Flutan

Doza recomandată este de 250 mg flutamidă (un comprimat Flutan) de 3 ori pe zi, administrată oral la intervale de 8 ore.

Atunci când flutamida este utilizată ca tratament iniţial în asociere cu un agonist LHRH, poate să apară o scădere mai accentuată a incidenţei şi severităţii reacţiei inflamatorii determinată de acesta, dacă flutamida este administrată înainte şi nu concomitent cu agonistul. De aceea, se recomandă ca administrarea flutamidei, 250 mg flutamidă (un comprimat Flutan) de 3 ori pe zi, să înceapă simultan sau cu cel puţin 3 zile înaintea iniţierii terapiei cu agonistul LHRH şi să fie apoi continuată cu aceeaşi doză.

Pentru tratamentul carcinomului de prostată localizat, doza recomandată este de 250 mg flutamidă (un comprimat Flutan) de 3 ori pe zi, la intervale de 8 ore. Dacă agonistul LHRH este inclus în schema terapeutică, Flutan trebuie administrat simultan sau cu cel puţin 3 zile înaintea introducerii agonistului LHRH. Administrarea flutamidei trebuie să înceapă cu 8 săptămâni înaintea tratamentului radioterapic şi să continue pe întreg parcursul acestuia (de obicei aproximativ 8 săptămâni), în total o durată de aproximativ 16 săptămâni. Insuficienţă renală Principala cale de excreţie a flutamidei şi a metaboliţilor săi este cea renală. Se recomandă prudenţă la pacienţii cu afecţiuni renale, dar scăderea dozei este puţin probabil să fie necesară.

Insuficienţă hepatică Nu se recomandă utilizarea flutamidei la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Se recomandă evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu în cazul administrării de flutamidă timp îndelungat la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.4).

Flutan este indicat exclusiv utilizării la bărbaţi.

Nu se recomandă administrarea în caz de insuficienţă hepatică severă sau antecedente de afectare hepatică determinată de administrarea de flutamidă. În timpul tratamentului cu flutamidă au fost raportate creşteri ale concentraţiilor serice ale transaminazelor, icter colestatic, necroză hepatică şi encefalopatie hepatică. De obicei, modificările hepatice au fost reversibile la întreruperea tratamentului sau scăderea dozei, deşi, ocazional, au fost raportate decese în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă trataţi cu flutamidă. Se recomandă monitorizarea funcţiei hepatice în timpul tratamentului, în special la pacienţii care urmează tratament îndelungat. Monitorizarea testelor de laborator trebuie efectuată lunar în primele 4 luni urmând ca după aceea să se efectueze periodic, precum şi la primul semn de afectare hepatică (de exemplu prurit, icter, urini hipercrome, greaţă, vărsături, anorexie persistentă, durere la nivelul hipocondrului drept sau simptome pseudo-gripale inexplicabile). Creşterea concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor la valori de 3 ori limita superioară a normalului impune întreruperea tratamentului. Dacă pacientul prezintă rezultate ale testelor de laborator care indică leziuni hepatice sau icter, în absenţa metastazelor hepatice confirmate de biopsie, tratamentul cu Flutan trebuie întrerupt.

În timpul tratamentului de lungă durată la pacienţii care nu au suferit castrare medicală sau chirurgicală, trebuie efectuată periodic spermograma. La aceşti pacienţi, administrarea de flutamidă tinde să crească concentraţiile plasmatice de testosteron şi estradiol.

Deoarece poate să apară retenţia hidrosalină, acest medicament trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu afecţiuni cardiace.

Datorită conţinutului în lactoză, se recomandă prudenţă în caz de galactozemie congenitală, sindrom de malabsorbţie a glucozei şi galactozei, prin deficit de lactază.

În caz de cianoză, trebuie determinată methemoglobinemia. Tratamentul trebuie întrerupt dacă methemoglobinemia are valori > 5%.

La unii pacienţi a fost raportată modificarea de culoare a urinii (în verde – gălbui), datorată flutamidei şi/sau metaboliţilor acesteia.

Monoterapie: Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate la administrarea flutamidei sunt ginecomastie şi/sau durere la nivelul glandelor mamare, uneori însoţite de galactoree. Aceste reacţii sunt reversibile la scăderea dozei sau întreruperea tratamentului.

Flutamida are un potenţial redus de a determina tulburări cardiovasculare, iar, în comparaţie cu dietilstilbestrolul, acest potenţial este semnificativ mai mic.

Reacţii adverse rare: diaree, greaţă, vărsături, creşterea apetitului, insomnie, oboseală, disfuncţie hepatică tranzitorie şi hepatită (vezi pct. 4.4).

Reacţii adverse foarte rare: scăderea libidoului, disconfort abdominal, anorexie, dureri de tip ulceros, pirozis, constipaţie, edem, echimoze, herpes zoster, prurit, sindrom pseudolupic, cefalee, ameţeli, stare de slăbiciune, stare generală de rău, tulburări de acuitate vizuală, sete, durere toracică, anxietate, depresie, limfedem.

Rar, s-a semnalat scăderea numărului de spermatozoizi.

Tratament asociat În studiile clinice, reacţiile adverse cel mai frecvent raportate în cazul administrării de flutamidă în asociere cu un agonist LHRH au fost: bufeuri, scăderea libidoului, impotenţă, diaree, greaţă şi vărsături. Cu excepţia diareei, celelalte reacţii adverse apar şi la administrarea în monoterapie a agonistului LHRH, având o frecvenţă comparabilă.

Incidenţa crescută a ginecomastiei observată la administrarea flutamidei în monoterapie s-a redus considerabil în cazul administrării terapiei asociate.

Rar, pacienţii au prezentat anemie, leucopenie, tulburări gastro-intestinale nespecifice, anorexie, iritaţie şi eritem la locul injecţiei, edem, simptome neuromusculare, icter, simptome la nivelul tractului genito-urinar, hipertensiune arterială, reacţii adverse la nivelul sistemului nervos central (somnolenţă, depresie, stare de confuzie, anxietate, stare de nervozitate) şi trombocitopenie.

Foarte rar, au apărut manifestări pulmonare, hepatită şi fotosensibilizare.

Alte reacţii adverse Tulburări hepatice: encefalopatie hepatică, necroză hepatică şi icter colestatic. Foarte rar, au fost raportate cazuri de hepatită severă, cu evoluţie letală. De obicei, modificările hepatice au fost reversibile la întreruperea tratamentului sau scăderea dozei.

Tulburări ale sistemului imunitar: reacţii de fotosensibilitate de diferite tipuri, erupţii veziculare, necroze epidermice, eritem şi ulceraţii.

Tulburări renale şi ale căilor urinare: urini de culoare verde–galbui, datorită flutamidei şi/sau metaboliţilor acesteia. Tulburări ale aparatului genital şi sânului: au fost raporatate 2 cazuri de carcinom mamar la pacienţii cărora li s-a administrat flutamidă. Într-unul dintre cazuri a fost semnalată agravarea unui nodul preexistent, care a fost detectat înaintea iniţierii monoterapiei cu flutamidă la un pacient cu hipertrofie prostatică benignă. După excizie, s-a stabilit diagnosticul de carcinom ductal slab diferenţiat. Cel de-al doilea caz raportat a semnalat prezenţa ginecomastiei şi a unui nodul observat la 2, respectiv 6 luni după iniţierea monoterapiei cu flutamidă pentru carcinom de prostată în stadiu avansat. La 9 luni după instituirea terapiei, nodulul a fost excizat şi diagnosticat ca tumoră ductală invazivă moderat diferenţiată, în stadiul T4N0M0, G3, fără metastaze.

De asemenea, au fost raportate valorile anormale ale rezultatelor testelor de laborator, inclusiv modificări ale funcţiei hepatice, concentraţii crescute ale azotului ureic în sânge şi, rareori, concentraţii crescute ale creatininemiei.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.