Algifen 500 mg/5 mg/0,1 mg

Doze Doza este determinată de intensitatea durerii şi de sensibilitatea individuală în ceea ce privește răspunsul la Algifen. Este esențial să se aleagă cea mai mică doză care controlează durerea.

Adulți și adolescenți cu vârsta de 15 ani și peste (>53 kg)

Doza uzuală recomandată este de 1-2 comprimate Algifen de 1-4 ori pe zi, la intervale de 6-8 ore, în funcţie de intensitatea durerii. Doza zilnică maximă este de 4000 mg metamizol (corespunzător la 8 comprimate Algifen). Un efect clar poate fi așteptat după 30 până la 60 minute de la administrarea orală.

Următorul tabel prezintă dozele unice recomandate şi dozele maxime zilnice, în funcție de greutate sau vârstă:

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

Copii şi adolescenți

Algifen nu este recomandat pentru utilizare la copii și adolescenți cu vârsta mai mică de 15 ani din cauza cantității fixe de metamizol conținută în comprimat, de 500 mg. Sunt disponibile alte forme farmaceutice/concentrații care pot fi dozate corespunzător pentru copii mai mici.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici, pacienți debilitați și pacienți cu un clearance scăzut al creatininei Doza trebuie scăzută la vârstnici, la pacienții debilitați și la cei cu un clearance scăzut al creatininei, deoarece eliminarea produșilor de metabolizare a metamizolului poate fi prelungită.

Insuficiență hepatică și renală Deoarece viteza de eliminare este scăzută în caz de insuficiență renală sau hepatică, trebuie evitată administrarea unor doze mari, repetate. Nu este necesară scăderea dozei atunci când Algifen este administrat numai pentru o perioadă scurtă de timp. Până în prezent, nu există suficientă experiență legată de utilizarea pe termen lung a metamizolului la pacienții cu insuficiență hepatică și renală severe.

Datorate metamizolului: Rar, în cursul administrării pot să apară reacţii adverse cu potenţial letal, induse de metamizol: agranulocitoza şi şocul anafilactic, care pot evolua până la deces.Agranulocitoza: este un proces imunoalergic care durează cel puţin o săptămână. Această reacţie este foarte rară, dar poate fi severă şi poate avea potenţial letal. Nu este dependentă de doză şi poate să apară oricând în cursul tratamentului. Pacienţii trebuie sfătuiţi să întrerupă administrarea medicamentului şi să se adreseze imediat medicului dacă apar oricare dintre următoarele semne sau simptome, posibil corelate cu neutropenia: febră, frisoane, dureri în gât, ulceraţii la nivelul cavităţii bucale. Dacă apare neutropenia (<1500/mm3), tratamentul trebuie întrerupt imediat iar hemoleucograma completă trebuie controlată de urgenţă şi monitorizată până la revenirea valorilor la normal.

Pancitopenia În caz de pancitopenie, tratamentul trebuie întrerupt imediat și hemoleucograma completă trebuie monitorizată până la revenirea valorilor la normal.

Toți pacienții trebuie sfătuiți să solicite imediat consult medical dacă apar semne și simptome care sugerează tulburări hematologice în timpul administrării de metamizol (de exemplu: stare generală de rău, infecție, febră persistentă, echimoze, sângerare, paloare).

Şocul anafilactic: apare, în principal, la pacienţi sensibili. De aceea, metamizolul trebuie prescris cu prudenţă la pacienţi astmatici şi la cei atopici.

Anafilaxia/reacţiile anafilactoide: prezintă risc de a dezvolta reacţii anafilactice grave la metamizol în special, pacienţii cu:

• astm bronşic, în special în cazul unei polipoze rinosinusale concomitente.
• urticarie cronică.
• intoleranţă la alcool etilic, de exemplu pacienţii care reacţionează chiar şi la cantităţi mici de băuturi alcoolice, cu simptome cum sunt strănut, lăcrimare şi înroşirea pronunţată a feţei. Intoleranţa la alcool poate indica existenţa unui sindrom de astm indus de analgezice nediagnosticat anterior.
• intoleranţă la coloranţi (de exemplu tartrazină) sau conservanţi (de exemplu benzoaţi).

Înainte de a se administra metamizol, pacientului trebuie să i se facă o anamneză corespunzătoare. La pacienţii la care s-a descoperit că au un risc deosebit pentru reacţii anafilactoide, metamizolul trebuie utilizat numai după evaluarea atentă a riscului posibil comparat cu beneficiul aşteptat. Dacă urmează să se administreze metamizol în astfel de condiţii, este necesară supraveghere medicală atentă şi trebuie avute la dispoziţie mijloacele necesare pentru un tratament de urgenţă.

Reacţii adverse cutanate severe Au fost raportate reacţii adverse cutanate care pot pune viaţa în pericol (sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică) la utilizarea de metamizol. Dacă apar simptome sau semne de sindrom Stevens-Johnson sau de necroliză epidermică toxică (de exemplu: erupție cutanată progresivă, de multe ori cu vezicule sau leziuni ale mucoasei), pacienții trebuie să întrerupă imediat tratamentul cu metamizol şi acesta nu mai trebuie reînceput în niciun moment. Pacienţii trebuie informaţi cu privire la semnele şi simptomele reacţiilor cutanate şi monitorizaţi cu atenţie, în special în primele săptămâni de tratament.

Hipotensiunea arterială Administrarea metamizolului poate determina, în unele cazuri, hipotensiune arterială izolată Aceste reacţii sunt, probabil, dependente de doză și apar mai frecvent in cazul administrării pe cale parenterală. Pentru a reduce riscul hipotensiunii arteriale, pot fi necesare anumite măsuri preventive (de exemplu stabilizare hemodinamică):

• Pentru a evita hipotensiunea arterială severă, la pacienţii cu hipotensiune arterială cunoscută, cu pierdere de lichide sau deshidratare, cu instabilitate circulatorie sau cu insuficienţă circulatorie la debut, este necesară stabilizarea hemodinamică înainte de administrarea metamizolului.
• La pacienţii cu febră mare este necesară prudenţă, pentru a evita hipotensiunea arterială severă. La astfel de pacienţi, indicaţia de administrare a metamizolului trebuie stabilită cu prudenţă deosebită şi, dacă se va administra metamizol în aceste situaţii, trebuie utilizat sub supraveghere medicală strictă.

La pacienţii la care scăderea tensiunii arteriale trebuie evitată, cum sunt pacienţii cu stenoză severă a arterelor coronare sau cerebrale, metamizolul trebuie administrat numai sub monitorizare hemodinamică atentă.

În timpul administrării de metamizol, trebuie evitat consumul de băuturi alcoolice.

La pacienţii cu afectare a funcţiei renale sau hepatice, trebuie evitată administrarea de doze mari de metamizol, deoarece este redusă viteza de eliminare a acestuia.

Datorate pitofenonei şi fenpipramidei: se va utiliza cu prudenţă în caz de hipertrofie de prostată, glaucom, insuficienţă coronariană, tulburări de ritm, hipertiroidie, bronşită cronică (cresc vâscozitatea secreţiilor bronşice), ileus paralitic, atonie intestinală şi la vârstnici. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale, prezentate mai jos). Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru metamizol.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu metamizol numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Cele mai importante reacţii adverse, care au la bază hipersensibilitatea individuală posibilă la Algifen, sunt: scăderea semnificativă a numărului de globule albe, reacţiile alergice grave, care pot pune viaţa în pericol, leziunile la nivelul pielii şi mucoaselor. Aceste reacţii pot apărea chiar după câteva administrări lipsite de complicaţii.

Rar, poate să apară scăderea severă a numărului de globule albe, care se poate manifesta prin febră, frisoane, dureri în gât, dificultăţi la înghiţire, inflamaţii la nivelul mucoasei bucale şi gâtului, precum şi la nivelul zonei genitale şi perianale. La pacienţii care urmează concomitent un tratament cu antibiotice, semnele şi simptomele caracteristice pentru scăderea semnificativă a numărului de globule albe pot fi minime. Viteza de sedimentare a hematiilor este mult crescută, în timp ce mărirea ganglionilor limfatici, de obicei, este uşoară sau absentă. Din punct de vedere al recuperării, întreruperea imediată a tratamentului are o importanţă decisivă, de aceea în cazul apariţiei semnelor şi simptomelor enumerate, tratamentul trebuie imediat întrerupt.

Foarte rar, poate surveni scăderea severă a numărului de plachete din sânge (trombocite), care se manifestă prin creşterea tendinţei de sângerare şi apariţie de hemoragii punctiforme la nivelul pielii şi mucoaselor. Deasemenea mai pot apărea:

• anemia aplastică;
• pancitopenie;
• leucopenie; Aceste reacții pot avea consecinţe letale şi sunt considerate a fi de natură imunologică. Ele pot apărea chiar și după ce Algifen a fost utilizat anterior în mai multe rânduri, fără complicaţii.

Rareori, Algifen poate determina reacţii alergice severe, care, în cazuri foarte rare pot fi grave şi pot pune viaţa în pericol. Aceste reacţii pot să apară şi după administrări repetate, care nu au avut complicaţii. Reacţiile alergice la Algifen pot să apară, în general, în prima oră după administrare, dar pot apărea şi cu o întârziere de câteva ore.

Reacţiile alergice uşoare apar tipic sub forma semnelor şi simptomelor la nivelul pielii şi mucoaselor (cum sunt mâncărime, senzaţie de arsură, înroşire, urticarie, edeme), scurtarea respiraţiei şi, mai puţin frecvent, ca tulburări gastro-intestinale.

Reacţiile uşoare pot evolua până la forme grave, cu urticarie generalizată, umflarea severă a buzelor, a feţei, a gâtului şi a limbii, cu dificultăţi la respiraţie şi înghiţire (care cuprinde şi laringele), bronhospasm sever, aritmii cardiace, scăderea tensiunii arteriale (uneori precedată de creşterea tensiunii arteriale) şi insuficienţă circulatorie. La pacienţii astmatici cu hipersensibilitate la medicamente analgezice, aceste reacţii se manifestă în general prin crize de astm.

Semnele şi simptomele de atenţionare ale unei stări determinată de o reacţie alergică gravă, care poate pune viaţa în pericol, sunt: transpiraţii reci, scăderea tensiunii arteriale, tulburări de echilibru sau senzaţie de învârtire a obiectelor din jur, senzaţie de slăbiciune, greaţă, modificări de culoare a pielii şi dificultăţi de respiraţie. Acestea se pot asocia cu: edem al feţei, mâncărime, durere de inimă, bătăi ale inimii frecvente şi senzaţie de răcire a extremităţilor.

A fost raportată apariţia sindromului Kounis – sindroame coronariene acute asociate cu reacţii alergice grave.

Rar, datorită conţinutului de Algifen, poate apărea după administrare o scăderea tranzitorie a tensiunii arteriale (fără alte semne şi simptome caracteristice pentru o reacţie alergică gravă); în cazuri rare, această scădere poate evolua până la hipotensiune arterială critică.

Au fost raportate crize de astm, în special la pacienţii cu hipersensibilitate la acidul acetilsalicilic. La administrarea de doze mari, respiraţia poate deveni mai amplă şi mai frecventă.

Pot să apară greaţă, vărsături, iritaţie gastrică, posibil diaree. Au fost raportate cazuri de sângerări gastro-intestinale.

Ocazional, poate să apară o erupţie la nivelul pielii. În cazuri izolate, pot să apară reacţii cutanate severe, denumite sindrom Stevens-Johnson sau sindrom Lyell.

În cazuri foarte rare, poate să apară deteriorare acută a funcţiei rinichilor (insuficienţă renală acută), în unele cazuri asociată cu scăderea volumului de urină, absenţa urinei, apariţia de proteine în urină, în special când există în antecedente afecţiuni ale rinichilor. În cazuri izolate, poate să apară nefrită interstiţială acută (inflamaţie la nivelul rinichilor). Poate să apară o coloraţie roşie a urinei datorită prezenţei în concentraţie mică în urină a unuia dintre metaboliţii medicamentului Algifen: acid rubazonic.

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă. Medicamente precum Algifen se pot asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”) sau a accidentului vascular cerebral.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro