Doxorubicina Accord 2 mg/ml

Doxorubicină Accord trebuie administrat numai sub supravegherea unui medic specializat şi cu multă experienţă în administrarea tratamentului citotoxic. De asemenea, pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie şi frecvent în timpul tratamentului (vezi pct. 4.4).

Din cauza riscului de apariţie a cardiomiopatiei, adesea letală, trebuie evaluate riscurile şi beneficiile pentru fiecare pacient înainte de fiecare administrare.

Doxorubicină Accord se administrează intravenos şi intravezical şi nu trebuie administrat pe cale orală, subcutanată, intramusculară sau intratecală. Doxorubicina poate fi administrată intravenos în bolus în câteva minute, sub formă de perfuzie scurtă de până la o oră, sau în perfuzie continuă, timp de până la 96 de ore.

Soluţia se administrează prin intermediul unui tub de perfuzie cu soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%) sau soluţie perfuzabilă de glucoză 50 mg/ml (5%), în decurs de 3-10 minute. Această metodă scade la minim riscul de dezvoltare a tromboflebitei şi extravazării perivenoase, care determină apariţia celulitei locale severe, apariţia de vezicule şi necroza ţesuturilor. O injecţie directă intravenoasă nu este recomandată, datorită riscului de extravazare, care poate să apară chiar şi în prezenţa aspiraţiei prin ac a sângelui eliminat.

Administrarea intravenoasă Doza de Doxorubicină Accord depinde de schema terapeutică, starea generală şi de tratamentul anterior al pacientului. Schema de tratament cu clorhidrat de doxorubicină poate varia în funcţie de indicaţie (tumori solide sau leucemia acută) şi conform utilizării sale în schemele de tratament specific (ca monoterapie sau în asociere cu alte medicamente citotoxice, sau ca parte a procedurilor multidisciplinare care includ asocierea chimioterapiei cu intervenţia chirurgicală, radioterapie şi tratament hormonal).

Monoterapie Doza se calculează de obicei în funcţie de suprafaţa corporală (mg/m2). Pe această bază se recomandă o doză de 60-75 mg/m2 la fiecare trei săptămâni în cazul în care doxorubicina este utilizată ca monoterapie.

Terapie combinată Dacă Doxorubicină Accord este administrat în asociere cu alte medicamente citostatice cu toxicitate adăugată, cum ar fi o doză mare de ciclofosfamidă i.v. sau compuşi înrudiţi ai antraciclinei cum sunt daunorubicină, idarubicină şi/sau epirubicină, doza de doxorubicină trebuie scăzută la 30-60 mg/m2 la fiecare 3 – 4 săptămâni.

La pacienţii care nu pot primi întreaga doză (de exemplu în caz de imunosupresie, vârstnici), o doză alternativă de tratament este 15-20 mg/m2 pe săptămână.

Administrarea intravezicală Doxorubicină Accord poate fi administrat prin instilare intravezicală în tratamentul cancerului superficial al vezicii urinare şi pentru a preveni recidiva tumorii după rezecţie transuretrală (RTU), la pacienţii cu risc crescut de recidivă. Doza recomandată de Doxorubicină Accord pentru tratamentul intravezical local al tumorilor superficiale ale vezicii urinare este de 30-50 mg administrată în 25-50 ml soluţie injectabilă de

clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%), prin instilare. Concentraţia optimă este de aproximativ 1 mg/ml. În general, soluţia trebuie să rămână în vezica urinară timp de 1-2 ore. Pe parcursul acestei perioade, pacientul trebuie întors la 90° la fiecare 15 minute. Pentru a evita diluarea nedorită cu urină, pacientul nu trebuie să bea nimic timp de 12 de ore înainte de tratament (astfel se scade producţia de urină la aproximativ 50 ml/h). Instilarea poate fi repetată, la un interval cuprins între o săptămână şi o lună, dependent de tipul tratamentului, terapeutic sau profilactic.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică: Deoarece clorhidratul de doxorubicină se elimină în principal pe cale hepatică şi biliară, eliminarea medicamentului poate fi scăzută la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau cu obstrucţie biliară şi astfel pot apare reacţii adverse severe.

Recomandările generale de ajustare a dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică se bazează pe concentraţia serică a bilirubinei:

Bilirubinemie Doza recomandată 1,2-3,0 mg/100 ml 50% 3,1-5,0 mg/100 ml 25%

Doxorubicina este contraindicată la pacienţii cu tulburare severă a funcţiei hepatice (vezi pct. 4.3).

Pacienţi cu risc de insuficienţă renală La pacienţii cu insuficienţă renală (RFG < 10 ml/min) trebuie administrată numai 75% din doza recomandată.

În scopul evitării cardiomioapatiei se recomandă ca doza maximă cumulativă totală de 450-550 mg/m2 să nu fie depăşită (incluzând utilizarea altor medicamente înrudite cum este daunorubicina). Pacienţii cu boală cardiacă concomitentă, care urmează radioterapia mediastinală şi/sau cardiacă, pacienţii trataţi anterior cu medicamente alchilante şi pacienţii cu risc crescut (cu hipertensiune arterială de mai mult de 5 ani, cu leziuni coronariene, valvulare sau miocardice, sau pacienţii cu vîrsta peste 70 ani) nu trebuie să depăşească doza maximă totală de 400 mg/m2, iar funcţia cardiacă a acestor pacienţi trebuie monitorizată (vezi pct. 4.4).

Doza la copii Doza pentru copii poate fi necesar să fie redusă; vă rugăm să vă referiţi la protocoalele pentru tratament şi la literatura de specialitate.

Pacienţi obezi și pacientii cu infiltrație neoplazică la nivelul măduvei osoase La pacienţii obezi și la pacientii cu infiltrație neoplazică la nivelul măduvei osoase poate fi necesară o doză iniţială redusă sau un interval prelungit de administrare a dozei (vezi pct. 4.4).

Doxorubicină Accord trebuie administrat numai sub supravegherea unui medic specialist cu experienţă în terapia citotoxică care se administrează i.v. sau intravezical. Clorhidratul de doxorubicină poate să potenţeze toxicitatea altor terapii antineoplazice. Un control atent al posibilelor complicaţii clinice trebuie efectuat, în special la pacienţii vârstnici, la pacienţii cu antecedente de boală cardiacă sau cu supresia măduvei hematopoetice, sau la pacienţii care anterior au fost trataţi cu antracicline, sau trataţi prin iradiere mediastinală.

Tratamentul iniţial cu doxorubicină necesită o atentă observaţie a pacientului şi analize de laborator extensive. De aceea, se poate recomanda ca pacienţii să fie să fie spitalizaţi cel puţin în timpul primei faze de tratament. Doxorubicina poate cauza infertilitate în timpul administrării medicamentului.

Înaintea începerii tratamentului cu doxorubicină, pacienţii trebuie să nu mai aibă toxicităţile acute ale tratamentului citotoxic anterior (cum sunt stomatite, neutropenie, trombocitopenie şi infecţii generalizate).

Înaintea sau în timpul tratamentului cu doxorubicină sunt recomandate următoarele examene de monitorizare (frecvenţa acestor examinări depinde de starea generală a pacientului, doza şi medicaţia administrată concomitent):

• radiografii pulmonare şi toracice şi ECG
• monitorizarea periodică a funcţiei cardiace (FEVS, de exemplu, ECG, UCG şi scanare AGMU)
• inspecţie zilnică a cavităţii orale şi faringelui pentru modificări ale mucoasei
• analize sanguine: hematocrit, număr trombocite, formula leucocitară, AST, ALT, LDH, bilirubină, acid uric.

Controlul tratamentului Înainte de începerea tratamentului, se recomandă controlul funcţiei hepatice prin utilizarea testelor convenţionale, cum sunt AST, ALT, ALP şi bilirubina, precum şi a funcţiei renale (vezi pct. 4.4).

Controlul funcţiei ventriculare stângi Pentru optimizarea stării cardiace a pacientului trebuie efectuată investigaţia FEVS prin ecografie sau scintigrafie cardiacă. Acest control trebuie efectuat înaintea începerii tratamentului şi după fiecare doză cumulativă de aproximativ 100 mg/m2 (vezi pct. 4.4).

Funcţia cardiacă Cardiotoxicitatea este un risc al tratamentului cu antraciclină care poate fi manifestat prin evenimente timpurii (de exemplu acute) sau evenimente tardive (de exemplu întârziate).

Evenimente timpurii (de exemplu acute):Toxicitatea timpurie a doxorubicinei constă în principal în tahicardie sinusală şi/sau anomalii ECG cum sunt modificări nespecifice ale undei ST-T. De asemenea, au fost raportate tahiaritmii, inclusiv contracţii ventriculare premature şi tahicardie ventriculară, bradicardie, precum şi bloc atriventricular şi de ramură. Aceste simptome indică în general toxicitate acută tranzitorie. De obicei, aceste efecte nu indică apariţia ulterioară a cardiotoxicităţii întârziate, şi în general nu constituie un motiv de întrerupere a tratamentului cu doxorubicină. Turtirea şi lărgirea complexului QRS peste limitele normale poate indica cardiomiopatia indusă de clorhidratul de doxorubicină. Ca regulă, la pacienţii cu valoare iniţială FEVS normală (=50%), o scădere a valorii absolute cu 10% sau scăderea sub 50% indică difuncţie cardiacă, şi în astfel de situaţie tratamentul cu clorhidrat de doxorubicină trebuie evaluat cu atenţie.

Evenimente tardive (de exemplu întârziate): Toxicitatea cardiacă tardivă se dezvoltă de obicei mai târziu în cursul tratamentului cu doxorubicină, sau în termen de 2-3 luni după terminarea tratamentului, dar au fost, de asemenea, raportate şi apariţia de evenimente tardive, de la câteva luni până la ani după terminarea tratamentului. Cardiomiopatia tardivă se manifestă prin scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) şi/sau semne şi simptome de insuficienţă cardiacă congestivă (ICC) cum sunt dispnee, edem pulmonar, edem dependent, cardiomegalie şi hepatomegalie, oligurie, ascită, revărsat pleural şi ritm galopant. De asemenea, au fost raportate efecte subacute cum sunt pericardită/miocardită. Insuficienţa cardiacă congestivă (ICC) care pune viaţa în pericol este cea mai severă formă a cardiomiopatiei induse de antraciclină şi reprezintă toxicitatea medicamentului care limitează doza cumulativă.

Funcţia cardiacă trebuie evaluată înainte ca pacienţii să înceapă tratamentul cu doxorubicină şi trebuie monitorizată pe parcursul tratamentului, pentru a minimaliza riscul apariţiei insuficienţei cardiace severe. Riscul poate fi scăzut prin monitorizarea regulată a FEVS în timpul tratamentului cu întreruperea imediată a doxorubicinei la primul semn de insuficienţă cardiacă. Metoda cantitativă adecvată pentru evaluarea repetată a funcţiei cardiace (evaluarea FEVS) include Angiografie Multipla (AGMU) sau ecocardiografie (ECO). Evaluarea cardiacă iniţială prin ECG şi ori prin scanare AGMU ori prin ECO este recomandată la pacienţii cu factori de risc pentru cardiotoxicitate crescută. Determinări repetate ale FEVS prin AGMU sau ECO trebuie efectuate, în mod special cu doze mari, cumulative de antraciclină. Tehnica utilizată iniţial pentru evaluare trebuie să fie aceeaşi pentru toate evaluările ulterioare.

Probabilitatea dezvoltării ICC, estimată în jur de 1%-2% la doza cumulativă de 300 mg/m2 creşte încet până la doza cumulativă totală de 450-550 mg/m2. După aceasta, riscul dezvoltării ICC creşte vertiginos şi este recomandat să nu se depăşească doza cumulativă maximă de 550 mg/m2.

Factorii de risc pentru toxicitate cardiacă includ boala cardiovasculară activă sau latentă, radioterapie anterioară sau concomitentă în zona mediastinală/pericardică, terapia anterioară cu alte antracicline sau antracendione și utilizarea concomitentă de medicamente cu capacitatea de a suprima contractilitatea cardiacă sau de substanțe cardiotoxice (de exemplu, trastuzumab) și vârsta peste 70 de ani. Antraciclinele, inclusiv doxorubicina, nu trebuie administrate concomitent cu alți agenți cardiotoxici, cu excepția cazului în care funcția cardiacă a pacientului este atent monitorizată (vezi pct. 4.5). Pacienții tratați cu antracicline după oprirea terapiei cu alți agenți cardiotoxici, în special cei cu timp de înjumătățire lung, cum este trastuzumab, pot prezenta, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta cardiotoxicitate. Timpul de înjumătățire raportat al trastuzumabului este variabil. Trastuzumab poate persista în circulație până la 7 luni. Prin urmare, medicii trebuie să evite utilizarea terapiei pe bază de antracicline timp de până la 7 luni după oprirea tratamentului cu trastuzumab, atunci când este posibil. Dacă acest lucru nu este posibil, funcția cardiacă a pacientului trebuie monitorizată cu atenție.

Funcția cardiacă trebuie monitorizată cu atenție la pacienții cărora li se administrează doze cumulate mari și la cei cu factori de risc. Cu toate acestea, cardiotoxicitatea indusă de doxorubicină poate apărea la doze cumulate mai mici, indiferent dacă sunt sau nu prezenți factori de risc cardiac.

La pacienții cu insuficiență cardiacă, beneficiul tratamentului ulterior trebuie evaluat cu atenție, în raport cu riscul potențial.

Copii şi adolescenţi Copiii şi adolescenţii prezintă risc crescut de apariţie a cardiotoxicităţii întârziate în urma administrării de doxorubicină. Este posibil ca adolescenţii şi copiii de sex feminin să prezinte un risc mai crescut decât cei de sex masculin. Se recomandă efectuarea periodică a evaluărilor cardiace ulterioare pentru monitorizarea acestui efect.

Este probabil ca toxicitatea doxorubicinei şi a altor antracicline sau antracendione să fie aditivă.

Funcţia hepatică Doxorubicina este eliminată în principal prin intermediul sistemului hepato-biliar. Bilirubinemia totală trebuie evaluată înainte şi în timpul tratamentului cu doxorubicină, iar doza trebuie redusă la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Pacienţii cu bilirubinemie crescută pot avea o eliminare mai lentă a medicamentului, cu creşterea toxicităţii generale. La aceşti pacienţi sunt recomandate doze mai mici (vezi pct. 4.2).

Pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu trebuie tratați cu doxorubicină (vezi pct. 4.3).

Toxicitate hematologică și a măduvei osoase La fel ca alți agenți citotoxici, doxorubicina poate produce mielosupresie. Profilurile hematologice trebuie evaluate înainte şi în timpul fiecărui ciclu de tratament cu doxorubicină, incluzând numărul total de leucocite și formula leucocitară, numărul de globule roșii și de trombocite. Leucopenia şi/sau granulocitopenia (neutropenia) sunt manifestarea predominantă a toxicităţii hematologice a doxorubicinei şi reprezintă cea mai comună toxicitate acută care limitează doza acestui medicament. Leucopenia și neutropenia pot fi severe (și sunt în general mai severe în cazul schemelor terapeutice cu doze mari). Leucopenia şi neutropenia apar între 10-14 zile după administrarea medicamentului; în cele mai multe cazuri, numărul leucocitelor/neutrofilelor revine la normal până în ziua 21 la pacienții cu capacitate normală de regenerare a măduvei osoase. Dacă apare o suprimare severă a măduvei osoase, poate fi necesar un suport adecvat al măduvei osoase (pot fi necesare celule stem periferice și/sau factori de stimulare a coloniilor [CSF]). De asemenea, pot apare trombocitopenia şi anemia. Consecinţele clinice ale mielosupresiei severe includ febră, infecţii, sepsis/septicemie, şoc septic, hemoragie, hipoxie tisulară sau deces. Antibioticele cu utilizare intravenoasă trebuie administrate imediat dacă apare neutropenie febrilă.

Leucemie secundară Leucemia secundară cu sau fără fază preleucemică a fost raportată la pacienţii trataţi cu antracicline (incluzând doxorubicină). Leucemia secundară este mai frecventă când astfel de medicamente sunt administrate în asociere cu alte antineoplazice care afectează sinteza de ADN, când pacienţii au fost intens pretrataţi cu medicamente citotoxice sau când dozele de antracicline au fost mărite. Aceste leucemii pot avea o perioadă de latenţă de 1-3 ani.

Administrare intravezicală Administrarea intravezicală a doxorubicinei poate produce simptome de cistită chimică (de exemplu disurie, frecvenţă crescută de urinare, nocturie, strangurie, hematurie, necroza peretelui vezicii urinare). Este necesară atenţie specială în cazul unor probleme de cateter (de exemplu obstrucţie uretrală cauzată de invazia tumorii intravezicale). Administrarea intravezicală este contraindicată pentru tumorile care au penetrat vezica urinară (peste T1).

Utilizarea căii intravezicale de administrare nu trebuie încercată la pacienţii cu tumori invazive care au penetrat peretele vezicii urinare, cu infecţii ale tractului urinar, condiţii inflamatorii ale vezicii urinare.

Extravazare:

Injectarea greşită perivenoasă determină necroză locală şi tromboflebită. O senzaţie de arsură la locul de administrare indică administrarea perivenoasă. Dacă apare extravazarea, perfuzia sau injecţia trebuie imediat oprită; acul trebuie menţinut la locul său pentru un timp scurt şi apoi îndepărtat după aspirare scurtă. În cazul extravazării se începe perfuzia intravenoasă cu dexrazoxan, nu mai târziu de 6 ore după extravazare (vezi Rezumatul Caracteriscilor Produsului pentru dexrazoxan pentru dozare şi informaţii suplimentare). În cazul în care dexrazoxan este contraindicat, se recomandă aplicarea locală a dimetilsulfoxid 99% (DMSO), pe o zonă dublă faţă de mărimea zonei afectate (4 picături la 10 cm2 suprafaţă de piele) şi repetarea acestei aplicări de trei ori pe zi pentru o perioadă de cel puţin 14 zile. Dacă este necesară poate fi considerată debridarea. Datorită mecanismului antagonist, zona trebuie răcită după aplicarea DMSO (vasoconstricţie faţă de vasodilatare), de exemplu pentru a reduce durerea. Nu se utilizează DMSO la pacienţii care primesc dexrazoxan pentru tratarea extravazării indusă de antraciclină. Alte măsuri au fost tratate controversiv în literatură şi nu au o valoare definită.

Radioterapia Toxicitatea indusă de radiaţii (miocard, mucoase, piele şi ficat) a fost de asemenea raportată. Este obligatorie atenţia specială la pacienţii anterior trataţi cu radioterapie, care urmează concomitent radioterapia sau care au planificat să urmeze radioterapie. Aceşti pacienţi prezintă risc special pentru reacţii locale în zona radiată (fenomenul de recădere) dacă este utilizat clorhidratul de doxorubicină. În legătură cu aceasta, a fost raportată hepatotoxicitate (afectarea ficatului), uneori letală. Iradierea anterioara a zonei mediastinale creşte cardiotoxicitatea doxorubicinei. În acest caz special, doza cumulativă de 400 mg/m2 nu trebuie depăşită.

Carcinogeneză și mutageneză, afectarea fertilității (vezi pct. 4.6) Doxorubicina poate avea efecte genotoxice. Doxorubicina poate determina infertilitate în timpul administrării medicamentului. La femei, doxorubicina poate determina amenoree. Deşi după încetarea tratamentului, ovulaţia şi menstruaţia par să revină la normal, menopauza prematură poate să apară.

Doxorubicina a fost dăunătoare pentru organele aparatului reproducător masculin în studiile la animale, ducând la atrofie testiculară, degenerare difuză a tubilor seminiferi și hipospermie.

Doxorubicina este mutagenă şi poate induce anomalii cromozomiale la spermatozoizii umani. Oligospermia sau azoospermia poate fi permanentă; cu toate acestea, în unele cazuri s-a raportat că numărul de spermatozoizi revine la nivelurile normospermice. Acest lucru poate apărea după mai mulţi ani de la terminarea tratamentului. Bărbaţii care urmează un tratament cu doxorubicină trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace.

Toxicitate embriofetală Doxorubicina poate provoca genotoxicitate. Sunt necesare măsuri de contracepție eficiente, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, în timpul tratamentului cu doxorubicină și pentru o perioadă după oprirea acestuia. Pacienții care doresc să aibă copii după oprirea tratamentului trebuie sfătuiți să solicite consiliere genetică, dacă este necesar, dacă aceasta este disponibilă (vezi pct. 4.6 și 5.3).

Toxicitate gastrointestinală Mucozitele (în principal stomatite, mai rar esofagite) pot apărea la pacienţi în timpul tratamentului cu doxorubicină. Semnele și simptomele clinice ale mucozitei includ durere sau senzație de iritație, eritem, eroziuni/ulcerații (adesea pe întreaga zonă laterală a limbii și pe mucoasa sublinguală), sângerări și infecții. Stomatita apare, în general, la scurt timp după administrarea medicamentului și, în cazuri severe, se poate manifesta în decurs de câteva zile cu ulcerații ale mucoasei, dar de obicei s-a remis în jurul celei de a treia săptămâni de tratament. Pot apărea greață, vărsături și, ocazional, diaree și dureri abdominale. Cazurile severe de vărsături și diaree pot provoca deshidratare.

Greața și vărsăturile pot fi prevenite sau atenuate prin administrarea unui tratament antiemetic adecvat.

Ulcerația și necroza colonului, și în special a cecului, au fost descrise la pacienții cu leucemie acută non-limfoblastică, tratați cu un ciclu de 3 zile de doxorubicină în asociere cu citarabină. Acestea pot provoca hemoragii sau infecții severe, uneori letale.

Terapii antineoplazice Doxorubicina poate să potenţeze toxicitatea altor terapii antineoplazice. S-a raportat exacerbarea cistitei hemoragice indusă de ciclofosfamidă şi creşterea hepatotoxicităţii 6-mercaptupurinei. Ca şi în cazul altor medicamente citotoxice, la utilizarea doxorubicinei au fost raportate fenomene tromboflebitice şi tromboembolice incluzând embolism pulmonar (fatal în unele cazuri) (vezi pct. 4.8).

Vaccinuri Acest medicament nu este recomandat în general în asociere cu vaccinurile vii atenuate. Contactul cu persoanele vaccinate recent împotriva poliomielitei trebuie evitat. Administrarea vaccinurilor vii sau vii-atenuate la pacienţii imunocompromişi din cauza medicamentelor utilizate în chimioterapie, inclusiv a doxorubicinei, poate determina infecţii grave sau fatale. Pot fi administrate vaccinuri cu virusuri moarte sau inactivate; totuşi, răspunsul la aceste vaccinuri poate fi diminuat.

Altele Eliberarea sistemică a doxorubicinei este redusă la pacienţii obezi (de exemplu >130% greutate corporală ideală); acești pacienți trebuie monitorizați strict în cazul unui tratament cu doză completă (vezi pct. 4.2).

Sindromul de liză tumorală: Doxorubicina poate induce hiperuricemia, ca o consecinţă a catabolismului purinic extensiv care acompaniază liza rapidă indusă de medicament a celulelor tumorale (sindromul de liză tumorală) (vezi pct. 4.8). Concentraţiile de acid uric din sânge, de potasiu, fosfat de calciu şi creatinină trebuie să fie evaluate după tratamentul iniţial. Hidratarea, alcalinizarea urinei şi profilaxia cu alopurinol pentru prevenirea hiperuricemiei pot minimaliza complicaţiile potenţiale ale sindromului de liză tumorală.

Clorhidratul de doxorubicină poate produce colorarea roşiatică a urinei. Pacientul trebuie atenţionat că acest lucru nu reprezintă niciun risc pentru sănătate.

Doza nu trebuie repetată în cazul prezenţei sau apariţiei mielosupresiei sau ulceraţiei bucale. Ultima poate fi precedată de senzaţii de arsură bucală premonitorii şi repetarea dozei în prezenţa acestui simptom nu este recomandată.

Reacții cutanate și reacții de hipersensibilitate: Alopecia și întreruperea creșterii bărbii apar frecvent. Această reacție adversă este de obicei reversibilă, cu creșterea completă a întregului păr în două până la trei luni de la terminarea terapiei.

Pot apărea și eritem facial tranzitoriu, hiperpigmentare a pielii și unghiilor, fotosensibilitate și hipersensibilitate a pielii iradiate (radiodermită).

Reacțiile de hipersensibilitate pot apărea în cazuri rare. Urticaria și anafilaxia au fost raportate la pacienții tratați cu doxorubicină; semnele sau simptomele acestor reacții pot varia de la erupții cutanate și prurit la febră, frisoane și șoc. De asemenea, a fost raportat „sindromul mână-picior” (eritrodisestezie palmoplantară sau eritem acral).

Sodiu Acest medicament conține 0,15 mmol (3,5 mg) sodiu per ml. De luat în considerare la pacienții care urmează o dietă cu conțiunut de sodiu controlat. Diferitele mărimi de ambalaj ale acestui medicament conțin următoarele cantități de sodiu:

Flacon de 5 Această mărime de ambalaj conține mai puțin de 1 mmol sodiu (23 mg), adică practic „nu ml conține sodiu”. Flacon de 10 Această mărime de ambalaj conține 35,42 mg sodiu, echivalent cu 1,77% din doza zilnică ml maximă recomandată de OMS, de 2 g sodiu pentru un adult. Flacon de 25 Această mărime de ambalaj conține 88,55 mg sodiu, echivalent cu 4,43% din doza zilnică ml. maximă recomandată de OMS, de 2 g sodiu pentru un adult. Flacon de 50 Această mărime de ambalaj conține 177,10 mg sodiu, echivalent cu 8,85% din doza zilnică ml maximă recomandată de OMS de 2 g sodiu pentru un adult. Flacon de Această mărime de ambalaj conține 354,20 mg sodiu, echivalentul a 17,71% din doza 100 ml zilnică maximă recomandată de OMS de 2 g sodiu pentru un adult.

Tratamentul cu doxorubicină cauzează adesea reacţii adverse, iar unele dintre aceste reacţii sunt suficient de grave pentru a atrage după sine monitorizarea atentă a pacientului. Frecvenţa şi tipul de reacţii adverse sunt influenţate de viteza de administrare şi de doză. Supresia medulară este o reacţie adversă care duce la limitarea imediată a dozei, dar care este de obicei tranzitorie. Consecinţele clinice ale toxicităţii hematologice/ hematopoietice ale doxorubicinei pot fi febră, infecţii, sepsis/septicemie, şoc septic, hemoragii, hipoxie tisulară sau deces. Greaţa şi vărsăturile, precum şi alopecia sunt observate la aproape toţi pacienţii.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate în asociere cu tratamentul cu doxorubicină:

Tabelul reacțiilor adverse

Infecții și infestări

Foarte frecvente Infecție Frecvente Sepsis

Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi)

Rare Leucemie mieloidă acută secundară în asociere cu medicamente antineoplazice care afectează ADN-ul (vezi pct. 4.4), sindrom de liză tumorală

Cu frecvenţă necunoscută Leucemie limfocitară acută, leucemie mieloidă acută

Tulburări hepatobiliare

Cu frecvenţă necunoscută Hepatotoxicitate, creștere tranzitorie a valorilor serice ale enzimelor hepatice Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte frecvente Leucopenie, neutropenie, anemie, trombocitopenie

Tulburări ale sistemului imunitar Cu frecvenţă necunoscută Reacție anafilactică

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Foarte frecvente Apetit alimentar redus

Cu frecvenţă necunoscută Deshidratare, hiperuricemie

Tulburări oculare Frecvente Conjunctivite

Cu frecvenţă necunoscută Keratite, lăcrimare crescută Tulburări cardiace

Foarte frecvente Cardiotoxicitate Frecvente Insuficiență cardiacă congestivă, tahicardie sinusală

Cu frecvenţă necunoscută Bloc atrioventricular, tahiaritmie, bloc de ramură

Tulburări vasculare

Mai puțin frecvente Embolism

Cu frecvenţă necunoscută Șoc, hemoragie, tromboflebită, flebită, bufeuri Tulburări gastro-intestinale

Foarte frecvente Inflamație a mucoaselor/stomatite, diaree, vărsături, greață

Frecvente Esofagite, durere abdominală

Cu frecvenţă necunoscută Hemoragie gastrointestinală, gastrite erozive, colite, modificări ale culorii mucoaselor

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Foarte frecvente Sindrom de eritrodisestezie palmo-plantară, alopecie

Frecvente Urticarie, erupții cutanate tranzitorii, hiperpigmentare a pielii, hiperpigmentare a unghiilor Cu frecvenţă necunoscută Reacție de fotosensibilitate, hipersensibilitate a pielii iradiate (radiodermie), prurit, tulburări cutanate

Tulburări renale și ale căilor urinare

Frecvente Reacții locale (cistite induse chimic) pot să apară în cazul tratamentului intravezical Cu frecvenţă necunoscută Cromaturiea, insuficiență renală acută

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Cu frecvenţă necunoscută Bronchospasm

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

Cu frecvenţă necunoscută Amenoree, azoospermie, oligospermie

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare Foarte frecvente Pirexie, astenie, frisoane

Frecvente Reacție la nivelul locului de perfuzare

Cu frecvenţă necunoscută Stare generală de rău Investigații diagnostice

Foarte frecvente Scădere a fracției de ejecție, electrocardiogramă anormală, valori serice anormale ale transaminazelor, creștere în greutateb a Timp de 1-2 zile după administrare b Raportat la pacienții cu neoplasm mamar precoce la care s-a administrat tratament adjuvant cu doxorubicină (studiul NSABP B-15)

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă la: Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro