Enap H 10 mg/25 mg

Doze

Dozarea medicamentului se bazează în principal pe experienţa clinică în utilizarea maleatului de enalapril.

Adulți

Hipertensiune arterială esențială Doza uzuală este de un comprimat, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza zilnică poate fi crescută la două comprimate, o dată pe zi. Pentru majoritatea pacienţilor, administrarea a 20 mg (excepţional 40 mg) enalapril sau 50 mg de hidroclorotiazidă pe zi este suficientă, de aceea, nu se recomandă o doză mai mare de două comprimate Enap H 10 mg/25 mg. Dacă nu este obţinut răspunsul terapeutic, se recomandă adăugarea unui al doilea medicament sau schimbarea tratamentului.

Tratament anterior cu diuretice După administrarea dozei iniţiale de Enap H 10 mg/25 mg poate apărea hipotensiune arterială simptomatică, mai ales la pacienţii cu hipovolemie şi/sau depleţie de sodiu, rezultat al unui tratament anterior cu diuretice. Se recomandă întreruperea terapiei cu diuretic cu cel puţin 2-3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu Enap H 10 mg/25 mg.

Doze în insuficiența renală Diureticele tiazidice pot să nu fie adecvate pentru pacienţii cu insuficienţă renală; sunt ineficiente la pacienţii cu clearance-ul creatininei de 30 ml/min sau mai puţin (insuficienţa renală moderată şi severă). La pacienţii cu clearance-ul creatininei între 30 ml/min şi 80 ml/min, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză adecvată din substanţele active, administrate separat.

Utilizare la vârstnici În studiile clinice, eficacitatea şi tolerabilitatea asocierii maleatului de enalapril şi hidroclorotiazidei au fost similare la pacienţii hipertensivi tineri şi vârstnici.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi.

Nu există limitări ale duratei tratamentului.

Mod de administrare

Administrare orală.

Maleat de enalapril-Hidroclorotiazidă

Hipotensiune arterială şi dezechilibru hidro-electrolitic Similar altor antihipertensive, la unii pacienţi poate apărea hipotensiune arterială simptomatică. Aceasta este observată rareori la pacienţi cu hipertensiune arterială necomplicată, însă este probabilă în caz de dezechilibru hidroelectrolitic (hipovolemie, hiponatremie, alcaloză hipocloremică, hipomagnezemie sau hipokaliemie) care apare după un tratament anterior cu diuretice, după restricţie de sare, dializă sau diaree sau vărsături intercurente (vezi pct. 4.5 şi 4.8). La aceşti pacienţi electrolitemia trebuie determinată la intervale adecvate.

O atenţie deosebită trebuie acordată tratamentului pacienţilor cu ischemie cardiacă sau boli cerebrovasculare, deoarece scăderea excesivă a tensiunii arteriale poate determina infarct de miocard sau accident vascular cerebral. La pacienţii hipertensivi cu insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală asociată, a fost observată hipotensiune arterială simptomatică. Este cel mai probabil ca aceasta să apară la pacienții cu grade mai severe de insuficiență cardiacă, reflectată prin utilizarea unor doze mari de diuretice de ansă, hiponatremie sau insuficiență renală funcțională. La acești pacienți tratamentul trebuie inițiat sub supraveghere medicală, iar pacienții trebuie urmăriți îndeaproape ori de câte ori doza de Enap H 10 mg/25 mg și/sau diuretic este ajustată. Considerații similare se pot aplica la pacienții cu boală cardiacă ischemică sau afecțiuni cerebrovasculare, la care o scădere excesivă a tensiunii arteriale poate duce la infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul va fi plasat în poziţie culcată, cu capul pe o pernă joasă şi, dacă este nevoie, se va corecta volumul plasmatic prin perfuzie cu soluţie de ser fiziologic. Hipotensiunea arterială tranzitorie nu constituie o contraindicaţie a continuării tratamentului. După corectarea presiunii sanguine şi a volumului plasmatic, terapia poate fi reluată cu doze reduse (eventual doar cu o singură substanță activă). La unii pacienți cu insuficiență cardiacă, care au o tensiune arterială normală sau mică, o scădere suplimentară a tensiunii arteriale sistemice poate să apară la utilizarea Enap H 10 mg/25 mg. Acest efect este previzibil şi, de obicei, nu reprezintă un motiv de întrerupere a tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică, poate fi necesară reducerea dozei şi/sau întreruperea diureticului şi/sau a tratamentului cu Enap H 10 mg/25 mg.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA) Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1). Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

Insuficienţă renală S-a raportat apariţia insuficienţei renale asociată tratamentului cu enalapril, în special la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau afecţiuni renale preexistente, inclusiv stenoză de arteră renală. Dacă este diagnosticată prompt şi tratată corespunzător, insuficienţa renală asociată tratamentului cu enalapril este, de obicei, reversibilă. Enap H 10 mg/25 mg nu trebuie administrat la pacienţii cu insuficienţă renală (clearance-ul creatininei 30 ml/min) până când doza de enalapril care poate fi administrată în monoterapie este aceeaşi cu doza prezentă în această asociere (vezi pct. 4.2).

La unii pacienţi hipertensivi fără afectare renală pre-existentă aparentă, a apărut creşterea uremiei şi a creatininei, în cazul administrării concomitente de enalapril şi diuretic (vezi pct. 4.4). În acest caz, tratamentul cu Enap H 10 mg/25 mg trebuie întrerupt. Această situaţie poate apărea în caz de stenoză de arteră renală (vezi „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, „Maleat de enalapril”, „Hipertensiune arterială renovasculară” la pct. 4.4).

Hiperkaliemie Asocierea enalaprilului şi a unui diuretic în doză scăzută nu poate exclude apariţia hiperkaliemiei (vezi „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, „Maleat de enalapril”, „Hiperkaliemie” la pct. 4.4).

Litiu În general, administrarea concomitentă de litiu şi enalapril şi diuretic nu este recomandată (vezi pct. 4.5).

Lactoză

Enap H 10 mg/25 mg conţine mai puţin de 200 mg lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Copii şi adolescenţi Siguranţa şi eficacitatea nu au fost stabilite la copii şi adolescenţi.

Maleat de enalapril

Stenoză aortică/cardiomiopatie hipertrofică Similar altor vasodilatatoare, inhibitorii ECA trebuie administraţi cu precauţie la pacienţii cu obstrucţie ventriculară stângă şi evitaţi în caz de şoc cardiogen şi obstrucţie semnificativă hemodinamic.

Insuficiență a funcției renale În timpul utilizării enalaprilului a fost raportată insuficienţă renală, mai ales la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă sau disfuncţie renală preexistentă, inclusiv stenoză de arteră renală. Dacă este diagnosticată prompt şi tratată adecvat, insuficienţa renală asociată terapiei cu enalapril este, de obicei, reversibilă (vezi pct. 4.2 şi „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, „Maleat de enalapril – Hidroclorotiazidă”, „Insuficiență a funcției renale” la pct. 4.4).

Hipertensiune renovasculară La unii pacienţi cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoza arterei renale pe rinichi unic funcţional, trataţi cu inhibitori ECA, creşte riscul apariţiei hipotensiunii arteriale şi al insuficienţei renale, reversibilă la întreruperea tratamentului (vezi pct. 4.3). Pierderea funcţiei renale se poate exprima prin modificări uşoare ale creatininemiei. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală atentă și sub monitorizarea funcţiei renale.

Transplant renal Nu există experienţă clinică privind administrarea de enalapril la pacienţii cu transplant renal recent. De aceea, tratamentul cu enalapril nu este recomandat.

Pacienţi hemodializaţi Utilizarea enalaprilului nu este indicată la pacienţii cu insuficienţă renală care necesită dializă. La pacienţii dializaţi cu membrane cu flux înalt (cum este AN 69) şi trataţi concomitent cu un inhibitor ECA, au apărut reacţii de hipersensibilitate anafilactoide (edem facial, eritem tranzitoriu, hipotensiune arterială şi dispnee). De aceea, această asociere trebuie evitată. Dacă hemodializa este necesară, pacientul trebui întâi trecut pe altă clasă de medicament, adecvată indicaţiei clinice sau trebuie utilizat un alt tip de membrană de dializă.

Insuficiență hepatică Rareori, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu apriţia unui sindrom ce debutează cu icter colestatic sau hepatită şi evoluează spre necroză hepatică fulminantă şi, uneori, spre deces. Mecanismul acestui sindrom este necunoscut. Pacienţii în tratament cu inhibitori ECA, la care apare icter sau apar creşteri importante ale concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă administrarea inhibitorului ECA şi să fie monitorizaţi (vezi „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, „Hidroclorotiazidă”, „Boală hepatică” la pct. 4.4).

Neutropenie/Agranulocitoză La pacienţii în tratament cu inhibitori ECA au fost raportate neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi anemie. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără factori de risc, neutropenia apare rareori. Enalaprilul trebuie utilizat cu precauţie extremă la pacienţii cu boli vasculare de colagen, în terapie imunodepresivă, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau o asociere a acestori factori de risc, în special în cazul unei disfuncţii renale preexistente. Unii dintre aceşti pacienţi dezvoltă infecţii severe care, în unele cazuri, nu răspund la tratament antibiotic intensiv. Dacă se utilizează enalapril la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică a numărului de leucocite, iar pacienţii sunt sfătuiţi să raporteze orice semn de infecţie.

Hiperkaliemie Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este, de obicei, semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Factorii de risc pentru apariția hiperkaliemiei includ: insuficiența renală, agravarea funcției renale, vârsta (>70 ani), diabetul zaharat, afecțiunile intercurente, în particular deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică și utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (de exemplu, spironolactonă, epleronă, triamteren sau amilorid), pacienți care iau suplimente alimentare cu potasiu sau înlocuitori de sare cu potasiu, pacienți care iau medicamente care produc o creștere a potasemiei (de exemplu, heparină, trimetoprim sau cotrimoxazol, cunoscute și sub denumirea de trimetoprim/sulfametoxazol și, în special antagoniști ai aldosteronului sau blocantelor receptorilor de angiotensină). Utilizarea suplimentelor alimentare cu potasiu, a diureticelor care economisesc potasiul sau a înlocuitorilor de sare cu potasiu, în special la pacienții cu funcție renală alterată, poate duce la creșterea semnificativă a potasemiei. Hiperkaliemia poate determina aritmii severe, uneori fatale. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor pentru angiotensină ar trebui utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ECA, cu monitorizarea nivelului de potasiu seric și a funcției renale (vezi pct. 4.5).

Hipoglicemie La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau insulină, care încep un tratament cu inhibitor ECA trebuie monitorizată cu atenţie apariţia hipoglicemiei, în special în primele luni ale utilizării asociate (vezi „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, „Hidroclorotiazidă”, „Efecte metabolice şi endocrine” la pct. 4.4 şi 4.5).

Hipersensibilitate/angioedem În timpul tratamentului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, inclusiv cu maleat de enalapril, poate apărea, rareori, angioedemul feţei, al extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui. Aceste reacții pot apărea în orice moment al tratamentului. Dacă apare angioedemul, tratamentul cu Enap H 10 mg/25 mg trebuie întrerupt imediat şi pacientul trebuie monitorizat până la vindecare. Pacientul nu trebuie externat înaintea dispariţiei totale a simptomatologiei. Chiar şi în cazul în care apare numai edem lingual, fără tulburări respiratorii, pacienţii pot necesita monitorizare prelungită, deoarece tratamentul cu antihistaminice şi corticosteroizi poate fi insuficient.

Foarte rar, datorită angiodemului asociat cu edem laringian sau lingual, au fost raportate decese. Angioedemul laringian poate fi fatal. Angioedemul lingual, glotic sau laringian, care poate determina obstrucţie respiratorie, trebuie tratat imediat cu adrenalină (administrare subcutanată de 0,3 ml până la 0,5 ml soluţie de adrenalină 1:1000) şi/sau trebuie asigurată permeabilitatea căilor respiratorii.

La pacienţii de rasă neagră în tratament cu inhibitori ECA apare o incidenţă crescută de angioedem, comparativ cu pacienţii de altă rasă. Totuşi, în general, se pare că la persoanele de rasă neagră există un risc crescut de angioedem. Pacienţii cu antecedente de angioedem nerelaționat terapiei cu inhibitor ECA prezintă un risc crescut de angioedem în timpul tratamentului cu un inhibitor ECA (vezi pct. 4.3).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată, datorită riscului crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de enalapril/hidroclorotiazidă. Tratamentul cu enalapril/hidroclorotiazidă nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptină poate determina un risc crescut de angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii) (vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea tratamentului cu racecadotril, inhibitori ai mTOR (de exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin la un pacient la care deja se administrează un inhibitor ECA.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării Pacienţii care utilizează inhibitori ECA pot avea rareori reacţii alergice cu risc vital (anafilactoide) în timpul procedurilor de desensibilizare la venin de viespe sau albină. Aceste reacţii pot fi evitate prin întreruperea temporară a terapiei cu inhibitor ECA înaintea fiecărei proceduri de desensibilizare.

Reacţii anafilactoide în timpul LDL aferezei Rareori, la pacienţii în tratament cu inhibitori ECA pot apărea reacţii alergice anafilactoide, cu risc vital în timpul aferezei lipoproteinelor cu densitate scăzută (LDL afereză) cu sulfat de dextran. Aceste reacţii pot fi evitate prin întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitor ECA înaintea fiecărei afereze.

Tuse În timpul tratamentului cu inhibitori ECA poate apărea o tuse persistentă, uscată, neproductivă, care dispare la întreruperea tratamentului. Aceasta trebuie luată în considerare în cadrul diagnosticului diferenţial al tusei.

Intervenţie chirurgicală/anestezie La pacienţii care suferă o intervenţie chirurgicală majoră sau efectuează o anestezie cu medicamente care determină hipotensiune arterială, enalaprilul poate bloca secreţia secundară de angiotensină II, datorată eliberării compensatorii de renină. Dacă în urma acestui mecanism apare hipotensiune arterială, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică (vezi pct. 4.5).

Sarcina Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) nu trebuie inițiat în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Diferenţe etnice Similar altor inhibitori ai enzinei de conversie a angiotensinei, enalaprilul pare mai putin eficace în scăderea tensiunii arteriale la persoanele de rasă neagră, comparativ cu cele de altă rasă, posibil datorită prevalenţei mai mari a stărilor clinice cu renină scăzută la populaţia hipertensivă de rasă neagră.

Hidroclorotiazidă

Insuficienţa funcției renale Diureticele tiazidice pot fi mai puţin adecvate la pacienţii cu insuficienţă renală; nu sunt eficace la cei cu valori ale clearance-ului creatininei de 30 ml/min (0,5 ml/s) sau mai puţin (cum sunt în insuficienţă renală moderată şi severă) (vezi pct. 4.2 şi „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, „Maleat de enalapril- Hidroclorotiazidă”, „Disfuncţie renală”; „Maleat de enalapril”, „Insuficiența funcţiei renale” la pct. 4.4). Enap H 10 mg/25 mg nu trebuie administrat la pacienții cu insuficiență renală (clearance-ul creatininei ≤80 ml/min), până când titrarea componentelor individuale demonstrează necesitatea dozelor prezente în combinație.

Boală hepatică Tiazidele trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu disfuncţie hepatică sau boală hepatică evolutivă, deoarece modificări minore ale echilibrului electrolitic pot determina comă hepatică (vezi „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, „Maleat de enalapril”, „Insuficienţă hepatică” la pct. 4.4).

Efecte metabolice şi endocrine Tratamentul cu tiazide poate determina tulburări ale toleranţei la glucoză. Poate fi necesară ajustarea antidiabeticului, inclusiv a insulinei (vezi „Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare”, „Maleat de enalapril”, „Pacienţi diabetici” la pct. 4.4).

Terapia cu tiazide poate fi asociată cu creşteri ale colesterolemiei şi trigliceridemiei; totuşi, la utilizarea unor doze scăzute (12,5 mg) de hidroclorotiazidă, a fost raportat un efect minim sau inexistent. În plus, în studiile clinice cu 6 mg de hidroclorotiazidă nu au fost raportate efecte clinice semnificative asupra concentraţiilor plasmatice de glucoză, colesterol, trigliceride, sodiu, magneziu sau potasiu.

La anumiţi pacienţi, terapia cu tiazide poate determina hiperuricemie şi/sau gută. Acest efect asupra hiperuricemiei pare dependent de doză şi, la doza de 6 mg hidroclorotiazidă, nu este semnificativ clinic. În plus, enalaprilul poate creşte excreţia urinară de acid uric, în acest mod atenuând efectul hiperuricemic al hidroclorotiazidei. Similar oricărui pacient cu terapie diuretică, trebuie determinată periodic electrolitemia, la intervale adecvate.

Tiazidele (incluzând hidroclorotiazida) pot determina dezechilibru hidroelectrolitic (hipokalemie, hiponatremie şi alcaloză hipocloremică). Semnele clinice ale dezechilibrului hidroelectrolitic sunt xerostomie, sete, slăbiciune, letargie, somnolenţă, agitaţie, durere sau crampe musculare, fatigabilitate musculară, hipotensiune arterială, oligurie, tahicardie şi tulburări gastrointestinale, cum sunt greaţă şi vărsături.

Cu toate că hipokalemia poate apărea în timpul terapiei cu diuretice tiazidice, administrarea concomitentă de enalapril poate reduce hipokaliemia indusă de diuretic. Riscul hipokaliemiei este cel mai mare la pacienţii cu ciroză hepatică, la pacienţii cu diureză intensă, la cei cu aport oral neadecvat de electroliţi şi la pacienţii cu terapie concomitentă cu corticosteroizi sau ACTH (vezi pct. 4.5).

În caz de caniculă, la pacienţii cu edeme poate apărea hiponatremie. Deficitul de clor este, în general, uşor şi nu necesită, de obicei, tratament.

Tiazidele pot scădea excreţia urinară a calciului şi determină creşteri intermitente şi uşoare ale calcemiei. O creştere marcată a calcemiei poate fi determinată de o hiperparatiroidie mascată. Înaintea efectuării testelor funcţionale paratiroidiene, tratamentul cu tiazide trebuie întrerupt.

S-a demonstrat că tiazidele cresc excreţia urinară de magneziu, ceea ce poate determina hipomagnezemie.

Teste anti-doping Hidroclorotiazida din acest medicament poate determina pozitivarea rezultatelor analitice ale testului anti-doping.

Hipersensibilitate La pacienţii care utilizează diuretice tiazidice pot apărea reacţii de hipersensibilitate, atât în prezenţa, cât şi în absenţa unui istoric de alergie sau astm bronşic. De asemenea, a fost raportată exacerbarea sau activarea unui lupus eritematos sistemic.

Cancer cutanat de tip non-melanom A fost observat un risc crescut de cancer cutanat de tip non-melanom (non-melanoma skin cancer – NMSC) [carcinom cu celule bazale (BCC) și carcinom cu celule scuamoase (SCC)] asociat cu expunerea la creșterea dozei cumulative de hidroclorotiazidă (HCTZ) în două studii epidemiologice bazate pe Registrul Național de Cancer din Danemarca. Efectele de fotosensibilizare ale HCTZ ar putea constitui un mecanism posibil pentru NMSC. Pacienții tratați cu HCTZ trebuie să fie informați cu privire la riscul de NMSC și să li se recomande să își examineze regulat pielea pentru depistarea oricăror leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni cutanate suspecte. Pentru a minimiza riscul de cancer cutanat, pacienților trebuie să li se recomande posibilele măsuri preventive, cum ar fi expunerea limitată la lumina solară și la razele UV și, în cazul expunerii, utilizarea unei protecții adecvate. Leziunile cutanate suspecte trebuie examinate imediat, examinarea putând include investigații histologice și biopsii. De asemenea, poate fi necesară reconsiderarea utilizării HCTZ la pacienții diagnosticați anterior cu NMSC (vezi și pct. 4.8).

Toxicitate respiratorie acută După administrarea de hidroclorotiazidă au fost raportate cazuri grave, foarte rare, de toxicitate respiratorie acută, inclusiv sindrom de detresă respiratorie acută (SDRA). Edemele pulmonare apar de obicei în decurs de câteva minute până la câteva ore de la administrarea de hidroclorotiazidă. La debut, simptomele includ dispnee, febră, deteriorare pulmonară și hipotensiune. Dacă se suspectează diagnosticul de SDRA, trebuie retras Enap H 10 mg/25 mg și trebuie administrat tratament adecvat. Hidroclorotiazida este contraindicată la pacienții care au prezentat anterior SDRA în urma administrării de hidroclorotiazidă.

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar cu unghi închis Sulfonamidele sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică ce duce la efuziune coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele includ

scădere a vederii sau durere oculară, cu debut acut, și pot apărea în decurs de câteva ore până la o săptămână de la administrarea medicamentului. Glaucomul acut cu unghi închis netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul primar constă în întreruperea cât mai rapidă a administrării medicamentului. Dacă presiunea intraoculară rămâne necontrolată, pot fi luate prompt în considerare tratamente medicale sau chirurgicale. Factorii de risc pentru apariția glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente alergice la sulfonamidă sau penicilină.

Informaţii importante privind unele componente ale Enap H 10 mg/25 mg Enap H 10 mg/25 mg conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament. Enap H 10 mg/25 mg conține mai puțin de 1 mmol sodiu (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conține sodiu”.

Enap H 10 mg/25 mg este, de obicei, bine tolerat. În studiile clinice, reacțiile adverse au fost, în general, ușoare și tranzitorii, iar în cele mai multe cazuri, nu au necesitat întreruperea tratamentului.

Cele mai frecvente efecte adverse raportate în timpul studiului clinic cu Enap H 10 mg/25 mg au fost cefalee și tuse.

Următoarele reacții adverse au fost raportate pentru enalapril/hidroclorotiazidă sau individual, pentru enalapril sau hidroclorotiazidă, în timpul studiilor clinice sau după punerea pe piață a medicamentului:

• Foarte frecvente (1/10)

Tulburări hematologice şi limfatice

• mai puţin frecvente: anemie (inclusiv anemie aplastică şi hemolitică);
• rare: neutropenie, scăderi ale hemoglobinemiei şi hematocritului, trombocitopenie, agranulocitoză, leucopenie, pancitopenie, limfadenopatie, boli autoimune, mielodepresie.

Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi)

• cu frecvenţă necunoscută: cancer cutanat de tip non-melanom (carcinom cu celule bazale și carcinom cu celule scuamoase) 1.

Tulburări endocrine

• cu frecvenţă necunoscută: sindrom de secreţie neadecvată a hormonului antidiuretic (SIADH).

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Tulburări ale sistemului nervos

• frecvente: cefalee;
• mai puţin frecvente: parestezii, vertij;
• rare: pareză (datorită hipokaliemiei).

Tulburări psihice

• frecvente: depresie, sincopă, disgeuzie;
• mai puţin frecvente: confuzie, somnolenţă, insomnie, nervozitate, scăderea libidoului;
• rare: vise anormale, tulburări ale somnului.

Tulburări oculare

• foarte frecvente: vedere înceţoşată;
• cu frecvență necunoscută: efuziune coroidiană.

Tulburări acustice şi vestibulare

• mai puţin frecvente: tinitus.

Tulburări cardiace

• foarte frecvente: ameţeli;
• frecvente: tulburări ale ritmului cardiac, angină pectorală, tahicardie;
• mai puţin frecvente: eritem tranzitor, palpitaţii, infarct miocardic, posibil secundar hipotensiunii arteriale excesive la pacienţii cu risc crescut (vezi pct. 4.4).

Tulburări vasculare

• frecvente: hipotensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică;
• mai puţin frecvente: accident vascular cerebral, posibil secundar hipotensiunii arteriale excesive la pacienţii cu risc crescut (vezi pct. 4.4);
• rare: sindrom Raynaud.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Tulburări gastro-intestinale

Tulburări hepatobiliare

• rare: insuficienţă hepatică, necroză hepatică (cu potenţial letal), hepatită – fie hepatocelulară sau colestatică, icter, colecistită (în particular, la pacienţii cu litiază biliară preexistentă).

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

• frecvente: erupţie cutanată tranzitorie (exantem), hipersensibilitate/edem angioneurotic: la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui (vezi pct. 4.4);
• mai puţin frecvente: prurit, perspiraţie, urticarie, alopecie;
• rare: eritem polimorf, sindrom Stevens-Johnson, dermatită exfoliativă, necroliză toxică epidermică, purpură, lupus eritematos cutanat, eritrodermie, pemfigus. A fost raportat un sindrom complex: hipertermie, serozită, vasculită, mialgie/miozită, artralgie/artrită, ANA pozitiv, creşterea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH), eozinofilie şi leucocitoză. Mai pot apărea erupţie cutanată tranzitorie, fotosensibilitate sau alte manifestări dermatologice.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

• frecvente: spasme musculare†;
• mai puţin frecvente: artralgie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

• mai puţin frecvente: disfuncţie renală, insuficienţă renală, proteinurie;
• rare: oligurie, nefrită interstiţială.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

• mai puţin frecvente: impotenţă;
• rare: ginecomastie.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

• foarte frecvente: astenie;
• frecvente: toracalgie, fatigabilitate;
• mai puţin frecvente: indispoziţie, hipertermie.

Investigaţii diagnostice

• frecvente: hiperkaliemie, creşterea creatininemiei;
• mai puţin frecvente: creşterea uremiei, hiponatremie;
• rare: creşterea nivelului plasmatic al enzimelor hepatice şi a bilirubinemiei.

• Incidența este comparabilă la grupul placebo și grupurile de control active din studiile clinice.Numai pentru doze de hidroclorotiazidă de 12,5 mg şi 25 mg. † Crampele musculare sunt frecvente la doze de hidroclorotiazidă de 12,5 mg şi 25 mg; la doza de 6 mg, frecvenţa este mai scăzută (mai puţin frecvente).

Cancer cutanat de tip non-melanom: Pe baza datelor disponibile obținute din studiile epidemiologice, a fost observată o asociere între HCTZ și NMSC dependentă de doza cumulativă (vezi și pct. 4.4 și 5.1).

Dacă apar reacţii adverse severe, tratamentul trebuie întrerupt.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478 – RO e-mail: adr@anm.ro website: www.anm.ro