Unacor 1 mg/ml

Doar pentru administrarea intravenoasă.

Mod de administrare: Adulţi: Unacor trebuie administrat sub forma unei doze de încărcare de 50µg/kg timp de 10 minute, în mod obişnuit urmată de o perfuzie continuă cu doze titrate cuprinse într-un interval de 0,375µg/kg/minut şi 0,75µg/kg/minut (o doză standard de 0,5 µg/kg/minut) în funcţie de răspunsul hemodinamic şi de debutul unor reacţii adverse cum sunt hipotensiunea arterială şi aritmiile. Doza totală nu trebuie să depăşească 1,13mg/kg/zi.

Tabelul de mai jos oferă un ghid pentru rata de perfuzare şi dozare, a unei perfuzii de întreţinere cu o soluţie care conţine 200µg/ml milrinonă preparată prin adăugarea a 400 ml soluţie de diluat la 100 ml soluţie perfuzabilă (40 ml diluent la o fiolă de 10 ml, respectiv 80 ml diluent la o fiolă de 20 ml)

În funcţie de necesarul hidric al pacientului pot fi utilizate soluţii perfuzabile de diferite concentraţii. Durata tratamentului depinde de răspunsul clinic al pacientului.

Vârstnici: Experienţa clinică de până în prezent sugerează că nu există recomandări speciale necesare la pacienţi cu funcţie renală normală. Clearence-ul renal ar putea fi redus la pacienţii vârstnici, şi în unele cazuri ar putea fi necesară administrarea unor doze reduse de Unacor.

Insuficienţă renală: Este necesară o reducere a dozelor. Ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală se bazează pe datele obţinute de la pacienţii cu insuficienţă renală comună, dar făra a avea insuficienţă cardiacă, la care s-a observat o creştere semnificativă a timpului de înjumătăţire a milrinonei. Tratamentul cu doza de încărcare nu este afectat, dar ar putea fi necesară reducerea ratei de eliberare, a perfuziei de întreţinere, în funcţie de severitatea (clearance-ul creatininei) insuficienţei renale (vezi tabelul de mai jos):

Copii şi adolescenţi: Dozele selectate din studiile clinice publicate pentru sugari şi copii au fost:

• Doza de încărcare intravenosă: 50 până la 75 μg/kg administrată într-o perioadă de peste 30 până la 60 minute.
• Doza pentru perfuzia intravenosă continuă: va fi iniţiată pe baza răspunsului hemodinamic şi a debutului posibil al reacţiilor adverse, fiind într-un interval cuprins între 0,25 până la 0,75 μg/kg/minut pentru un interval de până la 35 ore.

În studiile clinice realizate la sugari şi copii cu vârstă de sub 6 ani, în ceea ce priveşte apariţia sindromul de debit cardiac scăzut secundar chirurgiei cardiace corective pentru afecţiuni cardiace congenitale, o doză de încărcare de 75 μg/kg administrată într-un timp peste 60 minute, urmată de o perfuzie continuă cu o doză de 0,75 μg/kg/minut timp de 35 ore, a redus semnificativ riscul de a dezvolta un sindrom de debit cardiac scăzut. Trebuie luate în considerare şi rezultatele studiilor de farmacocinetică (vezi pct. 5.2)

Insuficienţă renală:

Datorită lipsei datelor disponibile nu este recomandată utilizarea milrinonei la copii şi adolescenţi cu insuficienţă renală (pentru date suplimentare vezi pct. 4.4)

Persistenţa canalului arterial: În cazul în care se doreşte administrarea milrinonei la copii prematuri sau născuţi la termen, cu riscul de a avea/care au persistenţă a canalului arterial, necesitatea intervenţiei terapeutice trebuie pusă în balanţă cu riscurile potenţiale (vezi pct. 4.4, 4.8, 5.2 şi 5.3)

Metoda de administrare Pentru instrucțiuni referitoare la diluția medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Administrarea extravenoasă trebuie evitată. Pentru a preveni iritaţiile locale la locul administrării trebuie abordată o venă cu calibrul cel mai mare. Monitorizarea atentă trebuie menținută în timpul tratamentului cu milrinonă, incluzând tensiunea arterială, frecvența cardiacă, starea clinică, electrocardiograma, echilibrul fluidelor, electroliții și funcția renală (spre exemplu creatinina serică). Trebuie să fie disponibile facilităţi pentru o intervenţie imediată în cazul apariţiei unor potenţiale reacţii adverse la nivel cardiac (de exemplu aritmii ventriculare care pun viaţa în pericol). Rata de perfuzare trebuie ajustată în funcție de răspunsul hemodinamic.

Durata tratamentului trebuie determinată pe baza răspunsului clinic. Pacienții nu ar trebui menținuți pe perfuzie mai mult de 48 de ore din cauza lipsei de dovezi privind siguranța și eficacitatea tratamentului pe termen lung al insuficienței cardiace congestive (vezi pct. 4.4).

Milrinona nu este recomandată a fi administrată imediat după infarctul de miocard acut până când datele de siguranţă şi eficacitate vor fi bine stabilite în această situaţie. Utilizarea agenţilor inotrop pozitivi cum este milrinona, în faza acută a infarctul de miocard, ar putea conduce la o creştere nedorită a consumului de oxigen a miocardului (MVO2). O precauţie deosebită este necesară la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică şi infarct de miocard în faza acută, în ciuda faptului ca milrinona nu c r e ş t e MVO2 la aceşti pacienţi.

Trebuie instituită o monitorizare clinică atentă în timpul terapiei cu Unacor incluzând măsurarea tensiunii arteriale, a frecvenţei cardiace, evaluarea stării clinice, a electrocardiogramei, a balanţei hidrice, a electroliţilor, a funcţiei renale (adică creatinina serică). Trebuie să fie disponibile facilităţi pentru o intervenţie imediată în cazul apariţiei unor potenţiale reacţii adverse la nivel cardiac (de exemplue aritmii ventriculare care pun viaţa în pericol).

La pacienţii cu boli valvulare obstructive aortice sau pulmonare, sau stenoză hipertrofică subaortică, milrinona nu trebuie utilizată ca un substitut al sancţiunii chirurgicale a obstrucţiei. Asemănător altor medicamente cu proprietăţi inotrope/vasodilatatoare, ar putea agrava rata de eliminare în prezenţa obstrucţiei în aceste afecţiuni.

La pacienţii trataţi cu milrinonă a fost observat un risc ridicat de apariţie a aritmiilor cardiace supraventriculare şi ventriculare. La unii pacienţi a fost observată o creştere a riscului de ectopie ventriculară, inclusiv a tahicardiei ventriculare nesusţinute. În ceea ce priveşte potenţialul pentru aritmii, deja prevalent în insuficienţa cardiacă, acesta poate fi crescut de multe medicamente sau combinaţii de medicamente; pacienţii cărora li se administrează milrinonă trebuie atent monitorizaţi în timpul perfuziei intravenose, iar perfuzia trebuie imediat întreruptă în cazul apariţei aritmiilor.

Există posibilitatea unei creşteri a ratei ventriculare la pacienţii cu flutter sau fibrilaţie. La aceşti pacienţi trebuie luat în considerare un tratament anterior, prin digitalizare sau cu alte medicamente care prelungesc conducerea la nivelul nodului atrio-ventricular, deoarece milrinona produce o uşoară amplificare a conducerii în nodul A-V.

Milrinona poate induce hipotensiune arterială ca o consecinţă a activităţii sale vasodilatatoare, de aceea trebuie manifestată precauţie atunci când se administrează Unacor la pacienţii hipotensivi înainte de începerea tratamentului. La pacienţii la care se observă o scădere excesivă a tensiunii arteriale după administrarea Unacor, tratamentul trebuie interupt până când efectul hipotensiv se remite, iar ulterior acesta poate fi reluat, dacă este necesar, cu o rată de perfuzare mai mică.

Dacă se suspectează că un tratament diuretic anterior intensiv, ar fi produs o scădere semnificativă a presiunii de umplere cardiace, milrinona trebuie administrată cu precauţie, timp în care se monitorizează tensiunea arterială, frecvenţa cardiacă, şi alte simptome clinice relevante. Modificările hidro-electrolitice precum şi nivelurile creatininei serice, trebuie atent monitorizate în timpul tratamentului. Îmbunătăţirea debitului cardiac, şi prin urmare a diurezei, ar putea necesita o reducere a dozei medicamentului diuretic.

Pierderile de potasiu datorate diurezei excesive pot predispune pacienţii digitalizaţi la aritmii. De aceea hipopotasemia trebuie corectată prin suplimentarea prealabilă a potasiului anterior sau în timpul administrării Unacor.

Scăderea hemoglobinei, inclusiv anemia sunt întâlnite de multe ori în insuficienţa cardiacă. Datorită riscului de trombocitopenie sau anemie, este necesară o atentă monitorizare a parametrilor de laborator corespunzători, la pacienţii cu un număr scăzut de trombocite sau hemoglobină scăzută.

Nu există experienţă clinică din studiile clinice controlate realizate cu milrinonă administrată în perfuzii pentru o perioadă de timp care să depăşească 48 de ore. Au fost raportate cazuri de reacţii locale la locul administrării după administrarea intravenoasă a milrinonei (vezi pct. 4.8). Prin urmare, trebuie menţinută o monitorizare atentă a locului în care se realizează perfuzia pentru a evita o posibilă extravazare.

Copii şi adolescenţi: Următoarele ar trebui luate în considerare în plus faţă de atenţionările şi precauţiile descrise pentru adulţi: La nou-născuţi, în timpul terapiei cu Unacor instituită după intervenţiile chirurgicale pe cord deschis, monitorizarea ar trebui să includă ritmul şi frecvenţa cardiacă, presiunea arterială sanguină sistemică via cateterism arterial ombilical sau cateter periferic, presiunea venoasă centrală, indexul cardiac, debitul cardiac, rezistenţa vasculară sistemică, presiunea din artera pulmonară şi presiunea atrială. Valorile de laborator care ar trebui să fie urmărite sunt numărul de trombocite, potasiul seric, funcţia hepatică şi funcţia renală. Frecvenţa evaluării este determinată de valorile de bază şi este necesar să evalueze răspunsul nou-născutului la modificarea terapiei.

Literatura medicală a dezvăluit că pacienţii pediatrici cu funcţie renală afectată, erau marcaţi de o afectare a clearance-ului milrinonei şi de reacţii adverse semnificative clinic, dar clearance-ul creatininei specific la care dozele trebuie să fie ajustate la pacienţii pediatrici este încă neclar, de aceea utilizarea milrinonei nu este recomandată la acest grup de populaţie (vezi pct. 4.2).

La pacienţii pediatrici milrinona trebuie să fie iniţiată numai dacă pacientul este hemodinamic stabil.

Precauţia trebuie să fie manifestată la nou-născuţi cu factori de risc de tip hemoragie intraventriculară (adică sugar prematur, greutate mică la naştere), deoarece milrinona poate induce trombocitopenie. În studii clinice la pacienţii pediatrici, riscul de trombocitopenie a crescut semnificativ cu durata perfuziei. Datele clinice sugerează că trombocitopenia legată de milrinonă este mult mai obişnuită la copii decât la adulţi (vezi pct. 4.8).

În studiile clinice se pare că milrinona a încetinit închiderea ductului arterial la pacienții pediatrici. De aceea, dacă utilizarea milrinonei este preferată la prematuri sau sugari la termen cu risc de/sau cu duct arterial patentat, necesitatea terapeutică trebuie să fie pusă în balanţă faţă de riscurile potenţiale (vezi pct. 4.2, 4.8, 5.2, şi 5.3).

Grupe speciale de populaţie: Nu există recomandări speciale pentru pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.2). Nu au fost observate efecte legate de vârstă asupra incidenţei evenimentelor adverse. Studii controlate de farmacocinetică nu au arătat schimbări ale farmacocineticii la vârstnici. Unacor trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu afectare hepatică. La pacienţii cu afectare renală severă este necesară ajustarea dozelor (vezi pct. 4.2).

Acest medicament conţine mai puțin de 1 mmol de sodiu (23 mg) pe doză, adică este practic lipsit de sodiu.

Tulburări ale Trombocitopenia Reducerea sângelui şi numărului de sistemului globule roșii limfatic: și/sau a concentrației de hemoglobină

Tulburări ale Şoc anafilactic sistemului imun:

Tulburări de hipokaliemia nutriţie şi de metabolism: Tulburări ale Cefalee, în mod Tremor sistemului nervos: obişnuit cu severitate uşoară sau moderată

Tulburări Activitate Fibrilaţie Torsada cardiace: ectopică ventriculară Angină vârfurilor ventriculară pectorală/Durere în piept Tahicardie ventriculară (non susţinută sau susţinută)

Aritmii supra– ventriculare

Hipotensiune arterială Tulburări Bronhospas m respiratorii, toracice şi mediastinale: Tulburări hepato- Teste ale funcţiei biliare: hepatice anormale

Tulburări ale Reacţii pielii şi ţesutului cutanate cum subcutanat: este erupţia cutanată.

Tulburări Reacţii la generale şi locul de afecţiuni la locul perfuzie de administrare:

La sugari şi copii, riscul de trombocitopenie a crescut semnificativ cu durata perfuziei. Datele clinice sugerează că trombocitopenia legată de milrinonă este mai frecventă la copii şi adolescenţi decât la adulţi (vezi pct. 4.4).

Nu fost stabilite legături între incidenţa aritmiilor supraventriculare sau ventriculare şi nivelul plasmatic al milrinonei. Aritmiile care pun viaţa în pericol sunt deseori găsite a fi asociate cu factori de risc ce stau la baza afecţiunilor cum sunt aritmii preexistente, anomalii metabolice (de exemplu hipokaliemia), nivele de digoxină serică crescute sau inserţii de cateter. Datele clinice sugerează că aritmiile legate de milrinonă sunt mai puţin frecvente la copii şi adolescenţi decât la adulţi.

Copii şi adolescenţi: Tulburări ale sistemului nervos: Cu frecvenţă necunoscută: hemoragia intraventriculară (vezi pct. 4.4)

Tulburări congenitale, familiale şi genetice Cu frecvenţă necunoscută: persistenţa canalului arterial(vezi pct. 4.2, 4.4, şi 5.3)

Consecinţele critice ale persistenţei canalului arterial sunt legate de o combinaţie a unei supraîncărcări circulatorii pulmonare cu edem pulmonar consecutiv şi hemoragie şi o perfuzie redusă de organ cu hemoragie intraventriculară consecutivă şi enterocolită necrozantă cu rezultate posibil letale aşa cum este descris în literatură. Datele de siguranţă pe termen lung pentru pacienții pediatrici nu sunt încă disponibile. Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului național de raportare ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.