Hepatect Cp 50 UI/ml

Doze

Prevenirea reinfectării cu virusul hepatitic B după un transplant hepatic efectuat ca urmare a insuficienţei hepatice induse de hepatita cu virus hepatitic B

Adulţi Se recomandă administrarea a 10000 UI în ziua efectuării transplantului, perioperator, ulterior 2000-10000 UI (40-200 ml) pe zi, timp de 7 zile iar după caz, pentru a menţine titrul de anticorpi peste 100-150 UI/l la persoanele cu ADN-VHB-negativ şi peste 500 UI/l la persoanele cu ADN-VHB pozitiv.

Copii şi adolescenţi Doza trebuie ajustată în funcţie de suprafaţa corporală, respectând doza de 10000 UI/1,73 m2.

Imunoprofilaxia hepatitei B

• Prevenirea hepatitei B în cazul expunerii accidentale a persoanelor neimunizate: Se recomandă administrarea a minim 500 UI (10 ml), în funcţie de intensitatea expunerii, cât mai curând posibil după expunere, de preferinţă în decurs de 24-72 de ore.

• Imunoprofilaxia hepatiei B la pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă: Se recomandă administrarea a 8-12 UI (0,16-0,24 ml)/kg până la maxim 500 UI (10 ml), la intervale de 2 luni, până la obţinerea seroconversiei postvaccinare.

• Prevenirea hepatitei B la nou-născuţii ai căror mame sunt purtătoare de virus hepatitic B: Se recomandă administrarea la naştere sau cât mai curând posibil după naştere a 30-100 UI (0,6-2 ml)/kg. Administrarea imunoglobulinei antihepatită B poate fi repetată până la obţinerea seroconversiei postvaccinare.

În toate aceste situaţii, vaccinarea împotriva virusului hepatitic B este recomandată cu fermitate. Prima doză de vaccin poate fi injectată în aceeaşi zi cu imunoglobulina umană antihepatită B, dar în locuri de administrare diferite.

La persoanele care nu au prezentat un răspuns imunitar (anticorpii împotriva hepatitei B nu au putut fi determinaţi) în urma vaccinării şi la care este necesară o prevenire continuă, se poate lua în considerare administrarea a 500 UI (10 ml) la adulţi şi a 8 UI (0,16 ml)/kg la copii şi adolescenţi, la intervale de două luni, titrul minim protector considerându-se a fi 10 mUI/ml.

Insuficiență hepatică Nu sunt disponibile date privind necesitatea ajustării dozei.

Insuficiență renală Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar din punct de vedere clinic, vezi pct. 4.4.

Vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepția cazului în care acest lucru este necesar din punct de vedere clinic, vezi pct. 4.4.

Mod de administrare Administrare intravenoasă

Hepatect CP trebuie administrat prin perfuzie intravenoasă, cu viteza de perfuzare iniţială de 0,1 ml/kg şi oră, timp de 10 minute. Vezi pct. 4.4. În caz de reacție adversă, trebuie redusă viteza de administrare sau perfuzia trebuie oprită. Dacă este bine tolerat, viteza de perfuzare poate fi crescută treptat, până la maxim 1 ml/kg şi oră.

Studiile clinice au arătat că Hepatect CP administrat prin perfuzie intravenoasă la nou-născuţii ai căror mame sunt purtătoare de virus hepatitic B este bine tolerat, dacă viteza de perfuzare este de 2 ml într-un interval cuprins între 5 şi 15 minute.

Trasabilitate Pentru îmbunătățirea trasabilității medicamentelor biologice, numele și numărul de lot al produsului administrat trebuie înregistrate în mod clar.

Precauții privind administrarea

Monitorizarea titrului de anticorpi împotriva hepatitei B: Pacienţii trebuie monitorizaţi periodic pentru supravegherea titrului de anticorpi împotriva hepatitei B. Doza trebuie ajustată astfel încât să se mențină titrurile de anticorpi terapeutice și să se evite subdozarea (vezi pct. 4.2).

Potenţialele complicaţii pot fi adesea prevenite dacă se asigură că pacienţii:

• nu prezintă sensibilitate la imunoglobulina umană, injectând inițial Hepatect CP foarte lent (0,1 ml/kg şi oră)
• sunt monitorizaţi cu atenţie, observând orice simptom care apare în timpul perfuzării. În mod special, pacienţii care nu au mai fost trataţi cu imunoglobulină umană, pacienţii cărora li s-a schimbat medicamentul care conţine imunoglobulină sau atunci când a trecut un interval lung de timp de la ultima administrare. Acești pacienți trebuie monitorizaţi la spital în timpul perfuzării iniţiale şi în prima oră după prima perfuzie, pentru a detecta eventualele reacţii adverse. Toţi ceilalţi pacienţi trebuie monitorizaţi timp de cel puţin 20 minute după administrare.

Administrarea intravenoasă de imunoglobulină umană, în special atunci când se utilizează doze mari, necesită:

• hidratare adecvată înaintea iniţierii perfuziei cu imunoglobulină umană
• monitorizarea diurezei
• monitorizarea creatininemiei
• evitarea utilizării concomitente a diureticelor de ansă (vezi pct. 4.5)

În caz de reacţii adverse, trebuie redusă viteza de administrare sau trebuie oprită administrarea perfuziei. Tratamentul necesar depinde de natura şi severitatea reacţiei adverse.

Reacții legate de perfuzie Anumite reacţii adverse (de exemplu cefalee, hiperemie, frisoane, mialgie, wheezing, tahicardie, durere lombară, greață și hipotensiune arterială) pot fi asociate cu viteza de perfuzare. Viteza de perfuzare recomandată, prezentată la pct. 4.2 „Mod de administrare” trebuie respectată cu stricteţe. Pacienţii trebuie monitorizaţi strict şi observaţi cu atenţie pentru apariţia oricăror simptome în perioada de administrare a soluţiei perfuzabile.

Reacţiile adverse pot să apară mai frecvent:

• în cazul unei viteze de perfuzare mari
• la pacienţi cu hipogamaglobulinemie sau agamaglobulinemie, cu sau fără deficit de IgA
• la pacienţi cărora li se administrează pentru prima dată imunoglobulină umană sau, în cazuri rare, când medicamentul care conţine imunoglobulină umană este schimbat cu altul sau când a trecut un interval lung de la ultima perfuzare
• la pacienți cu infecție netratată sau cu inflamație cronică subiacentă

Hipersensibilitate Reacţiile de hipersensibilitate sunt rare.

Hepatect CP conţine o cantitate mică de IgA. Persoanele care prezintă deficit de IgA pot dezvolta anticorpi IgA şi pot avea reacţii anafilactice după administrarea de preparate pe bază de componente sanguine care conţin IgA. Ca urmare, medicul curant trebuie să evalueze beneficiile tratamentului cu Hepatect CP comparativ cu riscurile potenţiale de reacţii de hipersensibilitate. Rar, imunoglobulina umană antihepatită B poate determina scăderea tensiunii arteriale, asociată cu reacţie anafilactică, chiar şi la pacienţii care toleraseră tratamentul anterior pe bază de imunoglobulină.

Suspiciunea de reacţii alergice sau de reacţii de tip anafilatic impune întreruperea imediată a perfuzării. În caz de şoc, trebuie aplicat tratamentul medical standard pentru şoc.

Interferarea cu testele serologice

După administrarea imunoglobulinei, creşterea tranzitorie a titrurilor diferiţilor anticorpi transferaţi pasiv în sângele pacientului poate determina rezultate fals pozitiv la testele serologice. Transmiterea pasivă de anticorpi împotriva antigenelor eritrocitare, de exemplu A, B, D, poate interfera cu unele teste serologice pentru determinarea anticorpilor eritrocitari, de exemplu testul antiglobulinic direct (TAD, testul Coombs direct).

Microorganisme patogene transmisibile

Măsurile standard pentru prevenirea infecţiilor apărute ca urmare a utilizării medicamentelor preparate din sânge sau plasmă umană includ selecţia donatorilor, screening-ul donărilor individuale şi al rezervelor de plasmă pentru identificarea markerilor specifici ai infecţiei şi includerea în procesul tehnologic a unor etape eficace pentru inactivarea/îndepărtarea virusurilor. În pofida acestor măsuri, atunci când sunt administrate medicamente preparate din sânge sau plasmă umană, posibilitatea transmiterii microorganismelor infecţioase nu poate fi exlusă în totalitate. Aceasta se aplică, de asemenea, virusurilor necunoscute sau celor nou-apărute, precum şi altor microorganisme.

Măsurile adoptate sunt considerate eficiente în cazul virusurilor încapsulate cum sunt virusul imunodeficienţei umane (HIV), virusul hepatitei B (VHB) şi virusul hepatitei C (VHC). Măsurile întrerprinse pot avea valoare limitată împotriva virusurilor neîncapsulate cum sunt virusul hepatitei A (VHA) şi parvovirusul B19.

Experienţa clinică reconfirmă absenţa transmiterii virusului hepatitic A şi a parvovirusului B19 prin intermediul medicamentelor care conțin imunoglobuline, şi se presupune, de asemenea, că prezenţa anticorpilor contribuie în mod important la siguranţa virală.

Următoarele reacții adverse au fost asociate cu utilizarea de imunoglobulină normală umană cu administrare intravenoasă (IgIV.):

Tromboembolism Există dovezi clinice privind asocierea dintre administrarea de IgIV şi evenimente tromboembolice cum sunt infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral (inclusiv apoplexie), embolismul pulmonar şi tromboza venoasă profundă, care se presupune că sunt legate de o creştere relativă a vâscozităţii sângelui prin influxul mare de imunoglobuline la pacienţii cu risc. Prescrierea şi administrarea de IgIV la pacienţii obezi trebuie făcută cu prudenţă, precum şi la pacienţii cu factori de risc preexistenţi pentru

apariţia unor evenimente trombotice (cum sunt vârsta înaintată, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat şi antecedentele de boli vasculare sau episoade trombotice, pacienţi cu boli trombofilice dobândite sau ereditare, pacienţi cu perioade prelungite de imobilizare, pacienţi cu hipovolemie severă, pacienţi cu boli cu vâscozitate sanguină crescută).

La pacienţii cu risc de reacţii adverse tromboembolice, medicamentele care conţin IgIV trebuie administrate cu viteza minimă posibilă şi în cea mai mică doză eficace.

Insuficienţa renală acută S-au raportat cazuri de insuficienţă renală acută la pacienţii trataţi cu IgIV. În majoritatea cazurilor, s-au identificat factori de risc, cum ar fi insuficienţă renală preexistentă, diabet zaharat, hipovolemie, obezitate, administrarea concomitentă a unor medicamente nefrotoxice sau vârsta peste 65 ani.

Parametrii renali ar trebui evaluați în special la pacienții considerați cu risc potențial crescut de dezvoltare a insuficienței renale acute, înaintea perfuziei cu IgIV și din nou la intervale de timp adecvate. La pacienţii cu risc de insuficienţă renală acută, medicamentele care conţin IgIV trebuie administrate cu viteza minimă şi în cea mai mică doză practicabilă. În caz de insuficienţă renală, trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu IgIV.

În timp ce raportările de disfuncţie renală şi de insuficienţă renală acută au fost asociate cu administrarea mai multor medicamente care conţin IgIV autorizate, având în compoziţie excipienţi diferiţi cum sunt sucroza, glucoza şi maltoza, cele care conţin sucroză ca stabilizator au fost asociate cu cel mai mare număr de astfel de cazuri. La pacienţii cu risc, poate fi luată în considerare utilizarea medicamentelor care conţin imunoglobulină umană dar nu conţin aceşti excipienţi. Hepatect CP nu conţine sucroză, maltoză sau glucoză.

Sindromul meningitei aseptice (SMA) S-a raportat apariţia sindromului meningitei aseptice în asociere cu tratamentul cu IgIV. Sindromul apare de obicei într-un interval cuprins între câteva ore şi 2 zile după tratamentul cu IgIV. Examinările lichidului cefalorahidian sunt adesea pozitive pentru pleiocitoză, până la câteva mii de celule într-un mm3, predominant din serii granulocitare şi prezintă concentraţii crescute ale proteinelor, până la câteva sute de mg/dl. SMA poate să apară mai frecvent în asociere cu tratamentul cu IgIV în doză mare (2 g/kg).

Pacienților care prezintă aceste semne și simptome trebuie să li se efectueze un examen neurologic complet, incusiv examinarea LCR, pentru a exclude alte cauze de meningită.

Întreruperea tratamentului cu IgIV a avut ca rezultat remisia SMA în câteva zile, fără sechele.

Anemia hemolitică Medicamentele care conţin IgIV pot să conţină anumiţi anticorpi ai grupelor de sânge care se pot comporta ca hemolizine, determinând in vivo acoperirea eritrocitelor cu imunoglobulină, cauzând o reacţie pozitivă directă antiglobulină (testul Coombs) şi, rareori, hemoliză. În urma terapiei cu IgIV se poate dezvolta anemie hemolitică, din cauza intensificării fenomenului de sechestrare a eritrocitelor. Pacienţii aflaţi în tratament cu IgIV trebuie monitorizaţi pentru depistarea semnelor clinice şi a simptomelor de hemoliză. (Vezi pct. 4.8)

Neutropenie/Leucopenie După tratamentul cu IgIV s-au raportat scăderi tranzitorii ale numărului de neutrofile și/sau episoade de neutropenie, uneori severe. Acestea apar de obicei în decurs de câteva ore sau zile după administrarea IgIV și se rezolvă spontan în decurs de 7 – 14 zile.

Leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT) La pacienții cărora li s-au administrat IgIV, au existat câteva raportări de edem pulmonar acut non-cardiogen [Leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT)]. LPALT se caracterizează prin hipoxie severă, dispnee, tahipnee, cianoză, febră și hipotensiune arterială. Simptomele de LPALT se dezvoltă de obicei în timpul sau în decurs de 6 ore de la transfuzie, de obicei în decurs de 1 – 2 ore.

Prin urmare, pacienții cărora li se administrează IgIV trebuie monitorizați iar perfuzia cu IgIV trebuie oprită imediat în caz de reacții adverse pulmonare. LPALT este o afecțiune cu risc vital care necesită tratament imediat într-o unitate de terapie intensivă.

Rezumatul profilului de siguranţă Reacțiile adverse provocate de imunoglobuline normale umane (în ordinea descrescătoare a frecvenței) cuprind (vezi și pct. 4.4):

• frisoane, cefalee, amețeală, febră, vărsături, reacţii alergice, greaţă, artralgie, hipotensiune arterială şi lombalgie moderată
• reacții hemolitice reversibile; în special la pacienții cu grupe sanguine A, B și AB și (rareori) anemie hemolitică care necesită transfuzie
• (rareori) scădere bruscă a presiunii sanguine și, în cazuri izolate, șoc anafilactic, chiar și atunci când pacientul nu a prezentat hipersensibilitate la administrarea precedentă
• (rareori) reacții cutanate tranzitorii (inclusiv lupus eritematos cutanat – cu frecvență necunoscută)

• (foarte rar) reacții tromboembolice cum sunt infarct miocardic, accident vascular cerebral, embolie pulmonară, tromboze venoase profunde
• cazuri de meningită aseptică reversibilă
• cazuri de creatininemie crescută și/sau de apariție a insuficienței renale acute
• cazuri de leziune pulmonară acută legată de transfuzie (LPALT)

Reacţii adverse raportate în studiile clinice: În cadrul a patru studii clinice, nu au fost observate reacții adverse la Hepatect CP.

Reacţii adverse raportate în supravegherea după punerea pe piaţă și în studiile clinice non-intervenționale (cu frecvenţă necunoscută – care nu poate fi estimată din datele disponibile):

Tulburări ale sistemului nervos Cefalee, amețeală Tulburări cardiace Tahicardie Tulburări vasculare Hipotensiune arterială Tulburări gastro-intestinale Greaţă Afecţiuni cutanate şi ale Reacţii cutanate, erupție cutanată ţesutului subcutanat tranzitorie, prurit Tulburări generale şi la nivelul Pirexie, stare generală de rău locului de administrare

Pentru informaţii referitoare la siguranţă cu privire la microorganismele patogene transmisibile, vezi pct. 4.4.

Copii şi adolescenţi Este de aşteptat ca reacţiile adverse la copii şi adolescenţi să fie aceleaşi ca la adulţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro