Carvedilol Helcor 12,5 mg

Tratamentul trebuie individualizat. În general, se recomandă administrarea în priză unică zilnică.

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale Adulţi Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi, în primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 50 mg carvedilol, administrată o dată pe zi sau în două prize.

Vârstnici Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol o dată pe zi. Dacă răspunsul terapeutic nu este adecvat, doza poate fi crescută treptat, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, până la doza maximă zilnică recomandată de 50 mg carvedilol.

Tratamentul anginei pectorale cronice stabile Adulţi Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi, în primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută progresiv, la intervale de cel puţin 2 săptămâni, pâna la doza maximă zilnică recomandată de 100 mg carvedilol, administrată fracţionat în două prize (de 2 ori pe zi).

Vârstnici Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi, în primele 2 zile, după care se continuă cu 25 mg carvedilol de două ori pe zi. La pacienţii vârstnici doza maximă zilnică recomandată este de 50 mg carvedilol administrată fracţionat în două prize (de 2 ori pe zi).

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice Dozele trebuie individualizate şi monitorizate atent de către medic pe toată durata tratamentului, în special în timpul creşterii progresive. Dozele de digoxină, diuretice şi IECA trebuie stabilite înainte de iniţierea tratamentului cu carvedilol.

Doza recomandată pentru iniţierea tratamentului este de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, timp de 2 săptămâni. Dacă această doză este bine tolerată, se poate creşte progresiv, la intervale de minim 2 săptămâni, până la 6,25 mg carvedilol de două ori pe zi, apoi la 12,5 mg carvedilol de două ori pe zi şi apoi la 25 mg carvedilol de două ori pe zi. Doza trebuie crescută până la cea mai mare doză tolerată de pacient.

La pacienţii cu greutate sub 85 kg, doza maximă recomandată este de 25 mg carvedilol de două ori pe zi şi la pacienţii cu greutate peste 85 kg doza maximă recomandată este de 50 mg carvedilol de două ori pe zi.

Înainte de fiecare creştere a dozei, pacientul trebuie evaluat de către medic în ceea ce priveşte simptomele de agravare a insuficienţei cardiace sau de vasodilataţie. Agravarea temporară a insuficienţei cardiace sau retenţia de lichide trebuie tratate cu diuretice în doze mari, chiar dacă ocazional poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau întreruperea temporară a tratamentului. Dacă tratamentul cu carvedilol este întrerupt pentru o perioadă mai lungă de 2 săptămâni, el trebuie reînceput de la doza de 3,125 mg carvedilol de două ori pe zi, care se va creşte progresiv conform recomandărilor de mai sus.

Simptomele de vasodilataţie pot fi tratate iniţial prin reducerea dozelor de diuretic. Dacă aceste simptome persistă, doza de IECA poate fi scăzută (dacă este utilizat) şi, ulterior, dacă este necesar, se poate reduce doza de carvedilol. Doza de carvedilol nu trebuie crescută până când simptomele de agravare a insuficienţei cardiace sau de vasodilataţie nu s-au stabilizat.

Insuficienţă renală Pacienţii cu afecţiuni renale nu necesită ajustări ale dozelor, însă trebuie monitorizaţi atent, în special în timpul creşterii treptate a dozelor.

Insuficienţă hepatică La pacientii cu insuficienţă hepatică moderată poate fi necesară ajustarea dozei.

Vârstnici Sunt valabile aceleaşi recomandari ca în cazul adulţilor.

Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani Siguranţa şi eficacitatea utilizării carvedilolului la pacienţii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Durata tratamentului Tratamentul cu carvedilol este de lungă durată. Tratamentul nu trebuie întrerut brusc ci treptat, pe parcursul a câteva zile. Acest lucru este important în special în cazul pacienţilor cu afecţiuni coronariene.

Mod de administrare Mod de administrare: comprimatele trebuie administrate în timpul mesei cu o cantitate suficientă de lichid.

Administrarea carvedilolului în insuficienţa cardiacă trebuie să se facă, în principal, ca adjuvant al tratamentului de bază cu diuretice, digitalice şi/sau vasodilatatoare, tratamentul fiind iniţiat numai după stabilizarea stării clinice a pacientului cu cel putin 4 săptămâni înainte.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică, la iniţierea tratamentului cu carvedilol sau în timpul creşterii dozelor poate să apară agravarea insuficienţei cardiace sau retenţie de lichide. Daca apar astfel de simptome, doza de diuretic trebuie crescută iar doza de carvedilol trebuie menţinută până la stabilizarea stării clinice. În unele cazuri, poate fi necesară scăderea dozei de carvedilol sau întreruperea temporară a tratamentului. După stabilizarea stării clinice, doza de carvedilol poate fi crescută din nou.

L pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică trataţi cu digitalice, diuretice şi/sau IECA, carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă deoarece atât digitalicele cât şi carvedilolul încetinesc conducerea atrio – ventriculară (AV). La pacienţii cu hipotensiune arterială (TA sistolică <100 mmHg), cardiopatie ischemică, boli vasculare generalizate şi/sau insuficienţa renală preexistentă a fost observată alterarea reversibilă a funcţiei renale în timpul tratamentului cu carvedilol. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi aceşti factori de risc, funcţia renală trebuie monitorizată atent în timpul creşterii dozei de carvedilol. Dacă funcţia renală se deteriorează semnificativ, doza de carvedilol trebuie scăzută sau tratamentul trebuie întrerupt.

Se recomandă prudenţă în administrarea carvedilolului la pacienţii cu diabet zaharat deoarece poate masca sau atenua semnele şi simptomele precoce ale hipoglicemiei acute. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă şi diabet zaharat, utilizarea carvedilolului poate fi asociată cu un control dificil al glicemiei. De aceea, la pacienţii cu diabet zaharat este necesară monitorizarea regulată a glicemiei la începutul tratamentului şi după fiecare ajustare a dozelor de carvedilol iar tratamentul antidiabetic trebuie ajustat în consecinţă.

Carvedilolul, ca şi alte blocante beta-adrenergice, poate masca simptomele tireotoxicozei.

Administrarea carvedilolului la pacienţii cu boală pulmonară obstructivă cronică cu componentă bronhospastică, care nu utilizează medicaţie orală sau inhalatorie, se va face numai dacă beneficiul terapeutic depăşeşte riscul potenţial. La pacienţii cu tendinţă la bronhospasm, poate să apară detresă respiratorie ca urmare a creşterii rezistenţei căilor respiratorii. Se impune monitorizare strictă la iniţierea tratamentului şi în timpul creşterii dozelor iar dozele de carvedilol trebuie scăzute dacă se observă orice semn de bronhospasm în timpul tratamentului.

Tratamentul cu carvedilol nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienţii cu cardiopatie ischemică. La aceşti pacienţi, dozele de carvedilol trebuie scăzute treptat (în 1-2 săptămâni).

Se recomandă administrarea cu prudenţă a carvedilolului la pacienţii cu antecedente de reacţii de hipersensibilitate grave şi la cei care urmează tratamente de desensibilizare, deoarece blocantele beta-adrenergice pot creşte atât sensibilitatea la alergeni cât şi gravitatea reacţiilor anafilactice. Pacienţii cu antecedente de psoriazis asociate terapiei cu blocante beta-adrenergice trebuie să utilizeze carvedilol numai după evaluarea atentă a raportului risc potenţial/beneficiu terapeutic.

Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu boli vasculare periferice, deoarece blocantele beta-adrenergice pot precipita sau agrava simptomele insuficienţei arteriale. La pacienţii cu tulburări circulatorii periferice (sindrom Raynaud) poate să apară o agravare a simptomelor.

Purtătorii de lentile de contact trebuie să aibă în vedere posibilitatea scăderii secreţiei lacrimale.

La pacienţii cu feocromocitom, înainte de utilizarea unui blocant beta-adrenergic trebuie iniţiat un tratament cu un blocant alfa-adrenergic. Deşi carvedilolul are acţiune farmacologică alfa-şi beta-adrenergică blocantă, nu există experienţă privind utilizarea sa în această situaţie. De aceea, carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu suspiciune de feocromocitom.

Blocantele beta-adrenergice neselective pot determina dureri toracice la pacienţii cu angină Prinzmetal. Deşi, carvedilolul prin efectul său blocant alfa-adrenergic poate preveni aceste simptome, nu există experienţă clinică privind administrarea carvedilolului la aceşti pacienţi. De aceea, carvedilolului se prescrie cu prudenţă la pacienţii cu angină Prinzmetal.

Carvedilolul poate determina bradicardie. Dacă frecvenţa cardiacă scade sub 55 bătăi pe minut, doza de carvedilol trebuie redusă.

Este necesară prudenţă la pacienţii care urmează a fi supuşi unei intervenţii chirurgicale, datorită efectelor sinergice, inotrop negative şi hipotensoare ale carvedilolului şi medicamentelor anestezice.

La pacienţii trataţi concomitent cu blocante ale canalelor de calciu cum sunt verapamilul sau diltiazemul sau cu alte medicamente antiaritmice, este necesară monitorizarea atentă a ECG şi a tensiunii arteriale.

Carvedilolul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu hipertensiune arterială oscilantă sau secundară.

Sportivii trebuie atenţionaţi că medicamentul poate pozitiva rezultatele testelor antidoping.

Datorită conţinutului în lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Profilul reacţiilor adverse asociate utilizării carvedilolului în tratamentul hipertensiunii arteriale şi al anginei pectorale este asemănător cu cel observat în insuficienţa cardiacă cronică, deşi la aceşti pacienţi incidenţa reacţiilor adverse este mai mică. Reacţiile adverse apar în principal la începutul tratamentului.

S-au raportat următoarele reacţii adverse:

Tulburări ale sistemului nervos

• frecvent: ameţeli, cefalee, fatigabilitate (în special la începutul tratamentului sau la creşterea dozei);
• mai puţin frecvent: stare depresivă, tulburări de somn, parestezii.

Tulburări cardiace

• frecvent: bradicardie, hipotensiune arterială ortostatică (în special la începutul tratamentului), edeme (incluzand edeme generalizate, ortostatice, genitale, la nivelul membrelor inferioare, hipervolemie şi supraîncărcare lichidiană);
• mai puţin frecvent: hipotensiune arterială, sincopă, tulburări de ritm cardiac; tulburări ale circulaţiei periferice (extremităţi reci), exacerbarea simptomelor la pacienţii cu claudicaţie intermitentă sau fenomene Raynaud; angină pectorală; bloc A-V, agravarea insuficienţei cardiace (în special la creşterea dozei).

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

• frecvent: astm bronşic şi apnee la pacienţii cu predispoziţie (mai puţin frecvent);
• mai puţin frecvent: senzaţie de nas înfundat, simptome asemănătoare gripei.

Tulburări gastro-intestinale

• frecvent: tulburări gastro-intestinale (cu simptome cum sunt greaţă, dureri abdominale, diaree);
• mai puţin frecvent: vărsături, constipaţie.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

• mai puţin frecvent: reacţii alergice cutanate (erupţii cutanate, urticarie, prurit), reacţii asemănătoare lichenului plan; pot să apară leziuni cutanate psoriazice sau se pot agrava cele deja existente.

Alte reacţii adverse

• frecvent: dureri la nivelul extremităţilor, scăderea secreţiei lacrimale;
• mai puţin frecvent: impotenţă sexuală, tulburări de vedere;
• rar: uscăciunea gurii, tulburări de micţiune, iritaţii oculare;
• izolat: reacţii alergice.

Investigaţii diagnostice

• izolat: modificarea concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor, trombocitopenie şi leucopenie.

Tulburări metabolice şi de nutriţie

• datorită proprietăţilor blocante beta-adrenergice este posibil ca un diabet zaharat latent să devină manifest, iar diabetul zaharat manifest şi reglarea glicemiei să se agraveze;
• frecvent: pacienţii cu insuficienţă cardiacă pot prezenta creştere în greutate şi hipercolesterolemie;
• semnele de hipoglicemie pot fi mascate.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.