Anesteran

Pentru administrarea isofluranului trebuie utilizate vaporizatoare calibrate special pentru isofluran, pentru a se putea doza cu exactitate concentraţia de anestezic eliberat. Valorile concentraţiei alveolare minime (CAM) pentru isofluran variază în funcţie de vârstă. În tabelul de mai jos sunt prezentate valorile medii ale CAM pentru diferite grupe de vârstă:

Vârsta Valori medii ale CAM în oxigen 100% 70% N2O 0 – 1 lună 1,60 % 1 – 6 luni 1,87 % 6 – 12 luni 1,80 % 1 – 5 ani 1,60 % 26 ± 4 ani 1,28 % 0,56% 44 ± 7 ani 1,15 % 0,50% 64 ± 5 ani 1,05% 0,37%

Premedicaţia Medicamentele utilizate pentru premedicaţie trebuie alese pentru fiecare pacient în parte, avându-se în vedere efectul de deprimare respiratorie al isofluranului. Utilizarea medicamentelor anticolinergice este opţională, însă poate fi necesară în cazul inducerii anesteziei pe cale inhalatorie la copii şi adolescenţi.

Inducţia În general, se administrează un barbituric cu durată scurtă de acţiune sau alt medicament pentru inducţie pe cale intravenoasă, urmat de administrarea pe cale inhalatorie a amestecului conţinând isofluran. Ca alternativă se poate utiliza isofluran în amestec cu oxigen sau oxigen/oxid de azot.

Se recomandă ca inducţia cu isofluran să fie iniţiată la o concentraţie de 0,5%. Concentraţiile de 1,5% până la 3% produc, de obicei, anestezia necesară pentru intervenţia chirurgicală în 7 până la 10 minute.

Menţinerea anesteziei Anestezia necesară pentru intervenţia chirurgicală poate fi menţinută cu 1,0 – 2,5% isofluran în amestecuri de oxigen/oxid de azot. Poate fi necesară administrarea suplimentară a 0,5 – 1,0% isofluran, atunci când este administrat numai cu oxigen.

În cazul operaţiei cezariene, administrarea a 0,50 – 0,75% isofluran în amestec de oxigen/oxid de azot poate fi utilizată pentru menţinerea anesteziei în această procedură chirurgicală.

Dacă nu apar complicaţii, în cursul menţinerii anesteziei presiunea arterială are tendinţa de a fi în relaţie inversă cu concentraţiile alveolare de isofluran. Scăderea accentuată a presiunii arteriale poate fi datorată profunzimii anesteziei şi, în acest caz, trebuie corectată prin reducerea concentraţiei de isofluran inspirat.

Vârstnici Similar altor medicamente, pentru menţinerea anesteziei la pacienţii vârstnici, sunt necesare, în mod obişnuit, concentraţii mai mici de isofluran. Vezi valorile CAM în funcţie de vârstă, menţionate în tabel.

Isofluran trebuie administrat de către un medic cunoscător al farmacologiei medicamentului, specializat şi cu experienţă în abordarea pacienţilor anesteziaţi. Respiraţia spontană trebuie atent monitorizată şi asistată, dacă este necesar.

Isofluran creşte marcat fluxul sanguin cerebral în timpul anesteziei profunde. Poate să apară o creştere tranzitorie a presiunii lichidului cefalorahidian care este total reversibilă prin hiperventilaţie. Este posibil să apară mai puţine efecte cerebrale postoperatorii folosind anestezia cu isofluran decât alte anestezii comparabile. Similar oricărui anestezic halogenat, isofluranul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu hipertensiune intracraniană. La aceştia poate fi necesară hiperventilaţia.

Deoarece gradul anesteziei cu isofluran poate fi modificat rapid şi uşor, trebuie utilizate numai vaporizoare care sunt calibrate să elibereze cu exactitate concentraţiile şi debitul necesare sau trebuie utilizate tehnici în timpul cărora se pot monitoriza concentraţiile inspirate sau expirate. Gradul hipotensiunii arteriale şi al deprimării respiratorii poate furniza unele informaţii despre profunzimea anesteziei.

În timpul chiuretajului uterin, s-a observat o creştere a pierderii de sânge comparativ cu cea observată în cazul utilizării halotanului.

S-au raportat cazuri izolate de creştere a concentraţiei carboxihemoglobinei în cazul utilizării anestezicelor inhalatorii halogenate cu radical – CF2H (de exemplu desfluran, enfluran şi isofluran). Nu se produc concentraţii semnificative de monoxid de carbon în prezenţa unui absorbant hidratat normal. Trebuie respectate instrucţiunile producătorului pentru absorbanţii CO2.

Datele clinice demonstrează faptul că isofluranul poate determina leziuni hepatice manifestate prin creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice până la necroză hepatică cu evoluţie

fatală, în cazuri foarte rare. S-a raportat că expunerea anterioară la anestezice cu administrare inhalatorie de tipul derivaţi halogenaţi ai hidrocarburilor, în special dacă aceasta s-a produs într-un intervat mai mic de 3 luni, poate creşte riscul de producere a leziunilor hepatice.

Indiferent de anestezicul utilizat, pentru a evita ischemia miocardică la pacienţii cu afecţiuni coronariene, este importantă menţinerea unei hemodinamici normale.

Acţiunea relaxantelor antidepolarizante este potenţată marcat de isofluran. Isofluranul poate determina hipertermie malignă. Dacă aceasta apare, tratamentul constă în întreruperea administrării isofluranului, administrarea intravenoasă de dantrolen, precum şi instituirea tratamentului simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

Similar altor anestezice generale, isofluranul poate determina scăderea uşoară a funcţiei intelectuale timp de 2 până la 3 zile după anestezie şi poate produce modificări minore ale dispoziţiei care pot persista până la 6 zile după anestezie.

Reacţiile adverse consecutive administrării isofluranului sunt, în general, dependente de doză, apar ca urmare a prelungirii efectelor farmaco-fiziologice şi includ deprimare respiratorie, hipotensiune

arterială şi aritmii. În perioada postoperatorie s-au observat frisoane, greaţă, vărsături şi ileus.

Similar altor anestezice generale, s-au observat creşteri tranzitorii ale numărului leucocitelor, chiar şi în absenţa stresului chirurgical.

Isofluranul potenţează efectul miorelaxant al tuturor curarizantelor, mai ales al curarizantelor antidepolarizante şi CAM (concentraţia alveolară minimă) este redusă prin administrarea concomitentă la adult, a N2O.

În cazuri foarte rare, s-a raportat că isofluranul poate determina leziuni hepatice cu creşterea moderată a enzimelor hepatice până la necroză hepatică letală.

Hipertermia malignă La persoanele susceptibile, anestezia cu isofluran poate declanşa o stare de hipermetabolism la nivelul muşchilor scheletici, care determină creşterea cererii de oxigen şi sindromul clinic cunoscut sub numele de hipertermie malignă. Sidromul include elemente nespecifice cum sunt ridigiditate musculară, tahicardie, tahipnee, cianoză, aritmie şi tensiune arterială oscilantă (trebuie notat, de asemenea, că multe dintre aceste semne nespecifice pot apare în anestezia uşoară, hipoxia acută, etc.). Creşterea metabolismului total se poate manifesta prin creşterea temperaturii (poate creşte rapid la început sau mai târziu în unele cazuri, însă, de obicei, nu este primul semn de creştere a metabolismului) şi prin creşterea utilizării sistemului de absorbţie a CO2 (recipient fierbinte). Pot scade PaO2 şi pH-ul şi pot apare hiperpotasemie şi deficit bazic. Tratamentul constă în întreruperea administrării medicamentului care a declanşat simptomatologia (în acest caz, isofluran), administrarea intravenoasă de dantrolen sodic şi instituirea terapiei de susţinere. Terapia de susţinere constă în eforturi susţinute de restabilire a temperaturii normale, susţinerea funcţiilor respiratorie şi circulatorie şi echilibrare acido-bazică şi volemică (consultaţi informaţiile privind prescrierea dantrolen sodic intravenos). Tardiv poate să apară insuficienţa renală şi trebuie susţinută, dacă este posibil, diureza.

Utilizarea anestezicelor inhalatorii a fost asociată în cazuri foarte rare cu creşteri ale potasemiei care au determinat aritmii cardiace şi deces la copii, postoperator. Aceste constatări au fost făcute în cazul pacienţilor cu afecţiuni neuromusculare, îndeosebi distrofia musculară Duchenne, atât forma latentă cât şi cea evidentă clinic. În majoritatea acestor cazuri a fost utilizat suxametoniu. Aceşti pacienţi au prezentat semne de afectare musculară însoţită de creştere a concentraţiilor plasmatice de creatinkinază şi mioglobinurie. Aceşti pacienţi NU au prezentat creşterea consumului de oxigen sau producerii de dioxid de carbon sau semnele clasice ale hipertermiei maligne, cum sunt rigiditate musculară, creştere rapidă a temperaturii. Se recomandă tratamentul prompt al hiperpotasemiei şi aritmiilor cardiace. Este indicată, de asemenea, evaluarea ulterioară a afecţiunii neuromusculare latente.

Au fost raportate cazuri rare de reacţii de hipersensibilitate (inclusiv dermatită de contact, erupţii cutanate tranzitorii, dispnee, wheezing, disconfort toracic, edem facial sau reacţii anafilactice), mai ales în cazul expunerii profesionale, timp îndelungat la anestezicele inhalatorii, inclusiv la isofluran. Prezenţa acestor reacţii a fost confirmată de teste clinice (de exemplu, proba de provocare cu metacolină). Etiologia reacţiilor anafilactice produse pe durata expunerii la anestezice inhalatorii este necunoscută, deoarece se utilizează concomitent mai multe medicamente, multe dintre acestea fiind cunoscute că pot determina astfel de reacţii.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale: Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro