Sindaxel 6 mg/ml

Doze

Înainte de tratamentul cu paclitaxel tuturor pacienţilor trebuie să li se administreze pre-medicaţie cu corticosteroizi, antihistaminice şi antagonişti de H2, după cum urmează:

Chimioterapia de linia întâi în carcinomul ovarian Deşi se evaluează şi alte scheme de administrare, se recomandă o asociere de paclitaxel şi cisplatină. În funcţie de durata perfuziei, sunt recomandate două doze diferite de paclitaxel:  paclitaxel 175 mg/m2 administrat intravenos în decurs de 3 ore, urmat de cisplatină în doză de 75 mg/m2, repetat la fiecare trei săptămâni sau  paclitaxel 135 mg/m2 într-o perfuzie cu durata de 24 ore, urmat de cisplatină 75 mg/m2, la repetat la fiecare 3 săptămâni (vezi pct. 5.1)

Chimioterapia de linia a doua în carcinomul ovarian Doza recomandată de paclitaxel este 175 mg/m2 administrată într-o perfuzie cu durata de 3 ore, repetată la fiecare 3 săptămâni.

Chimioterapia adjuvantă în carcinomul glandei mamare Doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2 administrată într-o perfuzie cu durata de 3 ore, repetată la interval de 3 săptămâni, pentru 4 cicluri de tratament, aplicată după terapia de tip AC.

Chimioterapia de linia întâi a carcinomului glandei mamare Când este utilizat în asociere cu doxorubicina (50 mg/m2), paclitaxel trebuie administrat la un interval de 24 de ore după doxorubicină. Doza recomandată de paclitaxel este de 220 mg/m2 administrată într-o perfuzie cu durata de 3 ore, repetat la fiecare 3 săptămâni (vezi pct. 4.5 şi 5.1).

Când este utilizat în asociere cu trastuzumab, doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2 administrată într-o perfuzie cu durata de 3 ore, repetat la fiecare 3 săptămâni (vezi pct. 5.1). Perfuzia de paclitaxel poate fi iniţiată în ziua următoare după administrarea primei doze de trastuzumab sau imediat după doza de trastuzumab, dacă doza anterioară de trastuzumab a fost bine tolerată de pacient

(pentru detalii privind administrarea trastuzumabului, vezi rezumatul caracteristicilor produsului pentru trastuzumab).

Chimioterapie de linia a doua a carcinomului glandei mamare Doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2 administrată într-o perfuzie cu durata de 3 ore, repetată la fiecare 3 săptămâni.

Chimioterapia în cancerul bronho-pulmonar non-microcelular în stadii avansate Doza recomandată de paclitaxel este de 175 mg/m2 administrată într-o perfuzie cu durata de 3 ore, urmată de cisplatină 80 mg/m2, repetat la fiecare 3 săptămâni.

Chimioterapia sarcomului Kaposi la pacienţii cu SIDA Doza recomandată de paclitaxel este de 100 mg/m2 administrată intravenos, într-o perfuzie cu durata de 3 ore, repetat la 2 săptămâni.

Dozele ulterioare de paclitaxel trebuie administrate în funcţie de toleranţa individuală a pacientului.

Paclitaxel nu trebuie readministrat decât dacă numărul neutrofilelor este ≥1500/mm3 (≥ 1000/mm3 pentru pacienţii cu SK) şi numărul trombocitelor este ≥ 100000/mm3 (≥ 75000/mm3 pentru pacienţii cu SK). Pacienţilor care prezintă neutropenie severă (neutrofilele < 500/mm3 pentru ≥ 7 zile) sau neuropatie periferică severă, trebuie să li se administreze o doză de paclitaxel redusă cu 20% în ciclurile de tratament ulterioare (şi redusă cu 25% pentru pacienţii cu SK) (vezi pct. 4.4).

Pacienţi cu insuficienţă hepatică Nu există date adecvate pe baza cărora să se recomande modificări ale dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată (vezi pct. 4.4 şi 5.2). Pacienţii cu insuficienţă hepatică severă nu trebuie trataţi cu paclitaxel.

Copii şi adolescenţi Sindaxel nu trebuie utilizat la copii cu vârsta mai mică de 18 ani, din cauza lipsei datelor legate de siguranţă şi eficacitate.

Mod de administrare Înainte de administrarea Sindaxel, tuturor pacienţilor trebuie să li se administreze pre-medicaţie cu corticosteroizi, antihistaminice şi antagonişti de de receptori H2. Se recomandă următoarea schemă de pre-medicaţie: dexametazonă (8 – 20 mg) administrată oral (la 12 şi la 6 ore) sau intravenos (30 – 60 minute) înainte de Sindaxel, clorfeniramină 10 mg intravenos sau un antihistaminic echivalent, cu 30 – 60 minute înainte de Sindaxel şi cimetidină (300 mg) sau ranitidină (50 mg) intravenos, cu 30 – 60 minute înainte de Sindaxel. Este necesar ca medicaţia corespunzătoare de susţinere a funcţiilor vitale să fie imediat disponibilă, pentru cazul în care apar reacţii severe de hipersensibilizare

Prepararea soluţiei perfuzabile Concentratul de Sindaxel pentru soluţia perfuzabilă trebuie diluat înainte de administrarea prin perfuzie intravenoasă. Sindaxel trebuie diluat cu soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9 %), soluţie perfuzabilă de glucoză 50 mg/mg (5 %) sau glucoză 50 mg/ml (5 %) în soluţie perfuzabilă Ringer, până la o concentraţie finală de 0,3 până la 1,2 mg/ml.

Medicamentele cu administrare parenterală trebuie să fie inspectate vizual, înainte de administrare, pentru detectarea oricărui conţinut de particule sau modificări de culoare.

După preparare, soluţia poate deveni tulbure, aceasta atribuindu-se formulării vehiculului şi nu poate fi îndepărtată prin filtrare. Pentru a reduce riscul de precipitare, soluţia diluată de Sindaxel trebuie utilizată cât mai repede posibil după diluare şi trebuie evitată agitarea excesivă, vibrarea sau scuturarea flaconului.

Tehnica de perfuzare Soluţia perfuzabilă de Sindaxel trebuie administrată ca perfuzie intravenoasă.

Soluţiile de Sindaxel trebuie preparate şi păstrate în flacoane din sticlă, polipropilenă sau poliolefine. Trebuie utilizate seturi de perfuzie care nu conţin PVC, cum sunt cele căptuşite cu polietilenă. Administrarea Sindaxel trebuie să se facă prin intermediul unui filtru încorporat în linia de perfuzie, cu membrană microporoasă de cel mult 0,22 μm. Utilizarea dispozitivelor de filtrare de tipul celor care prezintă tuburi scurte de intrare şi ieşire căptuşite cu PVC nu a condus la o eliberare semnificativă de DEHP.

Seturile de perfuzie trebuie spălate cu atenţie înainte de utilizare. În timpul perfuzării, aspectul soluţiei trebuie verificat periodic şi perfuzia trebuie oprită în cazul apariţiei unui precipitat.

Utilizare la copii şi adolescenţi Paclitaxel nu este recomandat pentru utilizare la copiii şi adolescenţii sub 18 ani din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Paclitaxel trebuie administrat sub supravegherea unui medic cu experienţă în utilizarea chimioterapicelor antineoplazice. Deoarece pot să apară reacţii grave de hipersensibilitate, trebuie să fie disponibil echipament de susţinere a funcțiilor vitale adecvat. Având în vedere posibilitatea extravazării, se recomandă monitorizarea îndeaproape a locului de administrare pentru a identifica eventuale infiltrații în timpul administrării.

Este necesară administrarea de glucocorticoizi, antihistaminice antagonişti H2, ca premedicaţie (vezi pct. 4.2).

Când paclitaxel se utilizează în asociere cu cisplatina, acesta trebuie administrat înaintea cisplatinei (vezi pct. 4.5).

Reacţii semnificative de hipersensibilitate caracterizate prin dispnee şi hipotensiune arterială necesitând tratament, edem angioneurotic şi urticarie generalizată au apărut la < 1% dintre pacienţii trataţi cu paclitaxel, după o premedicaţie adecvată. Cel mai probabil aceste reacţii sunt mediate de histamină. În cazul unor reacţii de hipersensibilitate severe, perfuzia cu paclitaxel trebuie întreruptă imediat, trebuie iniţiată terapie simptomatică şi pacientului nu trebuie să i se mai administreze paclitaxel.

Mielosupresia (neutropenia primară) reprezintă toxicitatea limitantă a dozei. Trebuie instituită monitorizarea frecventă a numărului elementelor figurate sanguine. Tratamentul nu trebuie reluat până când numărul neutrofilelor nu revine la o valoare ≥1500/mm3 (≥1000/mm3 pentru pacienţii cu SK) şi al trombocitelor nu revine la o valoare ≥100 x 109/l (≥75 x 109/l pentru pacienţii SK). În cadrul studiului clinic pentru SK, la majoritatea pacienţilor s-a administrat factor de stimulare al coloniilor de granulocite (G-CSF).

În cazul administrării paclitaxel în monoterapie, au fost raportate rar anomalii severe de conducere la nivelul cordului. Dacă pacienţii prezintă anomalii severe de conducere la nivelul cordului în timpul administrării paclitaxelului, trebuie administrată o terapie adecvată şi funcţia cardiacă trebuie monitorizată continuu în timpul tratamentului ulterior cu Sindaxel. În timpul administrării paclitaxel au fost observate: hipotensiune arterială, hipertensiune arterială şi bradicardie. Pacienţii sunt de obicei asimptomatici şi în general nu necesită tratament. Se recomandă monitorizarea frecventă a semnelor vitale, în special în decursul primei ore de perfuzie cu Sindaxel. Evenimente cardiovasculare severe au fost observate mai frecvent la pacienţii cu NSCLC comparativ cu cei cu carcinom ovarian sau al glandei mamare. Un singur caz de insuficienţă cardiacă determinată de paclitaxel a fost observat în cadrul studiului clinic SIDA-SK.

Când paclitaxel este utilizat în asociere cu doxorubicină sau trastuzumab pentru tratamentul iniţial al cancerului metastatic al glandei mamare, trebuie monitorizată atent funcţia cardiacă. La iniţierea tratamentului cu paclitaxel în astfel de asocieri, trebuie să li se efectueze pacienţilor o evaluare iniţială a funcţiei cardiace, incluzând anamneză, examinare clinică, ECG, ecocardiogramă şi/sau scanarea MUGA. Funcţia cardiacă trebuie monitorizată în continuare pe durata tratamentului (de exemplu o dată la trei luni). Monitorizare ar putea ajuta la identificarea pacienţilor la care apar disfuncţii cardiace şi medicii trebuie să monitrorizeze doza cumulativă (mg/m2) a antraciclinelor administrate când se decide frecvenţa evaluării funcţiei ventriculare. Când testele indică deteriorarea funcţiei cardiace, chiar şi asimptomatică, medicii trebuie să evalueze cu atenţie beneficiile clinice ale continuării terapiei faţă de potenţiala afectare cardiacă, incluzând posibila afectare ireversibilă. Dacă se decide continuarea tratamentului, monitorizarea funcţiei cardiace trebuie realizată mai frecvent (de exemplu o dată la 1-2 cicluri). Pentru mai multe detalii vezi rezumatul caracteristicilor produsului pentru trastuzumab sau doxorubicină.

Deşi apariţia neuropatiei periferice este frecventă, aceasta este rereori simptomatică. În cazurile severe se recomandă o reducere a dozei de Sindaxel cu 20% (25% pentru pacienţii cu SK). La pacienţii cu NSCLC şi la cei trataţi cu paclitaxel ca terapie de primă linie pentru cancer ovarian, administrarea de paclitaxel sub formă de perfuzie cu durata de trei ore în asociere cu cisplatină, a condus la creşterea incidenţei neurotoxicităţii severe comparativ cu administrarea paclitaxel ca monoterapie sau a asocierii ciclofosfamidei urmată de cisplatină.

Pacienţii cu insuficienţă hepatică au un risc crescut de apariţie a mielotoxicităţii de grad 3 şi 4. Nu există dovezi de creştere a toxicităţii la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară, cărora paclitaxel le este administrat în perfuzie cu durata de 3 ore. Dacă paclitaxel este administrat în perfuzii cu durate mai lungi, riscul de mielosupresie creşte la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată şi severă. Pacienţii trebuie monitorizaţi atent, pentru a nu se instala mielosupresia severă (vezi pct. 4.2). Nu există suficiente date la ora actuală pentru a susţine modificarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată şi uşoară (vezi pct. 5.2). Paclitaxel nu trebuie recomandat pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă.

Administrarea intra-arterială a paclitaxel trebuie evitată, deoarece studiile la animale au arătat reacţii tisulare locale severe la administrarea intra-arterială.

Colita pseudomembranoasă a fost raportată foarte rar, inclusiv la pacienţi care nu au fost trataţi concomitent cu antibiotice. Aceasta trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al cazurilor severe sau persistente de diaree, apărute în timpul sau la scurt timp după administrarea paclitaxel.

Asocierea paclitaxel – radioterapie pulmonară, indiferent de ordinea lor cronologică, pot creşte riscul de apariţie a pneumonitei interstiţiale.

Paclitaxel s-a dovedit a fi teratogen, embriotoxic şi mutagen în cadrul mai multor sisteme experimentale. Prin urmare, femeile şi bărbaţii aflaţi în perioada fertilă şi/sau partenerii acestora, ar trebui să utilizeze măsuri contraceptive adecvate cel puţin 6 luni după tratamentul cu paclitaxel.

La pacienţii cu SK, mucozita severă este rară. Dacă apar reacţii severe, doza de paclitaxel trebuie redusă cu 25%.

Excipienţi Din cauza conţinutului în alcool etilic (385 mg/ml), trebuie luate în considerare posibilele efecte la nivelul sistemului nervos central, precum şi alte reacţii adverse. Poate fi dăunător persoanelor cu etilism. Trebuie avut în vedere la grupurile cu risc crescut cum sunt pacienţi cu boli hepatice sau epilepsie Sindaxel conţine, de asemenea, şi macrogolglicerol ricinoleat, care poate provoca reacţii alergice grave.

Următoarele menţiuni se referă la baza de date privind siguranţa globală la 812 pacienţi cu tumori solide trataţi cu paclitaxel în monoterapie, în cadrul unor studii clinice. Având în vedere că pacienţii cu SK constituie o populaţie particulară, la sfârşitul acestei secţiuni este prezentat un capitol special privind rezultatele studiului la 107 astfel de pacienţi.

Frecvenţa şi severitatea reacţiilor adverse, cu excepţia situaţiilor în care s-a menţionat altfel, sunt în general similare la pacienţii trataţi cu paclitaxel pentru carcinom ovarian, carcinom al glandei mamare sau NSCLC. Niciuna dintre reacţiile adverse observate nu a fost clar influenţată de vârstă.

O reacţie semnificativă de hipersensibilitate care poate pune viaţa în pericol (caracterizată prin hipotensiune arterială care a necesitat tratament, edem angioneurotic, detresă respiratorie care a necesitat terapie bronhodilatoare sau urticarie generalizată) a apărut la doi (<1%) dintre pacienţi. Treizeci şi patru de procente dintre pacienţi (17% din toate curele) au manifestat reacţii minore de hipersensibilitate. Aceste reacţii minore, în principal hiperemia facială şi erupţia cutanată tranzitorie, nu au necesitat vreo intervenţie terapeutică şi au permis continuarea terapiei cu paclitaxel.

Reacţia adversă cea mai frecventă şi semnificativă a fost supresia măduviei hematopoietice. Neutropenia severă (< 500 celule/mm3) a apărut la 28% dintre pacienţi, dar nu a fost asociată cu episoade febrile. Numai 1% dintre pacienţi au avut neutropenie severă timp de ≥ 7 zile. Trombocitopenia a fost raportată la 11% dintre pacienţi. Trei procente dintre pacienţi au prezentat un număr de trombocite < 50.000/mm3 cel puţin o dată în timpul studiului. Anemia a fost observată la 64% dintre pacienţi, dar formele severe (Hb <5 mmol/l) au fost înregistrate numai la 6% dintre pacienţi. Incidenţa şi severitatea anemiei sunt în relaţie cu valorile iniţiale ale hemoglobinei. S-a raportat coagularea intravasculară diseminată (CID), adesea în asociere cu septicemia sau insuficiența multiplă de organe.

Neurotoxicitatea, în principal neuropatia periferică, a apărut mai frecvent şi în forme severe ca urmare a perfuziei de trei ore cu 175 mg/m2 (85% neurotoxicitate, 15% forme severe) decât în cazul perfuziei de 24 de ore cu 135 mg/m2 (25% neuropatie periferică, 3% forme severe), când paclitaxel a fost utilizat în asociere cu cisplatina. La pacienţii cu NSCLC şi carcinom ovarian trataţi cu paclitaxel în perfuzie cu durata de trei ore urmată de cisplatină, există o creştere aparentă a incidenţei neurotoxicităţii severe. Neuropatia periferică poate să apară după prima cură şi se poate agrava în cazul creşterii expunerii la paclitaxel. Mai mult, s-a demonstrat că neuropatiile periferice pot persista după mai mult de 6 luni de la oprirea administrării paclitaxelului. Neuropatia periferică a determinat întreruperea tratamentului cu paclitaxel în câteva cazuri. Simptomele senzitive s-au ameliorat sau remis, de obicei, după câteva luni de la întreruperea tratamentului cu paclitaxel. Neuropatiile preexistente datorate unor terapii anterioare nu constituie o contraindicaţie pentru terapia cu paclitaxel.

Artralgia sau mialgia au afectat peste 60% dintre pacienţi şi au fost severe la 13% dintre pacienţi.

Reacţii la locul injectării pot să apară în cursul administrării intravenoase, manifestându-se sub formă de edem local, durere, eritem şi induraţii; ocazional, extravazarea poate conduce la celulită. Au fost raportate cazuri de tegumente umede şi/sau descuamarea pielii, uneori în legătură cu extravazarea. De asemenea, pot să apară modificări de culoare la nivel cutanat A fost raportată rar reapariţia reacţiilor cutanate la locul extravazării anterioare cu ocazia administrării de paclitaxel în alt loc, ceea ce poate fi numită o reacţie de „reamintire”. Până în prezent nu se cunoaşte un tratament specific pentru cazurile de extravazare. În unele cazuri, debutul reacțiilor la locul injectării a avut loc fie în timpul unei perfuzii prelungite, fie la o săptămână până la 10 zile de la administrare.

Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat Alopecia: S-a observat alopecia la 87%dintre pacienți, iar aceasta a avut un debut brusc. Alopecia ≥50% este de așteptat să apară pentru majoritatea pacienților care manifestă alopecie.

Tabelul de mai jos cuprinde reacţiile adverse în funcţie de severitate, asociate cu administrarea paclitaxel în monoterapie, sub formă de perfuzie cu durata de 3 ore, la pacienţi cu forme metastatice de cancer (812 pacienţi trataţi în cadrul unor studii clinice) precum şi cazurile raportate din experienţa de după punerea pe piaţă a medicamentului (vezi). Cele din urmă pot fi atribuite paclitaxelului indiferent de schema de tratament.

Pacienţii cu cancer al glandei mamare cărora li s-a administrat paclitaxel ca tratament adjuvant, după administrarea de AC, au manifestat toxicitate neurosenzorială mai marcantă, reacţii de

hipersensibilitate, artralgie/mialgie, anemie, infecţii, febră, greaţă/vărsături şi diaree, comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat AC. Cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente a fost concordantă cu utilizarea paclitaxelului în monoterapie, aşa cum s-a menţionat anterior.

Paclitaxel în polichimioterapie Menţiunile care urmează se referă la două studii clinice pentru chimioterapia de linia întâi a carcinomului ovarian (paclitaxel + cisplatină: peste 1050 pacienţi), două studii de fază III cu tratament de primă linie a cancerului metastatic al glandei mamare: unul investigând asocierea cu doxorubicină (paclitaxel + doxorubicină: 267 pacienţi), altul investigând asocierea cu trastuzumab (analiză de subgrup planificată paclitaxel + trastuzumab: 188 pacienţi) şi două studii de fază III pentru tratamentul NSCLC avansat (paclitaxel+cisplatină: peste 360 pacienţi) (vezi pct. 5.1).

În cazul administrării sub formă de perfuzie cu durata de de 3 ore, ca terapie de linia întâi, în cancerul ovarian, neurotoxicitatea, artralgia/mialgia şi hipersensibilitatea au fost raportate mult mai frecvent şi au fost mai severe decât la pacienţii trataţi iniţial cu paclitaxel urmat de cisplatină, comparativ cu pacienţii trataţi iniţial cu ciclofosfamidă urmată de cisplatină. Mielosupresia a apărut mai puţin frecvent şi în forme mai puţin severe în urma perfuziei cu durata de 3 ore cu paclitaxel urmat de cisplatină, comparativ cu tratamentul iniţial cu ciclofosfamidă urmată de cisplatină.

Pentru chimioterapia de linia întâi a cancerului de sân metastatic, neutropenia, anemia, neuropatia periferică, artralgia/mialgia, astenia, febra şi diareea au fost raportate mai frecvent şi cu severitate mai mare când paclitaxelul (220 mg/m2) a fost administrat sub formă de perfuzie cu durata de 3 ore la 24 ore după doxorubicină (50 mg/m2) faţă de terapia standard FAC (5-FU 500 mg/m2, doxorubicină 50 mg/m2, ciclofosfamidă 500 mg/m2). Greaţa şi vărsăturile par a fi mai puţin frecvente şi severe cu schema conţinând paclitaxel (220 mg/m2 ) şi doxorubicină (50 mg/m2) comparativ cu schema de administrare standard FAC(fluorouracil, antraciclină, ciclofosfamidă).

Utilizarea corticosteroizilor ar putea contribui la reducerea frecvenţei şi severităţii greţei şi vărsăturilor la pacienţii din braţul tratat cu paclitaxel/doxorubicină.

Când paclitaxelul a fost administrat sub formă de perfuzie cu durata de 3 ore în asociere cu trastuzumab ca tratament de linia întâi la pacienţii cu cancer metastatic al glandei mamare, următoarele evenimente (indiferent de relaţia cu paclitaxel sau trastuzumab) au fost raportate mai frecvent decât în cazul administrării paclitaxelului în monoterapie:  insuficienţă cardiacă (8% faţă de 1%),  infecţie (46% faţă de 27%),  frisoane (42% faţă de 4%),  febră (47% faţă de 23%),  tuse (42% faţă de 22%),  erupţie cutanată tranzitorie (39% faţă de 18%),  artralgie (37% faţă de 21%),  tahicardie (12% faţă de 4%),  diaree (45% faţă de 30%),  hipertonie (11% faţă de 3%),  epistaxis (18% faţă de 4%),  acnee (11% faţă de 3%),  herpes simplex (12% faţă de 3%),  leziuni accidentale (13% faţă de 3%),  insomnie (25% faţă de 13%),  rinită (22% faţă de 5%), sinuzită (21% faţă de 7%) şi  reacţie la locul de injectare (7% faţă de 1%). Unele din aceste diferenţe ale frecvenţei pot fi datorate creşterii numărului şi duratei tratamentelor cu asocierea paclitaxel/trastuzumab faţă de administrarea de paclitaxel în monoterapie. Evenimentele severe au fost raportate cu aceeaşi frecvenţă pentru paclitaxel/trastuzumab ca şi pentru paclitaxel în monoterapie.

Când paclitaxel a fost administrat în asociere cu doxorubicina pentru tratarea cancerului metastatic al glandei mamare, s-au observat anomalii ale contractilităţii cardiace (reducerea cu ≥ 20% a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng) la 15% dintre pacienţi faţă de 10% la cei trataţi cu schema standard FAC. Insuficienţa cardiacă congestivă a fost observată la <1%dintre pacienţi, atât la cei trataţi cu paclitaxel/doxorubicină, cât şi la cei trataţi cu schema standard FAC. Administrarea trastuzumab în asociere cu paclitaxel la pacienţii trataţi anterior cu antracicline a dus la o creştere a frecvenţei şi severităţii disfuncţiei cardiace faţă de pacienţii trataţi cu paclitaxel în monoterapie (clasa NYHA I/II 10% faţă de 0%, clasa NYHA III/lV 2% faţă de 1%) şi a fost asociat rar cu decesul. (vezi Rezumatul caracteristicilor produsului pentru trastuzumab). În toate aceste cazuri rare, pacienţii au răspuns corespunzător la tratamentul medical.

Pneumonita de iradiere a fost raportată la pacienţii trataţi concomitent şi cu radioterapie.

Sarcom Kaposi la pacienţii cu SIDA Din datele unui studiu clinic care a inclus 107 pacienţi cu SK, a reieşit că în afară de reacţiile adverse hematologice şi hepatice (vezi mai jos), frecvenţa şi severitatea reacţiilor adverse sunt, în general, similare în cazul pacienţilor cu SK şi a celor trataţi cu paclitaxel în monoterapie pentru alte tumori solide.

Tulburări hematologice şi limfatice: supresia măduvei hematopoietice a fost toxicitatea principală care a limitat dozele. Neutropenia este cea mai importantă toxicitate hematologică. În cursul primei cure de tratament, a apărut o neutropenie severă ( 7 zile la 41% dintre pacienţi şi pentru 30-35 zile la 8% dintre pacienţi. Aceasta s-a remis în decurs de 35 de zile pentru toţi pacienţii monitorizaţi. Incidenţa neutropeniei grad 4, cu durată ≥ 7 zile, a fost de 22%.

Febra neutropenică asociată administrării paclitaxel a fost raportată la 14% dintre pacienţi şi în 1,3% din seriile de tratament. Au existat 3 episoade septice (2,8%) în timpul tratamentului cu paclitaxel, asociate administrării acestuia, care au avut o evoluţie letală.

Trombocitopenia a fost observată la 50% dintre pacienţi şi a fost severă (<50000 celule/mm3 ) la 9% dintre pacienţi. Numai 14% au prezentat o scădere a numărului de trombocite < 75000 celule/mm3, cel puţin o dată pe parcursul tratamentului. Episoade de sângerare secundare administrării paclitaxel au fost raportate la mai puţin de 3% dintre pacienţi, şi acestea au fost localizate.

Anemia (Hb < 11 g/dl) a fost observată la 61% dintre pacienţi şi a fost severă (Hb <8 g/dl) la 10%. Transfuzia de masă eritocitară a fost necesară la 21% dintre pacienţi.

Tulburări hepatobiliare: Dintre pacienţii (>50% trataţi cu inhibitori de protează) cu funcţia hepatică normală, 28%, 43% şi 44% au avut creşteri ale bilirubinei, fosfatazei alcaline, respectiv AST (GOT). Pentru fiecare din aceşti parametrii, creşterea a fost severă la 1% din cazuri.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: +4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro