Teicoplanina Rompharm 200 mg

Doze Doza şi durata tratamentului trebuie ajustate în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei subiacente şi de răspunsul clinic al pacientului, precum şi de factori ai pacientului, cum sunt vârsta şi funcţia renală.

Determinarea concentraţiilor plasmatice

După finalizarea schemei de tratament de încărcare, trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice minime de teicoplanină la starea de echilibru, pentru a se asigura că s-a atins cea mai mică valoare a concentraţiei plasmatice minime:

• Pentru cele mai multe infecţii cu bacterii Gram-pozitiv, valori ale concentraţiei plasmatice minime de teicoplanină de cel puţin 10 mg/l, atunci când sunt determinate prin cromatografie de lichide de înaltă performanţă (High Performance Liquid Chromatography HPLC), sau de cel puţin 15 mg/l, atunci când sunt determinate prin metoda imunochimică cu detecţie prin fluorescenţă polarizată (Fluorescence Polarization Immunoassay FPIA).
• Pentru endocardită şi alte infecţii severe, valori ale concentraţiei plasmatice minime de teicoplanină de 15-30 mg/l, atunci când sunt determinate prin HPLC, sau de 30-40 mg/l, atunci când sunt determinate prin metoda FPIA.

În timpul tratamentului de întreţinere, monitorizarea concentraţiilor plasmatice minime de teicoplanină poate fi efectuată cel puţin o dată pe săptămână, pentru a se asigura că aceste concentraţii sunt stabile.

Pacienţi adulţi şi vârstnici cu funcţie renală normală

Durata tratamentului Durata tratamentului trebuie stabilită în funcţie de răspunsul clinic. Pentru endocardita infecţioasă, se consideră adecvată, de obicei, o durată de minimum 21 zile. Tratamentul nu trebuie să depăşească 4 luni.

Tratamentul asociat Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care agentul patogen este deja documentat şi cunoscut ca fiind sensibil sau a cazului în care există o suspiciune mare că agentul patogen cel mai probabil implicat este eligibil/agenţii patogeni cel mai probabil implicaţi sunt eligibili pentru tratamentul cu teicoplanină.

Diareea şi colita determinate de infecţia cu Clostridioides difficile Doza recomandată este de 100-200 mg, administrată oral de două ori pe zi, timp de 7 până la 14 zile.

Pacienţi vârstnici Nu este necesară ajustarea dozei, cu excepţia cazului în care este prezentă insuficienţă renală (vezi mai jos).

Pacienţi adulţi şi vârstnici cu insuficienţă renală Nu este necesară ajustarea dozei până în a patra zi de tratament, moment în care dozele trebuie ajustate pentru a se menţine o concentraţie plasmatică minimă de cel puţin 10 mg/l, atunci când este determinată prin HPLC, sau cel puţin 15 mg/l, atunci când este determinată prin metoda FPIA. După a patra zi de tratament:

• În insuficienţa renală uşoară şi moderată (clearance-ul creatininei între 30-80 ml/minut): doza de întreţinere trebuie înjumătăţită, fie prin administrarea dozei o dată la două zile, fie prin administrarea unei jumătăţi din această doză o dată pe zi.
• În insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/minut) şi la pacienţii care efectuează hemodializă: doza trebuie să fie o treime din doza obişnuită, fie prin administrarea dozei iniţiale complete, o dată la trei zile, fie prin administrarea unei treimi din această doză, o dată pe zi.

Teicoplanina nu este eliminată prin hemodializă.

Pacienţi care efectuează dializă peritoneală ambulatorie continuă (DPAC) După o doză de încărcare unică de 6 mg/kg corp, administrată intravenos, în prima săptămână se administrează 20 mg/l în punga cu soluţie de dializă, în a 2-a săptămână 20 mg/l în fiecare a doua pungă, iar apoi, în cea de a 3-a săptămână, 20 mg/l în punga din timpul nopţii.

Copii şi adolescenţi Dozele recomandate sunt aceleaşi la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

Nou-născuţi şi sugari până la vârsta de 2 luni: Doza de încărcare În prima zi, se administrează în perfuzie intravenoasă o doză unică de 16 mg/kg corp.

Copii (2 luni până la 12 ani): Doza de încărcare Se administrează intravenos o doză unică de 10 mg/kg corp, la interval de 12 ore, care se repetă de 3 ori.

Mod de administrare Teicoplanina trebuie administrată pe cale intravenoasă sau intramusculară. Injecţia intravenoasă se poate administra, fie sub formă de bolus cu durata de 3 până la 5 minute, fie sub formă de perfuzie cu durata de 30 minute. La nou-născuţi trebuie utilizată numai metoda de administrare în perfuzie. Pentru diareea şi colita asociate infecţiei cu Clostridioides difficile trebuie utilizată calea orală.

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea și diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Teicoplanina nu trebuie administrată pe cale intraventriculară.

Reacţii de hipersensibilitate La administrarea teicoplaninei au fost raportate reacţii de hipersensibilitate grave, care au pus viaţa în pericol, uneori fiind letale (de exemplu şoc anafilactic). Dacă apare o reacţie alergică la teicoplanină, tratamentul trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiate măsurile de urgenţă adecvate. Teicoplanina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la vancomicină, deoarece pot apărea reacţii de hipersensibilitate încrucişată, inclusiv şoc anafilactic letal.

Cu toate acestea, antecedentele personale de „sindromul omului roșu” la vancomicină nu contraindică utilizarea teicoplaninei.

Reacţii asociate perfuziei În cazuri rare (chiar şi la administrarea primei doze) s-a observat apariţia „sindromului omului roșu” (un complex de simptome care includ prurit, urticarie, eritem, angioedem, tahicardie, hipotensiune arterială, dispnee). Oprirea administrării perfuziei sau reducerea vitezei de perfuzare poate duce la remiterea acestor reacţii. Reacţiile asociate perfuziei pot fi limitate dacă doza zilnică se administrează în perfuzie cu durata de 30 minute, în loc de injecţie în bolus.

Reacţii adverse cutanate severe La administrarea teicoplaninei, au fost raportate reacţii adverse cutanate severe (RACS) inclusiv sindrom Stevens-Johnson (SSJ), necroliză epidermică toxică (NET) şi reacţie la medicament cu eozinofilie şi simptome sistemice (DRESS), care pot pune viaţa în pericol sau pot fi letale (vezi pct. 4.8). A fost raportată, de asemenea, pustuloza exantematică acută generalizată (PEGA) la administrarea teicoplaninei (vezi pct. 4.8). La momentul prescrierii, pacienții trebuie informați cu privire la semnele și simptomele reacțiilor cutanate severe (de exemplu, erupție cutanată progresivă, deseori însoțită de vezicule sau leziuni ale mucoaselor sau erupție cutanată pustulară, sau orice alt semn de hipersensibilitate a pielii) și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome

sugestive ale reacțiilor cutanate severe, administrarea teicoplaninei trebuie întreruptă și trebuie luat în considerare un tratament alternativ.

Spectrul de activitate antibacteriană Teicoplanina are un spectru limitat al activităţii antibacteriene (Gram-pozitiv). Nu este adecvată pentru utilizarea ca monoterapie în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, cu excepţia cazului în care este deja documentat şi cunoscut faptul că agentul patogen este sensibil sau în cazul în care există o suspiciune mare că agentul patogen cel mai probabil implicat este eligibil/agenţii patogeni cel mai probabil implicaţi sunt eligibili pentru tratamentul cu teicoplanină.

Utilizarea raţională a teicoplaninei trebuie să ia în considerare spectrul activităţii antibacteriene, profilul de siguranţă şi cât de adecvată este terapia antibacteriană standard pentru a trata fiecare pacient, în mod individual. Ţinând cont de acest fapt, este de aşteptat ca în cele mai multe situaţii teicoplanina să fie utilizată pentru tratamentul infecţiilor severe, la pacienţii la care acțiunea antibacterienelor standard nu este considerată a fi adecvată.

Trombocitopenie La administrarea teicoplaninei s-a raportat trombocitopenie (vezi pct.4.8). În timpul tratamentului, se recomandă efectuarea periodică de teste hematologice, care includ hemoleucograma completă.

Nefrotoxicitate La pacienţii trataţi cu teicoplanină s-au raportat nefrotoxicitate și insuficienţă renală (vezi pct. 4.8). Pacienţii cu insuficienţă renală, cei trataţi cu schema de tratament cu doza mare de încărcare de teicoplanină și cei tratați cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial nefrotoxic cunoscut (de exemplu, aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină şi cisplatină) trebuie monitorizați cu atenție şi trebuie să efectueze teste auditive (vezi mai jos „Ototoxicitate”). Deoarece teicoplanina este eliminată, în principal, pe cale renală, doza de teicoplanină trebuie ajustată la pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2).

Ototoxicitate Similar altor glicopeptide, la pacienţii trataţi cu teicoplanină a fost raportată ototoxicitate (surditate şi tinitus) (vezi pct. 4.8). Pacienţii care în timpul tratamentului cu teicoplanină dezvoltă semne şi simptome de afectare a auzului sau tulburări ale urechii interne trebuie evaluaţi şi monitorizaţi cu atenţie, în special în cazul tratamentului prelungit şi al pacienţilor cu insuficienţă renală. Pacienţii trataţi cu teicoplanină în asociere cu sau după alte medicamente cu potenţial nefrotoxic și/sau neurotoxic/ototoxic cunoscut (de exemplu, aminoglicozide, colistină, amfotericină B, ciclosporină, cisplatină, furosemidă şi acid etacrinic) trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar beneficiul administrării teicoplaninei trebuie evaluat în cazul în care auzul se deteriorează.

Trebuie luate măsuri de precauţie speciale atunci când se administrează teicoplanină la pacienţii care necesită tratament concomitent cu medicamente ototoxice şi/sau nefrotoxice, caz în care se recomandă efectuarea în mod regulat de teste hematologice, ale funcţiei hepatice şi ale funcţiei renale.

Suprainfecţii Similar altor antibiotice, administrarea teicoplaninei, în special dacă este prelungită, poate determina dezvoltarea microorganismelor rezistente. Dacă apar suprainfecţii în timpul tratamentului, trebuie luate măsurile corespunzătoare.

Sodiu Acest medicament conține mai puțin de 1 mmol de sodiu (23 mg) per flacon cu pulbere, adică practic „nu conține sodiu”.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Descrierea reacțiilor adverse selectatePe baza raportărilor din literatură, la pacienții tratați cu o schemă de tratament cu doza de încărcare mică, în medie de 6 mg/kg de două ori pe zi, urmată de o doză de întreținere în medie de 6 mg/kg o dată pe zi, frecvența estimată pentru nefrotoxicitate este de aproximativ 2%. Într-un studiu observațional de siguranță post-autorizare, în care au fost înrolați 300 pacienți cu vârsta medie de 63 ani (tratați pentru infecții ale oaselor și articulațiilor, endocardită sau alte infecții severe), cărora li s-a administrat schema de tratament cu doza mare de încărcare de 12 mg/kg de două ori pe zi (tratați cu o valoare mediană de 5 doze de încărcare), urmată de o doză de întreținere de 12 mg/kg o dată pe zi, frecvența observată pentru nefrotoxicitatea confirmată a fost de 11,0% (IÎ 95% = [7,4%; 15,5%]) în primele 10 zile. Frecvența cumulată pentru nefrotoxicitate, de la începutul tratamentului până la 60 zile de la ultima doză, a fost de 20,6% (IÎ 95% = [16,0%; 25,8%]). La pacienții tratați cu mai mult de 5 doze mari de încărcare, de 12 mg/kg de două ori pe zi, urmate de o doză de întreținere de 12 mg/kg o dată pe zi frecvența cumulată a nefrotoxicității observate, de la începutul tratamentului până la 60 zile de la ultima administrare, a fost de 27% (IÎ 95% = [20,7%; 35,3%]) (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucureşti 011478- RO e-mail: adr@anm.ro Website: www.anm.ro