m..

Mortalitate crescută la vârstnici cu demență

La pacienţii cu afecţiuni psihice tratați cu antipsihotice, inclusiv haloperidol, au fost raportate cazuri rare de moarte subită (vezi pct. 4.8). Pacienţii vârstnici cu psihoză asociată cu demenţa, trataţi cu medicamente antipsihotice, prezintă un risc crescut de deces. Analizele a şaptesprezece studii controlate cu placebo (cu durata medie de 10 săptămâni), care au cuprins, în mare parte, pacienţi care utilizau medicamente antipsihotice atipice, au demonstrat un risc de deces la pacienţii trataţi cu medicamente de 1,6 până la 1,7 ori mai mare comparativ cu riscul de deces al pacienţilor trataţi cu placebo. Pe parcursul unui studiu controlat clasic cu durata de 10 săptămâni, rata decesului la pacienţii trataţi cu medicamente a fost de aproximativ 4,5% comparativ cu rata de aproximativ 2,6% în grupul placebo. Deşi cauzele decesului au variat, se pare că majoritatea deceselor au fost fie de cauză cardiovasculară (de exemplu: insuficienţă cardiacă, moarte subită), fie infecţioasă (de exemplu, pneumonie). Studiile observaţionale sugerează că tratamentul pacienților vârstnici cu haloperidol este asociat și cu o creștere a mortalității.

Această asociere poate fi mai puternică în cazul haloperidolului decât al medicamentelor antipsihotice atipice, este cel mai pronunțată în primele 30 de zile după începerea tratamentului și persistă timp de cel puțin 6 luni. Nu s-a stabilit încă în ce măsură această asociere poate fi atribuită medicamentului sau se datorează caracteristicilor pacientului.

Haloperidol soluție injectabilă nu este indicat în tratamentul tulburărilor de comportament asociate demenței.

Efecte cardiovasculare

În contextul tratamentului cu haloperidol au fost raportate prelungirea intervalului QTc și/sau aritmii ventriculare, în plus față de moartea subită (vezi pct. 4.3 și 4.8). Riscul acestor evenimente pare să crească în cazul dozelor mari, la concentrații mari în plasmă, la pacienții predispuși sau în cazul administrării parenterale, în special administrarea intravenoasă.

Haloperidol soluție injectabilă este recomandat doar pentru administrare intramusculară. Totuși, la administrare intravenoasă, este obligatorie o monitorizare EKG continuă pentru prelungirea intervalului QTc și pentru aritmii ventriculare.

Se recomandă precauție la pacienții cu bradicardie, boli cardiace, antecedente familiale de prelungire a intervalului QTc sau cu antecedente de expunere semnificativă la alcool etilic. Se recomandă precauție și în cazul pacienților cu concentrații plasmatice potențial mari (vezi pct. 4.4 Metabolizatorii lenți ai CYP2D6).

Înainte de începerea administrării intramusculare se recomandă efectuarea unei EKG inițiale. În timpul tratamentului, la toți pacienții trebuie evaluată necesitatea monitorizării EKG pentru prelungirea intervalului QTc și pentru aritmii ventriculare, dar în cazul administrării intramusculare repetate se recomandă monitorizarea EKG continuă. Se recomandă monitorizarea EKG pe o perioadă de până la 6 ore după administrarea Haloperidol soluție injectabilă la pacienți pentru profilaxia sau tratamentul grețurilor și vărsăturilor post-operatorii.

În timpul tratamentului, se recomandă reducerea dozei în cazul în care QTc este prelungit, dar tratamentul cu haloperidol trebuie întrerupt în cazul în care QTc depășește 500 ms.

Tulburările electrolitice, cum ar fi hipopotasemia și hipomagneziemia, cresc riscul de aritmii ventriculare și trebuie corectate înainte de începerea tratamentului cu haloperidol. Prin urmare, se recomandă monitorizarea inițială și periodică a electroliților.

Au fost raportate, de asemenea, tahicardie și hipotensiune arterială (inclusiv hipotensiune arterială ortostatică), (vezi pct. 4.8). Se recomandă precauție în cazul administrării de haloperidol la pacienți cu hipotensiune arterială sau hipotensiune arterială ortostatică.

Evenimente cerebrovasculare

În studii clinice randomizate, controlate cu placebo, desfășurate la pacienți cu demență, s-a observat un risc de aproximativ 3 ori mai mare de evenimente adverse cerebrovasculare, în contextul tratamentului cu unele antipsihotice atipice. Studiile observaționale care au evaluat rata accidentelor vasculare cerebrale la pacienți vârstnici expuși oricăror antipsihotice comparativ cu rata accidentelor vasculare cerebrale la pacienți care nu au fost expuși la astfel de medicamente, au constatat o creștere a ratei accidentelor vasculare cerebrale în rândul pacienților expuși. Această creștere poate fi mai mare în contextul utilizării medicamentelor din clasa butirofenonelor, inclusiv haloperidol. Mecanismul pentru acest risc crescut nu este cunoscut. Un risc crescut nu poate fi exclus pentru alte categorii de pacienți. Haloperidol trebuie utilizat cu precauție la pacienții cu factori de risc pentru accident vascular cerebral.

Sindrom neuroleptic malign

Haloperidol a fost asociat cu sindromul neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară generalizată, instabilitate a sistemului nervos vegetativ, alterare a stării de conștiență și valori crescute ale concentrației plasmatice a creatinfosfokinazei. Hipertermia este adeseori un semn precoce al acestui sindrom. Tratamentul antipsihotic trebuie retras imediat și trebuie instituită terapie de susținere adecvată și o monitorizare atentă.

Dischinezie tardivă

Dischinezia tardivă poate să apară la unii pacienți aflați în tratament pe termen lung sau după întreruperea medicamentului. Sindromul este caracterizat în principal prin mișcări involuntare ritmice ale limbii, feței, gurii sau mandibulei. Manifestările pot fi permanente la unii pacienți. Sindromul poate fi mascat la reinstituirea tratamentului, la creșterea dozei sau când se face trecerea la un alt antipsihotic. Dacă apar semne și simptome de dischinezie tardivă, trebuie luată în considerare întreruperea administrării tuturor medicamentelor antipsihotice, inclusiv haloperidol.

Simptome extrapiramidale

Pot să apară simptome extrapiramidale (de exemplu tremor, rigiditate, hipersalivație, bradikinezie, acatisie, distonie acută). Utilizarea de haloperidol a fost asociată cu dezvoltarea acatisiei, caracterizată printr-o stare subiectivă de neliniște și nevoie de mișcare, neplăcută sau deranjantă, adesea însoțită de o incapacitate de a sta nemișcat în șezut sau în picioare. Acest lucru este cel mai probabil să apară în primele câteva săptămâni de tratament. La pacienții care dezvoltă aceste simptome, creșterea dozei poate avea efecte negative.

Distonia acută poate să apară în primele câteva zile de tratament cu haloperidol, dar cazuri de instalare a acesteia au fost raportate și după această perioadă sau după creșterea dozei. Simptomele distonice includ, fără limitare: torticolis, grimase faciale, trismus, protruzia limbii și mișcări anormale ale ochilor, inclusiv crize oculogire. Persoanele de sex masculin și persoanele tinere prezintă un risc mai mare de a prezenta astfel de reacții. Distonia acută poate necesita oprirea tratamentului. Medicamentele antiparkinsoniene de tip anticolinergic se pot prescrie, după caz, pentru a controla simptomele extrapiramidale, dar se recomandă ca acestea să nu fie prescrise în mod obișnuit ca măsură preventivă. În cazul în care este necesar tratamentul concomitent cu un medicament antiparkinsonian, acesta poate fi luat în continuare după oprirea haloperidolului, dacă excreția sa este mai rapidă decât cea a haloperidolului, pentru a evita dezvoltarea sau agravarea simptomelor extrapiramidale. Trebuie avută în vedere o eventuală creștere a presiunii intraoculare atunci când medicamentele anticolinergice, inclusiv medicamentele antiparkinsoniene sunt administrate concomitent cu haloperidol.

Crize convulsive/convulsii

S-a raportat că haloperidol poate declanșa crize convulsive. Se recomandă precauție la pacienții care suferă de epilepsie și la cei cu afecțiuni care predispun la convulsii (de exemplu, abstinență alcoolică și leziuni cerebrale).

Implicaţii hepatobiliare

Deoarece haloperidolul este metabolizat la nivel hepatic, se recomandă ajustarea dozei și prudență la pacienții cu insuficiență hepatică (vezi pct. 4.2 și 5.2). Au fost raportate cazuri izolate de anomalii ale funcției hepatice sau hepatită, cel mai adesea colestatică (vezi pct. 4.8).

Preocupări privind sistemul endocrin

Tiroxina poate facilita toxicitatea haloperidolului. La pacienții cu hipertiroidism, terapia antipsihotică trebuie utilizată doar cu precauție și trebuie să fie însoțită întotdeauna de terapie pentru a obține o stare de eutiroidie.

Efectele hormonale ale antipsihoticelor includ hiperprolactinemie, care poate cauza galactoree, ginecomastie și oligomenoree sau amenoree (vezi pct. 4.8). Studiile pe culturi de țesuturi sugerează că prolactina poate stimula creșterea celulară în tumorile mamare la om. Deși studiile clinice și epidemiologice nu au demonstrat o asociere clară între administrarea medicamentelor antipsihotice și tumorile mamare la om, se recomandă precauție la pacienții cu antecedente medicale relevante. Haloperidol trebuie utilizat cu precauție la pacienții cu hiperprolactinemie pre-existentă și la pacienții cu eventuale tumori dependente de prolactină (vezi pct. 5.3).

În prezența tratamentului cu haloperidol au fost raportate hipoglicemie și sindromul de secreție inadecvată a hormonului antidiuretic (vezi pct. 4.8).

Tromboembolism venos

În contextul utilizării de antipsihotice au fost raportate cazuri de tromboembolism venos (TEV). Deoarece pacienții tratați cu antipsihotice prezintă adesea factori de risc dobândiți pentru TEV, toți factorii de risc posibili pentru TEV trebuie identificați înaintea și în timpul tratamentului cu haloperidol și trebuie luate măsuri preventive.

Răspunsul la tratament și întreruperea tratamentului

În schizofrenie, răspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi întârziat.

Dacă se opreşte admininistrarea antipsihoticelor, reapariția simptomelor corelate cu afecțiunea de fond poate să nu fie evidentă timp de câteva săptămâni sau luni.

Au fost raportate cazuri foarte rare de simptome acute de sevraj (inclusiv greață, vărsături și insomnie) după întreruperea bruscă a dozelor mari de antipsihotice. Este recomandată întreruperea treptată, ca măsură de precauție.

Pacienți depresivi

Se recomandă ca haloperidol să nu fie utilizat în monoterapie la pacienții la care depresia este predominantă. Acesta poate fi combinat cu antidepresive pentru a trata acele afecțiuni în care depresia și psihoza coexistă (vezi pct. 4.5).

Trecerea de la manie la depresie

În tratamentul episoadelor maniacale la pacienții cu tulburare bipolară există riscul ca pacienţii să treacă de la manie la depresie. Monitorizarea pacienților pentru depistarea trecerii la un episod depresiv însoțit de riscuri precum comportamentul suicidar, este importantă pentru a permite intervenția în momenul producerii acesteia.

Metabolizatorii lenți ai CYP2D6

Haloperidol trebuie utilizat cu precauție la pacienții cunoscuți ca având metabolizare lentă a citocromului P450 (CYP) 2D6 și cărora li se administrează concomitent un inhibitor CYP3A4.

Siguranța haloperidolului a fost evaluată la un număr de 284 pacienți tratați cu haloperidol care au participat în 3 studii clinice controlate cu placebo și la 1295 pacienți tratați cu haloperidol care au participat în 16 studii clinice dublu-orb, controlate cu comparator activ.

Pe baza datelor privind siguranța cumulate din aceste studii clinice, reacțiile adverse cel mai frecvent raportate au fost: tulburări extrapiramidale (34%), insomnie (19%), agitație (15%), hiperkinezie (13%), cefalee (12%), tulburări psihotice (9%), depresie (8%), creșterea greutății corporale (8%), tremor (8%), hipertonie (7%), hipotensiune arterială ortostatică (7%), distonie (6%) și somnolență (5%).

În plus, siguranța haloperidol decanoat a fost evaluată la 410 pacienți care au participat în 3 studii cu comparator (1 studiu care a evaluat haloperidol decanoat în comparație cu flufenazina și 2 studii care au evaluat formularea haloperidol decanoat în comparație cu formularea orală), 9 studii deschise și 1 studiu pentru evaluarea răspunsului la doză.

Tabelul 2 prezintă reacțiile adverse astfel:

 Raportate în studiile clinice cu haloperidol.  Raportate în studiile clinice cu haloperidol decanoat și corelate cu fragmentul molecular activ.  Din experiența cu haloperidol și haloperidol decanoat după punerea pe piață.

Frecvențele reacțiilor adverse se bazează pe (sau sunt estimate din) studiile clinice sau studiile epidemiologice cu haloperidol, și sunt clasificate utilizând următoarea convenție:

Tabelul 2: Reacții adverse

În contextul tratamentului cu haloperidol au fost raportate prelungirea intervalului QT pe electrocardiogramă, aritmii ventriculare (fibrilație ventriculară, tahicardie ventriculară), torsada vârfurilor și moarte subită.

Efecte ale clasei de antipsihotice

Stopul cardiac a fost raportat în contextul tratamentului cu antipsihotice.

În cazul utilizării de antipsihotice au fost raportate cazuri de tromboembolism venos, inclusiv cazuri de embolie pulmonară și cazuri de tromboză venoasă profundă. Frecvența este necunoscută.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.