Loprid 2 mg

Adulţi Doza iniţială recomandată este de 4 mg clorhidrat de loperamidă (2 comprimate Loprid), urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 16 mg clorhidrat de loperamidă (8 comprimate Loprid).

Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani Doza iniţială recomandată este de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid), urmată de 2 mg clorhidrat de loperamidă (1 comprimat Loprid) după fiecare scaun diareic. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 6 mg clorhidrat de loperamidă (3 comprimate Loprid).

Pacienţi vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.

Copii cu vârsta sub12 ani La copii cu vârsta sub 12 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.

Pacienţi cu insuficienţă renală Nu este necesară o ajustare a dozelor pentru pacienţii cu funcţie renală afectată.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită metabolizării reduse la primul pasaj hepatic (vezi pct. 4.4).

Mod de administrare Comprimatele se administrează oral şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă.

Tratamentul diareii cu loperamidă este numai simptomatic. Ori de câte ori poate fi determinată etiologia de bază, trebuie administrat tratamentul specific, dacă este adecvat (sau când este indicat).

Tratamentul cu loperamidă poate fi însoţit, dacă este necesar, de rehidratare. Necesarul de lichide, precum şi calea de administrare (orală, intravenoasă) trebuie stabilite în funcţie de gravitatea diareii, vârsta şi starea clinică a pacientului.

În cazul diareii acute, dacă nu se observă nici o ameliorare în 48 ore de la începerea tratamentului, trebuie întreruptă administrarea loperamidei şi se va reevalua schema de tratament.

În cazul pacienţilor cu SIDA trataţi cu loperamidă pentru diaree, tratamentul trebuie întrerupt la apariţia primelor semne de distensie abdominală. La pacienţii cu SIDA cărora li se administrează clorhidrat de loperamidă s-au raportat cazuri izolate de colită de etiologie infecţioasă şi megacolon toxic, determinat de bacterii şi virusuri.

Cu toate că nu sunt disponibile date farmacocinetice la pacienţii cu insuficienţă hepatică, loperamida trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi, datorită unei metabolizări reduse la primul pasaj. Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie strict monitorizaţi pentru a observa apariţia semnelor de toxicitate la nivelul SNC.

Deoarece medicamentul este metabolizat în cea mai mare parte şi metaboliţii sau medicamentul nemetabolizat sunt excretaţi în fecale, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale.

Loprid conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament

Date din studiile clinice Reacţiile adverse raportate au fost rezumate independent de relaţia de cauzalitate evaluată de cercetători.

Reacţiile adverse raportate la pacienţii cu diaree acută Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, care au fost raportate la pacienţii cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă cel puţin la fel de frecvent ca la cei trataţi cu placebo, sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Diaree acută Clorhidrat de loperamidă Placebo Nr. pacienţi trataţi 231 236 Reacţii adverse gastro-intestinale în % Constipaţie 2,6 % 0,8 %

Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, care au fost mult mai frecvent raportate la pacienţii trataţi cu placebo decât la cei cărora li s-a administrat clorhidrat de loperamidă, au fost: xerostomie, flatulenţă, crampe şi colici abdominale.

2. Reacţiile adverse rezultate din 76 studii necontrolate şi controlate la pacienţi cu diaree acută sau cronică

Reacţiile adverse cu o frecvenţă de 1% sau mai mare, apărute la pacienţii din toate studiile, sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Frecvenţa obţinută este o reflectare a raportărilor spontane a reacţiilor adverse şi nu reprezintă incidenţa adevărată sau frecvenţa aşa cum este observată în studii clinice sau epidemiologice.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat Foarte rare: erupţie cutanată tranzitorie, urticarie şi prurit. În timpul administrării clorhidratului de loperamidă au fost raportate cazuri izolate de edem angioneurotic şi erupţii buloase, incluzând sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf şi necroliză epidermică toxică.

Tulburări ale sistemului imunitar În timpul administrării clorhidratului de loperamidă au fost raportate cazuri izolate de reacţii alergice şi, în unele cazuri, reacţii severe de hipersensibilizare, incluzând şoc anafilactic şi reacţii anafilactoide.

Tulburări gastro-intestinale Foarte rare: dureri abdominale, ileus, distensie abdominală, greaţă, constipaţie, vărsături, megacolon inclusiv megacolon toxic (vezi pct. 4.4), flatulenţă şi dispepsie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare Raportări izolate de retenţie urinară.

Tulburări psihice Foarte rare: somnolenţă.

Tulburări ale sistemului nervos Foarte rare: ameţeli.

Un număr dintre reacţiile adverse raportate în cursul cercetărilor clinice şi după punerea pe piaţă a loperamidei sunt în mod frecvent simptome ale sindromului diareic subiacent (disconfort/durere abdominală, greaţă, vărsături, gură uscată, oboseală, somnolenţă, ameţeli, constipaţie şi flatulenţă). Aceste simptome sunt adesea dificil de diferenţiat de reacţiile adverse ale medicamentului.