Captopril Arena 50 mg

În hipertensiunea arterială medie sau uşoară:

• iniţial 12,5 mg captopril de 2-3 ori pe zi; după 2 săptămâni, dacă este necesar doza se poate creşte la 25 mg captopril de 2-3 ori pe zi, fără a depăşi 150 mg captopril/zi.

În hipertensiunea arterială severă:

• iniţial 25 mg captopril de 2-3 ori pe zi; după 2 săptămâni, dacă este necesar doza se poate creşte la 50 mg captopril de 2-3 ori pe zi, fără a depăşi 150 mg captopril/zi. Doze mai mari determină o creştere a frecvenţei reacțiilor adverse fără o creştere a efectului terapeutic; în acest caz pentru a obţine efectul terapeutic scontat este recomandată asocierea și a altor medicamente antihipertensive (de exemplu diuretice, beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu).

În hipertensiunea arterială tratată cu diuretice şi în hipertensiunea renovasculară, doza iniţială recomandată este de 6,25-12,5 mg captopril/zi; ulterior se poate creşte treptat în funcţie de răspunsul terapeutic. Se recomandă măsurarea creatininemiei şi kaliemiei inainte de începerea tratamentului şi în primele 15 zile de la începerea tratamentului. Doza de întreţinere se stabileşte astfel încât tensiunea arterială sistolică în ortostatism să nu scadă sub 90 mmHg.

În insuficienţa renală dozele se calculează în funcţie de clearance-ul creatininei.

În mod obişnuit, ele sunt prezentate în tabelul următor:

Insuficienţa cardiacă congestivă: pacienţii trebuie atent monitorizați în timpul tratamentului cu captopril. Doza recomandată pentru începerea tratamentului este de 6,25-12,5 mg captopril de 2-3 ori pe zi. Aceasta poate fi în crescută progresiv la intervale de 2-3 săptămâni până la o doza de întreţinere de 50-100 mg captopril în 2-3 prize zilnice.

Infarct miocardic – faza acută: tratamentul cu captopril trebuie început cât mai devreme după un infarct miocardic acut, la pacienţi stabili hemodinamic. Se recomandă administrarea unei doze iniţiale de 6,25 mg captopril, urmată de 12,5 mg după 2 ore şi apoi 25 mg după 12 ore. Creşterea dozei trebuie efectuată progresiv corespunzător cu toleranţa pacientului, până la o doza de 100 mg pe zi, care se va mentine timp de 4 săptămâni, în funcţie de toleranţa hemodinamică a pacientului. După 4 săptămâni tratamentul va fi reevaluat. Dacă tratamentul cu captopril nu a fost început în faza acută a infarctului miocardic, în primele 24 ore, se recomandă începerea tratamentului în primele 3 – 16 zile după un infarct miocardic acut, şi numai după atingerea unei stări hemodinamice stabile. Doza iniţială este de 6,25 mg, urmată de 12,5 mg captopril de trei ori pe zi, apoi 25 mg de trei ori pe zi, in funcţie de toleranţa individuală a pacientului.

Doza recomandată pentru o cardioprotecţie eficace este cuprinsă între 75-150 mg pe zi, în 2 sau 3 prize.

Nefropatia diabetică Doza recomandată este de 50 -100 mg captopril în 2-3 prize zilnice. În caz de insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în funcţie de gradul insuficienţei renale.

Copii: nu sunt disponibile suficiente date referitoare la utilizarea captoprilului la copii.

Pacienţii cu tratament diuretic: Vezi Atenţionări şi precauţii speciale.

Vârstnici: nu este necesară ajustarea dozelor la aceasta categorie de pacienti, în afară de cazul când este prezentă o insuficienţă renală. Funcţia renală trebuie să fie evaluată (vezi Atenţionări şi precauţii speciale) înainte de începerea tratamentului. Doza ar trebui scăzută până la cea mai mică doză posibilă care realizează un control adecvat al tensiunii arteriale.

Vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 și 5.1.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

La pacienţii din ambulator este importantă evaluarea efectului primei doze. În mod corespunzător, supravegherea medicală a pacientului este necesară până când se atinge doza de întreţinere. Dozele altor medicamente utilizate în asociere cu captoprilul trebuie ajustate.

Pacienţii alergici la un inhibitor al enzimei de conversie, pot prezenta reactivitate imunologică încrucişată şi pentru alţi reprezentanţi ai grupei. În caz de asocieri medicamentoase multiple este necesară supravegherea funcţiei renale şi hematopoieza.

La pacienţii trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie (IECA) s-au raportat cazuri rare de edem angioneurotic al feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui. Acestea pot să apară în orice moment pe durata tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu captopril va fi întrerupt imediat şi se va asigura monitorizarea corespunzătoare până la dispariţia completă a simptomelor. În situaţiile în care edemul s-a localizat la faţă sau buze, fenomenele s-au remis de obicei fără tratament, deşi antihistaminicele au fost utile pentru atenuarea simptomelor. Edemul angioneurotic asociat cu edem laringian poate fi letal. Când sunt interesate limba, glota sau laringele, cu pericol de obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie instituit prompt un tratament adecvat care poate include soluţie de adrenalină 1:1000 injectată subcutanat (0,3 ml până la 0,5 ml) şi/sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor aeriene. Pacienţii cu antecedente de edem angioneurotic fără legătură cu tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie pot prezenta un risc crescut de edem angioneurotic.

Hipotensiunea arterială simptomatică a fost rar întâlnită la pacienţii cu hipertensiune arterială necomplicată. Este mai probabil ca hipotensiunea arterială să apară la pacienţii hipertensivi trataţi cu captopril dacă aceştia prezintă hipovolemie, de exemplu prin tratament diuretic, regim hiposodat, dializă, diaree sau vărsături. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală asociată, s-a observat apariţia hipotensiunii arteriale simptomatice. Aceasta este mai probabilă în caz de insuficienţă cardiacă avansată care necesită doze mari de diuretice de ansă şi este însoţită de hiponatremie şi insuficienţă renală. La aceşti pacienţi tratamentul trebuie început sub supraveghere medicală şi este necesară supravegherea strictă ori de câte ori este crescută doza de captopril sau de diuretice. Este necesară o supraveghere atentă şi în cazul pacienţilor cu ateroscleroză cunoscută, cardiopatie ischemică sau afecţiuni cerebrovasculare, la care o scădere exagerată a tensiunii arteriale poate duce la infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Atunci când li s-a administrat captopril concomitent cu un diuretic, unii pacienţi fără nici o afecţiune renală aparentă preexistentă au dezvoltat creşteri ale ureei şi creatininei plasmatice, de obicei minore şi tranzitorii. În acest caz poate fi necesară reducerea dozei şi/sau întreruperea diureticului şi/sau a tratamentului cu captopril. Hipotensiunea arterială care urmează începerii tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie poate determina agravarea insuficienţei renale. La pacienţii cu insuficienţă renală poate fi necesară reducerea dozelor sau/şi administrarea la intervale mai mari (vezi punctul 4.2.). În această situaţie au fost semnalate cazuri de insuficienţă renală acută, obişnuit reversibilă. La unii pacienţi cu stenoză bilaterală a arterelor renale sau stenoza arterei renale pe rinichi unic, pot să apară creşteri ale ureei şi creatininei plasmatice, de aceea inhibitorii enzimei de conversie sunt de regulă contraindicaţi.

Se impune prudenţă la administrarea captoprilului la bolnavii dializaţi (risc de reacţii anafilactoide).

La pacienţii imunodeprimaţi captoprilul poate produce deprimare medulară. Se recomandă prudenţă la pacienţii trataţi cu diuretice (risc de hipotensiune arterială). În aceste cazuri se va lua în considerare fie întreruperea administrării diureticului cu 3-4 zile înainte de începerea tratamentului cu captopril, fie captoprilul se va administra în doze mici la început, dozele urmând a fi crescute treptat în funcţie de răspunsul terapeutic. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă, tratamentul se începe cu doze mici, eventual se reduc şi dozele de diuretic. În hipertensiunea arterială severă, captoprilul se poate asocia cu un diuretic şi un blocant beta-adrenergic sau un inhibitor simpatic prin acţiune centrală. În toate cazurile se recomandă supravegherea funcţiei renale în prima săptămână de tratament. La vârstnici, înainte de începerea tratamentului se recomandă evaluarea funcţiei renale. Iniţial se recomandă administrarea medicamentului în doze mici, dozele urmând a fi crescute treptat în funcţie de răspunsul terapeutic, pentru a evita scăderea bruscă a tensiunii arteriale.

Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei pot produce tuse. În mod caracteristic tusea este neproductivă, persistentă şi dispare la întreruperea tratamentului. La stabilirea diagnosticului diferenţial al tusei trebuie avută în vedere şi posibilitatea producerii acesteia de către inhibitorii enzimei de conversie.

La pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu agenţi care produc hipotensiune arterială, captoprilul blochează formarea angiotensinei II secundară eliberării compensatorii de renină. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este datorată acestui mecanism, ea se poate corecta prin expansiune volemică.

Sarcina: Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Hipotensiunea arterială şi hipotensiunea ortostatică sunt favorizate de tratamentul diuretic şi dieta hiposodată, de insuficienţa renală (îndeosebi la pacienţii vârstnici). Tusea uscată, însoţită sau nu de obstrucţie nazală, este o reacţie adversă frecventă, caracteristică grupei. Disgeuzia (tulburările de gust), constând în gust metalic, reducerea sau absenţa discriminării gustului, sunt mai frecvente în primele trei luni de tratament, pentru dozele mari şi la bolnavii cu insuficienţă renală.

Ocazional pot să apară: cefalee, astenie, gastralgii, anorexie, greaţă, dureri abdominale. De asemenea, pot să apară reacţii alergice: prurit, erupţii cutanate, edem angioneurotic.

Fenomene de insuficienţă renală funcţională, reversibilă la oprirea tratamentului, apar mai frecvent la bolnavii cu insuficienţă cardiacă, la deshidrataţi şi la cei trataţi cu diuretice. La bolnavii cu stenoză de arteră renală bilaterală sau pe rinichi unic funcţional şi la cei cu coarctaţie de aortă, aceste fenomene pot fi severe. În timpul tratamentului cu captopril poate apare proteinurie, la doze >150 mg/zi.

Poate să apară hiperkaliemie (prin scăderea secreţiei de aldosteron). Reacţii adverse hematologice survin foarte rar, dar pot fi de mare gravitate. Pot să apară neutropenie sau agranulocitoză când captoprilul se administrează bolnavilor cu insuficienţă renală, colagenoze (lupus eritematos sistemic, sclerodermie) sau la cei trataţi cu imunosupresoare. Captoprilul mai poate produce anemie aplastică (mai frecventă la bolnavii dializaţi sau transplantaţi renal).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro.