Acasă/ Medicamente/ Paroxetina Atb
N06AB05 · Antidepresive inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei Prescripție restrictivă

Paroxetina Atb 20 mg

Comprimate filmate · DCI: Paroxetinum

Paroxetină Atb face parte dintr-un grup de medicamente numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), care sunt antidepresive.

Cum citiți informația
De unde vin aceste informații? Pacient = Prospect · Medic = RCP. Ambele aprobate de ANMDMR.

Nu reformulăm liber textul medical. „Pentru pacient” urmează Prospectul; „Pentru medic” urmează Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP). Fiecare secțiune indică documentul-sursă.

Paroxetină Atb face parte dintr-un grup de medicamente numite inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), care sunt antidepresive.

Paroxetină Atb este utilizat în tratamentul:

  • depresiei (episoadelor depresive majore);
  • tulburării obsesiv-compulsive (gânduri şi acţiuni compulsive) – TOC;
  • tulburării de panică cu sau fără agorafobie (de exemplu teama de a părăsi casa, de a intra în magazine sau teama de locuri publice);
  • fobiei sociale;
  • tulburării de anxietate generalizată;
  • tulburării de stres post-traumatic.

Este indicat în tratamentul:

  • Episodul depresiv major
  • Tulburările obsesiv-compulsive
  • Tulburările de panică cu sau fără agorafobie
  • Tulburările anxioase sociale/Fobie socială
  • Tulburările generalizate de anxietate
  • Tulburările de stres post-traumatic
Text oficial · Prospect · pct. 1RCP · pct. 4.1

Dozaj & administrare

Prospect · pct. 3 RCP · pct. 4.2

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Comprimatele trebuie luate dimineaţa, în timpul micului dejun. Luaţi comprimatul cu un pahar cu apă. Medicamentul trebuie mai degrabă înghiţit decât mestecat.

Medicul dumneavoastră vă va recomanda ce doză să luaţi atunci când utilizaţi pentru prima dată Paroxetină Atb. Majoritatea oamenilor se simt mai bine după câteva săptămâni. Dacă nu începeţi să vă simţiţi mai bine după acest interval, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Acesta poate decide creşterea treptată a dozei, câte 10 mg o dată până la o doză maximă zilnică.

Dozele uzuale pentru diferite afecţiuni sunt enumerate în tabelul de mai jos.

Doza iniţialăDoza zilnică recomandatăDoza zilnică maximă
Depresie20 mg20 mg50 mg
Tulburare obsesiv compulsivă20 mg40 mg60 mg
Tulburare de panică10 mg40 mg60 mg
Tulburare de anxietate socială20 mg20 mg50 mg
Tulburare de stres post-traumatică20 mg20 mg50 mg
Tulburare de anxietate generalizată20 mg20 mg50 mg

Medicul dumneavoastră vă va recomanda doza zilnică pe care trebuie să o luaţi.

Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră cât timp trebuie să luaţi comprimatele. Acest tratament poate dura câteva luni sau chiar mai mult.

Vârstnici (cu vârsta peste 65 de ani) În funcţie de răspunsul dumneavoastră, doza poate fi crescută la 40 mg zilnic. Doza maximă este de 40 mg zilnic.

Pacienţi cu afecţiune hepatică sau renală Dacă aveţi probleme la nivelul ficatului sau rinichilor, medicul dumneavoastră poate recomanda o doză mai mică de Paroxetină Atb decât normal.

Dacă luați mai mult Paroxetină Atb decât trebuie Dacă aţi luat o doză mai mare de Paroxetină Atb decât cea recomandată, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital. Simptomele de supradozaj sunt vărsături, pupile dilatate, febră, modificări ale tensiunii arteriale, durere de cap, contracţii musculate involuntare, agitaţie, anxietate şi bătăi rapide ale inimii.

Dacă uitaţi să luați Paroxetină Atb

  • şi vă amintiţi înainte de a merge la culcare, luaţi comprimatul imediat. Reveniţi la programul obişnuit a doua zi.
  • vă amintiţi doar în decursul nopţii sau a doua zi, nu mai luaţi doza uitată. Puteţi avea simptome de întrerupere dar acestea dispar după ce luaţi următoarea doză la momentul obişnuit.

Ce să faceţi dacă nu vă simţiţi mai bine Paroxetină Atb nu vă ameliorează imediat simptomele – toate medicamentele antidepresive acţionează în timp. Unele persoane se pot simţi mai bine în decurs de câteva săptămâni, dar pentru alte persoane este necesară o perioadă mai lungă de timp. Unele persoane care folosesc medicamente antidepresive se simt mai rău înainte de a se simţi mai bine. Dacă nu vă simţiţi mai bine după câteva săptămâni, mergeţi din nou la medicul dumneavoastră pentru recomandări. Medicul dumneavoastră vă va recomanda să reveniţi la consultaţie după câteva săptămâni de la iniţierea tratamentului. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă nu vă aţi început să vă simţiţi mai bine.

Dacă încetaţi să luați Paroxetină Atb Nu opriţi tratamentul cu Paroxetină Atb, chiar dacă vă simţiţi mai bine, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră vă recomandă acest lucru.

Dacă încetaţi brusc tratamentul cu acest medicament, după ce l-aţi utilizat timp îndelungat, puteţi prezenta simptome de întrerupere.

Când opriţi tratamentul cu Paroxetină Atb, doza trebuie redusă treptat, pe parcursul a cel puţin una până la două săptămâni, pentru a reduce riscul de simptome de întrerupere (pentru simptome de întrerupere, vezi pct “Reacţii adverse posibile”). Un mod de a realiza această scădere gradată a dozelor, este cel de a reduce doza de Paroxetină Atb cu câte 10 mg pe săptămână. Dacă apar simptome intolerabile după reducerea dozei sau după întreruperea tratamentului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reluaţi administrarea comprimatelor şi să reduceţi doza mult mai lent.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Se recomandă ca paroxetina să se administreze o dată pe zi, dimineaţa, cu alimente. Medicamentul trebuie mai degrabă înghiţit decât mestecat.

Episod depresiv major Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. În general, ameliorarea simptomelor începe după o săptămână, dar devine evidentă în a doua săptămână de tratament. Similar altor medicamente antidepresive, doza trebuie evaluată şi ajustată, dacă este necesar, în timpul primelor 3-4 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi în continuare în funcţie de decizia clinică adecvată. La unii pacienţi cu răspuns insuficient la 20 mg, doza poate fi crescută treptat cu 10 mg paroxetină, până la o doză zilnică maximă de 50 mg, în funcţie de răspunsul pacientului.

Pacienţii cu depresie trebuie trataţi pentru o perioadă de cel puţin 6 luni pentru a asigura remisia completă a simptomelor.

Tulburarea obsesiv-compulsivă (toc) Doza recomandată este de 40 mg zilnic. Tratamentul trebuie început prin administrarea dozei zilnice de 20 mg paroxetină, care poate fi crescută treptat cu câte 10 mg până se obţine doza recomandată.

Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată nu se observă ameliorare clinică, atunci la unii pacienţi doza zilnică maximă poate fi crescută până la 60 mg. Pacienţii cu TOC trebuie trataţi pentru o perioadă de timp suficientă pentru ca simptomele să dispară. Această perioadă trebuie să fie de câteva luni sau chiar mai mult (vezi pct.5.1)

Tulburarea de panică Doza recomandată este de 40 mg zilnic. Tratamentul trebuie început prin administrarea dozei zilnice de 10 mg paroxetină, care este crescută treptat cu câte 10 mg, în funcţie de răspunsul pacientului, până se obţine doza recomandată. Se recomandă o doză iniţială mică pentru a minimiza potenţialul de agravare al simptomatologiei de panică, care se recunoaşte în general pentru că apare precoce în tratamentul acestei tulburări. Dacă la câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, la unii pacienţi doza zilnică se poate creşte treptat până la un maxim de 60 mg/zi. Pacienţii cu tulburare de panică trebuie trataţi pentru o perioadă de timp suficientă pentru ca simptomele să dispară. Această perioadă trebuie să fie de câteva luni sau chiar mai mult (vezi pct.5.1)

Tulburarea anxioasă socială/fobia socială Doza recomandată este de 20 mg zilnic. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată nu se observă ameliorarea simptomatologiei, la unii pacienţi dozele se pot creşte treptat cu câte 10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Tratamentul pe termen lung trebuie evaluat periodic (vezi pct. 5.1).

Tulburare de anxietate generalizată Doza recomandată este de 20 mg zilnic. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată nu se observă ameliorarea simptomatologiei, la unii pacienţi dozele se pot creşte treptat cu câte 10 mg până la o doză maximă de 50 mg/zi. Tratamentul pe termen lung trebuie evaluat periodic (vezi pct.5.1).

Tulburarea de stres post-traumatic Doza recomandată este de 20 mg zilnic. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată nu se observă ameliorarea simptomatologiei, la unii pacienţi dozele se pot creşte treptat cu câte 10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Tratamentul pe termen lung trebuie evaluat periodic (vezi pct.5.1).

INFORMAŢII GENERALE

Simptome de întrerupere apărute la oprirea tratamentului cu paroxetină Trebuie evitată întreruperea bruscă (vezi pct.4.4 şi 4.8). Atunci când tratamentul cu paroxetină este întrerupt, doza trebuie redusă treptat timp de cel puţin 1-2 săptămâni, pentru a reduce riscul de apariţie a manifestărilor sindromului de întrerupere (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Regimul de reducere treptată a dozei utilizate în cadrul studiilor clinice foloseşte reducerea dozei cu 10 mg la interval de o săptămână. Dacă apar simptome de netolerat la reducerea dozei sau la întreruperea tratamentului, poate fi luată în considerare administrarea dozei prescrise anterior. Consecutiv, medicul poate continua să reducă doza, dar mai lent.

Grupe speciale de pacienţi Vârstnici La pacienţii vârstnici pot să apară concentraţii plasmatice crescute de paroxetină, dar intervalul în care sunt cuprinse aceste concentraţii crescute este similar cu cel observat la subiecţii tineri. Tratamentul poate fi început utilizând doza zilnică recomandată pentru adulţi. Creşterea dozei poate fi utilă la anumiţi pacienţi, dar doza maximă nu trebuie să depăşească 40 mg zilnic.

Copii şi adolescenţi (7– 18 ani) Paroxetina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor, deoarece studiile clinice controlate au arătat că paroxetina este asociată cu un risc crescut pentru comportament suicidar şi ostilitate. Suplimentar în aceste studii, eficacitatea nu a fost demonstrată adecvat (vezi pct.4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare şi pct.4.8 Reacţii adverse).

Copii cu vârsta sub 7 ani Utilizarea paroxetinei nu a fost studiată la copiii cu vârsta sub 7 ani. Paroxetina nu trebuie utilizată, deoarece siguranţa şi eficacitatea nu a fost stabilită la acest grup de pacienţi.

Insuficienţă hepatică/renală Pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei <30 ml/min) sau cei cu insuficienţă hepatică prezintă concentraţii plasmatice crescute de paroxetină. Ca urmare dozele trebuie restricţionate la cel mai mic nivel eficace.

Text oficial · Prospect · pct. 3RCP · pct. 4.2
  • dacă sunteţi alergic la paroxetină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicamentului (enumerate la pct. 6).
  • dacă luaţi medicamente numite inhibitori de monoaminooxidază IMAO (de exemplu, împotriva depresiei) sau aţi luat inhibitori MAO în timpul ultimelor două săptămâni. Excepţiile sunt tratamentul cu moclobemidă, caz în care tratamentul cu paroxetină poate fi început după 24 de ore şi tratamentul cu linezolid, un antibiotic, numai în condiţiile în care este posibilă supraveghere atentă. Trebuie să existe cel puţin o săptămână între întreruperea Paroxetină Atb şi iniţierea tratamentului cu inhibitor IMAO.
  • dacă luaţi tioridazină (medicament antipsihotic).
  • dacă luaţi pimozidă (medicament antipsihotic).

Hipersensibilitate cunoscută la paroxetină sau la oricare dintre excipienţi.

Paroxetina este contraindicată în asociere cu inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO). În situaţii excepţionale, linezolidul (un antibiotic care este un IMAO reversibil neselectiv) poate fi administrat concomitent cu paroxetina, cu condiţia să existe facilităţi pentru supravegherea strictă a simptomelor sindromului serotoninergic şi monitorizarea tensiunii arteriale (vezi pct. 4.5).

Tratamentul cu paroxetină poate fi iniţiat:

  • la două săptămâni de la întreruperea administrării unui IMAO ireversibil sau
  • la cel puţin 24 de ore după întreruperea administrării unui IMAO reversibil (de exemplu moclobemidă, linezolid). Trebuie să treacă cel puţin o săptămână între întreruperea administrării de paroxetină şi iniţierea tratamentului cu orice IMAO.

Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu tioridazina, deoarece, similar altor medicamente cu efect inhibitor asupra enzimei hepatice CYP450 2D6, poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice de tioridazină (vezi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune). Administrarea de tioridazină în monoterapie poate duce la prelungirea intervalului QTc, cu aritmii ventriculare grave asociate, cum sunt torsada vârfurilor şi moarte subită.

Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu pimozida (vezi pct. 4.5).

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.3

Atenționări & precauții

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.4

Înainte să luați Paroxetină Atb adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani În mod normal, Paroxetină Atb nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani. Trebuie să ştiţi că, atunci când se utilizează acest medicament la pacienţii cu vârsta sub 18 ani, a fost observat un risc crescut de reacţii adverse cum sunt tentativele de suicid, gândurile suicidare şi ostilitatea (predominant agresivitate, comportament opoziţional, furie). În ciuda acestor lucruri, medicul dumneavoastră poate prescrie Paroxetină Atb la pacienţii cu vârsta sub 18 ani, dacă decide că acest lucru este în interesul acestora. Dacă medicul dumneavoastră a prescris Paroxetină Atb la un pacient cu vârsta sub 18 ani şi vreţi să discutaţi despre acest lucru, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Trebuie să-l informaţi pe medicul dumneavoastră dacă oricare dintre manifestările prezentate mai sus apar sau se agravează atunci când pacienţii cu vârsta sub 18 ani utilizează Paroxetină Atb. De asemenea, la acest grup de vârstă nu s-a demonstrat efectele tratamentului pe termen lung cu privire la creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.

  • Gânduri de sinucidere şi agravarea stării dumneavoastră de depresie sau de anxietate Depresia şi/sau tulburările de anxietate de care suferiţi vă pot provoca uneori idei de auto-vătămare sau sinucidere. Acestea se pot accentua la începerea tratamentului cu medicamente antidepresive, deoarece acţiunea tuturor acestor medicamente se produce în timp, de obicei în aproximativ două săptămâni şi câteodată şi mai mult. Sunteţi mai înclinat spre astfel de idei:
  • Dacă aţi avut anterior gânduri de sinucidere sau auto-vătămare.
  • Dacă sunteţi de vârstă adultă tânără. Informaţia rezultată din studiile clinice arată existenţa unui risc crescut de comportament suicidar la adulţii în vârstă de mai puţin de 25 de ani, care suferă de o afecţiune psihică şi au urmat un tratament cu un antidepresiv. În cazul în care aveţi gânduri de auto-vătămare sau sinucidere, indiferent de moment, contactaţi-vă imediat medicul sau adresaţi-vă fără întârziere unui spital.

Poate fi util să vă adresaţi unei rude sau unui prieten apropiat, căruia să-i spuneţi că vă simţiţi deprimat sau că suferiţi de o tulburare de anxietate şi pe care să-l rugaţi să citească acest prospect. În acelaşi timp, puteţi ruga persoana respectivă să vă spună dacă nu consideră că starea dumneavoastră de depresie sau anxietate s-a agravat sau dacă o îngrijorează vreo modificare apărută în comportamentul dumneavoastră.

  • Simptome de întrerupere observate la oprirea tratamentului cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) Atunci când întrerupeţi tratamentul cu Paroxetină Atb, mai ales dacă întreruperea este efectuată brusc, puteţi prezenta simptome de întrerupere (vezi “Cum să luați Paroxetină Atb” şi “Reacţii adverse posibile”). Acestea sunt frecvente atunci când este întrerupt tratamentul. Riscul este mai mare când Paroxetină Atb a fost utilizat timp îndelungat, în doze mari sau atunci când doza se reduce prea rapid. Majoritatea persoanelor consideră că aceste simptome sunt uşoare şi dispar de la sine în decurs de 2 săptămâni. Totuşi, la unii pacienţi, aceste simptome pot fi severe sau prelungite (2-3 luni sau mai mult). Dacă prezentaţi simptome de întrerupere severe atunci când opriţi administrarea de Paroxetină Atb, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră. Acesta vă poate recomanda să începeţi să luaţi din nou comprimatele iar doza vă va fi redusă într-un ritm mai lent.

Verificaţi împreună cu medicul dumneavoastră dacă:

  • prezentaţi simptome ca senzaţie interioară de nelinişte şi agitaţie psihomotorie cum este incapacitatea de a sta în poziţie aşezat sau de a sta pe loc asociată, de obicei, cu supărare subiectivă (acatizie). Este mai probabil ca acestea să apară în cursul primelor săptămâni de

tratament. Creşterea dozei de Paroxetină Atb poate agrava aceste senzaţii (vezi pct.”Reacţii adverse posibile”).

  • prezentaţi simptome cum sunt febră mare, crampe musculare, confuzie şi anxietate, deoarece aceste simptome pot fi un semn al aşa numitului „sindrom serotoninergic”. Ca urmare, paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu alte medicamente cu efect serotoninergic cum sunt sumatriptan sau alţi triptani (anumite medicamente pentru migrenă), tramadol, linezolid, alte ISRS, litiu şi sunătoare (Hypericum perforatum), oxitriptan şi triptofan.
  • aveţi antecedente de manie (stare de bună dispoziţie exagerată). Dacă intraţi în faza maniacală, trebuie să opriţi administrarea Paroxetină Atb. Cereţi sfatul medicului dumneavoastră.
  • dacă aveţi probleme ale inimii, ficatului sau rinichilor. La pacienţii cu afecţiuni severe ale rinichilor sau cu afecţiuni ale ficatului se recomandă reducerea dozei.
  • aveţi diabet zaharat. Paroxetină Atb poate să determine creşterea sau scăderea concentraţiei de zahăr din sângele dumneavoastră. Poate fi necesară modificarea dozelor de insulină sau medicamente antidiabetice orale utilizate pentru tratamentul diabetului zaharat.
  • aveţi epilepsie. Dacă prezentaţi convulsii în timpul tratamentului cu Paroxetină Atb, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.
  • tratamentul dumneavoastră pentru depresie este terapia electroconvulsivantă (TEC).
  • luaţi tamoxifen pentru tratamentul cancerului de sân sau pentru probleme de fertilitate. Paroxetina poate face ca tamoxifenul să fie mai puţin eficient aşa că medicul dumneavoastră trebuie să vă recomande alt antidepresiv.
  • aveţi glaucom (presiune crescută la nivelul ochilor)
  • aveţi risc pentru reducerea concentraţiei de sodiu din sânge (hiponatremie) determinat, de exemplu, de utilizarea concomitentă de medicamente, sau de ciroza hepatică. Hiponatremia a fost raportată rar în timpul tratamentului cu Paroxetină Atb, mai ales la vârstnici.
  • aveţi antecedente de tulburări de sângerare, de exemplu anomalii de sângerare la nivelul pielii, hemoragie la nivelul aparatului genital sau stomacului sau dacă utilizaţi medicamente care pot creşte tendinţa de sângerare (vezi pct.”Paroxetină Atb împreună cu alte medicamente”).

Vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră, chiar dacă aceste manifestări au fost valabile în cazul dumneavoastră oricând în decursul timpului.

Utilizarea la copii şi adolescenţi Paroxetina nu este recomandată copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. În studiile clinice la copiii şi adolescenţii trataţi cu paroxetină au fost observate mai frecvent un risc crescut de comportament suicidal (tentative de suicid şi gânduri suicidare) şi ostilitate (predominant agresivitate, comportament opoziţional şi furie), comparativ cu placebo. Dacă pe baza necesităţii clinice se ia decizia pentru tratamentul cu paroxetină, pacientul trebuie supravegheat cu atenţie pentru determinarea apariţiei simptomelor suicidare. Suplimentar, la copii şi adolescenţi nu există date de siguranţă pe termen lung cu privire la efecte asupra creşterii, maturizării şi dezvoltării cognitive şi comportamentale (Vezi pct. 4.8).

Inhibitorii de monoaminooxidază Tratamentul cu paroxetină trebuie început cu precauţie la două săptămâni după terminarea tratamentului cu un IMAO ireversibil sau la 24 de ore după terminarea tratamentului cu un inhibitor MAO reversibil. Doza de paroxetină trebuie crescută treptat până se obţine un răspuns terapeutic optim (vezi pct.4.3 şi 4.5).

Suicid/gânduri suicidare sau agravarea stării clinice Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.

Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie paroxetină şi care se pot şi ele asocia cu risc crescut de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot co-exista cu tulburări depresive majore şi din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.

Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului. Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 de ani. (vezi pct.5.1). Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor astfel de simptome.

Acatizie/nelinişte psihomotorie Utilizarea paroxetinei a fost asociată cu apariţia acatiziei, caracterizată prin nelinişte subiectivă neplăcută şi necesitate de mişcare asociată cu incapacitatea de a sta jos sau de a sta în picioare. Aceasta este probabil să apară mai ales în primele săptămâni de tratament. La pacienţii care prezintă aceste simptome nu este benefică creşterea dozei.

Sindrom serotoninergic/Sindrom neuroleptic malign Rar, asociat tratamentului cu paroxetină, pot să apară sindromul serotoninergic şi evenimente asemănătoare cu sindromul neuroleptic malign, mai ales atunci când aceasta este administrată în asociere cu alte medicamente serotoninergice/neuroleptice. Deoarece aceste sindroame pun viaţa în pericol, tratamentul cu paroxetină trebuie întrerupt dacă apar asfel de evenimente (caracterizate prin asocieri de simptome ca hipertermie, rigiditate, mioclonii, instabilitate a sistemului nervos vegetativ cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale, modificări ale statusului mintal incluzând confuzie, iritabilitate, agitaţie extremă progresând către delir şi comă) şi trebuie iniţiat tratamentul simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale. Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu precursorii de serotonină (cum sunt L-triptofan, oxitriptan) datorită riscului de apariţie a sindromului serotoninergic (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.5).

Manie Similar tuturor antidepresivelor, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de manie. Administrarea paroxetinei trebuie întreruptă la oricare pacient care intră în faza maniacală.

Fracturi Studiile epidemiologice au demonstrat un risc crescut de fracturi la pacienţii trataţi cu anumite antidepresive, incluzând ISRS-urile aşa cum este cazul paroxetinei. Creşterea riscului de fracturi se înregistrează în timpul tratamentului cu paroxetină şi are cea mai mare valoare în timpul primelor luni de tratament.

Insuficienţă renală/hepatică Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la cei cu insuficienţă hepatică (vezi pct.4.2).

Diabet zaharat La pacienţii cu diabet zaharat, tratamentul cu ISRS poate influenţa controlul glicemiei. Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină şi/sau antidiabetice orale.

Epilepsie

Similar altor antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu epilepsie.

Convulsii Incidenţa convulsiilor la pacienţii trataţi cu paroxetină este sub 0,1%. Administrarea paroxetinei trebuie întreruptă la oricare pacient la care apar convulsii.

Terapie electro-convulsivantă (TEC) Experienţa clinică referitoare la administrarea paroxetinei concomitent cu utilizarea TEC este limitată.

Glaucom Similar altor ISRS, paroxetina determină, mai puţin frecvent, midriază şi trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu glaucom cu unghi închis sau cu antecedente de glaucom.

Afecţiuni cardiace Se recomandă luarea măsurilor uzuale de precauţie la pacienţii cu afecţiuni cardiace.

Hiponatremie Hiponatremia a fost raportată rar, mai ales la vârstnici. De asemenea, trebuie luate măsuri de precauţie la pacienţii cu risc pentru hiponatremie, de exemplu cei care utilizează concomitent medicamente hiponatremice sau care au ciroză. Hiponatremie este, în general, reversibilă după întreruperea administrării paroxetinei.

Hemoragie În cazul tratamentului cu ISRS au existat raportări de sângerări cutanate anormale cum sunt echimozele şi purpura. Au fost raportate alte manifestări hemoragice, de exemplu hemoragie gastro-intestinală. La pacienţii vârstnici poate exista un risc crescut.

Se recomandă măsuri de precauţie la pacienţii care utilizează concomitent ISRS şi anticoagulante orale, medicamente cunoscute ce influenţează funcţia plachetară sau alte medicamente care cresc riscul de sângerare (de exemplu antipsihotice atipice precum clozapină, fenotiazine, majoritatea antidepresivelor triciclice, acid acetilsalicilic, AINS, inhibitori COX-2) precum și la pacienţii cu antecedente de tulburări de sângerare sau cu predispoziţie la hemoragii.

Alcool etilic Cu toate că paroxetina nu accentuează afectarea mintală sau motorie determinată de alcool etilic, nu se recomandă utilizarea concomitentă de paroxetină şi alcool etilic.

Interacţiunea cu tamoxifen Paroxetina poate determina reducerea efectului tamoxifenului (vezi pct.4.5). Se recomandă ca medicul prescriptor să aleagă alt antidepresiv cu activitate CYP2D6 minimă.

Simptome de întrerupere prezente la oprirea tratamentului cu paroxetină Simptomele de întrerupere ce apar la oprirea tratamentului cu paroxetină sunt frecvente, mai ales atunci când tratamentul este întrerupt brusc (vezi pct. 4.8). În studiile clinice, evenimente adverse observate la întreruperea tratamentului au apărut la 30% din pacienţii trataţi cu paroxetină comparativ cu 20% la cei trataţi placebo. Riscul apariţiei simptomelor de întrerupere poate depinde de mai mulţi factori, incluzând durata tratamentului doza administrată şi frecvenţa de reducere a dozei. Cele mai frecvente reacţii adverse raportate sunt: ameţeli, tulburări de sensibilitate (incluzând parestezii, senzaţia de şoc electric şi tinitus), tulburări ale somnului (inclusiv insomnie şi vise intense), agitaţie şi anxietate, greaţă şi/sau vărsături, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere. În general aceste simptome sunt uşoare până la moderate, dar la unii pacienţi pot fi severe. Acestea apar în general în primele zile de la întreruperea tratamentului, dar au existat foarte rar raportări a unor astfel de simptome la pacienţii care au uitat o doză. În general aceste simptome sunt autolimitante şi se remit în decurs de 2 săptămâni deşi la unii pacienţi pot fi prelungite (2-3 luni sau mai mult). Prin urmare, se recomandă ca doza de paroxetină să fie redusă progresiv pe parcursul a mai multe săptămâni sau luni, în funcţie de nevoile pacientului (vezi pct. 4.2 „Simptome de întrerupere prezente la oprirea tratamentului cu paroxetină”).

Paroxetină Atb conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.4

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală

Anumite medicamente pot influenţa efectul Paroxetină Atb sau Paroxetină Atb poate influenţa efectul acestora. Unele dintre aceste medicamente sunt prezentate mai jos:

  • Antidepresive triciclice (împotriva depresiei) de exemplu clomipramină, nortriptilină şi desipramină
  • ISRS de exemplu citalopram şi fluoxetină
  • L-triptofan (împotriva tulburărilor somnului)
  • Inhibitori ai MAO (de exemplu împotriva depresiei sau bolii Parkinson)
  • Litiu (antipsihotic)
  • Sunătoare (Hypericum perforatum)
  • Triptani (împotriva migrenelor)
  • Tramadol (medicamente puternice împotriva durerii)
  • Linezolid (antibiotic) Utilizarea concomitentă a medicamentelor menţionate mai sus poate determina sindromul serotoninergic prin potenţarea efectelor serotoninergice ale Paroxetină Atb (vezi “Nu luați Paroxetină Atb” şi “Atenționări și precauții”). Medicul dumneavoastră va dori să urmărească mai atent starea dumneavoastră.
  • Perfenazină, risperidonă, atomoxetină, tioridazină, pimozidă şi clozapină (antipsihotice)
  • O asociere de fosamprenavir şi ritonavir care este utilizat pentru tratamentul infecţiei cu Virusul Imunodeficienţei Umane (HIV)
  • Propafenonă şi flecainidă (împotriva bătăilor neregulate al inimii)
  • Metoprolol (medicament pentru bolile inimii) Utilizarea concomitentă a medicamentelor menţionate mai sus poate determina o creştere a frecvenţei de apariţie a reacţiilor adverse cum sunt reacţiile adverse cardiace, care, în unele cazuri, pot fi severe (vezi “Nu luați Paroxetină Atb”).
  • Fenobarbital, carbamazepină şi fenitoină (împotriva epilepsiei)
  • Rifampicină (antibiotic) Utilizarea concomitentă a medicamentelor menţionate mai sus poate reduce efectul Paroxetină Atb prin creşterea metabolizării paroxetinei.
  • AINS (de exemplu ibuprofen, diclofenac), inhibitori ai COX-2 şi acid acetilsalicilic (medicamente împotriva durerii)
  • Warfarină (pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge)
  • Clozapină, fenotiazine (antipsihotice) şi majoritatea antidepresivelor triciclice (împotriva depresiei) Utilizarea concomitentă a medicamentelor menţionate mai sus, poate determina creşterea riscului de sângerare sau sângerare prelungită (vezi “Atenționări și precauții”)
  • Prociclidină (împotriva bolii Parkinson). Poate să apară creşterea frecvenţei de reacţii adverse la prociclidină determinată de creşterea concentraţiei prociclidinei în sânge.
  • Tamoxifen care este utilizat pentru tratamentul cancerului de sân sau a problemelor de fertilitate

Paroxetină Atb împreună cu alimente, băuturi și alcool Nu se recomandă asocierea Paroxetină Atb cu alcool etilic.

Medicamente serotoninergice Similar altor ISRS, administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice (cum sunt L-triptofan, triptani, tramadol, linezolid, ISRS, litiu, sunătoare – Hypericum perforatum) pot determina efecte asociate 5-HT (vezi sindromul serotoninergic vezi pct. 4.4). Se recomandă precauţie şi monitorizare clinică atentă în cazul administrării paroxetinei concomitent cu aceste medicamente. Administrarea concomitentă de paroxetină şi IMAO este contraindicată deoarece există risc pentru sindrom serotoninergic (vezi pct.4.3).

Pimozidă Într-un studiu cu administrarea unei doze unice mici de pimozidă (2 mg) s-au observat concentraţii plasmatice crescute în medie de 2,5 ori pimozidă în cazul administrării concomitente cu 60 mg paroxetină. Aceasta poate fi explicată prin proprietăţile inhibitorii asupra CYP2D6 ale paroxetinei. Utilizarea concomitentă de pimozidă şi paroxetină este contraindicată datorită indexului terapeutic îngust al pimozidei şi capacităţii sale de a prelungi intervalul QT (vezi pct.4.3)

Enzime care metabolizează medicamentul Metabolismul şi farmacocinetica paroxetinei pot fi afectate de către medicamente care induc sau inhibă activitatea enzimelor. Când paroxetina este administrată în asociere cu un medicament cunoscut ca fiind inhibitor al activităţii enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor, trebuie avută în vedere utilizarea celor mai mici doze eficace. Nu este considerată necesară ajustarea dozelor iniţiale în cazul administrării paroxetinei în asociere cu un medicament cunoscut ca fiind inductor al activităţii enzimelor hepatice implicate în metabolizarea medicamentelor (de exemplu, carbamazepina, rifampicina, fenobarbital, fenitoina) sau cu fosamprenavir/ritonavir. Orice altă modificare ulterioară a dozelor administrate trebuie făcută în funcţie de efectul clinic (toleranţă şi eficacitate).

Fosamprenavir/ritonavir Administrarea concomitentă de fosamprenavir/ritonavir 700/100 mg de două ori pe zi cu paroxetină 20 mg zilnic la voluntarii sănătoşi timp de 10 zile a redus semnificativ concentraţiile plasmatice de paroxetină cu aproximativ 55%. Concentraţiile plasmatice de fosamprenavir/ritonavir în timpul administrării concomitnte cu paroxetină au fost similare cu valorile de referinţă din timpul studiilor, indicând că paroxetina nu are efecte semnificative asupra metabolismului fosamprenavirului/ritonavirului. Nu există date referitoare la efectele pe termen lung în administrarea concomitentă de paroxetină şi fosamprenavir/ritonavir, peste 10 zile.

Prociclidină Administrarea zilnică a paroxetinei creşte semnificativ valorile concentraţiilor plasmatice ale prociclidinei. Când apar reacţii anticolinergice este necesară reducerea dozei de prociclidină.

Anticonvulsivante: Carbamazepină, fenitoină, valproat de sodiu. Administrarea concomitentă pare să nu afecteze profilul farmacocinetic/farmacodinamic la pacienţii cu epilepsie.

Potenţa paroxetinei de inhibare a CYP2D6 Similar altor antidepresive, incluzând alte ISRS, paroxetina inhibă enzima CYP2D6 a citocromului P450. Inhibarea CYP2D6 determină creşterea concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor administrate concomitent metabolizate de către această enzimă. Acestea includ anumite antidepresive triciclice (de exemplu clomipramină, nortriptilină şi desipramină), neuroleptice fenotiazinice (de exemplu perfenazină şi tioridazină, vezi pct.4.3), risperidonă, atomoxetină, anumite antiaritmice clasa Ic (de exmplu propafenonă şi flecainidă) şi metoprolol. Nu se recomandă utilizarea paroxetinei în

asociere cu metoprolol atunci când se administrează în insuficienţa cardiacă din cauza indexului terapeutic îngust al metoprololului în cadrul acestei indicaţii. Tamoxifen este un pro-medicament care necesită activare metabolică prin intermediul CYP2D6. Inhibarea CYP2D6 de către paroxetină determină scăderea concentraţiei plasmatice a unui metabolit activ şi prin urmare scade eficacitatea tamoxifenului mai ales la metabolizatorii intensivi. Se recomandă ca medicii prescriptori să utilizeze alt medicament antidepresiv cu activitate CYP2D6 minimă.

Alcool etilic Similar altor medicamente psihotrope pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool etilic în timp ce utilizează paroxetină.

Anticoagulante orale În cazul administrării concomitente de paroxetină şi anticoagulante orale pot să apară interacţiuni farmacodinamice. Utilizarea concomitentă de paroxetină şi anticoagulante orale poate determina creşterea activităţii anticoagulante şi risc hemoragic. Ca urmare paroxetina trebuie administrată cu precauţie la pacienţii aflaţi în tratament cu anticoagulante orale (vezi pct. 4.4).

AINS, acid acetilsalicilic şi alte medicamente antiagregante plachetare În cazul administrării concomitente de paroxetină şi AINS poate să apară o interacţine farmacodinamică. Utilizarea concomitentă de paroxetină şi AINS/acid acetilsalicilic poate determina un risc hemoragic crescut (vezi pct. 4.4). Se recomandă precauţie la pacienţii care utilizează ISRS concomitent cu anticoagulante orale, medicamente care influenţează funcţia plachetară sau care cresc riscul de sângerare (de exemplu antipsihotice atipice cum sunt clozapina, fenotiazine, majoritatea antidepresivelor triciclice, acid acetilsalicilic, AINS, inhibitori COX-2) şi la pacienţii cu antecedente de tulburări de sângerare sau cu predispoziţie la sângerare.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.5

Sarcină, alăptare & fertilitate

Prospect · pct. 2 RCP · pct. 4.6

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Sarcina La copiii ale căror mame iau paroxetină în timpul primelor luni de sarcină au existat unele rapoarte care au aratat un risc crescut pentru malformaţii la naştere în special cele care afectează inima. În populaţia generală aproximativ 1 din 100 copii sunt născuţi cu defect cardiac. Aceasta creşte cu 2 la 100 dintre copiii ale căror mame iau paroxetină.

Dumneavoastră şi medicul dumneavoastră puteţi decide că este mai bine să întrerupeţi treptat utilizarea Paroxetină Atb în timp ce sunteţi gravidă. Totuşi, în funcţie de circumstanţe medicul dumneavoastră poate recomanda dacă să luaţi în continuare Paroxetină Atb.

Dacă luaţi Paroxetină Atb în ultimele trei luni de sarcină, spuneţi medicului dumneavoastră, doarece nou-născutul dumneavoastră poate prezenta unele simptome la naştere. De regulă, aceste simptome se manifestă în primele 24 de ore după naştere. Aceste simptome includ incapacitatea de a adormi sau de a se hrăni adecvat, probleme cu respiraţia, o culoare albăstruie a pielii sau pielea devine prea rece sau prea caldă, vărsături, plâns continuu, muşchi încordaţi sau flasci, oboseală, lipsă de energie, tremurături ale corpului, agitaţie sau convulsii. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome la naştere, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări.

Alăptare Paroxetină Atb poate trece în cantităţi mici în laptele matern. Dacă luaţi Paroxetină Atb, adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a începe alăptarea. Dumneavoastră şi medicul dumneavoastră puteţi decide dacă alăptaţi în timp ce utilizaţi Paroxetină Atb.

Sarcina Studiile epidemiologice arată un risc crescut de malformaţii cogenitale, în special cardiovasculare (de exemplu defecte septale ventriculare și atriale) asociată cu administrarea de paroxetină în primul trimestru de sarcină. Mecanismul nu este cunoscut. Datele sugerează că riscul de a avea un nou-născut cu malformaţie cardiovasculară după expunerea maternă la paroxetină este mai mic de 2/100 comparativ cu frecvenţa anticipată a acestor defecte care este de aproximativ 1/100 în populaţia generală.

Paroxetina trebuie utilizată în timpul sarcinii doar dacă este indicată clar. Medicul curant trebuie să evalueze opţiunea administrării unui tratament alternativ la femeia gravidă sau la femeia care doreşte să rămână gravidă. În timpul sarcinii trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului (vezi Simptome apărute la întreruperea tratamentului cu paroxetină şi pct. 4.2).

Dacă administrarea de paroxetină continuă în ultimul trimestru de sarcină, medicul trebuie să monitorizeze nou-născutului.

Dacă paroxetina este administrată în ultima perioadă a sarcinii, la nou-născut pot apare următoarele simptome: detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate a temperaturii corpului, dificultăţi la alimentare, vărsături, hipoglicemie, hipertonie, hipotonie, hiperreflexivitate, tremor, iritabilitate, letargie, plânset continuu, somnolenţă, dificultăţi la adormire. Aceste simptome pot fi determinate fie de sindromului serotoninergic, fie de sindromului de întrerupere. În majoritatea cazurilor complicaţiile debutează imediat sau precoce (<24 de ore) după naştere.

Studiile la animale au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere, dar nu au indicat efecte nocive directe asupra sarcinii, dezvoltării embrionare/fetale, parturiţiei sau dezvoltării postnatale (vezi pct 5.3).

Alăptarea Cantităţi mici de paroxetină sunt excretate în laptele matern. În studiile publicate, concentraţiile plasmatice la nou-născuţii alăptaţi la sân au fost nedetectabile (<2 ng/ml) sau foarte mici (<4 ng/ml). La aceşti nou-născuţi nu au fost observate semne ale reacţiilor la medicament. Deoarece nu sunt de aşteptat reacţii, trebuie avută în vedere alăptarea.

Text oficial · Prospect · pct. 2RCP · pct. 4.6

Ca toate medicamentele, Paroxetină Atb poate provoca reacţii adverse, deşi acestea nu apar la toate persoanele. Trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră dacă prezentaţi simptome cum sunt:

  • umflare a feţei, limbii şi/sau gâtului şi/sau dificultate la înghiţire sau urticarie însoţită de dificultăţi la respiraţie (angioedem)
  • febră mare, crampe musculare, confuzie şi anxietate, deoarece aceste simptome pot fi un semn al aşa numitului „sindrom serotoninergic”

Dacă prezentaţi gânduri sau ideaţie suicidară în timpul tratamentului cu Paroxetină Atb, mai ales în timpul primelor 2-4 săptămâni, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Alte reacţii adverse Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Tulburări hematologice şi limfatice Mai puţin frecvente: sângerări anormale, predominant la nivelul pielii şi mucoaselor (cel mai frecvent echimoză) Foarte rare: trombocitopenie.

Tulburări ale sistemului imunitar Foarte rare: reacţii alergice (incluzând urticarie şi edem angioneurotic).

Tulburări endocrine Foarte rare: sindromul secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH).

Tulburări metabolice şi de nutriţie Frecvente: creşteri ale concentraţiilor plasmatice de colesterol, scăderea apetitului alimentar Rare: hiponatriemie. Hiponatriemia s-a raportat predominant la pacienţii vârstnici şi este, uneori, determinată de sindromul secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH).

Tulburări psihice Frecvente: somnolenţă, insomnie, agitaţie, vise anormale (inclusiv coşmaruri) Mai puţin frecvente: confuzie, halucinaţii. Rare: reacţii maniacale, anxietate, depersonalizare, atacuri de panică, acatizie (vezi pct. 4.4). Frecvenţă necunoscută: ideaţie suicidară şi comportament suicidar.

În timpul tratamentului cu paroxetină sau la scurt timp după întreruprea tratamentului s-au raportat cazuri de ideaţie suicidară şi de comportament suicidar (vezi pct. 4.4).

De asemenea, aceste simptome pot fi determinate de boala preexistentă.

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente: ameţeli, tremor, cefalee. Mai puţin frecvente: tulburări extrapiramidale.

Rare: convulsii, sindromul picioarelor neliniştite (SPN). Foarte rare: sindrom serotoninergic (simptomele pot include agitaţie, confuzie, diaforeză, halucinaţii, hiperreflexie, mioclonii, frisoane, tahicardie şi tremor). Au fost primite raportări de tulburări extrapiramidale, incluzând distonie oro-facială, de la pacienţi care prezentau, uneori, tulburări de mişcare subiacente sau care utilizau medicamente neuroleptice.

Tulburări oculare Frecvente: vedere înceţoşată. Mai puţin frecvente: midriază (vezi pct. 4.4). Foarte rare: glaucom acut.

Tulburări acustice şi vestibulare Frecvenţă necunoscută: tinitus.

Tulburări cardiace Mai puţin frecvente: tahicardie sinusală. Rare: bradicardie.

Tulburări vasculare Mai puţin frecvente: creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale, hipotensiune arterială ortostatică. Au fost raportate creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale după tratamentul cu paroxetină, de obicei la pacienţii cu hipertensiune arterială preexistentă sau cu anxietate.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale Frecvente: căscat.

Tulburări hepatobiliare Rare: creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice. Foarte rare: evenimente hepatice (cum este hepatită, uneori asociată cu icter şi/sau insuficienţă hepatică). S-a raportat creşterea valorilor serice ale enzimelor hepatice. De asemenea, după punerea pe piaţă, s-au primit foarte rar raportări de evenimente hepatice (cum este hepatită, uneori asociată cu icter şi/sau insuficienţă hepatică). Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de paroxetină, în cazul în care rezultatele testelor funcţionale hepatice indică valori crescute, care se menţin o perioadă lungă de timp.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Frecvente: transpiraţii. Mai puţin frecvente: erupţii cutanate tranzitorii, prurit Foarte rare: reacţii de fotosensibilitate.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Mai puţin frecvente: retenţie urinară, incontinenţă urinară.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv Rare: artralgii, mialgii

Simptome de întrerupere observate la oprirea administrării paroxetinei Frecvente: ameţeli, tulburări senzoriale, tulburări ale somnului, anxietate, cefalee. Mai puţin frecvente: agitaţie, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, instabilitate emoţională, tulburări de vedere, palpitaţii, diaree, iritabilitate. Oprirea administrării de paroxetină (mai ales dacă este bruscă) duce frecvent la simptome de întrerupere. Au fost raportate ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii, senzaţii de şoc electric şi tinitus), tulburări ale somnului (incluzând vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie, hipersudoraţie, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere. În general, aceste evenimente sunt de intensitate uşoară până la moderată şi sunt autolimitante, dar, cu toate acestea, la anumiţi pacienţi, ele pot fi severe şi/sau prelungite. Ca urmare, se recomandă ca atunci când tratamentul nu mai este necesar, doza de paroxetină să fie scăzută treptat (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.4).

Evenimente adverse observate în studiile clinice efectuate la copii şi adolescenţi În studiile clinice cu durată scurtă (10-12 săptămâni) efectuate la copii şi adolescenţi, la pacienţii trataţi cu paroxetină au fost raportate următoarele evenimente adverse cu o frecvenţă de cel puţin 2% şi care au apărut de cel puţin 2 ori mai frecvent comparativ cu placebo: comportament suicidar cu tendinţă crescută (incluzând tentative suicidare şi gânduri suicidare), comportament de auto-vătămare şi ostilitate crescută. Ideile suicidare şi tentativele suicidare au fost observate mai ales în studiile clinice efectuate la adolescenţii care prezentau tulburare depresivă majoră. Ostilitatea crescută a fost prezentă mai ales la copiii cu tulburare obsesiv compulsivă şi în special la copiii cu vârsta sub 12 ani. Au fost observate evenimente adverse suplimentare mai frecvent în grupul de tratament cu paroxetină comparativ cu grupul la care s-a administrat placebo: scăderea apetitului alimentar, tremor, transpiraţii, hiperkinezie, agitaţie, labilitate emoţională (incluzând plâns şi fluctuaţii ale dispoziţiei).

În studiile care au utilizat o schemă terapeutică de reducere treptată a dozei, simptomele raportate în timpul fazei de reducere treptată a dozei sau după întreruperea adsministrării de paroxetină la cel puţin 2% din pacienţi şi care au apărut de 2 ori mai frecvent comparativ la grupul la care s-a administrat placebo, au fost: labilitate emoţională (incluzând plânset, tulburări de dispoziţie, auto-vătămare, gânduri suicidare şi tentative suicidare), nervozitate, ameţeli, greaţă, durere abdominală (vezi. pct. 4.4)

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro

Text oficial · Prospect · pct. 4RCP · pct. 4.8

Compoziție & excipienți

Prospect · pct. 6 RCP · pct. 2 + 6.1

Ce conţine Paroxetină Atb Substanţa activă este paroxetină. Fiecare comprimat filmat conţine paroxetină 20 mg (sub formă de clorhidrat de paroxetină hemihidrat 22,20 mg).

Celelalte componente sunt: Nucleu Componente intragranulare Hidrogenofosfat de calciu dihidrat Lactoză monohidrat Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Componente extragranulare Hidrogenofosfat de calciu dihidrat Hidrogenofosfat de calciu Amidonglicolat de sodiu (tip A) Stearat de magneziu

Film Opadry white 15B58810 Dioxid de titan (E 171), HPMC 2910/Hipromeloză 3 cP, HPMC 2910/Hipromeloză 6 cP, Macrogol/PEG 400, polisorbat 80.

Cum arată Paroxetină Atb şi conţinutul ambalajului

Paroxetina Atb se prezintă sub formă de comprimate filmate în formă de capsulă, biconvexe, de culoare albă sau aproape albă, marcate cu “56” pe una din feţe şi cu “C” şi o linie mediana pe cealaltă faţă.

Cutie cu 3 blistere din PVC-PE-PVdC/Al a câte 10 comprimate filmate. Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Antibiotice SA Str.Valea Lupului nr.1, Iaşi 707410, România

Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați reprezentanța locală a deținătorului autorizației de punere pe piață.

Acest prospect a fost aprobat în august 2019.

Fiecare comprimat filmat conţine paroxetină 20 mg (sub formă de clorhidrat de paroxetină hemihidrat 22,20 mg). Excipient: lactoză monohidrat 10 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor vezi pct. 6.1.

Nucleu Componente intragranulare Hidrogenofosfat de calciu dihidrat Lactoză monohidrat Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Componente extragranulare Hidrogenofosfat de calciu dihidrat Hidrogenofosfat de calciu Amidonglicolat de sodiu (tip A) Stearat de magneziu

Film Opadry white 15B58810

Dioxid de titan (E 171), HPMC 2910/Hipromeloză 3 cP, HPMC 2910/Hipromeloză 6 cP, Macrogol/PEG 400, polisorbat 80.

paroxetină 20 mg (sub formă de clorhidrat de paroxetină hemihidrat · substanță activă
Nucleu · excipient
Componente intragranulare · excipient
Hidrogenofosfat de calciu dihidrat · excipient
Lactoză monohidrat · excipient
Amidonglicolat de sodiu (tip A) · excipient
Componente extragranulare · excipient
Hidrogenofosfat de calciu · excipient
Stearat de magneziu · excipient
Film Opadry white 15B58810 · excipient
Dioxid de titan (E 171) · excipient
HPMC 2910/Hipromeloză 3 cP · excipient
HPMC 2910/Hipromeloză 6 cP · excipient
Macrogol/PEG 400 · excipient
polisorbat 80 · excipient
Text oficial · Prospect · pct. 6RCP · pct. 2 + 6.1

Păstrare & valabilitate

Prospect · pct. 5 RCP · pct. 6.3 + 6.4

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister sau pe cutie după “EXP”. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

4 ani.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Text oficial · Prospect · pct. 5RCP · pct. 6.3 + 6.4

Ambalaje

Cutie cu 3 blist. din PVC-PE-PVdC/Al x 10 compr. film. · 12388/2019/01

Documente oficiale